ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2845/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul C.J.M., în calitate de asociat al SC E.P. SRL, a chemat în judecată pe pârâta C. (N.) E. și a solicitat excluderea acesteia din societate și încuviințarea funcționării societății comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic. Prin cererea reconvențională, pârâta N.E. a solicitat excluderea din societatea comercială a reclamantului și încuviințarea funcționării societății cu asociat unic. Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 1655/C din 31 octombrie 2006 a respins acțiunea principală și cererea reconvențională ca neîntemeiate. Instanța de fond, a reținut că niciunul dintre motivele invocate de părți nu pot atrage sancțiunea excluderii din societate, astfel cum prevede art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, neînțelegerile grave putând avea ca efect dizolvarea societății în condițiile art. 227 lit. e) din același act normativ.

Curtea de Apel Brașov, prin Decizia nr. 97/Ap din 26 iunie 2007, a respins ca nefondate apelurile declarate de părți, considerând că nu poate constitui fraudă inabilitatea, neglijența sau dezinteresul în derularea afacerilor, iar lipsa affectio societatis constituie o cauză de dizolvare a societății comerciale. Reține, instanța de apel, că pârâta N.E. nu a abuzat de prerogativele drepturilor izvorâte din mandatul managerial, faptele sale încadrându-se în instituții neregăsite între cauzele de excludere a unui asociat din societatea cu răspundere limitată. În privința faptelor reclamantului C.J.M., instanța de apel a reținut că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu adus societății, a folosirii semnăturii în interes propriu sau a fraudării intereselor sociale, neînțelegerile dintre asociați fiind o cauză de dizolvare a societății comerciale.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat recurs. Reclamantul a criticat hotărârea curții de apel în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul susține că instanța de apel este contradictorie când motivează că nu s-a probat frauda în dauna societății și nici că pârâta s-a folosit de semnătura socială, față de facturile emise de SC E.P. SRL către SC M.P.C. SRL, deși frauda consta în privarea societății comerciale de veniturile obținute din activitatea de panificație, iar prejudiciul a fost identificat de expertiză. Instanța de apel în mod greșit a considerat că, desfășurarea simultană a aceluiași obiect de activitate la două societăți nu atrage excluderea, cu atât mai mult cu cât frauda comisă de pârâta N.E.

a fost pe deplin demonstrată. Pârâta-reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Critica deciziei atacate are în vedere aplicarea greșită a legii ce se circumscrie fundamentului societății cu răspundere limitată „affectio societatis” în lipsa căruia obiectul de activitate nu se mai poate realiza, faptelor ce au prejudiciat societatea - respectiv paralizarea activității, aprobarea concediilor de odihnă angajaților ce nu beneficiau de acest drept, învestirea în funcția de director general, neînregistrarea unor contracte de muncă, încheierea unor contracte de vânzare a unor bunuri neevaluate, încheierea unui contract de comodat a unui spațiu comercial, achiziționarea unor bunuri ce nu aveau legătură cu obiectul de activitate.

Instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii când a analizat actele contabile ale societății, acte din care rezultă înregistrarea unor pierderi de 86.509,15 lei și costuri nejustificate. Recursul reclamantului este nefondat și va fi respins. Prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990 modificată, reglementează cazurile de excludere din societatea cu răspundere limitată, a asociatului care, printre altele se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82 (adică întrebuințează capitalul social, bunurile sau creditul societății în folosul său sau al unei alte persoane sau iau parte, fără consimțământul celorlalți asociați, ca asociați cu răspundere nelimitată în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate) sau care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau capitalul social în folosul lui sau al altora.

Din această perspectivă instanțele de fond au analizat judicios raporturile juridice și au considerat că niciunul nu poate fi încadrat în prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990. Nu se poate afirma că decizia curții de apel conține motive contradictorii sau străine de natura pricinii: facturile pentru care reclamantul solicită excluderea, sunt din data de 1 iunie 2005 după data modificării actului constitutiv - actul adițional din 22 februarie 2005 - prin care obiectul de activitate al SC E.P. SRL nu îl mai constituie fabricarea de produse de panificație și patiserie și a altor produse alimentare, ci fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții (filele 13 și 20 fond).

Astfel, vânzarea unor utilaje nefolositoare societății - cât timp prețul vânzării nu a fost considerat neserios - nu creează un prejudiciu. Recurentul este în eroare când susține că societatea comercială a fost privată de veniturile din activitatea de panificație patiserie. Acest domeniu de activitate a fost desființat anterior înstrăinării utilajelor astfel încât datele comparative expuse în expertiza contabilă sunt nepertinente motivelor de recurs. În privința activității concurențiale instanțele de fond au caracterizat faptele în raport cu prevederile susmenționate (art. 82), condiția excluderii fiind aceea a participării asociatului la o societate cu răspundere nelimitată. Însă SC M.P.C.

SRL a fost constituită ca o societate cu răspundere limitată, așa încât chiar dacă la constituire nu ar fi avut consimțământul celuilalt asociat, condiția necesară excluderii nu a fost îndeplinită. Recursul pârâtei este fondat și va fi admis. Neînțelegerile intervenite între asociații SC E.P. SRL, odată cu divorțul acestora au determinat acțiuni evidente de împiedicare a participării celor doi asociați la administrarea societății iar existența unor hotărâri judecătorești relevă atitudinea ostilă cu efecte negative în desfășurarea activității. Instanțele de fond, deși au sesizat gravitatea neînțelegerilor dintre asociați, au apreciat faptele reclamantului mult mai concesiv decât rigurozitatea prevederilor legale o impune, concluzionând asupra elementelor ce conduc la dizolvarea societății, fără a avea în vedere că instituția retragerii sau excluderii din societate relevă scopul Legii nr. 31/1990 de salvare a unei entități juridice constituită intuitu personae.

Este greu de acceptat concluzia instanței de apel relativă la inexistența prejudiciului în condițiile acordării unor drepturi, care înfrâng prevederile imperative ale legislației muncii. Acordarea concediilor de odihnă unor angajați care nu beneficiau de acest drept sau remunerarea ilegală a unor persoane ce nu aveau contracte de muncă înregistrate, vădesc atitudinea reclamantului față de respectarea actelor normative și se oglindesc negativ în balanța contabilă a societății comerciale. Nerelevantă este concluzia potrivit căreia aceste operațiuni nu au adus nici un profit reclamantului, cât timp societatea este prejudiciată. Interzicerea accesului în sediul societății comerciale sau la actele contabile, dublate de încheierea unor acte de vânzare-cumpărare ce nu respectau formalitățile cerute de lege, sunt elemente care vădesc voința autorului lor de a eluda actele normative ce reglementează buna funcționare a activității unei societăți comerciale.

Pe de altă parte, este surprinzătoare caracterizarea de către curtea de apel a contractului de comodat. Acest contract este esențialmente gratuit astfel încât este nejustificată concluzia potrivit căreia prejudiciul nu a fost dovedit. Numai cuantumul prejudiciului nu s-a probat, însă această situație excede cadrului procesual. Finis mercatorum est lucrum reprezintă scopul societății comerciale de a încheia acte juridice care-i sunt profitabile, altfel motivul pentru care ea a fost înființată (beneficiul) nu mai este atins; iar instanța era obligată să sesizeze beneficiul nerealizat (lucrum cessans) rezultat din actul gratuit încheiat. Aplicând greșit dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 raporturilor juridice născute între părți după divorțul acestora, instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce va fi modificată.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul pârâtei, va modifica Decizia nr. 97/Ap din 26 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, va admite apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 1655/C din 31 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Brașov, va schimba în parte sentința în sensul că va admite cererea reconvențională va exclude pe reclamantul C.J.M. din SC E.P. SRL; va autoriza funcționarea societății comerciale cu asociat unic și va menține restul dispozițiilor sentinței. În temeiul acelorași prevederi legale, va respinge recursul reclamantului declarat împotriva Deciziei nr. 97/Ap din 26 iunie 2007 a Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta N.E. împotriva Deciziei nr. 97/Ap din 26 iunie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Modifică decizia și admite apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 1655/C din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Schimbă în parte sentința instanței de fond în sensul că admite cererea reconvențională a pârâtei, dispune excluderea asociatului C.J.M. din SC E.P. SRL Cristian, județul Brașov și autoriză continuarea activității societății cu unic asociat N.E. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.J.M. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.