ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 136/08.08.2018 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/2013, printre altele, s-au dispus următoarele:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului A. o reprezintă noul C. pen.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, după cum urmează:

- din infracțiunea de înșelăciune privind asigurările în formă continuată, prev. de art. 245 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969;

- din instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. în instigare la infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 182 alin. (1) și (3) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată B.);

- din instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. în instigare la infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 182 alin. (1) și (3) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată C.);

- din instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., în instigare la infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 182 alin. (1) și (3) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată D.);

- din instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., în instigare la infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată E.).

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la:

- 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., pentru infracțiunea de constituire grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 367 alin. (5) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza 1 și lit. b) pct. 2, 4 și 5 din aceeași lege cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969]; în baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 189 alin. (1), (2) și 5 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - persoană vătămată F.];

- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 189 alin. (1), (2) și 5 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - persoană vătămată G.];

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - 7 acte materiale];

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - persoană vătămată F.];

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - persoane vătămate H. și I.];

- 1 an închisoare pentru infracțiunea de cămătărie în formă continuată, prev. de art. 351 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - 8 acte materiale];

- 4 ani și 6 luni ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., pentru infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - 2 acte materiale]; în baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune privind asigurările, în formă continuată, prev. de art. 245 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 215 alin. (1), (3) și (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - 4 acte materiale];

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 326 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 - 2 acte materiale].

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârșite în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen. și, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 6 luni închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, care se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) și art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare și până la executarea pedepsei principale sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) fraza I din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioada executată în stare de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu, respectiv de la data de 09.05.2013 până la data de 14.04.2015. S-a constatat că în perioada 15.04.2015 - 29.06.2017 inculpatul s-a aflat sub efectele măsurii preventive a controlului judiciar.

În baza art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului de la inculpatul A. și a fost obligat acesta la plata următoarelor sume: 66.891,79 euro, 14.898,21 dolari SUA, 525,6 RON și 1.261,65 dinari libieni.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice, fără notificare prealabilă, de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen. și art. 158 alin. (1) și (2) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 din C. pen., raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (faptă al cărei conținut se regăsește în art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 182 alin. (1) și (3) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 - persoană vătămată B.), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen. și art. 158 alin. (1) și (2) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 din C. pen., raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 182 alin. (1) și (3) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 - persoană vătămată D.], ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 din C. pen., raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 182 alin. (1) și (3) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 - persoană vătămată C.], constatându-se că lipsește plângerea prealabilă.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 181 alin. (1) din C. pen. din 1969 - persoană vătămată E.], constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă J..

Au fost obligați, în solidar, inculpații A. și K. la plata următoarelor despăgubiri civile către partea civilă E.: 8.000 RON cu titlu de daune materiale și 2.500 euro cu titlu de daune morale. S-au respins în rest pretențiile părții civile E..

S-a respins cererea formulată de partea civilă E., de instituire de măsuri asigurătorii cu privire la bunurile mobile și imobile ale inculpaților A. și K..

Au fost obligați, în solidar, inculpații A., K., L. la plata sumei de 38.289,17 RON, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 27.05.2009 și până la data plății (cu titlu de daune materiale) către partea civilă SC M. SA

Au fost obligați, în solidar, inculpații A., K. și N. la plata sumei de 289.705 RON cu titlu de daune materiale, către partea civilă SC O. SA.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. x/P/2012 din data de 14.05.2013 emisă de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, cu privire la sumele de 3160 euro, respectiv 1500 RON, ridicate de la inculpații A. și P..

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane reținută în sarcina inculpatului A., în urma efectuării unei ample analize a probelor administrate în cursul procesului penal, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului A., care, în cursul anului 2012, i-a recrutat prin amenințări cu acte de violență pe persoanele vătămate Q. și R., datornici ai săi, și i-a trimis la muncă în Libia pin intermediul lui S. (care a fost amenințat pentru a le face actele și a-i primi la muncă), unde aceștia au fost exploatați prin muncă din vara anului 2012 până în luna aprilie 2013, fiind obligați să cedeze unul jumătate, iar celălalt o anumită perioadă tot salariul obținut către inculpatul A., în plus aceștia fiind obligați să lucreze fără a fi remunerați la o bază de paintball de lângă Tripoli pe care o deținea inculpatul împreună cu un asociat libian, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [faptă al cărei conținut se regăsește în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 - 2 acte materiale].

Împotriva Sentinței penale nr. 136/08.08.2018 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/2013, a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane, s-a reținut că inculpatul A., în cursul anului 2012, a recrutat prin amenințări cu acte de violență pe persoanele vătămate Q. și R., datornici ai săi, și i-a trimis la muncă în Libia pin intermediul lui S. (care a fost amenințat pentru a le face actele și a-i primi la muncă), unde aceștia au fost exploatați prin muncă din vara anului 2012 până în luna aprilie 2013, fiind obligați să cedeze unul jumătate, iar celălalt o anumită perioadă tot salariul obținut către inculpatul A., în plus aceștia fiind obligați să lucreze fără a fi remunerați la o bază de paintball de lângă Tripoli pe care o deținea inculpatul împreună cu un asociat libian.

Inculpatul T. a declarat atât la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., cât și în fața instanței de apel că nu a făcut presiuni ca vreunul din cei doi să plece la muncă în Libia, ci doar a intermediat locul de muncă, în contextul în care cei doi aveau datorii la el, pe care trebuiau să le plătească.

Fiind audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., R. a susținut că a fost șantajat de T. pentru a merge la muncă în Libia în vederea restituirii împrumutului. Această declarație a fost susținută la D.I.I.C.O.T. și de S., un alt datornic a lui A., care a atestat constrângerile la care a fost supus R. pentru a merge la muncă în Libia. Nici unul dintre cei doi nu a justificat obiectiv schimbarea poziției procesuale în fața instanțelor de judecată.

R., fiind audiat în fața instanței de apel la data de 17.09.2020, a declarat că a mers de bună voie în Libia la muncă, fără a fi constrâns sau șantajat de inculpatul T.. Acesta a arătat că nu îi aparține un înscris olograf pe care l-ar fi trimis organelor judiciare, prin care l-ar fi reclamat pe T., înscris ce i-a fost prezentat în sala de judecată. A susținut că S., pentru care lucra, a insistat să-l denunțe pe T. organelor judiciare, întrucât între aceștia existau animozități. A învederat persoana vătămată că de transportul în Libia s-a ocupat prietena lui S.. A mai declarat că a restituit sume de bani și pentru împrumut, dar a și trimis sume de bani familiei, iar pașapoartele le-au fost reținute pentru a fi îndeplinite de angajator formalitățile de angajare, pentru U..

S. a precizat, la Curtea de Apel Alba Iulia, că Q. și R. nu au fost forțați să plece în Libia la muncă de către T. pentru a munci în favoarea acestuia. A arătat că de transport cazare și remunerație s-a ocupat chiar el, plătindu-le salariul lunar în data de 20 a lunii, iar meniul oferit era unul consistent. A mai arătat faptul că aceștia au rămas în Libia la muncă și după arestarea inculpatului T..

Instanța de apel a apreciat că modificarea depoziției de către S. în fața instanței de judecată nu este justificată obiectiv. S-a apreciat comportamentul manifestat în fața instanței ca fiind unul nesincer și de acea a fost înlăturată declarația acestuia. Obligația judecătorului este acea de a verifica onestitatea persoanei audiate în mod direct pentru a stabili cât de verosimile sunt datele furnizate autorităților de aceasta. Exprimarea vagă, cu accente pe elementele de tipicitate obiectivă prezentate sub forma negației de aceasta persoană, a format convingerea faptului că acesta dorește să înlăture acuzațiile aduse inculpaților în acest dosar.

Cu privire la infracțiunea de trafic de persoane avându-l ca victimă pe R., a fost audiat de instanța de apel, la data de 23 ianuarie 2020, martorul V., care a atestat faptul că ginerele său a plecat de bunăvoie la muncă în Libia și de acolo ar fi trimis bani familiei. Celelalte informații pe care a încercat să le furnizeze martorul au fost din auzite de la ginerele său, sens în care nu au putut fi valorificate pentru a proba vinovăția inculpatului.

W., fosta soție a numitului R., a fost audiată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 23 ianuarie 2020 și a susținut că soțul său a plecat în Libia de frica lui T., că a stat acolo 2 ani inclusiv după arestarea lui A.. A susținut că i-a relatat soțul său că A. i-a sucit mana la spate și că i-ar fi fost frică pentru copilul său.

X., sora lui R. a declarat, la Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 23 ianuarie 2020, că fratele sau a plecat la muncă în Libia de frica lui A., căruia ii datora bani. Nu a văzut să fie bătut, dar a venit vânăt pentru că avea rolul de țintă la terenul de paintball.

La D.I.I.C.O.T., martora X., sora persoanei vătămate R., a dat detalii despre modul în care ar fi fost șantajat, bătut și trimis la muncă, în Libia, fratele ei pentru a plăti împrumuturile și dobânzile către A.. A arătat că știe de la fratele său că era bătut pentru neplata la timp a datoriilor și despre plecarea sa în Libia la presiunile lui T.. A mai relatat că fratele său avea rol de țintă la jocurile de paintball, de unde acesta venea cu vânătăi. Instanța de apel a apreciat că aceasta este o dovadă privind exploatarea prin muncă a numitului R..

Această martoră a declarat că T. a fost angajatorul din Libia a lui R. și a recunoscut că fratele său a mers la muncă în Libia și după arestarea lui A..

La Tribunalul Hunedoara, aceeași martoră a declarat că inculpatul T. l-a amenințat pe R., fratele său, că dacă nu pleacă în Libia îi va sechestra fetița.

Martorul V., tatăl vitreg al numitei Y. (soția persoanei vătămate R.), a dat detalii la D.I.I.C.O.T. despre modul în care ar fi fost șantajat, bătut și trimis la muncă în Libia R., însă a precizat că a aflat despre acestea de la persoana vătămată.

Z., fratele lui R., a arătat că știe din relatările fratelui său că acesta a plecat la muncă în Libia la presiunile exercitate de T.. Acesta a declarat că a mers de bunăvoie în Libia la muncă și a lucrat pentru S., iar pașapoartele le erau reținute pentru formalitățile de angajare. Același martor a relatat la Tribunalul Hunedoara că R. a fost dus în Libia, unde a lucrat în construcții, iar banii câștigați (1500-200 euro) erau luați de A. în contul datoriilor. A mai declarat faptul că A. i-ar fi spus că dacă R. nu va avea bani să îi dea îi va lua și acestuia banii în contul datoriilor. A arătat că a fost nevoit să îi dea fratelui său de mai multe ori bani să se întrețină, pentru că A. nu îi lăsa nici un ban.

Declarația martorei Y., fosta soție a lui R., de la D.I.I.C.O.T. este una indirectă, martora relatând aspectele povestite de soțul ei.

Toți martorii audiați au declarat că au avut cunoștință de presiunile la care a fost supus R., de la persoana vătămată, care în fața instanței nu a recunoscut aceste aspecte.

Referitor la persoana vătămată Q., s-a reținut că aceasta a luat un împrumut de la inculpatul T., pentru care a achitat dobânzi, împrumutul fiind dovedit prin declarația inculpatului T., a caietului ridicat la percheziție, cât și prin declarația persoanei vătămate. Acestea se coroborează cu extrasele AA., prin care i-a trimis inculpatului A. sume de bani din Libia.

În faza de urmărire penală, Q. a dat declarații în calitate de martor, în care a arătat modalitatea în care a fost șantajat de către A., fiind bătut de către A. și K. pentru a face plata, a indicat modalitatea în care a fost exploatat prin muncă în Libia de către A. în cursul anului 2013.

În declarația dată la D.I.I.C.O.T., Q. a declarat că nu a plecat de bunăvoie la muncă, ci forțat de T., pentru a plăti împrumutul acordat și i-a restituit sume de 6.500 euro lui T.. Munca prestată către A. era de circa 3500 euro, la fel ca și lui R.. În țară a fost bătut și amenințat cu acte de violență. În filele x, se află o altă declarație a lui Q., în care a arătat că a luat mai multe sume de bani cu dobândă de la T., că a fost bătut de T., în iulie 2009 pentru că nu a restituit o sumă de 500 euro. Bătaia ar fi luat-o de față cu S. și BB.. Toate aceste bătăi și constrângeri au culminat cu plecarea în Libia a martorului.

Q., în cursul cercetării judecătorești în apel, în ședința publică din data de 20.02.2020, a declarat că:

"Precizez că eu am lucrat în Libia (...) Am plecat în Libia pentru că aveam nevoie de bani ca să-mi achit datoria. Inculpatul T. mi-a recomandat spunându-mi că acolo este de muncă, el nefiind implicat pe șantierul pe care îl avea S.."

La Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 20 februarie 2020, Q. a susținut ca a plecat în Libia la sugestia lui T., că era angajatul lui S., care îl plătea, că a lucrat din prietenie și pe terenul de paintball a lui A. pentru a-l ajuta, luând bani cu împrumut de la acesta. A menționat că a plecat de mai multe ori în Libia la muncă și că pașapoartele rămâneau la S. pentru întocmirea formelor de angajare.

Q. a declarat că "Prealabil plecării în Libia m-am interesat de la R. de condițiile și de situația de acolo care mi-a confirmat că e bine și se fac bani acolo." Instanța de apel a reținut că acest fragment de declarație nu exclude existența infracțiunii de trafic de persoane, Q. dorind să știe care va fi situația financiară ca urmare a plecării sale în Libia.

În acest sens, în cadrul judecății în apel, în ședința publică din data de 20 februarie 2020, Q. a declarat următoarele: Precizez că eu am lucrat în Libia. Pașaportul meu și al întregii echipe venite din România s-a aflat la S. pentru că acestea trebuiau duse firmei angajatoare, firmei U., în vederea ștampilării și obținerii diferitelor vize. (...).Am plecat în Libia pentru că aveam nevoie de bani ca să-mi achit datoria. Inculpatul T. mi-a recomandat spunându-mi că acolo este de muncă, el nefiind implicat pe șantierul pe care îl avea S.. Am plecat în Libia pentru pe perioadă de 6 luni, pe care am prelungit-o la 8 luni, și apoi am mai plecat încă de 2 ori în Libia pentru că aveam nevoie de bani pentru cheltuielile familiale. (...) în afacerea cu Paintball banii erau încasați de proprietarul de acolo, iar eu mergeam să îi ajut din prietenie.

Deși persoana vătămată Q. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri civile, ulterior a renunțat la constituirea de parte civilă.

Prin declarația dată la D.I.I.C.O.T., martora CC., soția persoanei vătămate Q., a atestat șantajele și bătăile la care ar fi fost supus soțul ei. Martora a declarat că soțul său a luat bani de la A. și că l-ar fi văzut bătut într-o seară.

Instanța de apel a reținut că este inexplicabilă revenirea martorei asupra declarației dată la D.I.I.C.O.T., în fața Tribunalului Hunedoara. Astfel, martora CC., soția lui Q., a declarat în ședință publică în fața instanței de fond, în data de 01.09.2016 că: "Soțul meu a fost plecat la muncă în Libia, însă nu mi-a spus niciodată că a fost forțat să meargă acolo de inculpatul A., sau că a lucrat pentru acesta, Q. mi-a spus că S. i-a oferit un loc de muncă."

CC. a susținut, în declarația dată la instanța de apel, la data de 20 februarie 2020, că soțul său a plecat de mai multe ori în Libia, de unde trimitea sume de bani.

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că este nesinceră declarația data de martoră în fața instanțelor de judecată, neexistând nici un motiv rezonabil pentru schimbarea poziției acesteia.

S. a precizat, la Curtea de Apel Alba Iulia, că Q. și R. nu au fost forțați să plece în Libia la muncă de către T. pentru a munci în favoarea sa, că de transport, cazare și remunerație s-a ocupat dumnealui, plătindu-le salariul lunar în data de 20, iar meniul oferit era unul consistent. A mai arătat faptul că aceștia au rămas în Libia la muncă și după arestarea lui A..

S. a recunoscut că a avut cu T. o situație tensionată, apărută în urma unei certe (pe fondul unor bârfe), soldată cu amenințarea sa cu pistolul de către T. și astfel a devenit plauzibilă atitudinea martorului de a fi sincer cu organele judiciare în dorința de a-l trage la răspundere penală pe A..

Instanța de apel a reținut că prin rechizitoriu, față de numitul S., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (2 acte materiale referitor la CC. și R.), fiind aplicabile prev. art. 10 lit. e) din C. proc. pen. raportat la art. 46 din C. pen. (constrângrea fizică, fără a exista o motivare obiectivă a acestei soluții și în actul de sesizare). Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că strategia parchetului a fost în sensul folosirii declarațiilor ample date de S. pentru a susține acuzația la adresa inculpatului T., însă, cu toate acestea, numitul S. nu a mai susținut acuzația D.I.I.C.O.T. în fața instanțelor de judecată.

În declarația dată în ședință publică în fața Tribunalului Hunedoara, în data de 24.04.2015, S. a afirmat că: "În ceea ce privește pe numiții Q. și R., arăt că aceștia au venit în Libia de bună voie, primul care a venit fiind Q.. Cei doi se află și în prezent în Libia. Apreciez în acest context că nu se poate vorbi de trafic de persoane vis a vis de cei doi."

Mai mult, în declarația dată în fața Curții de Apel Alba Iulia în cauză, în data de 10.03.2020, S. a afirmat că: "[întrebat dacă ar cunoaște că Q. și R. au fost în Libia] Da, au fost în Libia; munceau pentru mine și știu că aveau datorii față de T.. Nu au fost forțați cei doi să plece în Libia."

În fața instanței de apel, la data de 10 martie 2020, S. a susținut că nu corespunde realității declarația dată la BCCO, întrucât a fost luată prin constrângere de organele de cercetare penală, în speță polițistul DD., cerând indicarea unor sume mai mari pentru a-l putea aresta pe inculpatul T., în caz contrar aducându-i la cunoștință că îl poate aresta pe o perioadă între 30 și 60 zile. Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că aserțiunea nu are fundamentare logică, pe de o parte, pentru că nu intră în competența procurorului atributul arestării, iar, pe de altă parte, nu cuantumul sumei (vorbind de infracțiunea de cămătărie) determină luarea unei măsuri preventive la un inculpat propus pentru arestare.

S-a apreciat că declarația dată de S., la Curtea de Apel Alba Iulia, nu este una sinceră, sens în care instanța a înlăturat-o.

Instanța de apel a apreciat că modificarea depoziției de către S. în fața instanței de judecată nu este justificată obiectiv. S-a apreciat că este nesincer comportamentul manifestat în fața instanței și de aceea a fost înlăturată declarația acestuia. Obligația judecătorului este acea de a verifica onestitatea persoane audiate în mod direct pentru a stabili cât de verosimile sunt datele furnizate autorităților de aceasta. Exprimarea vagă cu accente pe elementele de tipicitate obiectivă prezentate sub forma negației de aceasta persoană a format convingerea instanței că acesta dorește să înlăture acuzațiile aduse inculpaților în acest dosar.

Martorul V., fostul socru al lui R., a declarat în ședință publică în fața Tribunalului Hunedoara, în data de 23.06.2016, următoarele: "Nu știu ce a făcut (domnul R., n.n.) cu banii din Libia. Pot spune însă că nepoata mea, respectiv fiica lui R., primea bani de la acesta pentru întreținere".

Inculpatul T. a dat o declarație în cursul judecății apelului, cu privire la infracțiunea de trafic de persoane ce i-a fost reținută în sarcină și a explicat faptul că le-a propus unor persoane cărora le acordase împrumut și nu reușeau să îl restituie să muncească în Libia la firma de construcții a unui cunoscut. Plata persoanelor trimise la muncă, cazarea și masa o făcea angajatorul din Libia. În majoritatea cazurilor, banii îi erau înmânați lui A. de persoanele împrumutate.

T. a explicat că sumele care i-au fost trimise prin AA., de pe numele mai multor persoane, din Libia, îi erau necesare achiziționării bilelor pentru paintball. Banii obținuți au fost virați în vederea achiziționării din Coreea a materialului de paintball. Declarația inculpatului a fost susținută de cea a lui S., în fata instanței de apel și de EE. (la 20.02.2020, la Curtea de Apel Alba Iulia), care au confirmat aspectele legate de modul în care se transmiteau cu greu sume de bani din Libia.

EE. a confirmat că banii trimiși pe numele său aveau destinația bilelor de paintball folosite în afacerea personală de fiul său.

Instanța de apel a reținut că toate aceste declarații nu exclud existența infracțiunii de trafic de persoane, pentru că instanța nu a negat faptul că inculpatul a avut afaceri legale în Libia, că banii din aceste afaceri trebuiau să ajungă în țară și acești bani ajungeau prin intermediul altor persoane. Curtea de Apel Alba Iulia nu a negat faptul că din banii câștigați în Libia de către R. o parte erau trimiși familiei.

Martorul FF. a declarat, la Tribunalul Hunedoara, în ședința publică din data de 24.11.2016 că: "în Libia am stat aproximativ 3 luni, acest lucru întâmplându-se în anul 2012 - 2013. (...) Nu îmi aduc aminte ca vreun român să-mi fi spus că banii pe care îi câștigă în Libia ar fi luați de inculpatul A.. (...) Banii pe care îi câștigam în urma exploatării de paybool (terenul de paintball administrat de domnul A., n.n.) îi trimiteam în țară la T.. Făceam acest lucru prin intermediul mai multor persoane, mai exact folosindu-mă de buletinul acestora întrucât sumele pe care le puteai trimite în țară de către o singură persoană erau limitate. (...) Din exploatarea terenului paytbool se câștiga aproximativ 13 mii de dinari, iar jumătate erau trimiși inculpatului A. în țară. Diferența revenind celui de-al doilea asociat din Libia. (...) Nu am avut niciodată datorii la A. și am fost plătit pentru munca prestată", însă declarația acestuia vizează raporturile dintre acest martor și inculpatul T., nevizându-i pe numiții CC. și R..

Așadar, reținerea actelor de identitate nu a fost efectuată în scopul restrângerii libertății de mișcare, ci pentru a realiza formalitățile obținerii unor documente legale de identificare și de ședere.

S-a reținut că afirmațiile despre pretinsele lipsuri în ceea ce privește un nivel decent de trai sunt exagerate, fapt dovedit atât prin sumele mari cu care lucrătorii reveneau în România, cât și prin afirmațiile angajatorului S., care în declarația din fața instanței de apel a afirmat că: "[întrebat dacă R. și CC. aveau cele necesare traiului în Libia, dacă trimiteau bani acasă familiei; cum li se plătea salariul în Libia și dacă aveau pașapoarte asupra lor; dacă au mai rămas în Libia după arestarea lui T.] Erau plătiți cash, lună de lună în data de 20. De sâmbătă până joi aceștia mâncau carne la cuptor, whisky în week-end. Toți trimiteau bani acasă. Ambii au rămas în Libia și după arestarea lui A., inclusiv în 2015; având un venit de circa de 3000-3500 euro, cazare asigurată. De asemenea, le-am asigurat biletul de avion dus-întors, care era plătit de mine precum și viză."

Or, faptul că persoanele vătămate aveau bani și pentru nevoile lor personale nu este de natură a duce la înlăturarea infracțiunii de trafic de persoane.

Curtea de Apel Alba Iulia a subliniat, pe de o parte, că declarațiile date imediat după consumarea faptelor sau la un moment destul de apropiat de acestea tind să reflecte într-o mai mare măsură adevărul juridic, deoarece actele și faptele sunt proaspete în memoria persoanelor audiate și, pe de altă parte, apar elemente comune în aceste declarații pe care martorii le subliniază. Nu s-a oferit instanței de control judiciar nici o informație plauzibilă, care să justifice în mod obiectiv înlăturarea acelor elemente din declarațiile date la urmărirea penală de către persoanele audiate și care, în fața instanței de judecată, au prezentat o situație diametral opusă, dar vagă.

De aceea, în măsura în care probele testimoniale s-au coroborat cu alte probe administrate în cauză, instanța de apel le-a avut în vedere la stabilirea stării de fapt.

Nici unul dintre martorii CC., R. sau S. nu au prezentat justificări rezonabile privind retractarea poziției avute la D.I.I.C.O.T., când au susținut acuzația adusă inculpatului T.. Demersul acestora în fața instanței a fost făcut pro causa, în vederea exonerării inculpatului de răspundere penală.

Potrivit declarațiilor date de CC. în cursul urmăririi penale, valoarea muncii prestate pro bono de acesta și R. pentru inculpatul T. se ridică la suma de 3500 euro fiecare. Reținându-se existența infracțiunii de trafic de persoane cu privire la cele două victime, care au declarat că nu înțeleg să își mai susțină constituirea de parte civilă, instanța a apreciat că se impune confiscarea de la inculpatul T. a sumei de 7000 euro.

Acordul persoanelor vătămate pentru a se deplasa în Libia în vederea prestării unor activități de muncă, chiar dacă rezultă atât din declarațiile martorilor, cât și din faptul că cele două persoane au continuat să lucreze în Libia, chiar și ulterior demarării procedurilor penale împotriva inculpatului A., nu îl exonerează de răspundere pe inculpat.

Din definiția traficului de persoane, cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit și de interesul vizat, de natura cauzelor care au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate. Astfel, se consideră că traficul de persoane este o formă a sclaviei la început de mileniu, presupune interese financiare uriașe, persoanele traficate sunt reduse la condiția de "marfă", mizele financiare fiind unele uriașe.

Instanța de apel a reținut că faptele inculpatului A., care, în cursul anului 2012, i-a recrutat prin amenințări cu acte de violență pe persoanele vătămate Q. și R., datornici ai săi, și i-a trimis la muncă în Libia pin intermediul lui S., unde aceștia au fost exploatați prin muncă din vara anului 2012 până în luna aprilie 2013, fiind obligați să cedeze unul jumătate, iar celălalt o anumită perioadă tot salariul obținut către inculpatul A., în plus aceștia fiind obligați să lucreze fără a fi remunerați la o bază de paintball de lângă Tripoli, pe care o deținea inculpatul împreună cu un asociat libian, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Indiferent de situație, chiar dacă persoanele erau remunerate, iar câștigurile erau acordate prin plată în numerar la fața locului sau prin transmiterea sumelor în România, prin intermediul transferului electronic (AA.), atât timp cât acestea au fost constrânse să meargă la muncă în Libia pentru a restitui împrumutul inculpatului T., există infracțiunea de trafic de persoane.

Din probele administrate a rezultat, fără putință de tăgadă, că asupra celor două persoane vătămate s-au exercitat presiuni pentru a merge la muncă în Libia, acestea fiind exploatate în vederea plății datoriilor.

Traficul de persoane pentru exploatare prin muncă înseamnă recrutarea, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin înșelăciune, fraudă, amenințare, utilizarea de constrângere, abuz de putere sau de o poziție de vulnerabilitate - în scopul exploatării prin muncă, inclusiv muncă forțată. Prin muncă forțată se înțelege «orice muncă sau serviciu care este obținut de la orice persoană sub amenințarea unei pedepse și pentru care persoana respectivă nu s-a oferit în mod voluntar.»

Dreptul la muncă liberă are o protecție consacrată la nivel European fiind regăsit în jurisprudența Curții. În cauza Chowdury și alții împotriva Greciei, Curtea Europeană a hotărât că a fost încălcat art. 4 § 2 (Interzicerea muncii forțate) din Convenție, constatând că reclamanții nu au beneficiat de o protecție efectivă din partea statului elen. Curtea a observat, în special, că situația reclamanților reprezenta trafic de persoane și muncă forțată și a precizat că exploatarea prin muncă era unul dintre aspectele traficului de persoane. Curtea a constatat, de asemenea, că statul nu și-a îndeplinit obligația de a preveni situația traficului de persoane, de a proteja victimele, de a desfășura o anchetă efectivă cu privire la infracțiunile comise și de a pedepsi persoanele responsabile pentru traficul de persoane.

În cauza Rantsev contra Ciprului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, la fel ca în cazul sclaviei, traficul de persoane, prin însăși natura sa și scopul exploatării, se baza pe exercitarea atributelor conferite de dreptul de proprietate; ființele umane erau tratate ca mărfuri de cumpărare și vânzare și puse să muncească forțat; traficul implica o supraveghere minuțioasă a activităților victimelor, ale căror mișcări erau adesea limitate; implica utilizarea violenței și amenințărilor împotriva victimelor.

În consecință, Curtea a hotărât că traficul de persoane în sine era interzis de art. 4 (Interzicerea sclaviei și a muncii forțate) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A concluzionat că, astfel, Cipru și-a încălcat obligațiile pozitive care îi reveneau în temeiul art. 4 din Convenție din două motive: în primul rând, nu a instituit un cadru juridic și administrativ corespunzător pentru a combate traficul de persoane drept rezultat al regimului existent al vizelor pentru artiști, și, pe de altă parte, pentru că poliția nu a luat măsuri operaționale pentru a o proteja pe fiica reclamantului de traficul de persoane, în pofida circumstanțelor care dăduseră naștere unor suspiciuni credibile că ar fi putut să fie victima traficării. Curtea a hotărât, de asemenea, că Rusia a încălcat art. 4 din Convenție, pentru că nu a anchetat modul și locul în care a fost recrutată fiica reclamantului și, în special, nu a luat măsuri pentru a-i identifica pe cei implicați în recrutarea acesteia sau metodele de recrutare utilizate. De asemenea, Curtea a hotărât că Cipru a încălcat art. 2 (dreptul la viață) din Convenție, întrucât autoritățile cipriote nu au anchetat în mod efectiv decesul fiicei reclamantului.

În raport de cele expuse, prin Decizia penală nr. 755 din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2013, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara și de inculpații A., K., GG., N., HH., II., P. împotriva Sentinței penale nr. 136/08.08.2018 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/2013, care a fost desființată: sub aspectul laturii penale în ceea ce privește: soluțiile de condamnare pentru infracțiunea de grup organizat cu privire la toți inculpații; soluțiile de condamnare a inculpaților P., N., JJ., KK., HH., II. cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată; soluția de indisponibilizare a bunurilor inculpaților P. și GG.; individualizarea pedepselor cu privire la inculpații T. (pentru infracțiunile de cămătărie, trafic de persoane, șantaj), K. (pentru infracțiunea de șantaj) și GG. (pentru infracțiunea de șantaj); ridicarea măsurii asigurătorii cu privire la inculpata P.; reevaluarea sumelor pentru care se dispune confiscarea de la inculpatul T.; redozarea cheltuielilor judiciare cu privire la inculpații condamnați; sub aspectul laturii civile cu privire la acțiunea civilă exercitată de partea civilă J..

În baza art. 419 din C. proc. pen., a fost extins efectul apelurilor declarate de inculpații A., K., GG., N., HH., II., P. cu privire la inculpații KK. și JJ..

S-a constatat că, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., noul C. pen. constituie lege penală mai favorabilă.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul T. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj, față de persoana vătămată F. [prin înlăturarea dispozițiilor 77 lit. a) din C. pen.].

În baza art. 351 din C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul T. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de cămătărie (3 acte materiale față de persoanele vătămate LL., MM., NN.).

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârșite în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen. și, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite [(3 ani + 9 luni):3 =1 an și 3 luni], urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, care se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. și art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei principale sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) fraza I din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioada executată în stare de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu, respectiv de la data de 09.05.2013 până la data de 14.04.2015.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen., a fost achitat inculpat A. pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 367 alin. (5) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune privind asigurările, în formă continuată, prev. de art. 245 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T. cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (faptă săvârșită fața de persoana vătămată G.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată, prev de art. art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (faptă comisă față de persoanele vătămate H. și I.).

În temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. cu privire la infracțiunea de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 326 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (2 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T. pentru infracțiunea de șantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. (7 acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T. cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (față de persoana vătămată F.).

S-a dispus încunoștințarea inculpatului A. cu privire la prelevare de probe biologice, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008.

În baza art. 112 lit. c) și e) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul T. a următoarelor sume folosite, respectiv provenite din activitatea de cămătărie: 3400 euro - fapta de cămătărie în dauna persoanei vătămate NN., reprezentând dobândă la suma de 2.000 de euro împrumutată la începutul anului 2012 și capitalul de 1400 euro, 3.000 euro - fapta de cămătărie în dauna numitului OO., reprezentând 1000 euro - dobândă de 10 % lunar la suma de 2.000 euro pentru perioada ianuarie - mai 2013.

În baza art. 112 lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 7000 euro de la inculpatul T., reprezentând contravaloarea muncii prestate în Libia de numiții R. și Q..

Au fost menținute măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor inculpatului T., în vederea achitării despăgubirilor civile stabilite prin sentința atacată (suma de 38.289,17 RON, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 27.05.2009 și până la data plății cu titlu de daune materiale către partea civilă SC M. SA, 289.705 RON cu titlu de daune materiale, către partea civilă SC O. SA) și în vederea punerii în executare a măsurii confiscării dispuse prin decizie.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale atacate care nu contravin deciziei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă E. împotriva Sentinței penale nr. 136/08.08.2018 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/2013.

A fost înlăturată dispoziția de obligare a inculpatului A. la plata sumei de 2000 euro în favoarea părții civile J..

A fost respinsă, ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă J. împotriva inculpatului A..

Împotriva Deciziei penale nr. 755 din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2013 a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin motivele formulate, în esență, recurentul inculpat A. a susținut că faptele reținute în sarcina sa nu constituie infracțiunea de trafic de persoane, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă. A precizat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane include cinci modalități alternative de săvârșire, anume recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea victimei. Dintre acestea, instanța de apel a reținut infracțiunea în modalitate alternativă a elementului material constând în recrutare, cu toate că nicăieri în cuprinsul hotărârii apelate nu se mai regăsește acest concept, secțiunile în care sunt descrise pe larg faptele făcând referire exclusiv la aceea că inculpatul A. le-ar fi trimis pe cele două persoane în Libia, lipsind orice element care să se circumscrie noțiunii de "recrutare" în accepțiunea textului de lege. De altfel, a arătat că instanța de apel a reținut că pretinsa recrutare s-ar fi realizat prin constrângere, în scopul exploatării. În acest sens, apărarea a făcut trimitere la jurisprudența instanței supreme, conform căreia recrutarea constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii unui profit și presupune un proces complex (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 1389/2010 și Decizia nr. 1773/2008) și la Ordinul nr. 2353/2008 al Ministrului Justiției.

Așadar, apăr