ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 724/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1464

din 21 noiembrie 2005 pronunțată în dosar nr. 603/2005 al Tribunalului Arad, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea precizată

formulată de reclamantul G.I. împotriva pârâților N.C. și SC P.M. SRL Gurahonț,

pentru excludere asociat și continuarea activității societății cu asociat unic.

De asemenea, s-a respins cererea reconvențională formulată de pârât pentru

excluderea reclamantului din aceeași societate, revocarea acestuia din funcția

de administrator și continuarea existenței societății cu asociat unic, cu

obligarea reclamantului la plata sumei de 9.450.000 lei cheltuieli de judecată,

după compensare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că solicitarea reclamantului de

excludere a pârâtului din societate nu este întemeiată în lipsa îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 și respectiv art. 46

din statutul societății. În acest sens, deși este de necontestat existența unor

neînțelegeri între asociați, demonstrată inclusiv prin formularea cererii

reconvenționale prin care și pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din

societate, nu este un motiv suficient pentru admiterea acțiunii.

În privința cererii

principale, tribunalul a respins, ca nefondat, motivul de excludere al

pârâtului justificat pe lipsa de implicare a acestuia în activitatea societății

precum și pe calitatea de asociat într-o firmă concurentă, în lipsa

consimțământului reclamantului, în considerarea faptului că pe de o parte nu sunt

îndeplinite cerințele prevederilor legale anterior menționate, iar pe de altă

parte pentru că pârâtul era asociat în SC B.P. SRL anterior dobândirii acestei

calități în SC P.M. SRL, ceea ce creează prezumția că reclamantul avea

posibilitatea obținerii informațiilor referitoare la această situație.

De asemenea, referitor la

cererea reconvențională prima instanță a arătat că probele administrate au

relevat împrejurarea că nu există temeiuri pentru excluderea reclamantului,

care a fost preocupat de dezvoltarea activității societății, chiar dacă nu au

fost obținute beneficii. Totodată în exercitarea prerogativelor conferite de

calitatea de administrator al societății reclamantul nu a efectuat operațiuni

care să aducă prejudicii societății, astfel încât nu este justificată nici

cererea de revocare a acestuia din funcția de administrator.

În concluzie, tribunalul,

deși a reținut existența unor grave neînțelegeri între asociați constatând

totodată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru excluderea pârâtului

sau reclamantului, a respins cererile formulate în acest sens, precizând că

toate aceste neînțelegeri ar putea constitui motiv de dizolvare a societății,

conform art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, însă instanța nu a fost

sesizată cu o astfel de cerere.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei soluții a fost respins prin decizia nr. 91 din 30 martie 2006

pronunțată în dosarul nr. 703/2006 al Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ.

Instanța de control judiciar,

însușindu-și argumentele primei instanțe a respins criticile formulate de

apelant referitoare la interpretarea prevederilor legale și ale contractului de

societate, concluzionând că nu a fost dovedită existența temeiurilor de

excludere prevăzută în mod expres și neechivoc de art. 222 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 31/1990, respectiv cele ale art. 46 lit. c) din statutul

societății.

În acest context, susținerea

reclamantului că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a aduce aportul la

capitalul social, a fost ulterior contrazisă de însuși reclamant care printr-o

precizare de acțiuni arată că s-a referit la neplata contravalorii părților

sociale. De asemenea, calitatea pârâtului de asociat într-o altă societate nu

încalcă prevederile statutare, în condițiile în care pârâtul avea deja această

calitate anterior momentului în care a devenit asociat al reclamantului, care

cu o minimă diligență avea posibilitatea de a se informa cu privire la acest

aspect.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind nelegală și pronunțată de

instanță prin interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 222 din

Legea nr. 31/1990, a prevederilor art. 46 din statutul societății și art. III

alin. (3) din contractul de societate.

În mod concret, recurentul

invocă faptul că, contrar concluziilor instanțelor, enumerarea celor 4 cazuri

de excludere prevăzute la art. 222 este exemplificativă, ea poate fi extinsă pe

cale de interpretare, dar nu restrânsă prin voința părților.

Prin urmare, poate constitui

un motiv de excludere, împrejurarea prevăzută de altfel în art. 46 din Statut,

că un asociat, respectiv pârâtul este asociat, fără consimțământul celorlalți,

într-o societate concurentă. Or, pârâtul avea această calitate în cadrul SC B.P.

SRL la data cooptării sale în SC P.M. SRL, însă a omis să-l informeze și pe

reclamant, care a aflat târziu și întâmplător despre această împrejurare.

De asemenea, susține

recurentul, instanța a interpretat greșit prevederile art. III alin. (3) din

Contractul de societate, conform căruia asociații sunt obligați să contribuie

cu un aport în industrie la buna funcționare a societății, acesta fiind de

altfel motivul pentru care pârâtul a fost cooptat în societate. Deși ambele

instanțe au reținut că această obligație nu a fost îndeplinită, totuși cererea

de excludere din societate a fost respinsă, soluția pronunțată, fiind prin

urmare greșită.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate, prevederilor art. 221 din Legea nr. 31/1990

raportat la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 precum și art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea constată că acesta este nefondat, respingându-l ca atare.

Astfel, în mod argumentat au

reținut ambele instanțe că în speță nu există motive de excludere a pârâtului

în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior invocate.

Deși, este corectă

susținerea recurentului referitoare la caracterul exemplificativ al cazurilor

de excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, totuși, motivul

respingerii cererii sale a constat în neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

222 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

În această ordine de idei,

reproșul adresat de reclamant pârâtului referitor la neimplicarea acestuia în

activitatea societății nu a fost apreciat ca fiind un motiv de excludere din

societate, în condițiile în care deși părțile au stabilit prin contract

obligația de a contribui la realizarea obiectului de activitate nu au stabilit

în concret conținutul și modalitățile de efectuare a acestor prestații. În

lipsa acestor precizări nu este posibilă aprecierea modului de îndeplinire sau

neîndeplinire a acestor obligații, cu consecința că o astfel de împrejurare nu

poate constitui motiv de excludere al asociatului.

În această ordine de idei,

faptul că intimatul are calitatea de asociat într-o altă societate cu același

obiect de activitate, calitate dobândită anterior momentului în care a devenit

asociat al recurentului, nu poate constitui motiv de excludere, ci eventual

putea fi un motiv determinant pentru a nu se încheia contractul de societate.

Sub acest aspect, este irelevant argumentul recurentului că nu a fost informat

în acest sens, deoarece, cu o minimă diligență avea posibilitatea de a cunoaște

împrejurarea respectivă.

Din această perspectivă,

deși instanțele au reținut existența unor grave neînțelegeri între asociați,

evidențiate inclusiv prin formularea cererilor reciproce de excludere din

societate, dat fiind faptul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 222 și nici

cele prevăzute în statut, corect interpretate și aplicate prin decizia

criticată, au pronunțat hotărâri legale ce urmează a fi menținute ca atare, ca

efect al respingerii recursului declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul G.I. împotriva deciziei nr. 91/ A-COM din 30 martie 2006 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2007.