ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2162/2011

Asupra cauzei penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 28 din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, s ecția I penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul T.I. împotriva Rezoluției nr. 1189/P/2010 din 13 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Rezoluției nr. 2247/II/2/2010 din 9 noiembrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând rezoluțiile atacate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rezoluțiile atacate sunt legale si temeinice, întrucât în lipsa unor date și indicii temeinice care să confirme acuzațiile aduse judecătorilor R.A., N.M.

și P.G. hotărârile judecătorești pronunțate de aceștia și măsurile procesuale dispuse în dezlegarea cauzelor cu care au fost investiți nu pot fi cenzurate decât în căile de atac exercitate potrivit legii. S-a mai arătat că, în condițiile art. 124 din Constituția României, judecătorul este independent în înfăptuirea actului de justiție, iar cel care se consideră vătămat într-un drept al său de soluția dată are la îndemână căile de atac prevăzute de lege Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul criticând-o sub aspect de nelegalitate, întrucât la dosar există suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată a făptuitorilor împotriva cărora a formulat plângere penală. La termenul din 26 mai 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căi de atac exercitată de petent.

Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul T.I. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată este definitivă.

În speță, sesizarea instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a "legii micii reforme", respectiv la data de 29 noiembrie 2010, și drept urmare hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire, se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Ca atare, printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat de petentul T.I. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar T.I. împotriva sentinței penale nr. 28 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2011.