ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

rezoluția din 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile

art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale

față de intimații L.P., E.B., C.G.P., L.I., R.C., A.O., V.F., R.A., D.N. și S.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

complicitate la infracțiuni de fals, distrugere și tulburarea folosinței locuinței.

În

argumentarea soluției procurorul a arătat că infracțiunile

reclamate de petent au făcut obiectul mai multor sesizări, toate soluționate cu

neînceperea urmăririi penale, soluții care au fost confirmate de procurorul ierarhic

superior dar și de instanțele de judecată.

Analizând plângerea, procurorul a constatat

că afirmațiile petentului au caracterul unor presupuneri fără suport probator. Simpla

împrejurare că

soluțiile date în cauzele pe care petentul

le-a avut anterior și cu referire la aceleași fapte care fac obiectul prezentei

plângeri, nu sunt favorabile petentului nu constituie un argument solid pentru a

declanșa cercetarea penală împotriva magistraților.

Plângerea petentului împotriva rezoluției

nr. 1309/P/2010 a fost respinsă prin rezoluția din 6 decembrie 2011 a procurorului

șef al secției de urmărire penală și criminalistică.

S-a arătat că nemulțumirile petentului

cu privire la soluțiile dispuse de procuror sau de judecători nu reprezintă un argument

în vederea declanșării cercetării penale a magistraților.

Nemulțumit de soluția adoptată, petentul

C.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278

1

C.

proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv Înaltei Curți de Casație

și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21

decembrie 2011. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită

de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută

de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac

și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau

a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale.

Această plângere, astfel cum a fost reglementată

prin art. 278 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din

Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea

legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată

printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac

și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții

decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea

menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală,

așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare

sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În

raport de concluziile pe care această examinare le impune,

cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate,

instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen.

În

prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet

față de intimați este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10

lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției

de neîncepere a urmăririi penale față de aceștia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de abuz în serviciu, complicitate la infracțiuni de fals, distrugere și tulburarea

folosinței locuinței, întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile

ale săvârșirii acestor infracțiuni.

Pentru considerentele expuse, având în

vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimații nu au comis vreo

faptă care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea

formulată împotriva rezoluției 1309/P/2010 din 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

rezoluție care va fi menținută.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă

de 200 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul C.I. împotriva rezoluției din 23 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 1309/P/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă

petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 03 aprilie 2012.