ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin rezoluția din 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de intimații L.P., E.B., C.G.P., L.I., R.C., A.O., V.F., R.A., D.N. și S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la infracțiuni de fals, distrugere și tulburarea folosinței locuinței. În argumentarea soluției procurorul a arătat că infracțiunile reclamate de petent au făcut obiectul mai multor sesizări, toate soluționate cu neînceperea urmăririi penale, soluții care au fost confirmate de procurorul ierarhic superior dar și de instanțele de judecată.
Analizând plângerea, procurorul a constatat că afirmațiile petentului au caracterul unor presupuneri fără suport probator. Simpla împrejurare că soluțiile date în cauzele pe care petentul le-a avut anterior și cu referire la aceleași fapte care fac obiectul prezentei plângeri, nu sunt favorabile petentului nu constituie un argument solid pentru a declanșa cercetarea penală împotriva magistraților. Plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 1309/P/2010 a fost respinsă prin rezoluția din 6 decembrie 2011 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică. S-a arătat că nemulțumirile petentului cu privire la soluțiile dispuse de procuror sau de judecători nu reprezintă un argument în vederea declanșării cercetării penale a magistraților.
Nemulțumit de soluția adoptată, petentul C.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 decembrie 2011. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate. Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală. Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. În prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet față de intimați este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de aceștia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, complicitate la infracțiuni de fals, distrugere și tulburarea folosinței locuinței, întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârșirii acestor infracțiuni.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimații nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției 1309/P/2010 din 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție care va fi menținută. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluției din 23 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 1309/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 03 aprilie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.