ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5587/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 2 noiembrie 2009, reclamanții B.G., B.C.M., B.C.G. și B.M.F. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii deportării în Bărăgan a familiei și obligarea la plata daunelor morale și materiale în cuantum de 1.500.000 euro. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința civilă nr. 115 din 12 martie 2010, a respins excepția necompetenței materiale și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocate de acesta din urmă; a luat act că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative; a admis în parte acțiunea promovată de reclamanți și a obligat Statul Român să plătească suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin răspunsul la întâmpinarea formulată în data de 23 decembrie 2009 reclamanții au arătat că renunță la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative și că nu solicită restituirea terenurilor, ci despăgubiri materiale pentru casă, terenul aferent locuinței și celelalte bunuri confiscate. Prima instanță a reținut că prin declarația din 29 ianuarie 2010 reclamanții au precizat că solicită doar daune morale. Tribunalul a constatat că reclamanții au calitate de moștenitori (soție supraviețuitoare și descendenți de gradul I) ai autorului B.I., care a fost strămutat împreună cu părinții și bunica sa în localitatea V. în perioada 1951-1955 în baza deciziei nr. 200/1951 a M.A.I., fiind astfel incidente dispoz.art.

3 și 5 din Legea nr. 221/2009. La evaluarea daunelor morale prima instanță a avut în vedere criteriile legale și jurisprudențiale și a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la a primi o reparație, în cuantumul stabilit prin dispozitivul hotărârii. Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanții și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanții au susținut, în esență, că s-a apreciat eronat asupra cuantumului daunelor morale, suma acordată de tribunalul fiind modică și neacoperind prejudiciul suferit de autorul lor. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut că prejudiciul a fost deja reparat și că nu a fost apreciat rezonabil.

La data de 28 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a invocat, din oficiu, incidența în speță a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale iar, prin decizia din 28 iunie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința apelată, a respins apelul reclamanților și acțiunea precizată formulată de aceștia. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut ca motiv de ordine publică incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de vedere al constituționalității acestui text de lege cât și cel al compatibilității lui cu dispozițiile C.E.D.O.

Curtea a reținut că, la data soluționării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale fusese deja publicată în M. Of. și prin urmare reclamanta nu deținea un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 C.E.D.O. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, arătând că instanța de apel în mod greșit a reținut că au renunțat la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative. Au susținut că efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale constituie o aplicare a principiului neretroactivității, o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, de natură a asigura securitatea juridică și se aplică doar pentru viitor.

Acțiunea introductivă a fost formulată anterior intervenirii deciziei Curții Constituționale, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile legale de la momentul învestirii instanței, această decizie neputând retroactiva. Susțin că sau făcut discriminări în ceea ce privește soluțiile pronunțate în situații în care și alte persoane au suferit măsuri administrative similare cu cele suferite de autorii lor și care au fost soluționate favorabil. Înalta Curte a invocat în ședința publică din 21 septembrie 2012, ca motiv de ordine publică, incidența în speță a deciziei pronunțate în interesul legii nr. 12/2011, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând criticile formulate prin motivele de recurs, având în vedere inclusiv de motivul de recurs invocat din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Aspectul, care interesează prioritar în speță, este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221 din 2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Prin decizia din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789/7.11.2011, Înalta Curte, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane.

Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 alin. (7) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1. Cum decizia în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789/7.11.2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Față de dezlegarea cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 alin. (7) C. proc.

civ. , Înalta Curte urmează a constata că în mod legal Curtea de Apel a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, critica reclamantelor în acest sens fiind nefondată. Prin urmare, în speță nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamantele nu erau titularele unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor la despăgubiri.

Nefondată este și critica referitoare la faptul că instanța de apel a reținut greșit că în primă instanță au renunțat la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, întrucât, în primul rând, nu a constituit motiv de apel, fiind formulată omisso medio direct în recurs iar, în al doilea rând, nu are legătură cu argumentele reținute de Curtea de Apel în considerentele deciziei apelate. Contrar susținerilor recurenților nu se încalcă dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 C.E.D.O. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în art. 14, prevede că „exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”, enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ, ci unul pur exemplificativ.

Interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are, însă, o existență independentă, în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă privește un drept sau o libertate reglementată de Convenție. Or, în cazul reclamanților, în legătură cu despăgubirile pretinse în condițiile Legii nr. 221/2009, nu s-a recunoscut nici un drept sau, cel puțin, o speranță legitimă, ca valoare patrimonială, care să justifice protecția Convenției. Prin urmare, nu se poate reține, în cauză, încălcarea principiului nediscriminării, reglementat de art. 14 din documentul european. În consecință, având în vedere caracterul obligatoriu al soluției pronunțate în cadrul recursului în interesul legii și pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.G., B.C.M., B.C.G. și B.M.F. împotriva deciziei civile nr. 280 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.