ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 198/2024 pronunțată la data de 12 februarie 2024 de Judecătoria Oradea, printre altele, s-a constatat că la termenul de judecată din data de 26.01.2024, în cazul inculpatului A., instanța a dispus din oficiu schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din 18 infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., în trei infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după cum urmează: o infracțiune de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. (fapta din 03.03.2019 - punctul 1 din secțiunea "În drept" a rechizitoriului), o infracțiune de nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă continuată prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale - punctele 2, 4, 6, 7-12 - un singur act material -,19-20 - un singur act material -, 23, 25, 27, 29-30 - un singur act material - din secțiunea În drept a rechizitoriului) și o infracțiune de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. (fapta din 08.12.2018 - punctul 31 din secțiunea În drept a rechizitoriului);

- din 13 instigări la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. într-o singură instigare la o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale - punctele 3, 5, 13-18, 21-22, 24, 26 și 28 din secțiunea În drept a rechizitoriului).

În temeiul art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an și 3 luni închisoare și 1 an și 7 luni închisoare, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 7 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor fix și obligatoriu de 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 5 luni închisoare, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție, fiind aplicate pedepse complementare și accesorii.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpații A., B., C. și D..

Prin decizia penală nr. 287/A/17.05.2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 198 din 12 februarie 2024 pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpații A., C. și D. împotriva sentinței penale nr. 198 din 12 februarie 2024 pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2021.

A fost desființată, în parte, sentința atacată și în rejudecare:

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi în pedeapsa individuală de un an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi aplicată pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. și pedeapsa de un an și 7 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, aplicată pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor în formă continuată, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a fost înlăturat sporul de 5 luni închisoare aplicat în urma contopirii pedepselor principale.

A fost înlăturată pedeapsa de un an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. (infracțiunea din 03.03.2019).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. de sub acuzația comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. (infracțiunea din 03.03.2019), ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor în formă continuată, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale) de la un an și 7 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, la pedeapsa principală de un an și 3 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, fiind stabilite și măsuri de supraveghere și obligații.

În fapt, cu privire la recurentul-inculpat A., în ceea ce privește infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor în formă continuată, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), s-au reținut următoarele:

La data de 08.05.2019, neavând dreptul să dețină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operațiuni cu arme letale sau muniție pentru arme letale, inculpatul A. a achiziționat din magazinul de arme aparținând S.C. F. S.R.L 310 cartușe pentru arme letale (250 de cartușe de calibrul 12, 40 de cartușe de calibrul 30-06 și 20 de cartușe de calibrul 30-06) (punctul 23 din secțiunea În drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.);

III. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea formulată la data de 17.06.2024, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), solicitând admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor în formă continuată, prevăzută de art. 342 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii.

De asemenea, în ipoteza în care se va constata că recursul este fondat doar cu privire la unele dintre actele de executare ce compun infracțiunea continuată pentru care s-a dispus condamnarea, a solicitat achitarea pentru acele acte de executare și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea pentru individualizarea pedepsei.

Prealabil, a solicitat să se aibă în vedere că în decizia penală se face trimitere ca element obiectiv al laturii obiective la două dintre modalitățile alternative ce apar în lege, respectiv la "deținere" și la "orice operațiune".

Referitor la termenul de "orice operațiune", a arătat că acesta se regăsește definit în art. 2 pct. I.6 din Legea nr. 295/2004.

În schimb, în ceea ce privește noțiunea de "deținere", a arătat că aceasta nu este definită de lege, apreciind că detenția la care se referă termenul nu este una pur faptică, ci se referă la situația juridică a celui care este proprietar, posesor (de bună sau de rea-credință, legitimă sau ilegitimă) ori detentor precar în sensul legii civile.

Or, a apreciat că fapta persoanei care ajunge să țină în mană o armă, fără să aibă vreuna din calitățile de mai sus, nu este incriminată penal.

Legea nr. 295/2004 nu definește deținerea, însă reglementează condițiile și procedura legală pentru ca o persoană să poată deține arme letale în mod legal. Or, ar fi absurd ca legea să reglementeze permisul de armă pentru persoanele care au în mână faptic pentru scurt timp o astfel de armă. Tot conținutul legii și al procedurii pe care o reglementează indică faptul că deținerea de arme în mod legal se referă la situația proprietarilor, a posesorilor sau a detentorilor precari.

Din acest punct de vedere, este cert că ipoteza avută în vedere de legiuitor nu a vizat stăpânirea materială de scurtă durată a unei arme de către o persoană care nu are permis pentru acea armă. Scopul normei penale este de a asigura un control extrem de strict al folosirii unor obiecte extrem de periculoase prin natura lor. Acesta poate fi atins doar prin raportare la persoana care are control asupra bunului. Ipoteze precum studierea unei arme în magazinul de arme nu pot să fi fost avute în vedere de legiuitor ca o formă de deținere, întrucât persoana care stăpânește temporal bunurile nu are absolut niciun titlu legitim sau nelegitim asupra armelor și nici controlul asupra lor. Ca scop al normei de incriminare astfel de evenimente sunt complet irelevante, iar o extindere a conținutul infracțiunii către acea zonă este lipsită de previzibilitate.

În consecință, în raport de modalitățile de comitere a infracțiunii care apar în decizia penală recurată, trebuie să concluzioneze că:

a. Prin operațiuni cu armele letale se înțeleg acțiunile enumerate expres de lege, mai sus menționate;

b. Prin deținerea unei arme se înțelege proprietatea, posesia sau detenția precară indiferent dacă sunt legitime sau nu și nu se înțelege stăpânirea de moment, fără control și lipsită de relevanță juridică.

În ceea ce privește actul material din 30.04.2019, a apreciat că simpla plată a unor cutii de cartușe nu este o faptă prevăzută de legea penală, neputând fi interpretată drept o deținere sau o altă operațiune cu muniții.

Referitor la actele de executare 2 și 3 din 02.05.2019, a apreciat că nu se poate reține o infracțiune în varianta deținerii, în condițiile în care inculpatul nu locuia singur în acea casă, ci împreuna cu părinții săi și alte persoane. Astfel, nu se poate indica care din cele patru sau cinci persoane care locuiau în acea casă este deținătoarea bunului.

Mai mult, prezumția este răsturnată de documentele care indicau faptul că arma este proprietatea inculpatului B.. Arma apare pe permisul său de armă, document care face o probă până la înscrierea sa în fals. Pentru acel presupus fals, există o hotărâre judecătorească care stabilește că fapta nu există. În plus, inculpatul B. a fost sancționat contravențional pentru că și-a păstrat armele necorespunzător, ceea ce indică faptul că organele de poliție au considerat că arma este a sa.

În consecință, nu este incriminată fapta de a avea în casă armele altcuiva. Deși e ilegal ca acele arme să se afle acolo, fapta nu este infracțiune, întrucât nu reprezintă o deținere în sensul legii. Faptul ca inculpatul B. și-a lăsat armele în casa inculpatului A. este insuficient pentru a stabili că acesta a fost deținător al armelor. Este posibil să fi fost, însă nu există suport probator identificat de instanța de apel de altă natură care să susține această concluzie.

Aceeași este concluzia și în ceea ce privește actul material nr. 4 din 02.05.2019, instanța de apel apreciind că inculpatul A. era proprietarul armei, deși nu există suport probator în acest sens, iar acea deplasare de 10 secunde cu arma asupra sa nu poate susține caracterul penal al faptei. Deși nu se face niciunde referire la asta, nu se poate indica nici "portul" ca formă de comitere a faptei, întrucât arma era acoperită în husă până la tejghea, iar plasarea sa pe tejgheaua unui magazin de arme nu poate fi calificată port al unei arme în nicio interpretare a legii, plecând de ideea de pericol social rezultând din intimidarea unor terți prin portul armei, pe care o reține toată doctrina.

Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și în ceea ce privește actul material nr. 5 din 02.05.2019, neputându-se aprecia că "operarea unor sume importante de bani în scopul cumpărării armelor" "verificarea unor arme" sau "intrarea în magazin" reprezintă operațiuni cu arme în sensul legii penale sau a Legii nr. 295/2004.

Referitor la actul material nr. 6 din 08.05.2019, s-a considerat că analizarea unei arme într-un magazin de arme, căratul armei prin magazin și plata unor arme achiziționate de terți sunt operațiuni pentru care trebuie eliberat un permis de armă, în caz contrar fiind infracțiune. Soluția este indiscutabil contrară legii. Nu este și nu poate fi infracțiune cumpărarea unei arme pentru altul. Persoana care o deține trebuie să posede permis de armă, nu persoana care plătește arma. Analizarea unei arme într-un magazin de arme nu poate fi incriminată. Această faptă nu este nici deținere și nici operațiune cu o armă.

În mod similar, căratul armei din magazin până la mașină nu poate fi transport al unei arme, pentru că din întreaga reglementare a Legii nr. 295/2004 reiese că transportul privește deplasare armei de la o locație la alta, nu din magazin în parcare. Transportul se autorizează prin acte stabilite prin lege, iar legea nu stabilește necesitatea vreunei autorizații până la mașină.

Cu privire la actul material nr. 7 din 28.05.2019, nu se poate aprecia că inculpatul A. este deținătorul unor arme din simplul fapt că a plătit acele arme sau că "s-a jucat" cu ele prin magazin.

În ceea ce privește actul material nr. 8 din 29 mai 2019, instanța fie bănuiește că inculpatul era deținătorul bunurilor, dar nu a avut suficient suport probator pentru asta și atunci s-a bazat pe elemente insuficiente pentru a ajunge la detenție, fie chiar apreciază că a plăti o armă pentru altul sau a se juca cu o armă în magazinul de arme este infracțiune.

Și în fine, referitor la actul material nr. 9 din 06.06.2019, a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul A. nu locuia singur în acel imobil. Faptul că și acesta locuia acolo nu este suficient pentru a ajunge la detenția în sensul legii. Probator trebuia să fie stabilit cine avea controlul asupra acelor bunuri, cine le avea, cine le folosea etc. Instanța a considerat că versiunea inculpatului B. din declarații nu este reală, însă aceasta nu înseamnă automat că versiunea parchetului este cea reală. Dacă s-ar considera că simplul fapt că niște bunuri se află în imobilul în care locuiește o persoană împreună cu alții este suficient pentru a afirma că o singură persoană din acel imobil deține bunurile, înseamnă că soția inculpatului B. este infractoare, întrucât în imobilul în care locuiește aceasta au fost găsite arme. E drept că erau trecute pe numele soțului său, dar instanța pare să stabilească că acest lucru e irelevant.

În concluzie, dat fiind că starea de fapt reținută de instanța de apel nu se încadrează în tipicitatea faptelor întrucât nu au fost descrise suficiente elemente pentru a stabili existența unor operațiuni cu arme sau a deținerii unor arme, inculpatul A. a fost condamnat pentru fapte pe care legea penală nu le prevede.

IV. Prin încheierea din 16.10.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 287/A/17.05.2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

V. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 16.10.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esență, faptul că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condițiile de tipicitate a infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), întrucât nu este întrunită condiția elementului material al laturii obiective.

Astfel, inculpatul a fost condamnat, reținându-se ca element material al laturii obiective, două dintre modalitățile alternative prevăzute de lege, respectiv deținere și orice alte operațiuni privind circulația armelor letale și a munițiilor pentru arme letale.

Referitor la modalitatea de săvârșire a faptei în modalitatea deținerii, inculpatul a apreciat că fapta nu este prevăzută de lege, întrucât detenția la care se referă legea nu este una pur faptică, ci se referă la situația juridică a celui care este proprietar/posesor ori detentor precar în sensul legii civile.

În ceea ce privește varianta normativă privind orice operațiune privind circulația armelor letale, a arătat că simpla plată a unor cartușe sau arme nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, neputând fi considerată o operațiune cu muniții.

În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, detaliată la pct. II din prezenta hotărâre.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 342 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept.

Referitor la categoriile de arme, munițiile și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme și muniții sunt permise pe teritoriul României, Înalta Curte reține că acestea sunt reglementate prin Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 10 iunie 2014, în vigoare la data săvârșirii faptelor.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, care stabilește condițiile generale privind exercitarea dreptului de procurare, respectiv deținere, port și folosire a armelor: Dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor letale se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă.

Nu în ultimul rând, operațiunile cu arme, piese și muniții sunt descrise în art. 2 pct. I subpct. 6 din lege, arătându-se că acestea constă în producerea, confecționarea, asamblarea, intermedierea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donația, comodatul, sponsorizarea, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea și distrugerea armelor de foc, a componentelor esențiale și a munițiilor pentru acestea.

Din analiza textelor de lege incidente, rezultă că deținerea unor arme și muniții, precum și efectuarea oricăror operațiuni cu acestea întră în categoria celor pentru care este necesară existența unei autorizări și, implicit, îndeplinirea unor condiții prealabile.

Așadar, dispozițiile art. 342 alin. (1) C. pen. reprezintă o normă generală/cadru (incompletă) care se complinește cu dispozițiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor și, cum trimiterea nu este expresă sau limitativă către această lege, noțiunile pot fi stabilite/înțelese și prin alte acte normative.

Prin urmare, coroborând aceste dispoziții, Înalta Curte reține că infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. sancționează deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale și a munițiilor, fără drept.

Referitor la săvârșirea faptei în modalitatea deținerii, se constată că aceasta desemnează acțiunea unei persoane de a avea în posesie, respectiv de a primi sau păstra arme sau muniții, neavând relevanță dacă posesia este una legală sau dacă aceasta este o posesie pentru sine sau pentru altul.

A purta arme sau muniții înseamnă a avea asupra sa arme sau muniții și nu interesează perioada de timp cât arma a fost purtată sau locul, cum nu interesează dacă arma era/nu era încărcată sau dacă era însoțită și de muniția aferentă.

În ceea ce privește orice operațiune privind circulația armelor letale, instanța de casare constată față de dispozițiile art. 2 pct. I subpct. 6 din Legea nr. 295/2004, că aceasta modalitate de săvârșire înglobează o serie de acțiuni care pot fi circumscrise acestei variante normative, respectiv orice acțiuni prin care armele sau munițiile letale sunt transmise de la un deținător la altul (de exemplu: intermedierea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donația, comodatul, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul etc.).

Raportând aceste dispoziții la speța dedusă judecății, instanța de casare constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen., reținându-se că a deținut și a efectuat mai multe operațiuni cu arme letale și muniții, fără drept (cumpărare, port, transport și depozitare).

Pentru a fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale acestei infracțiuni este necesară realizarea oricăreia dintre acțiunile anterior precizate, legea cerând ca aceste acțiuni să fie efectuate fără drept.

Practic, această cerință este îndeplinită și, în consecință, elementul material este realizat când acțiunea se săvârșește cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 295/2004, dispoziții aplicabile fiecărei variante în parte, respectiv când operațiunile au fost desfășurate în lipsa autorizației de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă.

În plus, este necesar ca operațiunile efectuate să vizeze arme și muniții din categoria celor letale.

Astfel, potrivit art. 2 pct. II, subpct. 1 din Legea nr. 295/2004, prin arme și muniții se înțelege arme și muniții prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor și care sunt prevăzute în categoria B din anexă.

Este de precizat că inculpatul nu contestă faptul că nu avea dreptul de a efectua operațiunile cu armele și munițiile respective și nici faptul că acestea erau încadrate în categoria armelor letale.

În schimb, ceea ce se contestă de către inculpat, respectiv chestiunea de drept supusă analizei instanței supreme, constă în aceea că operațiunile cu arme și muniții letale pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, respectiv deținerea și orice operațiune nu pot fi încadrate drept element material al infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen.

Astfel, referitor la varianta normativă constând în deținerea de arme sau muniții, inculpatul a arătat că detenția la care se referă legea nu este una pur faptică, ci se referă la situația juridică a celui care este proprietar posesor (de bună sau rea-credință, legitimă sau ilegitimă) ori detentor precar în sensul legii civile, și, prin urmare, că fapta unei persoane de a mânui o armă fără să dețină vreuna dintre calitățile anterioare nu este incriminată penal.

În ceea ce privește modalitatea de săvârșire a faptei prin orice operațiune privind circulația armelor, s-a arătat că simpla descoperire a armelor în locuința sa în care mai locuiesc și alte persoane nu echivalează cu săvârșirea infracțiunii, această prezumție născându-se doar în situația în care bunurile respective erau găsite asupra sa sau într-un imobil în care locuia singur. Prin urmare, se cere a se verifica dacă este incriminată fapta de a deține la domiciliu armele aparținând altei persoane.

Și, în fine, cu privire la săvârșirea faptei în varianta cumpărării, s-a arătat că avansarea unor sume de bani nu echivalează cu dobândirea proprietății de către inculpat.

Pornind analiza de la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel și examinând cele nouă acte materiale pentru care inculpatul a fost condamnat, Înalta Curte constată că instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat unele din activitățile incriminate, săvârșind infracțiunea, în formă continuată, în variantele normative constând în achiziționarea de arme și cartușe, deținerea de arme și muniție, portul și transportul de arme letale.

Referitor la primul act material, inculpatului i se impută că la 30.04.2019 a achiziționat un număr de 290 de cartușe pentru arme letale de vânătoare, pe care le-a plătit cu banii săi, apărarea contestând faptul că simpla plată a unor astfel de bunuri constituie o faptă prevăzută de legea penală.

Prealabil, examinării acestei acțiuni, Înalta Curte constată că infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. este una de pericol abstract, starea de risc pentru valoarea socială protejată fiind prezumată de legiuitor că există prin însăși încriminarea faptei. Prin urmare, nu este necesară dovedirea stării de pericol, aceasta rezultând din materialitatea ei.

Sub acest aspect concluzia care rezidă este că efectuarea unei operațiuni prevăzute de lege, în speță de art. 342 alin. (1) C. pen., în oricare dintre variantele alternative, fără drept, adică de o persoană care nu deține autorizație de procurare a unei arme sau, după caz, permis de armă, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 295/2004, conduce în mod automat la producerea urmării imediate, adică la existența stării de pericol pentru valoarea protejată.

Or, această stare de pericol este înlăturată, doar atunci când operațiunile cu arme și muniții letale sunt efectuate în conformitate cu legea armelor și munițiilor, de către persoanele care posedă autorizații pentru activitățile pe care urmează să le desfășoare (port, uz, transport etc.).

În cauză, de altfel, aspect necontestat, inculpatul nu avea dreptul să dețină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operațiuni cu muniții sau arme letale.

Așadar, nefiind autorizat de către autoritățile competente să desfășoare operațiuni cu arme, astfel cum prevede art. 9 coroborat cu art. 10 din Legea nr. 295/2004, în vigoare la data săvârșirii faptei, orice acțiune care implica operațiuni cu arme sau muniții letale, practic, desfășurate cu nerespectarea condițiilor pentru procurarea, deținerea, portul și folosirea armelor, implica consumarea infracțiunii, respectiv crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite (ordinea și siguranța publică, viața și integritatea corporală a persoanelor, securitatea socială etc.).

Practic, încălcarea dispozițiilor legale privind regimul armelor și munițiilor dă naștere unei situații premisă constând în preexistența unei stări sau situații periculoase pentru siguranța persoanelor, a bunurilor, a ordinii și siguranței publice etc.

Revenind la fapta inculpatului din 30.04.2019, acestuia i se impută achiziționarea unor cartușe letale. Or, în acest caz, achiziționarea unor cartușe de către o persoană care nu este autorizată în acest sens este de natură să creeze o stare de pericol social deosebit pentru valorile sociale ocrotite (rănire, deces etc.).

Astfel, acțiunea de a achiziționa cartușe letale se încadrează în noțiunea de orice operațiune privind circulația armelor, în condițiile în care pentru procurarea unor arme sau muniții este necesară existența unei autorizații speciale și îndeplinirea unor condiții, astfel cum prevede art. 10 alin. (1) cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 295/2004.

Deși susține că fapta de a plăti nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, neputând fi încadrată ca operațiune cu arme, Înalta Curte constată că, în realitate, inculpatul contestă situația de fapt. Astfel, instanța de apel nu a reținut că inculpatul ar fi efectuat o simplă plată, ci faptul că a achiziționat 290 de cartușe, prin aceasta însemnând faptul că acele cartușe au intrat în posesia sa prin plata contravalorii lor cu bani.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere, astfel cum a reținut din probe și instanța de apel, faptul că inculpatul s-a comportat ca un cu cumpărător, în sensul că a studiat cartușele, verificându-le, a discutat despre acestea cu vânzătorul și a efectuat plata reprezentând contravaloarea acestora.

Chiar dacă scriptic, cumpărarea a fost realizată de inculpatul B., se constată faptul că acesta a acționat doar ca un interpus, în virtutea faptului că a fost deținător de permis de port armă, tocmai pentru a eluda dispozițiile legale și pentru a crea aparența de legalitate, în realitate, inculpatul A. fiind cumpărătorul.

Conchizând, instanța de casare constată că transmiterea, prin cumpărare, de la deținătorul/vânzătorul S.C. E. S.R.L. la inculpatul A. a celor 290 de cartușe, reprezintă o operațiune în sensul art. 342 alin. (1) C. pen. și, prin urmare, o faptă prevăzută de legea penală, inculpatul neavând dreptul să dețină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operațiuni cu muniție letală.

Referitor la faptele din 02.05.2019, în legătură cu arma achiziționată de la S.C. F. S.R.L. și, ulterior, găsită la domiciliul său cu ocazia percheziției din 06.06.2019, se constată că și în acest caz, acțiunea inculpatului concretizată în procurarea unei arme letale, reprezintă o operațiune în sensul legii penale, modalitatea de operare fiind aceeași, cu precizarea că arma letală cumpărată a fost ulterior deținută la domiciliul inculpatului, fiind găsită cu ocazia percheziției.

În această situație, un argument în plus pentru a se considera că inculpatul a reprezentat un cumpărător în fapt îl constituie faptul că arma a fost găsită la domiciliul inculpatului.

Referitor la acest aspect, inculpatul a susținut că nu locuia singur în acea casă, ci împreună cu părinții săi și alte persoane. Pe de altă parte, a solicitat a se verifica dacă reprezintă o faptă prevăzută de legea penală acțiunea de a deține la domiciliu armele cuiva.

Și în această situație, Înalta Curte constată că inculpatul, în realitate, contestă situația de fapt.

În condițiile în care inculpatul s-a prezentat în incinta magazinului de arme, s-a comportat ca un veritabil cumpărător, fiind familiarizat cu mânuirea armelor și munițiilor, deși nu deținea permis de port armă, a verificat armele, discutând cu vânzătorii, și a achitat prețul acestora, ca ulterior arma achiziționată să fie găsită la locuința sa, nu se poate susține că, în realitate, arma ar fi fost deținută de către altcineva (de către părinții sau persoanele care locuiesc la domiciliul inculpatului). O altfel de interpretare ar presupuse reanalizarea și reinterpretarea probelor, reținerea unei alte situații de fapt și, prin urmare, încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii instanței de apel în ceea ce privește situația de fapt. Or, acest aspect este inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Faptul că, din punct de vedere juridic, arma respectivă aparținea inculpatului B., nu prezintă relevanță, în condițiile în care, în fapt, arma aparținea și era deținută de inculpatul A.. Aflându-se la domiciliul inculpatului A., arma respectivă era în detenția și, cel mai important, sub controlul său, inculpatul putând oricând să-și exercite puterea de dispoziție asupra armei respective.

Prin urmare, acțiunea inculpatului de a deține la domiciliul său arma letală se circumscrie săvârșirii faptei de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen., în modalitatea deținerii.

Faptul că nu există suport probator care să susțină cele reținute de instanța de apel excedează analizei în calea extraordinară de atac a recursului în casație, neintrând în competența funcțională a instanței de casare o astfel de examinare.

Referitor la actul material din 02.05.2019, când inculpatul A. a intrat în magazinul S.C. E. S.R.L. cu o armă lungă fără husă pe umăr, pe care a așezat-o pe tejghea, Înalta Curte constată că o astfel de acțiune se circumscrie noțiunii de port de armă letală, ce presupune ca o persoană să aibă asupra sa arme sau muniții.

Faptul, astfel cum susține apărarea, că inculpatul nu era proprietar nu are nicio relevanță, neinteresând în acest caz modul în care inculpatul a intrat în posesia unei astfel de arme sau dacă posesia era pentru sine sau pentru altul, pentru consumarea infracțiunii de port de armă letală fără drept fiind suficient ca arma să se găsească asupra persoanei, aceasta având oricând putere de dispoziție asupra sa (mânuire, acționare, uz etc.).

Nefondată este și critica conform căreia pericolul social ar trebuie să se manifeste prin intimidarea unor terți ca urmare a portului armei.

Astfel, infracțiunea, cum anterior s-a precizat, este de pericol abstract, acesta fiind prezumat de legiuitor prin simpla consumare a infracțiunii, nefiind necesar să se materializeze printr-o urmare imediată care să constea în producerea unei temeri în rândul unor terți.

Nu poate fi primită nici critica în sensul că arma era acoperită de husă și, prin urmare, nu se poate reține portul, întrucât se încearcă reconfigurarea situației de fapt, în condițiile în care instanța de apel a reținut că inculpatul A. a intrat în interiorul magazinului aparținând S.C. E. S.R.L. din Oradea cu o armă lungă fără husă pe umăr, pe care a așezat-o pe tejghea.

Aceeași este și situația în ceea ce privește celelalte acte materiale din 02.05.2019, 08.05.2019, 28.05.2019, 29.05.2019 și 06.06.2019, date la care i se impută inculpatului că a achiziționat, transportat la ieșirea din magazin și deținut arme și cartușe letale.

Astfel, în ceea ce privește celelalte acte materiale din 02.05.2019, i se impută inculpatului faptul că a achiziționat din magazinul de arme aparținând S.C. E. S.R.L. din Oradea, 6 arme letale (mărcile cal. 12/76, seria x, cal. 12/76, seria x, cal. 30-06, seria x, cal. 30-06, seria x, cal. 30-06, seria x și cal. 16/70, seria x);

Or, și în acest caz se constată același tipar infracțional ca și în cazul celorlalte acte materiale, inculpatul prezentându-se alături de B. (posesor de permis de port armă) care, și în acest caz, a acționat ca un complice, respectiv ca o persoană interpusă, pentru a crea cadrul legal procurării armelor respective de către inculpatul A., tocmai pentru că acesta nu avea dreptul de a deține, purta, folosi sau efectua orice operațiuni cu arme letale sau muniție pentru arme letale.

Și în această situație, inculpatul A. s-a comportat ca un cumpărător și proprietar de fapt, anterior verificând armele respective și cerând lămuriri suplimentare de la vânzător, acesta din urmă arătându-i inclusiv mențiuni din registre. Practic, inculpatul afișa o atitudine specifică unui veritabil cumpărător și cunoscător de arme, în sensul că avea cunoștință de manevrarea armelor respectiv (încărcare, luat linia de ochire etc.), fiind familiarizat cu procedurile, inclusiv cu cele juridice.

Pe de altă parte, vânzătorii purtau discuții cu inculpatul A. ca și cum acesta ar fi fost cumpărătorul de fapt și viitorul proprietar al armelor, fiind cel care avea și puterea de decizie în ceea ce privește achiziția.

Deși apărarea susține că armele erau cumpărate pentru altul, adică pentru inculpatul B., se constată că acesta avea doar un rol decorativ, fiind folosit doar pentru a figura din punct de vedere juridic ca proprietar, dat fiind faptul că deținea permis de port armă, însă toate deciziile erau luate de inculpatul A., acesta fiind și cel care achita prețul de cumpărare și deținea în realitate armele și muniția aferentă, fiind beneficiarul final al acestora.

Prin urmare, nu se poate susține că rolul inculpatului A. a fost doar acela de a achita din surse proprii armele respective și muniția aferentă. În acest context, nu trebuie pierdut din vedere multitudinea actelor materiale, același mod de operare și, cel mai important, faptul că unele dintre armele și munițiile, așa cum susține apărarea, "cumpărate pentru altul" au fost găsite la domiciliul inculpatului A., aspecte de natură a exclude orice coincidență din acest punct de vedere.

Față de aceste argumente și, contrar celor afirmate de apărare, pentru analizarea unei arme letale într-un magazin, manevrarea acesteia, transportul și deținerea la domiciliu, chiar și în condițiile în care arma ar fi destinată altei persoane, este necesară deținerea unei autorizații de procurare sau, după caz, a permisului de armă, astfel cum prevede art. 10 din Legea nr. 295/2004. În toate celelalte cazuri când nu există această autorizație, starea de pericol este una iminentă și perpetuă, producându-se consumarea infracțiunii.

Se susține de către apărare că pentru transportul unei arme din magazinul de unde a fost achiziționată și până la autoturismul aflat în parcarea aferentă, legea nu stabilește necesitatea vreunei autorizații.

Este nefondat acest argument, în condițiile în care conform dispozițiilor Legii nr. 295/2004, orice operațiune cu arme presupune existența unei autorizații emise de autoritățile competente, dreptul de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire și, implicit, transport devenind activ doar la data emiterii acestei autorizații.

Or, inculpatul A. nu poseda autorizație de procurore sau permis de port armă și, prin urmare, nu avea dreptul de a purta/transporta acea armă din magazin la autoturismul aflat în parcare.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că deținerea armei nu se oprește doar "până la mașină", așa cum încearcă apărarea să susțină, aceasta fiind o acțiune care continuă și după momentul transportului armei din magazin la autoturism. În plus, fără a deține autorizațiile impuse de lege, starea de pericol s-a născut prin consumarea infracțiunii în momentul în care armele respective au ajuns în posesia inculpatului, la momentul predării de către vânzător. Chiar apărarea recunoaște că scopul normei penale este de a asigura un control extrem de strict al folosirii unor obiecte extrem de periculoase prin natura lor.

În ceea ce privește actele de executare din 28 și 29 mai 2019, deși se susține că inculpatul doar a plătit arma H., respectiv cele 200 de cartușe pentru arme letale de diverse calibre, situația reținută de instanța de apel este total opusă, în sensul că acesta a le-a achiziționat în vederea deținerii, ocazie cu care le-a și transportat la ieșirea din magazin. Și pentru aceste acte de executare, argumentele expuse anterior rămân valabile.

Referitor la critica apărării, în sensul că nu constituie deținere "simplul fapt că a plătit armele sau că s-a jucat cu ele în magazinul unde și-a însoțit un prieten", aceasta nu poate fi primită.

Pe de o parte, armele și munițiile au un regim strict de deținere, port sau folosire, nerespectarea acestuia conducând la generarea unei stări de pericol care se poate materializa prin rănirea sau moartea unor persoane, în acest caz starea de pericol fiind prezumată de legiuitor, iar pe de altă parte nu se poate aprecia că inculpatul doar s-a "jucat" cu acele arme, afirmație deosebit de grav în opinia instanței de recurs în casație, în condițiile în care acesta s-a comportat ca un cumpărător, devenind ulterior proprietar de fapt.

Și, în fine, în ceea ce privește actul material din 06.06.2019, s-a reținut că inculpatul a deținut la domiciliul său o armă letală lungă lisă cu destinație de vânătoare, precum și cartușe pentru arme letale de vânătoare de diferite calibre.

De asemenea, instanța de apel a avut în vedere și procesul-verbal de percheziție din 06.06.2019 care a menționat prezența în domiciliul inculpatului a mai multor arme și cartușe de vânătoare, toate funcționale, respectiv:

- o armă letală lunga lisa cu destinație de vânătoare, aflata montată și neîncărcată într-o husă din material textil de culoare verde;

- o armă letală lunga lisa cu destinație de vânătoare, calibrul 12/2, aflata montată și neîncărcată într-o husă din material textil de culoare verde;

- o armă letală lunga, cu destinație de vânătoare, având montata o luneta, având port închizătorul montat pe aceasta și neîncărcată, într-o husă din piele de culoare maro.

Critica apărării în acest caz a vizat pe de o parte faptul că detenția la care se referă legea nu este una pur faptică, ci se referă la situația juridică a celui care este proprietar, posesor sau detentor precar în sensul legii civile, iar pe de altă parte că, nelocuind singur la domiciliu, nu se poate prezuma că inculpatul era deținătorul acelor arme.

Această critică este nefondată.

Referitor la faptul că deținerea unei arme de către o persoană care nu are calitatea de proprietar, posesor sau detentor precar în sensul legii civile nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită o astfel de argumentație.

Prin deținerea unei arme, astfel cum anterior s-a precizat, se înțelege acțiunea unei persoane de a avea în posesie, respectiv de a primi sau păstra arme sau muniții, neavând relevanță dacă posesia este una legală sau dacă aceasta este o posesie pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, nu este necesară existența calității de proprietar sau detentor precar în sensul legii civile, consumarea infracțiunii și starea de pericol existând și în lipsa unei astfel de calități. În plus, legea, tocmai pentru a evita o detenție accidentală, obligă persoana care ia cunoștință despre existența unei arme letale sau muniții deținute ilegal, pierdute sau abandonate ori care găsește astfel de bunuri să anunțe imediat cel mai apropiat organ de poliție și să le predea acestuia.

Prin urmare, dacă o armă ar fi ajuns, chiar și accidental sau în alte împrejurări în detenția inculpatului, acesta ar fi avut obligația de a anunța și preda respectiva armă la cel mai apropiat organ de poliție. Or, acest lucru nu s-a petrecut în speța de față.

De asemenea, contrar apărării care încearcă să inducă ideea că este nevoie de o stăpânire de lungă durată a armei pentru existența infracțiunii, Legea nr. 295/