ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 867/A din data de 24 iulie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 190 din 6 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Năsăud, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A., din infracțiunea de instigare la distrugere calificată în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) și (4) și la art. 218 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea de instigare la distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 253 alin. (1) și (4) cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 47 raportat la art. 253 alin. (1) și (4) cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere în formă continuată, la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatul A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de arme din categoria celor supuse autorizării prevăzută de art. 361 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus deducerea duratei măsurii preventive a reținerii din 09.09.2008 până la 10.09.2008 și a duratei măsurii arestării preventive din 12.09.2008 până la 15.10.2009 luate față de inculpat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor și sumelor de bani aparținând inculpatului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) s-a dispus restituirea către inculpat a pistolului marca B., seria x, ridicat conform procesului-verbal încheiat la data de 09.09.2008, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la imobilul din comuna Șcheia, str. x, jud. Suceava.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei pentru inculpatul A.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C., din infracțiunile de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. din 1969 și distrugere calificată în formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. (1) și (4), raportat la art. 218 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate infracțiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 în infracțiunile de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen. și distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 253 alin. (1) și (4) cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele infracțiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen. cu reținerea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 253 alin. (1) și (4) cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată, la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse, stabilind pedeapsa rezultantă la 7 ani închisoare, prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare a sporului de 1 an, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a C. pen., s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare la restul de 540 zile închisoare rămas neexecutat, din pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul prin S.P. 438 din 17.12.2003 a Judecătoriei Vatra Dornei, urmând ca inculpatul C. să execute o pedeapsă de 7 ani și 540 zile închisoare.

În baza art. 112 alin. (1) lit. d) s-a dispus confiscarea de la inculpatul C. a sumelor de 3000 euro, 4200 RON și 1074,59 RON reprezentând sume de bani și contravaloarea produselor primite de către acesta de la inculpatul A.

S-a dispus anularea actualului mandat de executare a pedepsei inculpatului C. și emiterea pentru acesta a unui nou mandat de executare a pedepsei.

În baza art. 19 și art. 25 C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile S.C. D. S.A. (fostă E. SA) și S.C. F. S.R.L. - Sucursala Suceava.

S-a dispus obligarea inculpaților la plata în solidar a sumei de 676.172,00 RON către partea civilă S.C. D. S.A. și a sumei de 209.902,24 RON către partea civilă S.C. F. S.R.L. - Sucursala Suceava, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale, la care s-au adăugat penalități de întârziere în cuantumul dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la efectuarea plății.

În baza art. 19 și art. 25 C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 C. civ. s-a respins acțiunea civilă formulată de părțile civile G., H. și I., ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței penale nr. 190 din 6 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Năsăud, au formulat apel inculpatul A., părțile civile G., H., S.C. J. S.R.L., S.C. F. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 867/A din 24 iulie 2018, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de inculpatul A., părțile civile G., H., S.C. J. S.R.L., S.C. F. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 190 din 6 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Năsăud.

A extins efectele apelului declarat de inculpatul A. asupra inculpatului C.

A desființat, în parte sentința penală apelată, sub următoarele aspecte: individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților A. și C.; neacordarea despăgubirilor civile părților civile G., H., S.C. J. S.R.L., momentul de la care s-a acordat dobânda legală părții civile S.C. F. S.R.L., neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate de părțile civile G., H. și S.C. J. S.R.L. pentru judecata în primă instanță și rejudecând:

A menținut dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului A., din infracțiunea de instigare la distrugere calificată în formă continuată, prevăzută art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) și (4) și la art. 218 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea de instigare la distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 253 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 253 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. de la 6 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare.

A menținut restul dispozițiilor referitoare la inculpatul A. aferente laturii penale.

A menținut dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului C., din infracțiunile de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. din 1969 și distrugere calificată în formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. (1) și (4), raportat la art. 218 alin. (1) C. pen. din 1969, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate infracțiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 în infracțiunile de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen. și distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 253 alin. (1) și (4) cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele infracțiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani și 540 zile închisoare aplicată inculpatului C. și a repus în individualitate pedepsele, astfel:

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen. cu reținerea art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată prevăzută art. 253 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

- restul de 540 zile închisoare rămas neexecutat, din pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul prin S.P. 438 din 17.12.2003 a Judecătoriei Vatra Dornei.

A redus pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. de la 3 ani la 2 ani și 6 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată prevăzută art. 253 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. de la 6 ani la 5 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse, stabilind pedeapsa rezultantă la 5 ani și 10 luni închisoare, prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare a sporului de 10 luni închisoare, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza 104 alin. (2) C. pen. a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 800 zile aplicată prin sentința penală nr. 52/11.02.2004 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2004 și în baza art. 43 alin. (2) C. pen., pentru, a adăugat pedeapsa rezultantă de 5 ani și 10 luni închisoare la restul de 540 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 800 zile închisoare, urmând ca inculpatul C. să execute o pedeapsă de 5 ani 10 luni și 540 zile închisoare.

A înlăturat dispoziția de anulare a actualului mandat de executare a pedepsei emis pe numele inculpatului.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii din 9.09.2008 până în 10.09.2008 și durata arestării preventive din 12.09.2008 până în 15.10.2009.

A menținut restul dispozițiilor referitoare la inculpatul C. aferente laturii penale.

A menținut dispoziția de obligare în solidar a inculpaților A. și C. la plata sumei de 676.172,00 RON către partea civilă S.C. D. S.A. (fostă E.).

A menținut dispoziția de obligare în solidar a inculpaților A. și C. la plata sumei de 209.902,24 RON către partea civilă S.C. F. S.R.L. - Sucursala Suceava, cu titlu de daune materiale, la care a adăugat dobânda legală, astfel: pentru suma de 122.404 RON dobânda se acordă de la data de 16 decembrie 2008 până la data plății efective; pentru sumele de 85.233,12 RON și 2.265,12 RON dobânda se acordă de la data de 08 aprilie 2009 până la data plății efective.

A admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile G., H. și a obligat inculpații A. și C. în solidar la plata daunelor morale în sumă de câte 20.000 RON fiecărei părți civile.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. J. S.R.L. și obligă inculpații A. și C. în solidar la plata sumei de 1.028.793 RON daune materiale și suma de 100.000 RON daune morale.

A obligat inculpații A. și C. la plata cheltuielilor judiciare aferente judecății în primă instanță către părțile civile, astfel: suma de 1.750 RON fiecare părții civile G.; suma de 8.403,5 RON fiecare părții civile H.; suma de 750 RON fiecare părții civile S.C. J. S.R.L.

A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

A respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă I. și Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva aceleiași sentințe.

A obligat partea civilă I. la plata cheltuielilor judiciare parțiale în apel în sumă de 200 RON.

A obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare parțiale aferente judecății în apel către părțile civile, astfel: suma de 4.003 RON părții civile S.C. J. S.R.L.; suma de 597 RON părții civile H..

A încuviințat onorariul solicitat de doamna expert K. în sumă de 5.060 RON și a obligat partea civilă S.C. J. S.R.L. la plata sumei de 3.040 RON, reprezentând diferența neachitată.

Împotriva acestei decizii, la data de 03 septembrie 2018, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Astfel, recurentul a indicat în cuprinsul cererii temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și art. 438 alin. (1) pct. 12 "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea recursului în casație, inculpatul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate prin depășirea limitelor și obiectului judecății, fiind condamnat pentru o faptă pentru care nu a fost trimis în judecată.

Astfel, a precizat că a fost trimis în judecată pentru două acte materiale de instigare, unul presupus a fi săvârșit în data de 20.07.2018 iar celălalt în data de 29.07.2018, ori nici în rechizitoriu și nici în cuprinsul hotărârilor judecătorești nu sunt descrise două acțiuni de instigare distincte.

Un alt motiv al recursului în casație vizează împrejurarea că în cuprinsul rechizitoriului se face referire la anumite listinguri telefonice, însă acestea nu există la dosarul cauzei și instanța de apel a respins solicitarea inculpatului de emitere a unei adrese către IPJ Suceava în vederea comunicării listingurilor respective.

De asemenea, o altă critică adusă deciziei penale atacate se referă la faptul că instanța de apel a exclus proba constând în transcrierea convorbirilor interceptate în mediu ambiental în arestul IPJ Suceava, la care se face referire la fila x rechizitoriu; a înlăturat declarațiile numiților L., M. și N., principalii martori ai acuzării.

A mai invocat că înregistrările telefonice existente la dosarul cauzei, au fost efectuate de SIPI, structură care nu face parte din rândul organelor de urmărire penală, astfel că, în temeiul deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale, acestea nu puteau fi luate în considerare de instanța de apel.

Sub aspectul laturii civile, cu privire la daunele morale acordate părților civile G. și H., a susținut că în mod nelegal s-au acordat și daune morale de instanța de apel, având în vedere că acestea nu au fost solicitate expres de către părțile civile.

Cu referire la sumele acordate părții civile S.C. D. S.A., a precizat că cererea de constituire parte civilă este tardivă, fiind depusă după citirea actului de sesizare, astfel citirea actului de sesizare s-a realizat la data de 03.12.2008, iar cererea de constituire a fost depusă la data de 05.01.2009.

De asemenea, la data de 09.11.2018, recurentul a formulat o contestație împotriva Ordonanței nr. x/2008 și a Procesului Verbal de Sechestru din 15.09.2008 solicitând admiterea contestației, anularea actelor contestate și refacerea lor cu efectuarea unei expertize de specialitate care să individualizeze atât cota de 1/2; a acestuia din bunurile aflate în devălmășie, cât și valoarea investițiilor S.C. O. S.R.L., respectiv restrângerea sechestrului asupra cotei de 1/2; din bunurile proprii, față de aplicarea lui din prezent asupra tuturor bunurilor identificate la adresa din Com. Șcheia, str. x, Jud. Suceava, P.

Examinând recursul în casație declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conceptul de faptă care nu este prevăzută de legea penală este explicitat prin coroborarea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultând că, în concepția legiuitorului, pentru a constitui un caz de casare, trebuie să fie vorba doar despre critici care privesc latura obiectivă a infracțiunii, pe când cele ce țin de latura subiectivă nu pot fi examinate în recurs în casație.

În plus, având în vedere atât prevederile art. 15 alin. (1) C. pen. - "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o", cât și dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. - "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege", Înalta Curte reține că în noul C. pen. și noul C. proc. pen.. nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare sunt nefondate.

În acest sens, se reține că, în fapt, prin cererea de recurs în casație, recurentul solicită o reapreciere a probatoriului considerând că instanța de apel nu ar fi administrat în mod corect probatoriul în cauză, or, administrarea probatoriului este o chestiune care vizează situația de fapt și nu legalitatea hotărârii.

Înalta Curte reamintește că instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, cazul de recurs în casație neputând fi invocat pentru a se obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, se constată că s-a reținut, în mod definitiv, existența a două acte de instigare, precum și existența infracțiunii în formă continuată, aceste aspecte fiind menționate atât în rechizitoriu, cât și în hotărârea instanței de fond, precum și în hotărârea instanței de apel.

În ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile, prin prisma criticilor formulate, se constată că nu se încadrează în cazurile de casare pentru care s-a dispus admiterea în principiu a recursului în casație, ci doar o eventuală admitere a recursului în casație, întemeiată pe pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., ar fi putut duce la un efect asupra laturii civile a cauzei.

În ceea ce privește invocarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită, astfel cum a fost reținută încadrarea juridică, (infracțiunea de instigare la distrugere în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 253 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.) este în limite legale, fiind aplicată o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare.

Referitor la contestația formulată de inculpatul A. cu privire la măsura asiguratorie, Înalta Curte constată următoarele:

La data de 09.11.2018, după înregistrarea prezentului dosar având ca obiect recurs în casație, recurentul a formulat o contestație împotriva Ordonanței nr. x/2008 și a Procesului Verbal de Sechestru din 15.09.2008 solicitând admiterea contestației, anularea actelor contestate și refacerea lor cu efectuarea unei expertize de specialitate care să individualizeze atât cota de 1/2; a acestuia din bunurile aflate în devălmășie, cât și valoarea investițiilor S.C. O. S.R.L., respectiv restrângerea sechestrului asupra cotei de 1/2; din bunurile proprii, față de aplicarea lui din prezent asupra tuturor bunurilor identificate la adresa din Com. Șcheia, str. x, Jud. Suceava, P.

Având în vedere modul de calificare a cererii de către recurent, faptul că, potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen., împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, precum și faptul că, prin sentința penală nr. 190 din 6 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Năsăud, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor și sumelor de bani aparținând inculpatului, Înalta Curte urmează a trimite cauza având ca obiect contestație împotriva măsurii sechestrului asigurător la Judecătoria Năsăud.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 867/A din data de 24 iulie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 3.330,00 către părțile civile G.,H. și S.C. J. S.R.L. prin reprezentant legal G. cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta, reprezentând onorariu apărător ales.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 867/A din data de 24 iulie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obliga recurentul inculpat la plata sumei de 3.330,00 către părțile civile G.,H. și S.C. J. S.R.L. prin reprezentant legal G. cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta, reprezentând onorariu apărător ales.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

II. Trimite cauza având ca obiect contestație împotriva măsurii sechestrului asigurător la Judecătoria Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2018.