ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3211/2011

Asupra cauzei penale de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 55 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, s

ecția penală, a respins ca nefondată plângerea

formulată de petentul I.A. împotriva Rezoluției nr. 674/P/2010 din 30 decembrie

2010 a Parchetului de pe lângă Curtea

de

Apel Alba-Iulia și a Rezoluției nr. 115/II/2/2011 din 18 februarie 2011 a

procurorului

general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, menținând rezoluțiile

atacate.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rezoluțiile atacate

sunt legale si temeinice, întrucât în lipsa unor date și indicii temeinice care

să confirme acuzațiile aduse judecătorului

I.M., hotărârea judecătorească pronunțată de aceasta și măsurile procesuale

dispuse în dezlegarea cauzei cu care au

fost investită nu pot fi cenzurate decât în căile de atac exercitate

potrivit legii. S-a

mai arătat că, în condițiile art. 124 din

Constituția României, judecătorul este

independent

în înfăptuirea actului de justiție, iar cel care se consideră vătămat într-

un drept al său de soluția dată are la îndemână

căile de atac prevăzute de lege

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petentul criticând-o sub aspect de

nelegalitate,

întrucât la dosar există suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în

judecată a făptuitoarei împotriva căreia a formulat plângere penală.

La termenul

din 22 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea

căi de atac exercitată de petent.

Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte

apreciază recursul declarat de

petentul

I.A.ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării

proceselor, sentința

judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecința

menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de

netrimitere

în judecată este definitivă.

In speță, sesizarea instanței de fond s-a făcut la

o dată ulterioară intrării în vigoare

a "legii micii reforme",

respectiv la data de 10 martie 2011, și drept urmare hotărârea

primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul

dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr.

202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea

controlului judecătoresc asupra soluțiilor de

netrimitere în judecată date de organul de

urmărire, se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța

căreia i-ar reveni,

în condițiile

legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Ca atare, printre modificările aduse Codului de

procedură penală, de natură a

contribui

la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de

atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă

instanță în

materia plângerii

împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul

dispozitivului sentinței atacate.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge

ca inadmisibil recursul

formulat de petentul I.A.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către stat căruia îi

incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de

lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar I.A.

împotriva sentinței penale nr. 55 din 12 aprilie

2011 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie

2011.