ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 622 din 9 noiembrie 2010, Tribunalul Mehedinți a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.A., de a solicita despăgubiri în numele socrilor și excepția lipsei calității procesuale a reclamantelor, de a solicita despăgubiri în nume propriu, invocate prin întâmpinare de pârât; a admis, în parte, acțiunea civilă privind pe reclamantele B.A., B.E. și B.A.A.; a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 4.000 euro daune morale - în calitate de moștenitoare ale defunctului B.A., iar reclamantelor B.A.A. și B.E. 2.000 euro daune morale - în calitate de descendenți de gradul II ale bunicilor B.I. și B.L.; a respins cererea privind acordarea daunelor materiale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Referitor la calitatea procesuală activă, tribunalul a constatat că reclamanta B.A., nu are o astfel de calitate ca moștenitoare a socrilor B.I. și B.L., iar reclamantele nu au calitate procesuală activă de a solicita în nume propriu despăgubiri morale sau materiale, întrucât față de ele nu a fost luată măsura administrativă a deportării. Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta B.A. este îndreptățită la despăgubiri morale, în calitate de soție supraviețuitoare a soțului său, B.A.A., iar reclamantele B.E. și B.A.A. sunt îndreptățite la despăgubiri morale atât de pe urma tatălui, cât și de pe urma bunicilor paterni.

Prin stabilirea domiciliului obligatoriu, instanța a apreciat că celor trei deportați le-a fost încălcat dreptul la o viață normală, în care, fiind supuși, în această perioadă, la condiții inumane de trai, date de o alimentație precară, lipsă de asistență medicală și o locuință corespunzătoare, precum și dreptul la libertate prin imposibilitatea de a se deplasa pe o rază mai mare de 5 km. În consecință, față de cele mai sus expuse și de dispozițiile O.G. nr. 62/2010, instanța de fond, constatând că sumele solicitate de reclamante nu se circumscriu cuantumului legal, a admis în parte acțiunea, apreciind că echivalentul în lei a sumei de 4.000 euro în calitate de moștenitoare ale defunctului B.A.A.

pentru toate cele trei reclamante și 2.000 euro pentru reclamantele B.E. și B.A.A. - în calitate de descendente de gradul II ale bunicilor paterni, este suficient pentru acoperirea consecințelor negative pe care le-a produs această măsură abuzivă. La stabilirea acestui cuantum, tribunalul a avut în vedere și faptul că B.A.A., în timpul vieții, cât și soția supraviețuitoare, B.A., ulterior decesului soțului său, au beneficiat și de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Referitor la prejudiciul material s-a reținut, pe de o parte, că reclamantele nu au tăcut dovada că la momentul deportării s-a întocmit vreun proces verbal de confiscare ori vreun inventar al bunurilor rămase la domiciliu, astfel încât să dovedească existența celor menționate în precizarea de acțiune, iar pe de altă parte, că actul normativ de reparație vizează, sub acest aspect, doar bunurile care au făcut obiectul Legii nr. 10/2001 sau nr. 247/2005, respectiv, bunuri imobile, și nu mobile. Bunurile imobile pentru care s-au solicitat despăgubiri materiale sunt grajduri pentru animale, cuptor de pâine, o casă, o magazie, patul și cotețe, față de care reclamantele nu au făcut dovada existenței în patrimoniul familiei lor anterior deportării, cu excepția casei și a unei magazii, care după cum rezultă din copia extras de pe tabelul nominal privind dislocații reîntorși (f.49), s-au predat la momentul reîntoarcerii în gospodărie.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele B.A., B.E., B.A.A., precum și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți. Reclamantele au criticat sentința sub aspectul cuantumului daunelor morale, iar pârâtul, în principal, pentru lipsa temeiului legal, față de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, care este obligatorie, conform prevederilor Constituției și Legii nr. 47/1992. Prin decizia civilă nr. 205 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantelor, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată și a respins acțiunea introductivă de instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că dispoziția din lege, declarată neconstituțională, nu se mai poate aplica, iar instanța investită cu soluționarea unei acțiuni, în fond sau în apel, căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice, în acea cauză, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. Cum, în speță, dispozițiile pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, și care au fost avute în vedere de prima instanță, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției, s-a constatat că, sub acest aspect, sentința este lipsită de temei legal.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele B.A., B.E., B.A.A., arătând că în mod greșit s-a constatat incidența în cauză a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, inaplicabilă raportului juridic dedus judecății, întrucât data publicării acesteia este ulterioară investirii instanței cu cererea întemeiată pe dispozițiile legii speciale de reparație. Cuantumul daunelor morale astfel cum a fost apreciat de instanța de fond nu reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul creat prin măsura administrativă abuzivă a deportării suferite de autorii reclamantelor, situație față de care se impune acordarea daunelor morale în cuantumul în care au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed: în mod corect instanța de apel a dat eficiență deciziei nr. 1358/2010 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul juridic al pretențiilor reclamantelor, legalitatea acestui act de procedură fiind confirmată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, ce a tranșat problema de drept a efectelor deciziei de neconstituționalitate asupra procedurilor jurisdicționale aflate în curs de desfășurare.

Astfel, prin decizia în interesul legii sus-menționată s-a statuat că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.". În motivarea deciziei date în interesul legii s-a arătat că, în raport de cadrul normativ intern, cât și de blocul de convenționalitate reprezentat de textele Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența instanței europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În raport de decizia în interesul legii, ale cărei dezlegări date problemei de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, se constată că în mod corect instanța de apel a soluționat pretențiile reclamantelor din perspectiva deciziei de neconstituționalitate, cât timp la data publicării acestora în M. Of. din 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată definitiv, decizia instanței de apel fiind pronunțată la 4 aprilie 2011. Nu se poate reține că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa cum arată reclamantele, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât în speță nu este vorba de un act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în curs de desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. De aceea, este eronată susținerea reclamantelor conform căreia decizia de neconstituționalitate nu este aplicabilă, întrucât este ulterioară cererii de chemare în judecată. Norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, iar aplicarea ei este de imediată și generală aplicare, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la aplicarea, în continuare, a unui act neconstituțional, ca și când în ordinea juridică nu ar fi apărut nici un element nou, ceea ce este de neacceptat din perspectiva legii fundamentale.

Având în vedere cele statuate mai sus, criticile referitoare la cuantificarea prejudiciului moral devin irelevante în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.A., B.E. și B.A.A. împotriva deciziei nr. 205 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2012.