ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3094/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 16 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1398/P/2010, s-a dispus, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.P. și G.M. și față de magistrații consultanți N.A. și L.C., din cadrul Judecătoriei Giurgiu sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. În fapt, petentul G.I. a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva magistraților C.P. și a celorlalți magistrați din completul de judecată, deoarece, cu ocazia judecării în Dosarul nr. 4176/2002 al Judecătoriei Giurgiu, i-a respins cererea de recuzare formulată.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Prin rezoluția din 13 decembrie 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată. S-a reținut că prin Sentința civilă nr. 3132/2002 s-a respins excepția tardivității cererii formulate de SC I. SA Giurgiu, reținând că G.I. a formulat contestația în termenul legal. S-a mai constatat că cererea de revizuire formulată nu privea o hotărâre definitivă, motiv pentru care a fost respinsă ca inadmisibilă. În plângerea formulată împotriva soluției petentul a reluat argumentele din plângerea inițială, apreciind că fapta magistraților ar constitui infracțiuni de abuz în serviciu.

Împotriva acestei rezoluții, petentul G.I. a formulat plângere în fața instanței, iar la termenul de judecată a lipsit, deși a fost legal citat. În motivarea plângerii, petentul a reluat argumentele pe care le-a arătat în plângerile anterioare. Prin Sentința penală nr. 133 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.I. împotriva Rezoluției nr. 1398/P/2010 din 16 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Rezoluției nr. 2649/II-2/2010 din 13 decembrie 2010 a Procurorului general adjunct al aceluiași parchet. Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că în mod corect s-a apreciat, în cauză, că faptele reclamate de petent nu sunt prevăzute de legea penală, fiind proceduri judiciare și dispoziții ale instanței într-o cauză dedusă judecății, acestea putând fi atacate în căi prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petentul G.I., reiterând, prin motivele de recurs depuse la dosar, aspectele invocate în plângerile anterioare. La termenul din 15 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitată de petent. Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul G.I. ca inadmisibil, pentru considerentele următoare: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului, prin care s-a respins plângerea, ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În speță, sesizarea instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a "legii micii reforme", respectiv la 30 decembrie 2010 și, drept urmare, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță. Ca atare, printre modificările C. proc.

pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unei căi de atac, respectiv a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.I. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.I. împotriva Sentinței penale nr. 133 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2011.