ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3094/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 16 noiembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1398/P/2010,

s-a dispus, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de magistrații C.P. și G.M. și față de magistrații consultanți N.A. și

L.C., din cadrul Judecătoriei Giurgiu sub aspectul infracțiunii prevăzute de

art. 246 C. pen.

În fapt, petentul

G.I. a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva magistraților C.P. și

a celorlalți magistrați din completul de judecată, deoarece, cu ocazia judecării

în Dosarul nr. 4176/2002 al Judecătoriei Giurgiu, i-a respins cererea de

recuzare formulată.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția din 13

decembrie 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată.

S-a reținut că prin

Sentința civilă nr. 3132/2002 s-a respins excepția tardivității cererii

formulate de SC I. SA Giurgiu, reținând că G.I. a formulat contestația în

termenul legal.

S-a mai constatat că

cererea de revizuire formulată nu privea o hotărâre definitivă, motiv pentru

care a fost respinsă ca inadmisibilă.

În plângerea

formulată împotriva soluției petentul a reluat argumentele din plângerea

inițială, apreciind că fapta magistraților ar constitui infracțiuni de abuz în

serviciu.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul G.I. a formulat plângere în fața instanței, iar la termenul

de judecată a lipsit, deși a fost legal citat.

În motivarea

plângerii, petentul a reluat argumentele pe care le-a arătat în plângerile

anterioare.

Prin Sentința penală

nr. 133 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.I. împotriva

Rezoluției nr. 1398/P/2010 din 16 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și a Rezoluției nr. 2649/II-2/2010 din 13 decembrie

2010 a Procurorului general adjunct al aceluiași parchet.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a constatat că în mod corect s-a apreciat, în cauză, că

faptele reclamate de petent nu sunt prevăzute de legea penală, fiind proceduri

judiciare și dispoziții ale instanței într-o cauză dedusă judecății, acestea

putând fi atacate în căi prevăzute de lege.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs petentul G.I., reiterând, prin motivele de recurs

depuse la dosar, aspectele invocate în plângerile anterioare.

La termenul din 15

septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii

de atac exercitată de petent.

Examinând cauza sub

acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul G.I. ca

inadmisibil, pentru considerentele următoare:

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, sentința judecătorului, prin care s-a respins

plângerea, ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de

neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În speță, sesizarea

instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a

"legii micii reforme", respectiv la 30 decembrie 2010 și, drept

urmare, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor

procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi

care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de

netrimitere în judecată date de organul de urmărire se face doar într-un singur

grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Ca atare, printre

modificările C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării

proceselor se regăsește și suprimarea unei căi de atac, respectiv a recursului

împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii

împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată,

mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.I.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul G.I. împotriva Sentinței penale nr.

133 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petent

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 septembrie 2011.