ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5587/2012

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

La data de 2 noiembrie

2009, reclamanții B.G., B.C.M., B.C.G. și B.M.F. au chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul

politic al măsurii deportării în Bărăgan a familiei și obligarea la plata daunelor

morale și materiale în cuantum de 1.500.000 euro.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Mehedinți,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 115 din 12 martie 2010, a respins excepția

necompetenței materiale și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocate

de acesta din urmă; a luat act că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind

constatarea caracterului politic al măsurii administrative; a admis în parte acțiunea

promovată de reclamanți și a obligat Statul Român să plătească suma de 100.000 euro,

cu titlu de daune morale.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că prin răspunsul la întâmpinarea formulată în data de

23 decembrie 2009 reclamanții au arătat că renunță la petitul privind constatarea

caracterului politic al măsurii administrative și că nu solicită restituirea terenurilor,

ci despăgubiri materiale pentru casă, terenul aferent locuinței și celelalte bunuri

confiscate.

Prima instanță a reținut

că prin declarația din 29 ianuarie 2010 reclamanții au precizat că solicită doar

daune morale.

Tribunalul a constatat

că reclamanții au calitate de moștenitori (soție supraviețuitoare și descendenți

de gradul I) ai autorului B.I., care a fost strămutat împreună cu părinții și bunica

sa în localitatea V. în perioada 1951-1955 în baza deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.,

fiind astfel incidente dispoz.art. 3 și 5 din Legea nr. 221/2009.

La evaluarea daunelor

morale prima instanță a avut în vedere criteriile legale și jurisprudențiale și

a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la a primi o reparație, în cuantumul

stabilit prin dispozitivul hotărârii.

Împotriva acestei decizii

au declarat apel reclamanții și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Reclamanții au susținut,

în esență, că s-a apreciat eronat asupra cuantumului daunelor morale, suma acordată

de tribunalul fiind modică și neacoperind prejudiciul suferit de autorul lor.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a susținut că prejudiciul a fost deja reparat și că

nu a fost apreciat rezonabil.

La data de 28 iunie 2011

Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a

invocat, din oficiu, incidența în speță a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

iar, prin decizia din 28 iunie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința

apelată, a respins apelul reclamanților și acțiunea precizată formulată de aceștia.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut ca motiv de ordine publică incidența în cauză a declarării

ca neconstituționale a dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de vedere al constituționalității

acestui text de lege cât și cel al compatibilității lui cu dispozițiile C.E.D.O.

Curtea a reținut că, la

data soluționării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale

fusese deja publicată în M. Of. și prin urmare reclamanta nu deținea un „bun” în

sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 C.E.D.O.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții, arătând că instanța de apel în mod greșit a reținut

că au renunțat la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative.

Au susținut că efectul

ex nunc al deciziilor Curții Constituționale constituie o aplicare a principiului

neretroactivității, o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, de natură

a asigura securitatea juridică și se aplică doar pentru viitor.

Acțiunea introductivă

a fost formulată anterior intervenirii deciziei Curții Constituționale, motiv pentru

care sunt aplicabile dispozițiile legale de la momentul învestirii instanței, această

decizie neputând retroactiva.

Susțin că sau făcut discriminări

în ceea ce privește soluțiile pronunțate în situații în care și alte persoane au

suferit măsuri administrative similare cu cele suferite de autorii lor și care au

fost soluționate favorabil.

Înalta Curte a invocat

în ședința publică din 21 septembrie 2012, ca motiv de ordine publică, incidența

în speță a deciziei pronunțate în interesul legii nr. 12/2011, de către Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Analizând criticile formulate

prin motivele de recurs, având în vedere inclusiv de motivul de recurs invocat din

oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Aspectul, care interesează

prioritar în speță, este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221

din 2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care

a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al art. menționat

se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași

dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/992 referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității

unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Prin decizia din 19

septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789/7.11.2011, Înalta Curte, a

admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, urmare a Deciziilor

Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră

drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este vorba de

drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi

care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive,

astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista

o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu

se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea

asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Potrivit art. 330

alin. (7) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui

recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în M. Of. al României, Partea 1.

Cum decizia în interesul

Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789/7.11.2011,

în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie de la această

dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanța de control constituțional a admis

excepția de neconstituționalitate și a statuat

că

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare,

sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

La acea dată, în prezentul

litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Față de dezlegarea cuprinsă

în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al Deciziei

nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330

alin. (7) C. proc. civ. , Înalta Curte urmează a constata că în mod legal Curtea

de Apel a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

critica reclamantelor în acest sens fiind nefondată.

Prin urmare, în speță

nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamantele nu erau titularele unui

bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, la data publicării Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul lor la despăgubiri.

Nefondată este și critica

referitoare la faptul că instanța de apel a reținut greșit că în primă instanță

au renunțat la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative,

întrucât, în primul rând, nu a constituit motiv de apel, fiind formulată omisso

medio direct în recurs iar, în al doilea rând, nu are legătură cu argumentele reținute

de Curtea de Apel în considerentele deciziei apelate.

Contrar susținerilor recurenților

nu se încalcă dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 C.E.D.O.

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, în art. 14, prevede că „exercitarea drepturilor și libertăților

recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare

bazată pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau

socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”,

enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ, ci unul pur exemplificativ.

Interzicerea discriminării

în materia drepturilor omului nu are, însă, o existență independentă, în sensul

că discriminarea nu este interzisă decât dacă privește un drept sau o libertate

reglementată de Convenție.

Or, în cazul reclamanților,

în legătură cu despăgubirile pretinse în condițiile Legii nr. 221/2009, nu s-a recunoscut

nici un drept sau, cel puțin, o speranță legitimă, ca valoare patrimonială, care

să justifice protecția Convenției.

Prin urmare, nu se poate

reține, în cauză, încălcarea principiului nediscriminării, reglementat de art. 14

din documentul european.

În consecință, având în

vedere caracterul obligatoriu al soluției pronunțate în cadrul recursului în interesul

legii și pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat de reclamanți, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții B.G., B.C.M., B.C.G. și B.M.F. împotriva deciziei

civile nr. 280 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2012.