ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1445/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2010

pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamanta D.E.P.A.B.D. a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia, pe o

perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei R.D., invocând dispozițiile art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că pârâta a fost

expulzată din Italia la 08 septembrie 2010, în baza prevederilor Acordului

dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în

situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1977.

Pe numele pârâtei a fost emis de către Prefectul

Provinciei Pescara un decret de îndepărtare, măsura fiind luată datorită

comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, respectiv

a încălcat interdicția de a intra pe teritoriul Italiei, având o activitate

infracțională prin care a dus atingere ordinii și siguranței publice.

Prin sentința civilă nr. 808 din 24 noiembrie 2010,

Tribunalul Arad a constatat încetată de drept procedura judiciară declanșată ca

urmare a cererii formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta R.D.,

având ca obiect restrângere drept la libera circulație în străinătate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că,

potrivit motivelor cuprinse în cererea formulată de reclamantă, aceasta a

solicitat instanței de judecată aplicarea măsurii restrângerii dreptului

reclamantului la libera circulație în Italia în temeiul art. 38 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 248/2005, text de lege care a fost abrogat în cursul

procesului în baza art. I din Legea nr. 206/2010.

În plus, s-a reținut că, conform art. II lit. c) din

același act normativ, Legea nr. 206/2010, toate procedurile judiciare aflate în

curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă pentru instituirea măsurii de limitare a dreptului la

liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a), art. 39

alin. (1) și art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005, încetează de drept.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia

nr. 158 din 8 februarie 2011, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că,

în ceea ce privește obiectul și temeiul de drept al acțiunii civile promovate

de către reclamantă, acestea au fost corect decelate de către prima instanță în

raport de conținutul cererii și de dispozițiile art. 84 și art. 129 C. proc.

civ., conform cărora instanța de judecată, în baza rolului său activ, trebuie

să se orienteze nu după sensul literar sau juridic al termenilor folosiți, ci

după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acelor termeni, după

natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii civile.

Astfel, s-a arătat că reclamanta, în cuprinsul cererii

de chemare în judecată, în partea introductivă a indicat dispozițiile art. 38

lit. b) din Legea nr. 248/2005, însă motivarea expusă redă integral textul

literei a din textul legal precizat: „restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana

care a fost returnată dintr-un stat în baza unuia acord de readmisie încheiat

între România și acel stat”.

Ca atare, s-a reținut că, în raport de motivele expuse

de către reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, ce reproduc

integral textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, (abrogat prin Legea nr.

206/2010), tribunalul a decelat corect obiectul cererii de chemare în judecată

și temeiul de drept aplicabil, în raport de care în mod just a constatat

încetată de drept procedura judiciară de față.

De altfel, în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, s-a constatat că reclamanta nu a făcut

dovada că, prin șederea pârâtei R.D. pe teritoriul Italiei, respectiv prin

comportamentul acesteia, s-a adus atingere gravă intereselor României sau

relațiilor bilaterale cu acel stat.

Textul art. 38 lit. b) din actul normativ arătat cere

un comportament al pârâtei de o gravitate care să fie aptă a vătăma serios

interesele României, respectiv raporturilor dintre cele două țări, lucru ce nu

s-a probat în cauză. Pârâta a fost expulzată din Italia, după cum rezultă din

actele existente la dosar, pe motiv de ședere (intrare ilegală) pe teritoriul

Italiei, aspect care prin sine însuși nu poate avea gravitatea cerută de lege

pentru admisibilitatea prezentei acțiuni.

În plus, existența unor obligații legale ale

reclamantei (de înaintare a dosarului de returnare instanței de judecată) nu

poate conduce, în niciun caz la concluzia existenței pentru instanța de

judecată astfel învestită a unei obligații de admitere a acțiunii, fără a se

analiza la cazul concret îndeplinirea cerințelor legale pentru a se dispune o

măsură de restrângere a drepturilor pârâtei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal, reclamanta D.E.P.A.B.D., fără a indica vreunul din cazurile prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat

că, în considerarea dispozițiilor prevederilor lit. b) ale obiectivului din

H.G. nr. 1347/2007, în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005, în mod eronat instanța de apel a reținut că, în baza

prevederilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 pentru

modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate, se încetează de drept toate procedurile judiciare aflate

în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă.

Astfel, recurenta a arătat că această măsură operează

pentru procesele civile întemeiate pe prevederile art. 38 lit. a), și nu pe

cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Recurenta a mai susținut că instanța a pronunțat o

hotărâre vădit nelegală, încălcând prevederile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., potrivit cărora instanței îi incumbă obligația de a hotărî numai asupra

obiectului cererii deduse judecății.

Examinând decizia recurată în limita criticilor

formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către

instanța de judecată, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată

următoarele:

Potrivit art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206

din 11 noiembrie 2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, la data intrării în

vigoare a noii legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în

curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a

dreptului la liberă circulație în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit.

a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

În prezenta cauză, se susține că procedura judiciară

pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în

străinătate a fost începută în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

așa cum s-a indicat prin acțiunea introductivă.

Însă, din argumentarea redată de recurenta -

reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se conturează o

situație de fapt (confirmată prin probele cauzei) ce se circumscrie

dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, iar nu prevederilor art.

38 lit. b) din același act normativ, intimata fiind returnată din Italia în

baza unui acord de readmisie încheiat între România și statul respectiv.

În raport de aceste împrejurări, se constată că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând o corectă

aplicare a legii pe baza situației de fapt stabilite, astfel că este

neîntemeiată susținerea recurentei privind încălcarea prevederilor art. 129

alin. (6) C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a schimbat obiectul

acțiunii.

Totodată, trebuie subliniat că temeiul juridic al

acțiunii indicat de reclamantă nu leagă instanța, care este îndreptățită și

chiar obligată, în exercitarea rolului activ, să dea cererii deduse judecății

calificarea juridică exactă.

Cum acțiunea ce face obiectul dosarului de față se

încadrează în dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care

reglementează restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație cu

privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat, se reține că, în mod legal,

instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, care a făcut aplicarea

dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 și a constatat

încetată de drept procedura judiciară față de intimata R.D.

Pentru aceste considerente, față de prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 158 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.