ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1445/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamanta D.E.P.A.B.D. a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei R.D., invocând dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. În motivarea acțiunii, s-a arătat că pârâta a fost expulzată din Italia la 08 septembrie 2010, în baza prevederilor Acordului dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1977. Pe numele pârâtei a fost emis de către Prefectul Provinciei Pescara un decret de îndepărtare, măsura fiind luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, respectiv a încălcat interdicția de a intra pe teritoriul Italiei, având o activitate infracțională prin care a dus atingere ordinii și siguranței publice.

Prin sentința civilă nr. 808 din 24 noiembrie 2010, Tribunalul Arad a constatat încetată de drept procedura judiciară declanșată ca urmare a cererii formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta R.D., având ca obiect restrângere drept la libera circulație în străinătate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit motivelor cuprinse în cererea formulată de reclamantă, aceasta a solicitat instanței de judecată aplicarea măsurii restrângerii dreptului reclamantului la libera circulație în Italia în temeiul art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, text de lege care a fost abrogat în cursul procesului în baza art. I din Legea nr. 206/2010.

În plus, s-a reținut că, conform art. II lit. c) din același act normativ, Legea nr. 206/2010, toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pentru instituirea măsurii de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a), art. 39 alin. (1) și art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005, încetează de drept. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 158 din 8 februarie 2011, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește obiectul și temeiul de drept al acțiunii civile promovate de către reclamantă, acestea au fost corect decelate de către prima instanță în raport de conținutul cererii și de dispozițiile art. 84 și art. 129 C. proc.

civ., conform cărora instanța de judecată, în baza rolului său activ, trebuie să se orienteze nu după sensul literar sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii civile. Astfel, s-a arătat că reclamanta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în partea introductivă a indicat dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, însă motivarea expusă redă integral textul literei a din textul legal precizat: „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unuia acord de readmisie încheiat între România și acel stat”.

Ca atare, s-a reținut că, în raport de motivele expuse de către reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, ce reproduc integral textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, (abrogat prin Legea nr. 206/2010), tribunalul a decelat corect obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept aplicabil, în raport de care în mod just a constatat încetată de drept procedura judiciară de față. De altfel, în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că, prin șederea pârâtei R.D. pe teritoriul Italiei, respectiv prin comportamentul acesteia, s-a adus atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale cu acel stat.

Textul art. 38 lit. b) din actul normativ arătat cere un comportament al pârâtei de o gravitate care să fie aptă a vătăma serios interesele României, respectiv raporturilor dintre cele două țări, lucru ce nu s-a probat în cauză. Pârâta a fost expulzată din Italia, după cum rezultă din actele existente la dosar, pe motiv de ședere (intrare ilegală) pe teritoriul Italiei, aspect care prin sine însuși nu poate avea gravitatea cerută de lege pentru admisibilitatea prezentei acțiuni. În plus, existența unor obligații legale ale reclamantei (de înaintare a dosarului de returnare instanței de judecată) nu poate conduce, în niciun caz la concluzia existenței pentru instanța de judecată astfel învestită a unei obligații de admitere a acțiunii, fără a se analiza la cazul concret îndeplinirea cerințelor legale pentru a se dispune o măsură de restrângere a drepturilor pârâtei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D.E.P.A.B.D., fără a indica vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în considerarea dispozițiilor prevederilor lit. b) ale obiectivului din H.G. nr. 1347/2007, în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în mod eronat instanța de apel a reținut că, în baza prevederilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, se încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Astfel, recurenta a arătat că această măsură operează pentru procesele civile întemeiate pe prevederile art. 38 lit. a), și nu pe cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Recurenta a mai susținut că instanța a pronunțat o hotărâre vădit nelegală, încălcând prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora instanței îi incumbă obligația de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanța de judecată, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., se constată următoarele: Potrivit art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206 din 11 noiembrie 2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, la data intrării în vigoare a noii legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005. În prezenta cauză, se susține că procedura judiciară pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate a fost începută în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, așa cum s-a indicat prin acțiunea introductivă.

Însă, din argumentarea redată de recurenta - reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se conturează o situație de fapt (confirmată prin probele cauzei) ce se circumscrie dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, iar nu prevederilor art. 38 lit. b) din același act normativ, intimata fiind returnată din Italia în baza unui acord de readmisie încheiat între România și statul respectiv. În raport de aceste împrejurări, se constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând o corectă aplicare a legii pe baza situației de fapt stabilite, astfel că este neîntemeiată susținerea recurentei privind încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., deoarece instanța de apel nu a schimbat obiectul acțiunii. Totodată, trebuie subliniat că temeiul juridic al acțiunii indicat de reclamantă nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ, să dea cererii deduse judecății calificarea juridică exactă. Cum acțiunea ce face obiectul dosarului de față se încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care reglementează restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, se reține că, în mod legal, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, care a făcut aplicarea dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 și a constatat încetată de drept procedura judiciară față de intimata R.D.

Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 158 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.