ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2007

HOTĂRÂRE
14.02.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului

de față,

Reclamantul S.N. a solicitat

ca, în contradictoriu cu pârâtele A.N.L. și B.C., sucursala Constanța să fie

obligate pârâtele la modificarea art. 1.2 din contractul de credit ipotecar nr.

3039 din 25 mai 2001, prin act adițional, în sensul că valoarea creditului de

188.464.000 lei să fie în echivalent euro la data semnării contractului

respectiv 25 mai 2001.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul arată că a contractat pentru construire un apartament cu 2 camere,

cu credit ipotecar, de la A.N.L., conform contractului nr. 3039 din 15 august

care a achitat avans în valoare de 99.000.000 lei iar diferența de 188.464.000

lei urmând a fi plătită din creditul ipotecar pe o perioadă de 20 de ani cu

dobânda de 9 %.

Potrivit clauzei de la art. 1.2

din contract, valoarea creditului este de 188.464.000 lei, respectiv 8.796,04

euro la cursul de schimb al băncii la data Hotărârii Comitetului de Credite al

Reclamantul consideră că

datorită acestei prevederi contractuale valoarea creditului este artificial

majorată cu suma de 2.249 euro, față de faptul că a fost încheiat contractul cu

mult timp după data emiterii Hotărârii 395 din 29 septembrie 2000 a Comitetului

de Credite al A.N.L.

Tribunalul Constanța, prin

sentința civilă nr. 8760 din 10 decembrie 2004, a respins, ca nefondată,

acțiunea reclamantului și ca inadmisibile cererile de chemare în garanție ale

pârâtelor A.N.L. și B.C.R.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 942 C. civ., modificarea

contractului nu se poate face decât prin acordul de voință al părților iar

instanța nu se poate substitui părților și nu le poate obliga la modificarea

contractului fiindcă s-ar înfrânge principiul libertății de voință în materia

contractelor.

Cu privire la cererea de

chemare în garanție s-a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 60 alin.

(1) C. proc. civ., nu poate fi introdus în proces ca și chemat în garanție un

pârât ci doar un terț.

În apelurile reclamantului

și pârâtei A.N.L., Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 139 din 19 mai

2005, a respins, ca nefondate, aceste apeluri reținând următoarele:

Referitor la apelul

reclamantului s-a apreciat că, în mod corect a fost respinsă acțiunea sa prin

care se cerea obligarea la modificarea clauzelor contractului de credit

ipotecar deoarece trebuie respectat principiul simetriei care guvernează

încheierea și modificarea contractelor.

Se arată că s-ar înfrânge

principiul libertății de voință prevăzut de art. 942 și 969 C. civ., dacă

instanța ar obliga părțile la modificarea contractului.

S-a mai reținut că nu pot fi

calificate motivele acțiunii ca reprezentând cauze de anulare sau de nulitate a

contractului fără o precizare expresă din partea reclamantului și că, de altfel

acesta a și achitat integral creditul.

În ceea ce privește apelul A.N.L.

s-a considerat că au fost interpretate corect dispozițiile art. 60 alin. (1) C.

proc. civ., putând fi introdus în cauză, în calitate de chemat în garanție doar

un terț și nu o parte pârâtă.

Și neobligarea la cheltuieli

de judecată a reclamantului față de A.N.L. a fost apreciată ca legală având în

vedere că aceasta și-a timbrat propriile pretenții formulate prin cererea de

chemare în garanție care a fost respinsă.

S-a mai statuat și că, în

mod corect a fost interpretată acțiunea ca fiind neevaluabilă în bani iar

cererea de chemare în garanție trebuie timbrată la valoare.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul invocând motive ce se încadrează în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că a fost

ignorată Legea 190/1999 și Normele Metodologice nr. 3/1999 rezultatul fiind

acela că valoarea creditului transformat în euro a fost cu mult mai mare decât

cel din contract, respectiv cu 1163 de euro.

Se mai arată că au fost

interpretate greșit dispozițiile art. 942 și 969 C. civ.. privind principiul

libertății de voință ale părților și că se constată culpa B.C.R. în

neîntocmirea în termen a contractului de credit ipotecar astfel că în cauză se

aplică dispozițiile art. 1075 C. civ.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica

referitoare la greșita aplicare a art. 942 și 969 C. civ., aceasta este

neîntemeiată deoarece instanțele au pornit de la principiul consacrat de aceste

texte menite să asigure libertatea de voință a părților în încheierea

contractelor și care se aplică de asemenea în legătură cu modificarea

contractelor.

Așa cum se încheie un

contract, prin realizarea acordului de voință al părților, la fel se și

modifică prin acordul de voință al acestora și instanțele au respins corect

acțiunea reclamantului prin care se solicita obligarea pârâtelor la modificarea

art. 1.2 din contractul de credit ipotecar.

Nu se pune problema

aplicării Legii nr. 190/1999 și a Normelor Metodologice nr. 3/1999 deoarece

principiul libertății de voință care a determinat părțile să semneze contractul

într-un anume mod nu îngăduie obligarea de către instanță a unei părți să

modifice acest contract. Așa cum precizează chiar recurentul valoarea

creditului ca urmare a aplicării art. 1.2 din contract este una anume și

aceasta reprezintă un rezultat al respectării contractului.

Aplicarea acestor două norme

legale s-ar putea discuta doar dacă s-ar verifica sub aspectul efectelor

contractul însă în cauză obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea la

modificarea contractului.

Nici critica referitoare la

o culpă a BCR și la aplicarea art. 1075 C. civ., nu este justificată întrucât

obligarea acesteia la daune s-ar putea cere pentru neîndeplinirea obligației de

modificare a contractului de credit ipotecar care face obiectul acțiunii dar

care a fost respinsă corect, pentru motivele arătate.

Negăsindu-se întemeiate

motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

ÎN

D

Respinge recursul declarat

de reclamantul S.N. împotriva deciziei nr. 139/ COM din 19 mai 2005 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3985/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 aprilie 2003, pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta B.O. le-a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.B. și SC T.I. S
ÎCCJ 2004-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3808/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 17 ianuarie 2003, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu B.C.R. și A.V.A.B. București, să se constate că valoarea ac
ÎCCJ 2009-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2904/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Prin acțiunea introductivă reclamantul R.E.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL ca prin hotărârea instanței să se constate: rezoluțiune
ÎCCJ 2011-12-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4126/2011
constituirea ipotecii și drept urmare, această mențiune nu dă naștere obligației intimatului de a prezenta documentele aferente imobilului pentru obținerea împrumutului. Mențiunea că „imposibilitatea achitării prețului de către reclamantă d
ÎCCJ 2004-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2004
nelegală în cauză. Recursul a fost admis pentru următoarele motive: Rezultă din actele dosarului că reclamanta a obținut de la banca pârâtă un credit în lei, reprezentând echivalentul a 630.000 dolari SUA cu scopul expres de a achiziționa i
Sursă