ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 22/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea

formulată de reclamanții: M.I., M.E., P.S.E., în contradictoriu cu pârâții S.R.,

prin M.F.P. și S.R., prin B.N.R.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanții au solicitat despăgubiri ca

urmare a unor titluri pe care le posedă, titluri, ce nu fac obiectul reglementării

O.U.G. nr. 190/2000, modificată și completată prin Legea nr. 591/2004 și Legea nr.

458/2006, act normativ care reglementează regimul metalelor prețioase și a

pietrelor prețioase. Că, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada depunerii în

bancă a cantității de 180 kg aur.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia

civilă nr. 625 din 4 noiembrie 2010, a respins apelul declarat de reclamanții M.I.,

M.E. și P.S.E., împotriva sentinței civile nr. 830 din 18 mai 20210 pronunțată

de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.R., prin M.F.P.

și S.R., prin B.N.R.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Înainte de a proceda

la analiza criticilor apelantei, Curtea a reținut că, prin întâmpinare,

intimata pârâtă B.N.R. a invocat excepția

lipsei calității sale de reprezentant pentru

S.R. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, care, de altfel,

au fost invocate și în fața primei instanțe, tot pe cale de întâmpinare. Aceste

două excepții au fost soluționate de către instanța de fond în sensul

respingerii acestora.

Curtea a constatat că

pârâta B.N.R. nu a formulat apel împotriva sentinței de fond și a încheierii

prin care au fost soluționate aceste excepții cu privire la modul de

soluționare a acestora, astfel că repunerea lor în discuție în cadrul judecării

apelului reclamanților nu se poate face decât cu încălcarea limitelor învestirii

prin cererea de apel și contrar dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

De altfel, această

pârâtă a învederat la ultimul termen de judecată că înțelege să susțină aceste

excepții ca și apărări de fond ce vor fi avute în vedere la soluționarea

apelului, în limita criticilor de apel.

prima critică a apelanților reclamanți ce vizează greșita soluționare a cauzei

de către prima instanță în lipsa administrării probelor ce au fost solicitate

de către aceștia în dovedirea acțiunii, Curtea a reținut că la termenul din

data de 09 martie 2010, în fața instanței de fond, apărătorul reclamanților a

solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile din dosar, proba cu

interogatoriul celor două pârâte, precum și proba cu expertiză contabilă având

ca obiectiv stabilirea valorii actuale a bunurilor.

Instanța de fond a

încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și a respins proba cu

interogatoriu, precum și proba cu expertiză ca nefiind concludente, față de

obiectul cererii, respectiv restituirea în natură a 180 kg aur și, în subsidiar restituirea echivalentului bănesc al acestuia.

Față de această

constatare, în sensul încuviințării de către instanța de fond a probei cu acte

solicitate de către reclamanți, Curtea a apreciat, ca nefondată, susținerea

apelanților reclamanți în sensul că acțiunea lor a fost respinsă de către prima

instanță fără a fi administrată nicio probă din cele propuse în cererea

introductivă și cu ocazia dezbaterilor asupra probelor.

Mai mult,

potrivit art. 167 C. proc. civ.: „Dovezile se pot încuviința numai dacă

instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când

ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere”.

Din

interpretarea dispozițiilor textului suscitat rezultă că judecătorul are

facultatea de a dispune în privința încuviințării probelor solicitate de către

părți după analizarea acestora și aprecierea asupra verosimilității,

pertinenței și concludenței acestora. Sistemul nostru judiciar nu cunoaște

probe a căror forță probantă să fie prestabilită de lege, ci toate mijloacele

de probațiune au aceeași putere, orice hotărâre luată de judecător asupra

chestiunilor puse în discuție, deși a probelor solicitate fiind expresia

convingerii intime a acestuia.

Cum,

instanța de fond s-a pronunțat asupra concludenței fiecărei probe, motivând

poziția adoptată de respingere a probei cu interogatoriu și expertiză, Curtea nu

a putut decât să constate respectarea de către instanța de fond a dispozițiilor

art. 167 C. proc. civ. suscitat, precum și a art. 268 alin. (4) C. proc. civ.,

care dispune că orice poziție luată de instanță prin încheiere va fi motivată.

Instanța de fond a

administrat un minim de probatoriu, constând în proba cu actele aflate la

dosarul cauzei, așa cum reclamanții au solicitat la termenul din data de 09

martie 2010, contrar susținerilor apelanților.

Apelanții reclamanți,

deși au criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul lipsirii acestora de

posibilitatea dovedirii pretențiilor lor prin administrarea probei cu

interogatoriul pârâților și expertiză, în calea de atac a apelului, cale

devolutivă care permite în baza art. 295 C. proc. civ., completarea

probatoriului, apelanții reclamanți, având cuvântul, au învederat instanței că

nu au probe noi de administrat în plus față de cele deja administrat. Or,

această poziție nu poate decât să confirme justețea măsurii luate de către

prima instanță în privința utilității probei cu interogatoriu pârâților și

expertiză.

O.U.G. nr. 190/2000 modificată și completată: „Prezenta ordonanță de urgență

reglementează regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România”.

De

asemenea, Curtea a reținut incidența în cauză a art. 26 alin. (1) din același

act normativ, care prevede: „Persoanele fizice și juridice ale căror obiecte

din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au

fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora

judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31

decembrie 2009”, precum și a alin. (1^2) a aceluiași alineat care prevede că:

„În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin preluare abuzivă se înțelege

preluarea efectuată în baza următoarelor acte normative: a) Legea nr. 638/1946

pentru controlul producției, prelucrării și circulației metalelor prețioase; b)

Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către B.N.R. a aurului, valutelor efective și

altor mijloace de plată străine; c) Decretul nr. 83/1949 pentru completarea

unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945; d) Decretul nr. 111/1951 privind

reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate,

fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc

instituțiilor bugetare; e) Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de

plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase; f) Decretul nr. 302/1965

privind unele măsuri referitoare la obiectele confecționate din metale

prețioase, la metalele și pietrele prețioase; g) Decretul nr. 244/1978 privind

regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase”.

Analizând

cererea cu care instanța de fond a fost învestită, Curtea a reținut, față de

susținerile reclamanților, că părinților autorului lor, M.C., nu le-au fost

confiscate metale prețioase și nici pietre prețioase, ci, în anul 1941, aceștia,

potrivit susținerilor lor, au achiziționat o serie de titluri de valoare emise

pentru cantitatea de aur depusă în bancă în mod voit de către aceștia,

plătibile eșalonat de la data emiterii.

Prin

urmare, cum nu s-a invocat o preluare abuzivă a unor metale prețioase sau

pietre prețioase, în temeiul actelor normative la care face trimitere art. 26

din actul normativ susmenționat, ori o preluate de fapt, a unor asemenea

obiecte, cererea reclamanților nu poate fi analizată prin raportare la actul

normativ susmenționat.

Reclamanții

au susținut depunerea în B.N.R. a cantității de 180 kg aur în schimbul titlurilor de valoare fără a produce vreo dovadă în acest sens nici în fața

instanței de fond și nici în apel, în calea de atac a apelului apelanții

neînțelegând să administreze vreo probă.

Contrar

celor reținute de către reclamanți, pârâta B.N.R. a depus la dosar adresa nr. 1400

din 12 iunie 2009 din care rezultă că în evidențele de arhivă pe care le deține

se regăsesc documente care atestă depunerea în bancă a unor bunuri din metal

prețios confiscate de la diverse persoane începând cu data de 1947, iar numitul

M.C. nu figurează cu depuneri de bunuri din metal prețios.

În ceea ce privește

susținerea apelanților în sensul că autorul lor a deținut titlurile de valoare

specificate în acțiunea introductivă, Curtea a constatat că în sprijinul

acestei afirmații apelanții nu au produs nicio probă, simpla depunere a unor

copii a acestora nu poate conduce la dovada apartenenței lor părinților

autorului reclamanților, M.C., în calitate de titular.

Mai mult,

din titlurile anexate, și care sunt „la purtător”, nu rezultă că acestea au

fost emise în urma depunerii unei cantități de aur la B.N.R., în condițiile

susținute de către apelanți și nici faptul că la momentul scadenței

răscumpărarea acestor titluri s-a convenit a fi făcută prin plata unei

cantități de aur, pentru a mai fi îndreptățiți reclamanții să solicite

restituirea în natură a unei cantități de aur, așa cum au solicitat reclamanții

în cuprinsul acțiunii deduse judecății.

În cererea

introductivă la instanța de fond, reclamanții au mai susținut fără a aduce

nicio dovadă că, deși s-au adresat instituțiilor statului, în vederea

recuperării titlurilor la care au făcut referire, demersurile lor au rămas fără

rezultat.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată, au declarat recurs reclamanții M.I., M.E. și P.S.E.,

criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece:

- Instanța de apel a

ignorat probele administrate în cauză, în sensul că le-a respins fără vreun

argument.

- Soluția pronunțată

de instanța de apel este străină împrejurărilor pricinii, contrară spiritului

legii civile și în discordanță cu practica judiciară în materie.

- În mod greșit

instanța de apel a considerat că, în cauză nu poate fi vorba de o preluare

abuzivă, a metalului prețios în litigiu, metalul respectiv nu a fost predat de

bună-voie cum greșit a susținut instanța de apel.

Recursul nu este

fondat pentru următoarele considerente:

Analizând cuprinsul

cererii formulată de reclamanții M.I., M.E. și P.S.E., cea cu care a fost

învestită instanța de fond, se reține, față de susținerile reclamanților, că

părinții autorului lor, M.C., nu le-au fost confiscate metale prețioase și nici

pietre prețioase, ci în anul 1941, aceștia, potrivit susținerilor lor, au

achiziționat o serie de titluri de valoare emise pentru cantitatea de aur

depusă în bancă în mod voit de către aceștia, plătibile eșalonat de la data

emiterii.

Reclamanții au

susținut depunerea în B.N.R. a cantității de 180 kg aur în schimbul titlurilor de valoare, fără a produce vreo dovadă în acest sens pe parcursul

ciclului procesual.

Contrar celor

susținute de către reclamanți, pârâta B.N.R. a depus la dosar adresa nr. 1400

din 12 iunie 2009, din care rezultă că în evidențele de arhivă pe care le

deține se regăsesc documente care atestă depunerea în bancă a unor bunuri de

metal prețios confiscate de la diverse persoane începând cu anul 1947, iar

numitul M.C. nu figurează cu depuneri de bunuri din metal prețios.

Cu privire la

susținerea reclamanților, în sensul că autorul lor a deținut titlurile de

valoare menționate în acțiunea introductivă, instanța de apel, în mod judicios,

a constatat că, în sprijinul afirmațiilor făcute de reclamanți, aceștia nu au

produs nicio probă, simpla depunere a unor copii a acestora nu poate conduce la

dovada apartenenței lor părinților autorului reclamanților, Matei Constantin,

în calitate de titular.

Mai mult, din

titlurile anexate și care sunt „la purtător” nu rezultă că acestea au fost

emise în urma depunerii unei cantități de aur la B.N.R., în condițiile

susținute de către recurenți și nici faptul că la momentul scadenței

răscumpărarea acestor titluri s-a convenit a fi făcută din plata unei cantități

de aur, așa cum au solicitat reclamanții în cuprinsul acțiunii deduse

judecății.

Prin urmare,

susținerea recurenților în sensul că titlurile care ar fi aparținut autorului

lor M.C. au fost anulate abuziv de stat în perioada regimului comunist, nu

poate fi primită.

Așadar, față de cele

reținute, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanții M.I., M.E. și P.S.E. împotriva deciziei nr. 625/

A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2012.