ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 801/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, reclamanta SC P.L. SRL a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.S.B. obligarea acesteia la plata sumei de

1.498.265.026 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de executare și

montare balustrade pietonale și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința comercială nr.

40 din 10 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a fost admisă acțiunea reclamantei, iar pârâta a fost obligată la plata sumei

în cuantumul solicitat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

41.780.501 Rol.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență că, societatea reclamantă a

fost selecționată pentru executarea unor lucrări de montare a parapeților metalici,

balustrade pietonale pentru unele instituții de învățământ situate pe raza

sectorului 6 București, valoarea totală a lucrărilor fiind de 1.498.265.026

lei. Pentru fiecare lucrare s-a întocmit o situație de plată, care a fost

semnată de reprezentantul pârâtei, doamna B., iar la terminarea lucrărilor s-a

întocmit un tabel care cuprinde toate locațiile care au fost executate

lucrările, numărul acestora și valoarea lor nominală, tabel care a fost semnat

fără obiecțiuni de reprezentanții pârâtei.

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 398 din 30 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei

reținând că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, că forma scrisă a

contractului nu este obligatorie, că acesta a fost legal încheiat și executat

de reclamantă și deci instanța de fond a pronunțat o sentință legală și

temeinică.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs în termen pârâta A.S.B. solicitând admiterea acestuia și

modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului se

invocă următoarele argumente, fără ca recurenta să facă și o încadrare în drept

a acestora.

Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris.

nelegal instanța de fond printr-o greșită interpretare a probelor, a apreciat

că în cauză, intimata a făcut dovada deplină a celor susținute în acțiune

conform art. 1169 C. civ.” și „ ambele instanțe după cum rezultă din soluțiile

date și din motivația acestora, interpretează greșit probele administrate”. În

continuare recurenta face referiri la probele administrate.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat.

În cea ce privește excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, motiv ce se încadrează în pct.

9 al art. 304 C. proc. civ., instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

prevederilor decretului nr. 167/1958 atunci când a respins-o ca neîntemeiată

având în vedere data nașterii dreptului la acțiune (emiterea situațiilor de

plată la 7 noiembrie 2002) și data înregistrării acțiunii (23 iunie 2005).

Al doilea motiv invocat în

recurs, în măsura în care vizează decizia instanței de apel și nu doar sentința

instanței de apel, nu poate fi încadrat în nici unul din motivele expres și

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., pentru că vizează

exclusiv interpretarea probelor de către instanță. Or, acest aspect ținând de

administrarea și interpretarea, aprecierea probelor precum și de pronunțarea

asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, în

condițiile abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., nu poate face

obiectul examinării în calea de atac extraordinară a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.S.B. împotriva deciziei nr. 398 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel

București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 21 februarie 2007.