Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2007
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 911/2007

HOTĂRÂRE
28.02.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 911/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 19 august 2005 reclamanta S.I.F. T. SA BRAȘOV a chemat în judecată pe pârâta SC U.C. SA Făgăraș solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii A.G.A. a pârâtei nr. 12 din 9 iulie 2005. Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 43/ C din 19 octombrie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a motivat și nu a dovedit existența unui interes al acționarului majoritar în scopul încălcării drepturilor și intereselor pârâtei sau a unui interes personal sau contrar față de pârâtă care să justifice abținerea de la vot conform art. 127 și 210 din Legea nr. 31/1990.

Apelul declarat de reclamanta S.I.F. T. SA BRAȘOV împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 42/ Ap din 27 martie 2006, reținând în considerente că în ședința A.G.E.A. a pârâtei din 9 iulie 2005 s-a acordat acționarilor dreptul de preemțiune pentru a subscrie la majorarea capitalului social proporțional cu numărul acțiunilor pe care le dețin, aplicându-se astfel, un tratament egal pentru toți acționarii societății. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamanta S.I.F. T. SA BRAȘOV criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, prin reluarea motivelor din apel sub forma criticilor în recurs că decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) respectiv a prevederilor art. 117 alin. (7) și (8) art. 129 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, precum și a dispozițiilor legale speciale și a principiilor fundamentale de drept, și că, decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină atunci când respinge ca nefondat apelul reclamantei, fără a se pronunța asupra motivelor de nulitate absolută invocate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). În consecință, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel, în mod greșit a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală. Așa cum rezultă din actele dosarului intimata-pârâtă SC U.C. SA Făgăraș este o societate deținută public și cotată pe piața extrabursieră R.A.S.D.A.Q., fiind supusă reglementărilor cuprinse în Legea nr. 297/2004 a pieței de capital și în normele de aplicare a acestei legi emise de C.N.V.M., respectiv Regulamentul C.N.V.M. precum și de Legea nr. 31/1990, republicată.

Potrivit art. 224 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 a pieței de capital, în situația în care societatea intenționează să își modifice actul său constitutiv trebuie să comunice proiectul de modificare la C.N.V.M. și pieței reglementate până la data convocării A.G.A. care urmează a se pronunța asupra amendamentului. Dispozițiile precitate impun comunicarea proiectului de modificare a actului constitutiv atât C.N.V.M. ului cât și pieței reglementate R.A.S.D.A.Q., rațiunea textului vizând autonomia de regim juridic și implicit, de atribuții a celor două instituții organism administrativ, respectiv piața de tranzacționare. De asemenea, textul de lege impune cerința comunicării anterior convocării adunării generale.

În speță, prevederile art. 224 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 au fost încălcate ca urmare a necomunicării către piața R.A.S.D.A.Q. și C.N.V.M. a proiectului privind modificarea actului constitutiv, aspect recunoscut în mod expres de intimata-pârâtă, fapt ce atrage aplicarea sancțiunii nulității absolute a hotărârii A.G.A. nr. 12 din 9 iulie 2005. Interpretarea eronată dată de ambele instanțe convocării speciale a societăților comerciale tranzacționale pe o piață reglementată este în contradicție cu legislația pieței de capital, contravenind dispozițiilor art. 140 din Regulamentul C.N.V.M., termenul stabilit pentru convocare necontravenind Legii nr. 31/1990, republicată. Ca urmare a intenției de a modifica actul constitutiv al SC U.C.

SA se impunea informarea acționarilor precum și a C.N.V.M. ului prin precizarea tuturor modificărilor ce urmau să intervină asupra structurii acționarilor și a capitalului social. Instanța de apel a reținut, contrar dispozițiilor art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, corecta informare a acționarilor cu privire la problemele înscrise pe ordinea de zi a A.G.A. din 9 iulie 2005 chiar și în lipsa publicării acestor materiale pe website-ul propriu, precum și de a pune la dispoziția recurentei-reclamante documentele solicitate, în calitate de acționar, încălcându-se astfel dreptul de vot al acesteia în cunoștință de cauză asupra problemei din convocator. Întemeiată este și critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel fără aplicarea dispozițiilor speciale a reținut ca fiind dovedită închiderea operațiunii de majorare a capitalului social doar prin certificatul emis de O.R.C.

care atestă că reclamanta deține 18,5671 % din capitalul social. Ori, pentru societățile deținute public, art. 100 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2004, majorarea sau reducerea capitalului social este înregistrată de instituțiile pieței reglementate în baza certificatului de înregistrare a valorilor mobiliare emis de C.N.V.M. în conformitate cu mențiunile înscrise în certificatul de înregistrare de mențiuni la O.R.C. Înalta Curte, constatând nelegalitatea deciziei recurate, sub aspectul criticilor formulate, va admite recursul reclamantei, va modifica decizia atacată în sensul că admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinței nr. 43/ C din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Brașov, pe care o schimbă în tot, admite acțiunea reclamantei și va anula hotărârea A.G.A.

nr. 12 din 9 iulie 2005 a SC U.C. SA Făgăraș. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga intimata pârâtă la 37,45 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale către reclamantă.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.I.F. T. SA Brașov. Modifică decizia nr. 42/ Ap din 27 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că admite apelul reclamantei declarat împotriva sentinței nr. 43/ C din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Brașov pe care o schimbă în tot. Admite acțiunea reclamantei și anulează hotărârea A.G.E.A. nr. 12 din 9 iulie 2005 a SC U.C. SA Făgăraș. Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 37,45 lei cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale, către reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4016/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.I.F. T. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA, solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. din 12 iulie 2005 prin care s-a aprobat majorarea
ÎCCJ 2007-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 925/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 mai 2006, reclamantul R.C. a chemat în judecată pe pârâta SC L. SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărâ
ÎCCJ 2010-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4302/2010
registrul comerțului a mențiunilor făcute în baza celor două hotărâri – prima integral, a doua parțial. S-a respins celelalte pretenții. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.380 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se p
ÎCCJ 2010-04-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1469/2010
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 18 iunie 2007, reclamanții R.G.M.B.H., Q.I.L.T.D. și F.T.T. au c
ÎCCJ 2007-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3215/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 iunie 2006, reclamanta S.I.F. T. SA Brașov a chemat în judecată pe pârâta SC T.E. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă