ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3095/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1334 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe și a fost respinsă acțiunea reclamantului M.I. în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Instanța a admis contestația reclamantului M.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 1980/C din 16 iulie 2009, emis de pârât și a obligat pârâtul să emită o încheiere prin care să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru redobândirea cetățeniei române și să plătească reclamantului cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Ordinului nr. 1980/C din 16 iulie 2009 emis de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a fost respinsă cererea de redobândire a cetățeniei române, formulată de reclamant. Comisia pentru cetățenie a constatat, în urma verificărilor efectuate, că petentul nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român. Împotriva ordinului emis, petentul a formulat contestație, criticându-l în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. b) și e) din Legea cetățeniei, întrucât autoritatea nu a indicat nici un motiv concret care să arate că reclamantul nu este demn de a fi cetățean român.

Instanța de fond, analizând înscrisurile dosarului, a constatat că ordinul emis de autoritatea pârâtă nu face referire la nici un motiv concret care să determine soluția radicală de constatare a faptului că reclamantul este nedemn de a fi cetățean român, în condițiile în care bunicii săi au avut cetățenia română și au fost deportați în Siberia pentru vina de a fi cetățeni români, iar părinților săi le-a fost retrasă cetățenia română de URSS. Pentru toate aceste motive, instanța de fond a constatat că autoritatea pârâtă, cu exces de putere, a respins cererea de redobândire a cetățeniei române, fără a fi prezentate motivele concrete care au determinat această soluție, în sensul că nu s-au arătat care sunt împrejurările pentru care s-a apreciat că petentul nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român.

De asemenea, instanța a constatat că nu se indică în actul atacat dacă avizul negativ este dat ca urmare a unor relații comunicate de anumite autorități sau care este autoritatea care ar fi transmis relații care să conducă la o asemenea concluzie. În toate actele dosarului care au stat la baza emiterii raportului comisiei pentru cetățenie, precum și în ordinul contestat nu se face referire la nici un act clasificat. Prin urmare, instanța a constatat că existența unei suspiciuni, a unui dubiu în legătură cu împrejurarea că petentul nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, situație care nu poate să profite decât reclamantului, în lipsa probelor pe care autoritatea pârâtă nu a fost în măsură să le furnizeze.

Pentru aceste considerente, instanța a reținut că în speță este întrunită ipoteza unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri cu privire la un drept recunoscut de lege. 2. Recursul declarat de pârât Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs autoritatea pârâtă, criticând soluția instanței de fond, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., sunt două aspecte: - lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, în raport cu prevederile art. 17 din O.U.G.

nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, aprobat cu modificări prin Legea nr. 112/2010, potrivit cărora cererile de acordare, redobândire, renunțare sau retragere a cetățeniei române aflate în curs de soluționare la Direcția cetățenie din cadrul Ministerului Justiției se transferă Autorității, iar soluționarea acestora se va realiza potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență; - interpretarea greșită a prevederilor art. 10 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, care instituie o facultate, iar nu o obligație, pentru autoritatea competentă, de a acorda cetățenia română persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților acestora până la gradul 2 inclusiv și celor care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c), d) și e). În cazul reclamantului nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute în art. 8, motiv pentru care ordinul contestat este legal; - depășirea limitelor puterii judecătorești și adăugarea la lege,

prin obligația impusă pârâtului de a emite o încheiere prin care să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru redobândirea cetățeniei române, încheiere care nu este prevăzută în Legea nr. 1/1991. 3.Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor formulate de recurentul-pârât. Astfel, intimatul-reclamant a arătat că Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă, fiind emitentul ordinului dedus judecății și autoritatea care asigură, prin Direcția cetățenie, în temeiul art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 5/2010, exercitarea atribuțiilor privind procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunțare la cetățenie, până la operaționalizarea nou înființatei Autorități Naționale pentru Cetățenie, [art. 19 alin. (4) din OU.G.

nr. 5/2010]. La data de 2 martie 2010, când au fost încheiate dezbaterile în cauză, Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu devenise operațională, primul ordin fiind emis la data de 25 martie 2010. A mai arătat că ordinul nu a fost motivat, făcând doar trimitere la faptul că pe baza înscrisurilor și a verificărilor efectuate de Direcția de Cetățenie, s-a constatat că nu dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, fiind încălcate astfel prevederile art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, fără a se menționat împrejurările concrete pe baza cărora recurentul-pârât a ajuns la această concluzie.

Legat de temeiurile reținute de autoritatea emitentă, intimatul-reclamant a menționat și o contradicție existentă între raportul comisiei, care a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 8 alin. (b) din Legea nr. 21/1991, și ordinul Ministrului Justiției, în care s-a constatat neîndeplinirea condițiilor prevăzute cumulativ în art. 10 din lege. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, potrivit art. 18 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, Ordinul nr. 1980/C din 16 iulie 2009, prin care Ministerul Justiției i-a respins cererea de redobândire a cetățeniei române pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 10 1 din aceeași lege. Potrivit procedurii reglementate de legea în vigoare la data emiterii ordinului, Ministrul Justiției avea atribuția de a emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei sau, dimpotrivă, de a respinge cererea, prin ordin, în cazul în care constata neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pe baza raportului motivat întocmit de Comisia pentru cetățenie (art. 12-18 din Legea nr. 21/1991).

Ulterior, prin O.U.G. nr. 5/2010, publicată în M.Of. nr. 93 din 10 februarie 2010, Legea nr. 21/1991 a fost modificată, în sensul că atribuția emiterii ordinului de acordare/redobândire a cetățeniei sau de respingere a cererii a fost conferită președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, înființată în temeiul ordonanței de urgență menționate. Prin urmare, la data pronunțării sentinței instanței de fond, era deja în vigoare noul cadru legislativ în temeiul căruia atribuția soluționării cererii care a generat raportul juridic litigios a intrat în competența Autorității Naționale pentru Cetățenie, a cărei citare în cauză se impunea, pentru respectarea principului contradictorialității și asigurarea dreptului la apărare, de vreme ce această autoritate este succesoarea în drepturi și obligații a Ministerului Justiției, în materia supusă analizei.

Este adevărat că, în temeiul art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 5/2010, până la operaționalizarea Autorității, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurgeau din funcționarea Autorității, urmau a fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz, prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției. Dar în condițiile în care la data de 9 martie 2010, prin decizia nr. 121/2010 a Primului Ministru al Guvernului României, a fost numit Președintele Autorității, iar la data de 25 martie 2010 a fost emis ordinul nr. 1/P privind aprobarea redobândirii cetățeniei române unui număr de 279 persoane, nu se poate afirma cu certitudine că la data pronunțării sentinței – 16 martie 2010 – Autoritatea nu era încă operațională.

Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte constată că niciuna dintre formele succesive ale art. 18 din Legea nr. 21/1991, cea de la data emiterii ordinului anulat și cea de la data pronunțării sentinței, nu prevedea că procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române se finalizează cu o „încheiere prin care să se constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru redobândirea cetățeniei române”, sentința primei instanțe fiind criticabilă și sub acest aspect. 2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința, cu trimiterea cauzei la prima instanță, care urmează să reia judecata cu citarea în cauză a Autorității Naționale pentru Cetățenie și să supună dezbaterii contradictorii a părților legal citate, toate celelalte susțineri și apărări care privesc fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1334 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.