ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3059/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 217 din 22 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul

Arad, secția penală, în dosarul nr. 9119/108/2006, s-a dispus respingerea

excepțiilor privitoare de nulitate absolută a actelor de urmărire penală și a

actului de sesizare a instanței invocate între alții, de inculpații M.D. și C.F.T.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus condamnare, între alții, a inculpaților:

- M.D., în baza art. 323 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea,

între alții, a inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a

fost condamnat același inculpat, la patru pedepse de câte 5 ani închisoare

fiecare, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod

ilegal [(pct. 1 lit. a - d)].

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de

libertate în mod ilegal, prevăzută de art. art. 189 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen. [(pct. 1 lit. e)];

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj,

prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. [(pct. 1 lit. g)];

În baza art. 194 alin. (1) C. pen., condamnă pe același inculpat, la 2

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (pct. ll);

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.

pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 5

ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., i-au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.D.,

durata reținerii și arestării preventive, de la 7 noiembrie 2008 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea

de arest a inculpatului.

- C.F.T., în baza art. 323 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea,

între alții, a inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a

fost condamnat același inculpat, la patru pedepse de câte 5 ani închisoare

fiecare, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod

ilegal [(pct. 1 lit. a) - d)].

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de

libertate în mod ilegal, prevăzută de art. art. 189 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen. [(pct. 1 lit. e)];

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj,

prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. [(pct. 1 lit. g)];

În baza art. 194 alin. (1) C. pen., condamnă pe același inculpat, la 2

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj [(pct. ll)];

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau

constituire grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 39/2003 (pct. ll);

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de violare de

domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.(pct. ll);

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.

pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai

grea de 5 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de un an închisoare,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., i-au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului C.F.T., durata reținerii și

arestării preventive, de la

7 noiembrie 2008 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea

de arest a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri

între alții, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Arad și

inculpații M.D. și C.F.T., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel

Timișoara, secția penală, sub nr. 119.13/108/2008.

La termenul din 18 septembrie 2008, fixat pentru judecarea apelurilor,

instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Timișoara, verificând legalitatea

și temeinicia arestării preventive, a dispus printre altele, în baza art. 300

2

C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților M.D. și C.F.T.,

pronunțând încheierea atacată cu recurs în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constata că

temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent,

precum și pericolul social concret pentru ordinea publică.

În acest sens s-a reținut că, pedeapsa închisorii prevăzută de lege

pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și

pentru care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de aceștia este

mai mare de 4 ani,

S-a mai arătat cu privire la menținerea temeiurilor s-a reținut că,

împotriva inculpaților prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare, iar

potrivit art. 68

1

C. proc. pen., art. 139 și art. 160

b

C.

proc. pen., măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile

privind săvârșirea faptelor imputate.

S-a mai reținut în motivarea încheierii atacate că, se mențin indiciile

că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, raportat la natura infracțiunii pentru care au fost trimiși în

judecată, circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în

actul de sesizare, împrejurarea că, fapta este una care atrage obligația

statului de a lua măsurile pentru protecția cetățenilor împotriva comiterii de

infracțiuni grave.

Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri inculpații M.D. și C.F.T.,

solicitând admiterea acestora, casarea încheierii

atacate și judecarea lor, în continuare, în stare de libertate,

întrucât nu se mai

mențin temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea acestei măsuri.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O., orice persoană lipsită de

libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în

fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra

legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este

ilegală.

Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este

arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

din același cod.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 160

b

alin. (2)

C. proc. pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este

nelegală sau că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă au încetat

sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Alin. (3) al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea

de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,

menține măsura arestării preventive.

Revenind la cauză, se reține că,

referitor la legalitatea măsurii arestării

preventive, din

examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5

paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpații au fost inițial arestați în

vederea aducerii lor în fața autorității judiciare competente, existând motive

verosimile de a bănui că au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condițiile art.

149

1

C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor

procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și

temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de

control judiciar.

Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior,

menținută de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentința

penală nr. 217 din 22 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală,

în dosarul nr. 9119/108/2006, iar inculpații au fost condamnați la pedepse

privative de libertate.

Hotărârea de condamnare a inculpaților pentru faptele reținute în

sarcina lor, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a)

din

C.E.D.O., menținerea măsurii arestării.

Cât privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea

actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța a reținut că

se impune arestarea preventivă a inculpaților, fiind întrunite condițiile

prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f)

C. proc. pen., respectiv aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate ar

crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității având în vedere

modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, gradul ridicat de pericol

social al infracțiunilor săvârșite.

Totodată, în raport de gradul ridicat de pericol social al

infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților în vederea asigurării

condițiilor pentru

desfășurarea în bune

condiții a procesului penal și pentru a exista garanția că

ei nu va

influența mersul normal al judecății, se apreciază că nu există temeiuri pentru

înlocuirea măsurii arestări preventive, cu măsura obligării de

a nu părăsi țara, astfel că și această cerere

este neîntemeitată.

Așadar, constatând că sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 300

2

cu

referire la

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1 lit. a)

și c) din C.E.D.O., Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații M.D. și C.F.T.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi

obligați la sumei de câte 100 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.D. și C.F.T.

împotriva încheierii din 18 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, Secția penală., în dosarul nr. 9119.13/108/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 lei, fiecare, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publica, azi 29 septembrie 2008.