ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3095/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin sentința nr.

1334 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Serviciul Român de Informații și

Serviciul de Informații Externe și a fost respinsă acțiunea reclamantului M.I.

în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Instanța a admis contestația

reclamantului M.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și, în

consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 1980/C din 16 iulie 2009, emis de

pârât și a obligat pârâtul să emită o încheiere prin care să constate că

reclamantul îndeplinește condițiile pentru redobândirea cetățeniei române și să

plătească reclamantului cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Ordinului nr. 1980/C din 16 iulie 2009

emis de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a fost respinsă

cererea de redobândire a cetățeniei române, formulată de reclamant.

Comisia pentru cetățenie a

constatat, în urma verificărilor efectuate, că petentul nu dovedește prin

comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român.

Împotriva ordinului emis,

petentul a formulat contestație, criticându-l în temeiul dispozițiilor art. 8

alin. (1) lit. b) și e) din Legea cetățeniei, întrucât autoritatea nu a indicat

nici un motiv concret care să arate că reclamantul nu este demn de a fi

cetățean român.

Instanța de fond, analizând

înscrisurile dosarului, a constatat că ordinul emis de autoritatea pârâtă nu

face referire la nici un motiv concret care să determine soluția radicală de

constatare a faptului că reclamantul este nedemn de a fi cetățean român, în

condițiile în care bunicii săi au avut cetățenia română și au fost deportați în

Siberia pentru vina de a fi cetățeni români, iar părinților săi le-a fost

retrasă cetățenia română de URSS.

Pentru toate aceste motive,

instanța de fond a constatat că autoritatea pârâtă, cu exces de putere, a

respins cererea de redobândire a cetățeniei române, fără a fi prezentate

motivele concrete care au determinat această soluție, în sensul că nu s-au

arătat care sunt împrejurările pentru care s-a apreciat că petentul nu

dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul

român.

De asemenea, instanța a constatat

că nu se indică în actul atacat dacă avizul negativ este dat ca urmare a unor

relații comunicate de anumite autorități sau care este autoritatea care ar fi

transmis relații care să conducă la o asemenea concluzie.

În toate actele dosarului care au

stat la baza emiterii raportului comisiei pentru cetățenie, precum și în ordinul

contestat nu se face referire la nici un act clasificat.

Prin urmare, instanța a constatat

că existența unei suspiciuni, a unui dubiu în legătură cu împrejurarea că

petentul nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față

de statul român, situație care nu poate să profite decât reclamantului, în

lipsa probelor pe care autoritatea pârâtă nu a fost în măsură să le furnizeze.

Pentru aceste considerente,

instanța a reținut că în speță este întrunită ipoteza unui refuz nejustificat

de soluționare a unei cereri cu privire la un drept recunoscut de lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs autoritatea pârâtă, criticând soluția instanței de fond, pentru

motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.,

sunt două aspecte:

- lipsa calității procesuale pasive

a Ministerului Justiției, în raport cu prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 5/2010

pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru

Cetățenie, aprobat cu modificări prin Legea nr. 112/2010, potrivit cărora

cererile de acordare, redobândire, renunțare sau retragere a cetățeniei

române aflate în curs de soluționare la Direcția cetățenie din cadrul Ministerului Justiției

se transferă Autorității, iar

soluționarea acestora se va realiza potrivit procedurii prevăzute de Legea nr.

21/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a

fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență;

- interpretarea greșită a

prevederilor art. 10 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, care instituie o

facultate, iar nu o obligație, pentru autoritatea competentă, de a acorda

cetățenia română persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și

descendenților acestora până la gradul 2 inclusiv și celor care cer

redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în

țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc în mod

corespunzător condițiile prevăzute la art. 8

alin.

(1) lit. b), c), d) și e).

În cazul

reclamantului nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute în art. 8, motiv

pentru care ordinul contestat este legal;

- depășirea

limitelor puterii judecătorești și adăugarea la lege, prin obligația impusă

pârâtului de a emite o încheiere prin care să constate că reclamantul îndeplinește

condițiile pentru redobândirea cetățeniei române, încheiere care nu este prevăzută

în Legea nr. 1/1991.

3.Apărările

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, răspunzând criticilor formulate de recurentul-pârât.

Astfel,

intimatul-reclamant a arătat că Ministerul Justiției are calitate procesuală

pasivă, fiind emitentul ordinului dedus judecății și autoritatea care asigură,

prin Direcția cetățenie, în temeiul art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 5/2010,

exercitarea atribuțiilor privind procedura de acordare, redobândire, retragere

sau renunțare la cetățenie, până la operaționalizarea nou înființatei

Autorități Naționale pentru Cetățenie, [art. 19 alin. (4) din OU.G. nr. 5/2010].

La data de 2 martie

2010, când au fost încheiate dezbaterile în cauză, Autoritatea Națională pentru

Cetățenie nu devenise operațională, primul ordin fiind emis la data de 25

martie 2010.

A mai arătat că

ordinul nu a fost motivat, făcând doar trimitere la faptul că pe baza înscrisurilor

și a verificărilor efectuate de Direcția de Cetățenie, s-a constatat că nu

dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul

român, fiind încălcate astfel prevederile art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991,

fără a se menționat împrejurările concrete pe baza cărora recurentul-pârât a

ajuns la această concluzie.

Legat de temeiurile

reținute de autoritatea emitentă, intimatul-reclamant a menționat și o

contradicție existentă între raportul comisiei, care a reținut neîndeplinirea

condițiilor prevăzute în art. 8 alin. (b) din Legea nr. 21/1991, și ordinul

Ministrului Justiției, în care s-a constatat neîndeplinirea condițiilor

prevăzute cumulativ în art. 10 din lege.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, potrivit art. 18 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, Ordinul nr. 1980/C

din 16 iulie 2009, prin care Ministerul Justiției i-a respins cererea de

redobândire a cetățeniei române pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute în art. 10

1

din aceeași lege.

Potrivit procedurii

reglementate de legea în vigoare la data emiterii ordinului, Ministrul

Justiției avea atribuția de a emite ordinul de acordare sau de redobândire a

cetățeniei sau, dimpotrivă, de a respinge cererea, prin ordin, în cazul în care

constata neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pe baza raportului

motivat întocmit de Comisia pentru cetățenie (art. 12-18 din Legea nr. 21/1991).

Ulterior, prin O.U.G.

nr. 5/2010, publicată în M.Of. nr. 93 din 10 februarie 2010, Legea nr. 21/1991

a fost modificată, în sensul că atribuția emiterii ordinului de

acordare/redobândire a cetățeniei sau de respingere a cererii a fost conferită

președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, înființată în temeiul

ordonanței de urgență menționate.

Prin urmare, la data

pronunțării sentinței instanței de fond, era deja în vigoare noul cadru

legislativ în temeiul căruia atribuția soluționării cererii care a generat

raportul juridic litigios a intrat în competența Autorității Naționale pentru

Cetățenie, a cărei citare în cauză se impunea, pentru respectarea principului

contradictorialității și asigurarea dreptului la apărare, de vreme ce această

autoritate este succesoarea în drepturi și obligații a Ministerului Justiției, în

materia supusă analizei.

Este adevărat că, în

temeiul art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 5/2010, până la operaționalizarea

Autorității, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunțare la

cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurgeau din funcționarea

Autorității, urmau a fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz, prin

alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției. Dar în condițiile în

care la data de 9 martie 2010, prin decizia nr. 121/2010 a Primului Ministru al

Guvernului României, a fost numit Președintele Autorității, iar la data de 25

martie 2010 a fost emis ordinul nr. 1/P privind aprobarea redobândirii

cetățeniei române unui număr de 279 persoane, nu se poate afirma cu certitudine

că la data pronunțării sentinței – 16 martie 2010 – Autoritatea nu era încă

operațională.

Dintr-o altă

perspectivă, Înalta Curte constată că niciuna dintre formele succesive ale art.

18 din Legea nr. 21/1991, cea de la data emiterii ordinului anulat și cea de la

data pronunțării sentinței, nu prevedea că procedura de soluționare a cererii

de redobândire a cetățeniei române se finalizează cu o „încheiere prin care să

se constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru redobândirea

cetățeniei române”, sentința primei instanțe fiind criticabilă și sub acest

aspect.

2.Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința, cu trimiterea cauzei la

prima instanță, care urmează să reia judecata cu citarea în cauză a Autorității

Naționale pentru Cetățenie și să supună dezbaterii contradictorii a părților

legal citate, toate celelalte susțineri și apărări care privesc fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1334 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.