ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 796/2012

Din actele și

lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 767/M din

data de 12 mai 2011,

Tribunalul Brașov,

secția civilă, a admis excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului

Brașov, secția civilă, invocată de

instanță,

din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului București, s

ecția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, competența soluționării

acțiunii formulate de contestatorul

D.E., în

contradictoriu cu intimații CASA DE

PENSII A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI

ȘI INTERNELOR.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

Brașov a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010,

„Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare

a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr.

19/2000, cu modificările și completările ulterioare."

Art. 156 din Legea nr. 19/2000,

„Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de

pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

Deși, în principiu, competența

teritorială este relativă, in speță sunt incidente dispozițiile legii speciale

(art. 156 din Legea nr. 19/2000), în cadrul cărora, legiuitorul a prevăzut

norme derogatorii, făcând o diferențiere între acțiunile introduse împotriva

C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii și alți pârâți, în acest ultim caz,

competentă fiind, exclusiv, instanța în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul pârâtul.

Prin sentința civilă nr. 9598 din 2

noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

București în soluționarea cauzei de față formulată de reclamantul D.E., cu

domiciliul în Brașov, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MINISTERULUI

ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a constatat ivit

conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

București a reținut că, potrivit art. 156 din Legea 19/2000, „Cererile

îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

În conformitate cu acest text de lege,

contestațiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de pensii a

Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și

SRI erau de competența instanței de la sediul pârâtului adică al Ministerului

Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI pentru

că aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau SRI și prin

interpretarea coroborată a dispozițiilor din Legea 19/2000, nr. 164/2001 și nr.

179/2004, competența aparținea Tribunalului București, fiind dată de cea de-a

doua teză a art. 156.

Legea nr. 19/2000 a fost abrogată

începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din

Legea nr. 263/2010.

Potrivit art. 154 din Legea nr.

263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de

pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul, celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul.

La intrarea în vigoare a Legii nr.

263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la

deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de

pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale,

a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a fost modificată în sensul

că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la

domiciliul reclamantului.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2000,

„Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare

a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr.

19/2000, cu modificările și completările ulterioare,,.

Decizia de recalculare a cărei anulare

se solicită a fost emise în decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea

de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar

la data de 6 aprilie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și

abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la

sediul pârâtului.

In hotărârea de declinare s-a invocat

faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000 .

Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv la 1 ianuarie 2011, astfel

că suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care

s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună

competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Normele de procedură civilă sunt de

imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ, iar Legea nr.

19/2000 și Legea 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de

procedură , raportate la Codul de procedură civilă .

Când o lege specială (Legea nr.

19/2000) care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu

privire la competență este înlocuită cu o altă lege (Legea nr. 263/2010) și

aveam o altă lege specială (Legea nr. 119/2010) care face trimitere la normele

de competență din legea abrogată se aplică noua lege, competența fiind cea

stabilită la data intrării sale în vigoare.

Art. 156 din Legea nr. 263/2010 arată

că „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor

sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale

Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările

și completările ulterioare."

Art. 727 C. proc. civ. arată că „Ori

de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau

modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este

cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc."

Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu

face trimitere la dispozițiile codului de procedură civilă, dar acesta

reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că, prin analogie, se

poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de

procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci acel text

trebuie interpretat că trimite la norma specială de procedură din noua lege

care a înlocuit vechea prevedere.

O lege abrogată nu poate ultraactiva

pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei

norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și prevederile

CEDO pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură

în vigoare la momentul judecății.

Asupra conflictului negativ de

competență de față se constată următoarele:

Dispozițiile art. 154 din Legea nr.

263/2010 ( care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)

reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză se prevede că

cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de

pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

În situația în care pârâtul este altul

decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi

competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul

sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit cărora instanța

competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă

o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește

facilitarea accesului la justiție al pensionarilor în litigiile ce privesc

stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că față de

dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de

pensii sectoriale care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor

structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării

Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și SRI, structuri care au

fost desființate.

Potrivit art. 135 din evocata lege

„atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, adoptată în

termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi".

Cum în speță, cererea a fost formulată

împotriva unei case

sectoriale de pensii,

este aplicabilă prima teză a textului legal

menționat potrivit căreia competența revine instanței în a cărei rază

se

află domiciliul reclamantului, respectiv, Tribunalul Brașov.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 16 februarie 2012.