ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 233 din data de 27 martie 2019, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. și art. 159 și art. 231 C. pen., s-a încetat procesul penal intentat inculpatului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt de folosință, prev. de art. 230, art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., persoană vătămată fiind Școala Gimnazială cu clasele I - VIII "Ioan Vicoveanu" din Vicovu de Jos, prin reprezentant legal - director B., ca urmare a împăcării părților.

A fost respinsă solicitarea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. și instigare la vătămare corporală, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. și instigare la vătămare corporală, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen. din 1969, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., în aceleași infracțiuni, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

A fost respinsă solicitarea inculpatului, prin apărător, de constatare a prescripției răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. și uzurparea funcției, prev. de art. 300 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la vătămare corporală, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 61 alin. (2), (4) lit. c) C. pen., s-a constatat că amenda aplicată corespunde unui nr. de 200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 20 RON.

S-a constatat că prin Sentința penală nr. 737 din data de 1 noiembrie 2017 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă prin Decizia penală nr. 6 din 8 ianuarie 2018 a Curții de Apel Suceava, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii continue de nerecuperare a prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, prev. de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, cu aplic. art. 61 C. pen., la pedeapsa de 3.000 RON amendă penală, infracțiunea fiind concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în cauză.

În temeiul art. 61 alin. (2), (4) lit. c) C. pen., s-a constatat că amenda aplicată inculpatului corespunde unui nr. de 100 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 30 RON.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală anterior menționată cu cea aplicată în cauză și s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 4.000 RON, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1.000 RON, rezultând o pedeapsă de 5.000 RON amendă penală.

S-a constatat că inculpatul a achitat amenda penală în cuantum de 3.000 RON, conform chitanței nr. x din 5 decembrie 2017 emisă de Trezoreria Rădăuți, astfel că s-a dedus din pedeapsa rezultantă suma achitată, inculpatul urmând a achita restul de amendă penală, în sumă de 2.000 RON, căreia îi corespund un nr. de 100 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 20 RON.

S-au pus în vedere inculpatului A. dispozițiile art. 63 și art. 64 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii sau cu obligarea la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Prin aceeași hotărâre s-au pronunțată soluții și cu privire la inculpații C., D., E., F. și G..

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți și inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 303 din data de 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au decis, printre altele, următoarele:

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 233 din data de 27 martie 2019 a Judecătoriei Rădăuți, dispunându-se obligarea apelantului inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți împotriva aceleiași sentințe, care a fost desființată, în parte, iar în rejudecare, printre altele:

S-au înlăturat din sentința apelată, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., dispozițiile referitoare la aplicarea art. 63 și art. 64 C. pen., art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. și la achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 300 C. pen. și art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. din 1969.

S-au calificat faptele deduse judecății în cazul inculpatului A. din infracțiunile de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la vătămare corporală, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. din 1969, în infracțiunile de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la lovire sau alte violențe, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 205 alin. (1) C. pen. și, respectiv, de art. 47 C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară având același conținut, pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară având același conținut, pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară având același conținut, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai mare, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse cu închisoarea, respectiv 10 luni închisoare, precum și pedeapsa amenzii calculată potrivit art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv 5.000 RON amendă penală, dispunându-se ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și 5.000 RON amendă penală.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat art. 45 alin. (3) lit. a) și art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) rap. la art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 7 rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, republicată, cu referire la pct. 12 din Anexa 1 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus informarea inculpatului asupra faptului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

În temeiul art. 19 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. și art. 1382 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu ceilalți coinculpați, la plata către Spitalul Municipal Rădăuți, a sumei de 4.146,11 RON, înlăturându-se dispoziția contrară din cuprinsul hotărârii atacate.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare deciziei.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 303 din 10 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație, în termen legal, inculpatul A., prin apărători aleși.

În motivarea căii de atac, apărarea a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut că infracțiunile de uzurparea funcției, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la lovire sau alte violențe, pentru care a fost condamnat definitiv în apel, nu sunt prevăzute de legea penală, arătând, în esență, punctual, următoarele:

Recurentul inculpat A. a fost trimis în judecată, printre altele, pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de uzurparea funcției, prev. de art. 300 C. pen., constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Vicovu de Jos, ar fi solicitat șoferului H., angajat al Primăriei Vicovu de Jos, să-i înmâneze cheile de la autovehiculul tip microbuz marca z, pentru a transporta buletine de vot pentru alegeri din com. Salcea (Aeroport) către com. Vicovu de Jos.

Uzurparea funcției este o incriminare nouă, neavând corespondent în C. pen. din 1969, care, potrivit Expunerii de motive la Proiectul noului C. pen., se apropie, prin conținut, de infracțiunea de uzurpare de calități oficiale (prev. de art. 240 C. pen. din 1969), dar prezintă, în raport cu aceasta, deosebiri esențiale care au justificat incriminarea ei.

Deosebirea majoră poartă asupra obiectului juridic al infracțiunii, care, în cazul uzurpării de calități oficiale, constă în relațiile sociale referitoare la autoritatea de stat, în timp ce la uzurparea funcției constă în relațiile de serviciu.

Ca urmare, uzurparea funcției presupune din partea funcționarului public o conduită abuzivă, în afara limitelor stabilite prin fișa postului, conduită ce are ca rezultat una dintre urmările specifice infracțiunii de abuz în serviciu. Raportat la aceste trăsături, se poate susține că infracțiunea analizată reprezintă o formă specială de abuz în serviciu.

Prin urmare, condiția esențială pentru tipicitatea infracțiunii de uzurparea funcției este ca fapta funcționarului public să nu intre în atribuțiile sale, iar conduita acestuia să fie una abuzivă.

Or, în cauză, recurentul inculpat A., în calitate de primar la data de 14 noiembrie 2014, avea obligația de a preda către președinții secțiilor de votare materialele electorale ce trebuiau preluate de la Salcea, respectiv, de la Aeroportul "Ștefan cel Mare" Suceava, necesare alegerilor Președintelui României din data de 16 noiembrie 2014.

Astfel, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, în forma în vigoare la data de 14 noiembrie 2014, "Buletinele de vot, ștampilele de control și ștampilele cu mențiunea "VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale, copiile de pe listele electorale, tabelele prevăzute la art. 9 și celelalte materiale necesare desfășurării procesului electoral se preiau de către prefect, împreună cu președintele biroului electoral județean sau al biroului electoral al sectorului municipiului București, pe bază de proces-verbal, și se păstrează în încăperi speciale, încuiate și sigilate. Aceste materiale se distribuie, prin intermediul primarilor, președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, pe bază de proces-verbal, cel mai târziu cu două zile înaintea alegerilor".

Totodată, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004, "Cu două zile înainte de data alegerilor, birourile electorale ale secțiilor de votare primesc, pe bază de proces-verbal, de la birourile electorale județene sau de la birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, prin intermediul primarilor, următoarele:

a) două copii de pe listele electorale permanente (...);

b) buletinele de vot, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea "VOTAT"

c) formularele tabelelor prevăzute la art. 9, formularele pentru încheierea proceselor-verbale, alte imprimate și materiale necesare desfășurării procesului electoral, precum și un buletin de vot anulat (...).

După primire, materialele prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) se sigilează de către președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și se păstrează, până la transportul lor la localurile secțiilor de votare, sub pază, într-un singur spațiu pus la dispoziție de primarul unității administrativ-teritoriale în care acestea își desfășoară activitatea".

De altfel, faptul că recurentul inculpat avea obligația de a asigura transportul președinților de votare în vederea preluării de la aeroport a buletinelor de vot s-a reținut chiar de către instanța de apel, prin decizia recurată, la fila x.

Așadar, fapta recurentului de se deplasa cu microbuzul, împreună cu președinții secțiilor de votare și un reprezentant M.A.I., până la Aeroportul "Ștefan cel Mare" din Salcea, pentru a ridica buletinele de vot, intra în atribuțiile lui de primar, în contextul alegerilor prezidențiale.

Această situație de fapt este clar confirmată de martorii audiați în cauză, respectiv, I. (declarația din 28 mai 2015), J. (declarația din 28 mai 2015), K. (declarațiile din 28 mai 2015 și 18 ianuarie 2019) și L. (declarația din 28 mai 2015).

Pe de altă parte, chiar prima instanță a reținut că "șoferul microbuzului nu este funcționar public și nu îndeplinește niciun act care poate face obiectul infracțiunilor prev. de art. 297 sau art. 300 din C. pen. Simplul fapt material de a conduce microbuzul școlii fără acordul directorului (...) poate constitui cel mult infracțiunea prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen.".

În consecință, prin conducerea microbuzului școlar, recurentul nu a uzurpat funcția șoferului, cât timp microbuzul era destinat transportului elevilor, iar atribuția șoferului era de a transporta elevi. Altfel spus, întrucât fapta recurentului nu a constat în conducerea microbuzului școlar în vederea transportării elevilor, act care nu intra în atribuțiile sale, nu se poate susține că acesta ar fi uzurpat atribuțiile șoferului, nefiind, prin urmare, îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii analizate.

Prin rechizitoriu, recurentul inculpat A. a fost trimis în judecată pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de instigare la lipsire de libertate, prev. de art. 25 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că, la data de 28 iunie 2012, la îndemnul său verbal, coinculpații E., D., F., C. și G. ar fi transportat persoana vătămată în incinta unei clădiri, unde aceasta a fost ținută împotriva voinței sale.

Tot în rechizitoriu s-a reținut că "în acel interval de timp, inculpatul A. a sunat la serviciul 112, anunțând poliția despre amenințarea exercitată asupra sa de către persoana vătămată M.".

Conform art. 205 alin. (1) C. pen., infracțiunea analizată constă în lipsirea sau restricționarea în mod ilegal a libertății de mișcare a unei persoane. Prin urmare, astfel cum a statuat doctrina (Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială, Ed. CH.Beck, București, 2018, p. 111) "condiția esențială a elementului material al infracțiunii este ca lipsirea de libertate să fie ilegală, nepermisă de lege (să nu existe vreun caz în care legea să permită privarea de libertate a victimei)".

Or, din probele administrate în cauză (ordonanța de clasare din data de 11 decembrie 2015, declarațiile martorilor N. (din 28 iunie 2012), O. (din 21 martie 2019), P. (din 4 februarie 2019), Q. (din 15 noiembrie 2018), R. (din 3 iulie 2012 și 28 septembrie 2012), S. (din 28 septembrie 2012 și 15 noiembrie 2018), T. (din 3 iulie 2012 și 28 septembrie 2012) și U. (din 3 iulie 2012 și 24 august 2012) rezultă că persoana vătămată M. a comis infracțiunea de ultraj, acest aspect fiind reținut ca atare și de instanța de apel.

Acesta este contextul în care persoana vătămată M. a fost îndepărtată din sediul vechi al primăriei, pentru o perioadă foarte scurtă de timp și doar pentru a fi predată organelor de poliție. Această împrejurare este confirmată de declarațiile inculpaților D. (din 2 noiembrie 2017 și 30 octombrie 2017), C. (din data de 30 octombrie 2017), G. (declarație de martor din data de 28 iunie 2012 și de învinuit și inculpat din 20 iulie 2012), declarațiile martorilor V. (din 27 octombrie 2017), W. (din 2 noiembrie 2017) și X. (din data de 27 octombrie 2017 și 18 ianuarie 2019).

Doctrina relevantă în materie susține faptul că "nu este tipică fapta persoanei care prinde pe autorul unei infracțiuni flagrante dacă aceasta este condusă într-un interval rezonabil de timp în fața autorităților" (Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială, Ed. CH.Beck, București, 2018, p. 111).

Or, așa cum rezultă și din probele administrate în cauză, inclusiv procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 4 februarie 2020, locul în care au fost așteptate organele de poliție se afla situat la o distanță de cca 10 metri de sediul vechi al primăriei, în care se afla și sediul Poliției com. Vicovu de Jos. Faptul că persoana vătămată M. a fost transportată în sediul în construcție al primăriei, pentru a se aștepta venirea organelor de poliție, a fost motivat de împrejurarea că, pe de o parte, sediul poliției era încuiat, agenții de poliție fiind într-o misiune în altă localitate, iar pe de altă parte, în sediul vechi al primăriei se desfășurau activități specifice, evenimentul având loc în timpul programului de funcționare al instituției.

Instanța de apel a reținut sub acest aspect că "infracțiunea la care au făcut referire inculpații și prima instanță se consumase în urmă cu 30 de minute, aspect care exclude caracterul legal al lipsirii de libertate" și că "săvârșirea infracțiunii de ultraj avusese loc cu aproximativ 40 de minute înainte și nu la momentul la care inculpatul A. i-a determinat pe ceilalți inculpați din prezenta cauză să lipsească de libertate pe persoana vătămată".

Totodată, a notat că "dacă este logic și firesc ca o persoană care săvârșește o infracțiune să fie reținută în acel moment în scopul predării sale organelor de poliție, iar obligația incumbă oricărui cetățean, nu aceeași este situația în cauza de față, în care infracțiunea la care au făcut referire inculpații și prima instanță se consumase în urmă cu 30 de minute, aspect care exclude caracterul legal al lipsirii de libertate". Altfel spus, motivarea instanței de apel are la bază faptul că reținerea persoanei vătămate nu s-a făcut "în acel moment" al săvârșirii de către aceasta a infracțiunii de ultraj, ci la 30 de minute după consumarea acestei infracțiuni.

Or, în condițiile în care art. 293 și art. 310 C. proc. pen. folosesc trei adverbe diferite "de îndată", "imediat" și "în momentul", este evident că nu numai infracțiunea flagrantă, ci și infracțiunea cvasi-flagrantă dă dreptul oricărei persoane la prinderea făptuitorului.

Conform doctrinei (Volonciu Nicolae, colectiv, Noul C. proc. pen., Adnotat, Editura Universul Juridic), "Imediat după săvârșire înseamnă cât mai aproape de momentul săvârșirii (de exemplu, momentul părăsirii încăperii de către cel ce comisese un furt). Această apropiere în timp nu a putut fi determinată de lege, în mod uniform, pentru toate cazurile ce se pot ivi în practică, astfel că urmează să se stabilească de la caz la caz de către organele judiciare, pe baza datelor concrete ale cauzei. Pentru existența stării de flagrantă nu este suficientă numai descoperirea faptei în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire, ci este necesară și prinderea făptuitorului în acel moment sau imediat după aceasta".

Prin urmare, instanța de apel a apreciat în mod greșit că fapta anterior descrisă ar reprezenta infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, cu motivarea că numai prinderea făptuitorului "în acel moment" al infracțiunii flagrante ar face aplicabile prevederile art. 310 C. proc. pen., în condițiile în care și prinderea făptuitorului imediat după săvârșirea infracțiunii reprezintă infracțiune cvasi-flagrantă sau flagrantă prin asimilare și face aplicabile dispozițiile legale anterior menționate.

Or, în contextul concret al cauzei, astfel cum rezultă din decizia recurată - persoana vătămată a adresat recurentului "amenințări cu moartea", ceilalți inculpați "l-au încătușat pe M." în momentul în care "inculpații susțineau ca victima are asupra sa o armă, iar primarul, inculpatul A., anunțase la numărul 112 că este amenințat cu moartea cu o armă" apelul la 112 a fost făcut de recurent în momentul în care persoana vătămată era deja scoasă din sediul primăriei; persoana vătămată era conflictuală - intervalul de timp de "aproximativ 30 de minute" reținut de instanța de apel se încadrează în noțiunea de "imediat" după săvârșirea infracțiunii de ultraj, având în vedere împrejurările săvârșirii acestei infracțiuni.

Altfel spus, intervalul de timp de "aproximativ 30 de minute" între momentul amenințărilor cu moartea ("l-a înjurat și amenințat pe primar că-1 omoară și că-i aruncă creierii pe pereți") și momentul în care făptuitorul a fost prins, reprezintă "imediat după săvârșirea faptei", context în care lipsirea de libertate a persoanei vătămate M. se circumscrie luării unor măsuri față de făptuitor, în sensul art. 310 C. pen., neavând, prin urmare, caracter ilegal.

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii analizate, în cauză se impunea menținerea soluției de achitare dispusă față de recurent în primă instanță.

Cu privire la această infracțiune, în raport cu care prima instanța a pronunțat o soluție de achitare a recurentului, instanța de apel a reținut că "această faptă a fost săvârșită cu forma de vinovăție a intenției indirecte prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen. Astfel, în momentul în care inculpatul A. i-a determinat pe ceilalți inculpați din prezenta cauză să îl lipsească de libertate pe M. a prevăzut că această acțiune concertată a celor cinci inculpați este de natură să producă suferințe fizice persoanei vătămate, însă i-a fost indiferent rezultatul".

De asemenea, instanța de apel reține că "faptele inculpatului A., care, la data de 28 iunie 2012, în jurul orelor 11:40, i-a determinat pe inculpații (...) să-l ducă pe persoana vătămată M. într-o clădire goală, unde să-l împiedice să plece pentru aproximativ 25 de minute, timp în care victima a fost agresată, provocându-i-se suferințe, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de lipsire de libertate (...) și instigare la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (...)"

Totodată, a reținut că" A. era pe holul de la parterul sediului primăriei, iar din curtea interioară a clădirii se auzeau strigăte și chiar cuvântul "Au", însă primarul nu a făcut niciun gest pentru a se duce spre locul de unde se auzeau strigătele și să vadă ce s-a întâmplat, împrejurare ce denotă indiferența inculpatului A. cu privire la faptul că inculpații pe care el i-a determinat să-l rețină pe M. îl rănesc pe acesta".

Prin urmare, instanța de apel a pronunțat o soluție de condamnare a recurentului pentru instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, reținând, în fapt, că, prin instigarea la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, acesta a prevăzut că, pentru a lipsi persoana vătămată de libertate, ceilalți inculpați vor exercita loviri și alte violențe asupra acesteia.

Altfel spus, în sarcina recurentului s-a reținut instigarea implicită la loviri sau alte violențe inerente lipsirii de libertate în mod ilegal a persoanei vătămate.

Or, instigarea implicită la o infracțiune nu este o faptă prevăzută de legea penală întrucât "activitatea de determinare se poate realiza numai printr-o acțiune (licită sau ilicită), iar nu printr-o inacțiune" (Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, Ed. CH.Beck, București, 2018, p. 328).

Conform art. 47 C. pen., "Instigator este persoană care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală".

Or, faptul că recurentul ar fi instigat pe ceilalți inculpați la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal nu poate poate constitui implicit și instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, doar cu motivarea că acesta nu ar făcut niciun gest și "ar fi dat dovadă de indiferență".

Pe de altă parte, în jurisprudență s-a statuat că suferințele inerente activității ilicite de lipsire ilegală de libertate sunt absorbite în conținutul acestei infracțiuni (CA. București, Decizia nr. 1542 din 23 octombrie 2009) și că, în cazul în care instigarea s-a referit la o infracțiune mai ușoară, iar instigatul a săvârșit o infracțiune mai gravă, instigatorul va răspunde pentru infracțiunea la care a instigat, iar instigatul va răspunde pentru infracțiunea comisă (C. A. Craiova, dosar nr. x/2001 în Pascu, P. Buneci, Noul C. pen., Partea generală și C. pen. Partea generală în vigoare. Prezentare comparativă, Ed. Universul juridic. București, 2010, p. 335).

În consecință, în cauză, lovirile sau alte violențe săvârșite de ceilalți inculpați în vederea lipsirii de libertate a persoanei vătămate M. nu constituie fapte prevăzute de legea penală, întrucât reprezintă elementul material al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În concluzie, în considerarea argumentelor invocate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale recurate și, în principal, rejudecarea cauzei, iar pe fond, dispunerea achitării inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunile de uzurparea funcției, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la lovire sau alte violențe.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 2 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat în cauză, 15 ianuarie 2021, apărătorii aleși ai recurentului inculpat au susținut fidel motivele scrise de recurs în casație, concluziile acestora și ale reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în încheierea de la același termen, când instanța a stabilit termen pentru pronunțare la data de 29 ianuarie 2021.

*****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunea analizată constă, în esență, în aceea că, la data de 14 noiembrie 2014, inculpatul A. - care, în calitate de primar al comunei Vicovu de Jos, trebuia să asigure transportul președinților secțiilor de votare la aeroportul Salcea pentru a prelua buletinele de vot pentru scrutinul care trebuia să aibă loc a doua zi - a condus pe drumurile publice dintre comunele Vicovu de Jos și Salcea microbuzul marca z, cu numărul de înmatriculare x, proprietatea Școlii cu clasele I - VIII din Vicovu de Jos.

În acest sens, i-a solicitat lui H., angajat al primăriei Vicovu de Jos în funcția de conducător auto al autoturismului anterior menționat, cheile acestei mașini, iar în fața refuzului martorului de a i le preda, i-a amintit că este primarul comunei și că el a adus autovehiculul de la București.

Ulterior, a luat cheile de contact de la martorul H., fără să obțină acordul conducerii Școlii cu clasele I - VIII din Vicovu de Jos, și a condus acest autovehicul pe drumurile publice, fără a avea ca sarcină, în calitatea sa de primar, conducerea autovehiculelor în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Invocând incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că fapta reținută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 300 C. pen.

În acest sens, susținând că norma de incriminare este neclară sub aspectul persoanei a cărei funcție este uzurpată, recurentul a arătat că, în cazul în care legea este interpretată în sensul că fapta vizează funcția proprie a uzurpatorului, se impune a se constata că, în speță, prin activitatea desfășurată, el nu și-a depășit atribuțiile de serviciu, întrucât legile electorale instituie în sarcina primarului activitatea de distribuire a materialelor electorale. Ca urmare, fapta reținută în sarcina sa nu îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de uzurparea funcției, lipsind cerința ca activitatea desfășurată să nu intre în atribuțiile de serviciu ale făptuitorului.

A mai arătat că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii prev. de art. 300 C. pen. nici în cazul interpretării normei ca vizând funcția unui terț, în speță, a șoferului microbuzului școlar, întrucât inculpatul nu a exercitat atribuția de serviciu a acestuia, respectiv aceea de conducere a autovehiculului pentru transportul elevilor.

Prin urmare, oricare ar fi interpretarea dată prevederilor art. 300 C. pen., în cauză nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de uzurparea funcției, nefiind uzurpată nici funcția de primar și nici funcția specifică a conducătorului microbuzului școlar.

Criticile recurentului inculpat sunt parțial întemeiate.

Potrivit art. 300 C. pen., infracțiunea de uzurparea funcției constă în fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, respectiv o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Fiind menită să asigure respectarea diviziunii competențelor funcționarilor publici și prin aceasta, buna funcționare a unităților în care aceștia își desfășoară activitatea, infracțiunea analizată sancționează orice conduită a funcționarului public prin care, în mod intenționat, își depășește atribuțiile de serviciu și care are ca rezultat una dintre urmările specifice infracțiunii de abuz în serviciu.

Presupunând, prin urmare, îndeplinirea, de către un funcționar public, în timpul serviciului, a unui act ce excedează atribuțiilor ce îi revin în virtutea funcției deținute, dispozițiile art. 300 C. pen. incriminează uzurparea, de către subiectul activ, a atribuțiilor funcției exercitate de o altă persoană.

Concluzia exprimată este susținută și de argumente de interpretare gramaticală, Dicționarul explicativ al limbii române definind verbul "a uzurpa" - prin acțiunea de "a-și însuși în mod abuziv drepturi, demnități, bunuri care aparțin altuia".

În contextul acestor considerații teoretice, Înalta Curte notează că, ceea ce se reține în concret, în sarcina recurentului inculpat A., sub aspectul infracțiunii prev. de art. 300 C. pen., este faptul că, la data de 14 noiembrie 2014, în calitate de primar al comunei Vicovu de Jos, fără a avea o astfel de atribuție, a condus autovehiculul tip microbuz marca z, aflat în proprietatea școlii din localitate și destinat transportului elevilor, pentru a asigura transportul președinților secțiilor de votare la aeroportul Salcea, în vederea preluării materialelor electorale necesare pentru scrutinul care trebuia să aibă loc la data de 16 noiembrie 2014.

Fără a contesta această situație de fapt, recurentul inculpat critică subzistența elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii analizate, susținând, sub un prim aspect, că, în condițiile în care Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României (în forma în vigoare la data de 14 noiembrie 2014) stabilea în sarcina primarului atribuția de distribuire a materialelor electorale, prin activitatea desfășurată în speță, astfel cum a fost reținută cu titlu definitiv prin decizia recurată, el nu și-a depășit atribuțiile de serviciu.

Aceste susțineri sunt nepertinente, întrucât se fundamentează pe o greșită apreciere a obiectului concret al acuzației formulate în speță.

Recurentului inculpat nu i s-a imputat faptul distribuirii materialelor electorale, în urma preluării acestora, la data de referință, în condițiile anterior descrise, ci aducerea la îndeplinire a acestei atribuții, care îi incumba în virtutea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) și art. 34 din Legea nr. 370/2004, prin conducerea, fără drept, a microbuzului destinat transportului elevilor aflat în proprietatea școlii comunale, deși o atare atribuție revenea martorului H..

În plus, aceleași susțineri pornesc de la premisa greșită că infracțiunea analizată ar putea implica și uzurparea propriei funcții a subiectului activ, interpretare exclusă chiar de conținutul obiectiv al infracțiunii, care sancționează actele îndeplinite de funcționarul public în afara competențelor corespunzătoare funcției deținute.

În al doilea rând, recurentul inculpat a susținut că, în condițiile în care fapta sa nu a constat în conducerea microbuzului școlar în vederea transportării elevilor, atribuție ce aparținea martorului H., nu se poate susține că ar fi uzurpat funcția acestuia din urmă, nefiind, prin urmare, îndeplinită condiția de tipicitate obiectivă a infracțiunii analizate.

Susținerile recurentului inculpat sub acest aspect sunt întemeiate.

În cauză, s-a stabilit cu titlu definitiv că autovehiculul tip microbuz marca z, de culoare galbenă, cu numărul de înmatriculare x, folosit de inculpat la data de 14 noiembrie 2014, se afla, la data critică, în proprietatea Școlii cu clasele I - VIII "Ioan Vicoveanu" din localitatea Vicovu de Jos, fiind certificat să efectueze pentru unitatea școlară deținătoare transport rutier în cont propriu și/sau de persoane în trafic național și/sau internațional.

Persoana desemnată să conducă acest autovehicul era numitul H., angajat al Primăriei comunei Vicovu de Jos în funcția de "șofer microbuz școlar", care, potrivit fișei postului aflată la filele x d.u.p., avea ca atribuții de serviciu conducerea vehiculului în scopul transportului de elevi.

Cum uzurparea funcției presupune exercitarea atribuțiilor de serviciu decurgând din aceasta de către o altă persoană decât deținătorul respectivei funcții, producându-se, astfel, rezultatul vătămător prev. de art. 297 C. pen., rezultă că, în speță, exercitarea de către inculpatul A. a atribuțiilor stabilite în sarcina martorului H. și, prin aceasta, uzurparea funcției celui din urmă în condițiile art. 300 C. pen., ar fi presupus conducerea, de către inculpat, a microbuzului școlar în scopul transportului de elevi.

Ceea ce individualiza, așadar, atribuțiile șoferului H. era nu simpla conducere a autovehiculului proprietatea școlii - activitate ce nu este rezervată, de altfel, funcționarilor publici - ci destinația obiectivă a acestei activități reglementate de lege, respectiv transportul elevilor în condițiile stabilite de conducerea unității de învățământ. Numai eventuala exercitare, de către inculpatul A., a atribuțiilor de serviciu astfel configurate s-ar fi putut circumscrie conținutului tipic obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 300 C. pen., în măsura în care s-ar fi produs, desigur, una din urmările alternativ prevăzute de art. 297 C. pen.

Or, activitatea concret reținută în sarcina inculpatului A. a constat, așa cum s-a arătat în precedent, în conducerea, fără drept, a microbuzului școlar, în vederea transportării de materiale electorale, iar nu în scopul transportului de elevi. Manipularea fizică a vehiculului fără acordul reprezentanților unității școlare ori cu încălcarea normelor ce disciplinează conducerea autovehiculelor pe drumurile publice nu este de natură a plasa activitatea astfel desfășurată în sfera normei de incriminare prevăzute de art. 300 C. pen., ci a altor dispoziții de drept penal, care au făcut, de altfel, obiect de analiză în speță, fără a fi criticate ulterior în recurs în casație.

În consecință, activitatea de conducere ilegală a autovehiculului, fără a se exercita însă, astfel, atribuțiile stabilite în sarcina șoferului microbuzului școlar, în limitele și specificul lor concret, nu se circumscrie conținutului tipic obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 300 C. pen., lipsind cerința îndeplinirii unui act ce nu intră în sfera atribuțiilor subiectului activ al infracțiunii.

În planul dreptului procesual, o atare constatare are ca efect lipsa de temei a acțiunii penale și incidența impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, admițând recursul în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte va dispune achitarea sa, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 300 C. pen.

Starea de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la această infracțiune constă, în esență, în aceea că, la data de 28 iunie 2012, în jurul orelor 11:00, persoana vătămată M. a mers la sediul Primăriei Vicovu de Jos, unde dorea ca, în calitate de președinte al Obștei Composesorat Vicovu de Jos, să depună niște cereri.

În sediul primăriei, persoana vătămată M. s-a întâlnit cu inculpatul A., primar al comunei Vicovu de Jos, iar între cei doi a avut loc o discuție contradictorie, în cadrul căreia și-au adresat reciproc reproșuri, persoana vătămată adresându-i inculpatului amenințări cu moartea.

După acest moment, persoana vătămată a intrat în biroul martorei Y., care îndeplinea funcția de referent agricol în cadrul Primăriei comunei Vicovu de Jos, pentru a înregistra cererile care determinaseră venirea sa la sediul primăriei. În timpul discuției cu martora Y., persoana vătămată M. a scos din geanta în care avea cererile aduse pentru înregistrare și un capsator de hârtie pe care l-a arătat funcționarilor din birou, întrebând dacă acel obiect se poate numi pistol.

Persoana vătămată a stat în biroul martorei Y. aproximativ 10 minute, timp în care s-a comportat civilizat, după care a părăsit sediul primăriei, deplasându-se la o farmacie din zonă.

După aproximativ 30 minute, persoana vătămată a revenit la sediul primăriei și s-a deplasat în biroul martorei Y., de unde a ridicat cererile înregistrate.

După ce a părăsit biroul martorei anterior menționată, persoana vătămată a căzut pe scările de acces dintre parterul și etajul 1 al clădirii, iar în momentul în care a ajuns la capătul scărilor, a fost înconjurată de inculpații E., G., F., C. și D., care, la îndemnul inculpatului A., au lovit-o în mod repetat, după care au târât-o din holul primăriei (unde se afla și sediul poliției) în clădirea ce se construia în spatele sediului primăriei.

În acest interval de timp, la ora 11:50, inculpatul A. a apelat numărul de urgență 112, susținând că persoana vătămată îl amenință cu moartea având un pistol, telefon pe care l-a dat întrucât martora Z., secretara comunei Vicovu de Jos, i-a spus că dacă nu sună el la poliție, o va face ea.

În clădirea aflată în construcție, unde a fost dusă persoana vătămată, inculpații E., G., F., C. și D. au continuat să o lovească pe aceasta cu pumnii și picioarele, pe toată suprafața corpului.

După ce inculpatul A. a apelat la numărul 112, au fost anunțați lucrătorii de poliție - martorii X., V. și W. pentru a se deplasa la fața locului și a interveni la presupusul ultraj. Aceștia au sosit la fața locului după aproximativ 10-15 minute și, fiind îndrumați de cetățenii care erau în zonă, au pătruns în clădirea aflată în construcție din spatele sediului primăriei.

În interiorul clădirii, cei trei lucrători de poliție i-au găsit pe inculpații E., G., F., C. și D. aflați în jurul persoanei vătămate, care se afla imobilizată la sol și cu mâinile la spate, neavând posibilitatea de a se mișca după propria voință. Inculpații E., G., F., C. și D. le-au spus organelor de poliție că persoana vătămată avea asupra sa un pistol cu care l-a amenințat pe primar, inculpatul A. și le-au cerut să o deposedeze de armă.

În timp ce lucrătorii de poliție o încătușau pe persoana vătămată, pentru a o scoate din clădire, inculpații D. și C. au lovit-o pe aceasta cu picioarele în zona toracelui și a capului.

După ce martorii X., V. și W. au dus persoana vătămată în sediul poliției, au descătușat-o și au efectuat un control corporal asupra acesteia, în urma căruia au constatat că nu avea nicio armă asupra sa. Pentru că aceasta acuza dureri și susținea că a fost lovită de inculpați, martorii au chemat ambulanța.

Invocând incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că fapta astfel descrisă nu corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, întrucât nu este îndeplinită condiția privind caracterul nelegal al privării de libertate a persoanei vătămate M. și, pe cale de consecință, nici al instigării la aceasta.

În acest sens, a arătat că, fiind determinată de săvârșirea, de către M., a infracțiunii de ultraj împotriva sa, privarea de libertate a persoanei vătămate nu a avut caracter ilegal, ea având ca scop predarea ultragiatorului către organele de poliție.

A mai arătat că, deși privarea de libertate a persoanei vătămate nu a survenit la momentul săvârșirii infracțiunii de ultraj, ci la aproximativ 30 de minute de la acest moment, aceasta are caracter legal întrucât, raportat la datele particulare ale cauzei, intervalul de timp anterior menționat se încadrează în noțiunea de "imediat după săvârșire" prev. de art. 293 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care justifică, în condițiile art. 310 C. proc. pen., luarea unei astfel de măsuri, atât în cazul infracțiunii flagrante, cât și a celei cvasi-flagrante.

Critica recurentului inculpat este nefondată.

Cerința esențială atașată elementului material al infracțiunii prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. vizează caracterul ilegal al lipsirii de libertate, care presupune ca restrângerea libertății să nu fie îngăduită sau cerută de lege.

Una dintre situațiile care legitimează privarea de libertate a persoanei este cea prevăzută de art. 310 C. proc. pen., referitoare la dreptul oricărei persoane dreptul de a prinde făptuitorul în cazul săvârșirii unei infracțiuni flagrante. În această ipoteză, deși prin prinderea făptuitorului se realizează, în fapt, privarea sa de libertate de către o terță persoană, iar nu de către organele judiciare îndreptățite, cel care îl prinde pe făptuitor nu va fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, cu condiția să îl predea de îndată organelor de urmărire penală.

Articolul 293 alin. (1) C. proc. pen. definește infracțiunea flagrantă tipică (propriu-zisă), ca fiind infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire.

Descoperirea infracțiunii în momentul săvârșirii înseamnă prinderea făptuitorului în timpul și la locul săvârșirii faptei. Noțiunea imediat după săvârșire se referă la un moment de timp cât mai apropiat de cel al săvârșirii infracțiunii.

Alineatul 2 al aceluiași text de lege definește infracțiunea cvasi-flagrantă sau flagrantă prin asimilare ca fiind infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune.

În aceste coordonate, evaluând susținerile recurentului inculpat, Înalta Curte subliniază că, într-adevăr, privarea de libertate a făptuitorului are caracter legal, în condițiile a