ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2345/2011

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 71 din 31 martie 2011 a

Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de către petentul G.C.,

împotriva Ordonanței nr. 455/P/2010 a procurorului din cadrul Parchetului de pe

lângă Tribunalului Prahova și a rezoluției nr. 57/11/2/2011 din 14 februarie

2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

A fost admisă

plângerea formulată de petenta L.M., împotriva acelorași soluții de neurmărire

penală, care au fost desființate în parte, în sensul că în baza art. 278/1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus schimbarea temeiului de drept al

soluției de neurmărire penală a petentei din disp. art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. rap la art. 18/1 C. pen., în disp. art. 10 lit. b) C. proc. pen.

S-a înlăturat sancțiunea amenzii cu caracter

administrativ în

cuantum de 1000 lei aplicată petentei.

S-au menținut

în rest soluțiile de neurmărire penală atacate.

Cheltuielile

judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționarul G.C.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul

soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată, este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul

legii a unor

dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în disp. art. XXIV.

În privința

căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art.

XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea

modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi

atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

31 martie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de

altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această

situație,întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în

vigoare, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost

investită, conform

art. 385/1 pct. 1 lit.

a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiționar la

plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul

petiționar

G.C. împotriva sentinței penale nr. 71 din 31

martie 2011 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 iunie 2011.