ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 801/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC P.L. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.S.B. obligarea acesteia la plata sumei de 1.498.265.026 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de executare și montare balustrade pietonale și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința comercială nr. 40 din 10 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea reclamantei, iar pârâta a fost obligată la plata sumei în cuantumul solicitat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 41.780.501 Rol.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență că, societatea reclamantă a fost selecționată pentru executarea unor lucrări de montare a parapeților metalici, balustrade pietonale pentru unele instituții de învățământ situate pe raza sectorului 6 București, valoarea totală a lucrărilor fiind de 1.498.265.026 lei. Pentru fiecare lucrare s-a întocmit o situație de plată, care a fost semnată de reprezentantul pârâtei, doamna B., iar la terminarea lucrărilor s-a întocmit un tabel care cuprinde toate locațiile care au fost executate lucrările, numărul acestora și valoarea lor nominală, tabel care a fost semnat fără obiecțiuni de reprezentanții pârâtei.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 398 din 30 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei reținând că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, că forma scrisă a contractului nu este obligatorie, că acesta a fost legal încheiat și executat de reclamantă și deci instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta A.S.B. solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului se invocă următoarele argumente, fără ca recurenta să facă și o încadrare în drept a acestora. 1. Potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris.

2. „În mod netemeinic și nelegal instanța de fond printr-o greșită interpretare a probelor, a apreciat că în cauză, intimata a făcut dovada deplină a celor susținute în acțiune conform art. 1169 C. civ.” și „ ambele instanțe după cum rezultă din soluțiile date și din motivația acestora, interpretează greșit probele administrate”. În continuare recurenta face referiri la probele administrate. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat. În cea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, motiv ce se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor decretului nr. 167/1958 atunci când a respins-o ca neîntemeiată având în vedere data nașterii dreptului la acțiune (emiterea situațiilor de plată la 7 noiembrie 2002) și data înregistrării acțiunii (23 iunie 2005). Al doilea motiv invocat în recurs, în măsura în care vizează decizia instanței de apel și nu doar sentința instanței de apel, nu poate fi încadrat în nici unul din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., pentru că vizează exclusiv interpretarea probelor de către instanță. Or, acest aspect ținând de administrarea și interpretarea, aprecierea probelor precum și de pronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, în condițiile abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ., nu poate face obiectul examinării în calea de atac extraordinară a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.S.B. împotriva deciziei nr. 398 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 februarie 2007.