ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2007

Deliberând asupra recursului de față, Reclamantul S.N. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele A.N.L.

și B.C., sucursala Constanța să fie obligate pârâtele la modificarea art. 1.2 din contractul de credit ipotecar nr. 3039 din 25 mai 2001, prin act adițional, în sensul că valoarea creditului de 188.464.000 lei să fie în echivalent euro la data semnării contractului respectiv 25 mai 2001. Motivându-și acțiunea, reclamantul arată că a contractat pentru construire un apartament cu 2 camere, cu credit ipotecar, de la A.N.L., conform contractului nr. 3039 din 15 august 2000. Valoarea apartamentului a fost stabilită la suma de 287.464.000 lei din care a achitat avans în valoare de 99.000.000 lei iar diferența de 188.464.000 lei urmând a fi plătită din creditul ipotecar pe o perioadă de 20 de ani cu dobânda de 9 %. Potrivit clauzei de la art. 1.2 din contract, valoarea creditului este de 188.464.000 lei, respectiv 8.796,04 euro la cursul de schimb al băncii la data Hotărârii Comitetului de Credite al A.N.L.

Reclamantul consideră că datorită acestei prevederi contractuale valoarea creditului este artificial majorată cu suma de 2.249 euro, față de faptul că a fost încheiat contractul cu mult timp după data emiterii Hotărârii 395 din 29 septembrie 2000 a Comitetului de Credite al A.N.L. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 8760 din 10 decembrie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului și ca inadmisibile cererile de chemare în garanție ale pârâtelor A.N.L. și B.C.R. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 942 C. civ., modificarea contractului nu se poate face decât prin acordul de voință al părților iar instanța nu se poate substitui părților și nu le poate obliga la modificarea contractului fiindcă s-ar înfrânge principiul libertății de voință în materia contractelor.

Cu privire la cererea de chemare în garanție s-a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi introdus în proces ca și chemat în garanție un pârât ci doar un terț. În apelurile reclamantului și pârâtei A.N.L., Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 139 din 19 mai 2005, a respins, ca nefondate, aceste apeluri reținând următoarele: Referitor la apelul reclamantului s-a apreciat că, în mod corect a fost respinsă acțiunea sa prin care se cerea obligarea la modificarea clauzelor contractului de credit ipotecar deoarece trebuie respectat principiul simetriei care guvernează încheierea și modificarea contractelor. Se arată că s-ar înfrânge principiul libertății de voință prevăzut de art. 942 și 969 C. civ., dacă instanța ar obliga părțile la modificarea contractului.

S-a mai reținut că nu pot fi calificate motivele acțiunii ca reprezentând cauze de anulare sau de nulitate a contractului fără o precizare expresă din partea reclamantului și că, de altfel acesta a și achitat integral creditul. În ceea ce privește apelul A.N.L. s-a considerat că au fost interpretate corect dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., putând fi introdus în cauză, în calitate de chemat în garanție doar un terț și nu o parte pârâtă. Și neobligarea la cheltuieli de judecată a reclamantului față de A.N.L. a fost apreciată ca legală având în vedere că aceasta și-a timbrat propriile pretenții formulate prin cererea de chemare în garanție care a fost respinsă. S-a mai statuat și că, în mod corect a fost interpretată acțiunea ca fiind neevaluabilă în bani iar cererea de chemare în garanție trebuie timbrată la valoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând motive ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că a fost ignorată Legea 190/1999 și Normele Metodologice nr. 3/1999 rezultatul fiind acela că valoarea creditului transformat în euro a fost cu mult mai mare decât cel din contract, respectiv cu 1163 de euro. Se mai arată că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 942 și 969 C. civ.. privind principiul libertății de voință ale părților și că se constată culpa B.C.R. în neîntocmirea în termen a contractului de credit ipotecar astfel că în cauză se aplică dispozițiile art. 1075 C. civ.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare a art. 942 și 969 C. civ., aceasta este neîntemeiată deoarece instanțele au pornit de la principiul consacrat de aceste texte menite să asigure libertatea de voință a părților în încheierea contractelor și care se aplică de asemenea în legătură cu modificarea contractelor. Așa cum se încheie un contract, prin realizarea acordului de voință al părților, la fel se și modifică prin acordul de voință al acestora și instanțele au respins corect acțiunea reclamantului prin care se solicita obligarea pârâtelor la modificarea art. 1.2 din contractul de credit ipotecar. Nu se pune problema aplicării Legii nr. 190/1999 și a Normelor Metodologice nr. 3/1999 deoarece principiul libertății de voință care a determinat părțile să semneze contractul într-un anume mod nu îngăduie obligarea de către instanță a unei părți să modifice acest contract.

Așa cum precizează chiar recurentul valoarea creditului ca urmare a aplicării art. 1.2 din contract este una anume și aceasta reprezintă un rezultat al respectării contractului. Aplicarea acestor două norme legale s-ar putea discuta doar dacă s-ar verifica sub aspectul efectelor contractul însă în cauză obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea la modificarea contractului. Nici critica referitoare la o culpă a BCR și la aplicarea art. 1075 C. civ., nu este justificată întrucât obligarea acesteia la daune s-ar putea cere pentru neîndeplinirea obligației de modificare a contractului de credit ipotecar care face obiectul acțiunii dar care a fost respinsă corect, pentru motivele arătate. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.N. împotriva deciziei nr. 139/ COM din 19 mai 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2007.