ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1357/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Brașov sub nr. 873/64/2011, revizuenții R.R.G.

și C.I. au solicitat revizuirea deciziei penale nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare s-a

arătat că sunt foști ofițeri de poliție, trimiși în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu, dat fiind faptul că la 05 martie 2001

când au efectuat o percheziție domiciliară și au fost ridicate diferite

obiecte, acestea nu au fost predate la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Cluj,

fiind depuse la sediul secției 4 de poliție Cluj.

De la data săvârșirii

faptei 5 martie 2001 și până la data începerii urmăririi penale, 6 iunie 2006

termenul de prescripție penală prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen., de 5 ani

fusese deja împlinit la 5 martie 2006.

Ca atare, opera

încetarea procesului penal în temeiul art. 11, pct. 2, lit. b) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., însă aceste fapte și aspecte nu au

fost cunoscute de instanța de judecată.

Cursul prescripției

penale nu a fost întrerupt și astfel, prescripția penală s-a împlinit la 05

martie 2006, cu 3 luni înainte de începerea urmăririi penale.

De asemenea, instanța

de judecată nu a cunoscut că la 29 decembrie 2005 s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală pentru infracțiunea menționată prin rezoluția procurorului

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rezoluție atacată cu plângere

peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (2) C. proc. pen.,

împrejurări necunoscute de instanță.

Un alt aspect

necunoscut vizează faptul că printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Cluj

s-a dispus restituirea acelorași bunuri din procesul verbal de percheziție din

5 martie către I.Ș.A.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 393 alin. (1), art. 396 lit. a), art. 408 C. proc.

pen.

Inițial, cererea a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

8625/1/2010, însă prin încheierea nr. 2070 din 14 decembrie 2010 s-a dispus

scoaterea de pe rol a prezentei cereri și trimiterea la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Cluj.

Prin ordonanța nr.

9/III/6/2011 din 8 iunie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj s-a dispus declinarea competenței de soluționare a efectuării actelor de

cercetare prealabilă prevăzute de art. 399 C. proc. pen. în cauza privind

cererea de revizuire formulată de numiții R.R.G. și C.I. în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Prin referatul nr.

599/III/6/2011 din 27 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov s-a propus respingerea căii de atac extraordinare a revizuirii formulată

de R.R.G. și C.I.

Prin sentința penală

nr. 2/F/CC din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată cererea formulată de

revizuienții R.R.G. și C.I. privind revizuirea sentinței penale nr. 97/F din 2

noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 954.64/2006

astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1504 din 20 aprilie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A obligat fiecare revizuient la 50 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut în esență că aspectele invocate de

revizuienți nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs revizuientul C.I.

Recursul este

nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Revizuirea este

reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot

înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor

împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

Totodată revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o

eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare,

în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la

eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a

unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de

dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul

statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile

interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de

atac numai în condițiile legii.

Examinându-se actele

și lucrările dosarului se constată prin cererea de revizuire revizuienții C.I.

și R.R.G. au invocat aspecte ce nu ar fi fost cunoscute de către instanța de

judecată respectiv: împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 122

lit. d) C. pen. la 5 martie 2006 înainte de începerea urmăririi penale,

plângerea formulată împotriva dispoziției de scoatere de sub urmărire penală

din 29 februarie 2005 a depășit termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278

alin. (2) C. proc. pen., iar pe latură civilă aceleași bunuri au fost

restituite către I.Ș.A. printr-o hotărâre penală definitivă a Tribunalului

Cluj.

Se constată că în mod

corect instanța de fond a stabilit că aspectele invocate de către revizuienți

nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanțe

la soluționarea cauzei.

Astfel se susține că

de la data săvârșirii faptei, 5 martie 2001, până la data începerii urmăririi

penale, 6 iunie 2006, termenul de prescripție prevăzut de art. 122 lit. d) C.

pen. s-a împlinit la 5 martie 3006, ca atare se impunea încetarea procesului

penal.

Or, prin sentința

penală nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, hotărâre ce este

supusă revizuirii, s-a stabilit că data săvârșirii faptei a fost 31 mai 2002

(faptă săvârșită prin omisiune, consumată în momentul în care a expirat

termenul în care actul trebuia îndeplinit, obligația de restituire a bunurilor

către partea vătămată a existat atâta vreme cât inculpații au avut calitatea de

polițiști judiciariști) și nicidecum 5 martie 2001, data percheziției

domiciliare, cum susțin revizuenții.

Ca atare, termenul de

prescripție prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. trebuie calculat de la 31 mai

2002, data săvârșirii faptei și nicidecum de la 5 martie 2001.

În dosarul nr.

308/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, urmărirea penală a

început la 6 iunie 2005 și nu la 6 iunie 2006.

Așa fiind,

dispozițiile art. 122 lit. d) C. pen. despre care fac vorbire revizuenții și

care după părerea lor s-ar fi împlinit înainte de începerea urmăririi penale,

nu-și găsește aplicabilitatea în speță și, cu atât mai puțin, să constituie o

împrejurare nouă necunoscută de instanță.

Prin ordonanța din 26

iulie 2005, emisă în dosar nr. 308/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj a dispus, între altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților

R.R.G. și C.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. (1)

C. pen.

Prin rezoluția

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (urmare a

plângerii formulată de părțile vătămate I.G. și I.A.) soluția din 26 iulie 2005

a fost infirmată și s-a redeschis și s-a reluat urmărirea penală.

Prin rezoluția din 29

decembrie 2005, emisă în același dosar, procurorul din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Cluj a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen. a învinuiților

R.R.G. și C.I., rezoluție atacată cu plângere la procurorul ierarhic superior.

Așa cum rezultă din

actele de la dosar, adresele de încunoștințare despre soluția dispusă în cauză

au fost întocmite la data de 4 ianuarie 2006, cu mențiunea de a putea fi

atacată în termen de 20 de zile de la comunicare.

Având în vedere că

plângerea contra acestei soluții este datată 27 ianuarie 2006, susținerile

revizuenților cum că nu au fost respectate cele 20 de zile sunt nefondate.

Totodată, prin rezoluția

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 15

februarie 2006 s-a admis plângerea formulată, iar soluția din 29 decembrie 2005

a fost infirmată, iar prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Cluj din 15 mai 2006 s-a dispus trimiterea în judecată a învinuiților C.I. și

R.R.G. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de

art. 249 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, data

indicată de revizuenți, respectiv 6 iunie 2006, ca fiind data începerii urmăririi

penale este eronată, după cum și calculul termenului de prescripție prevăzut de

art. 122 lit. d) C. pen. este la fel.

Susținerile

revizuenților, cum că bunurile au fost restituite pârtii vătămate, astfel că în

mod nelegal, au fost obligați la despăgubiri civile, sunt nefondate.

Aceste motive au fost

invocate de partea responsabilă civilmente M.A.I. în calea recursului în primul

ciclu procesual, pe baza probelor de la dosar a fost rezolvată și latura civilă

a cauzei (dosar nr. 954/64/2006 al Î.C.C.J.).

Susținerile

revizuenților, cum că instanța nu a cunoscut că printr-o hotărâre definitivă a

Tribunalului Cluj s-a dispus restituirea acelorași bunuri din procesul-verbal

de percheziție din 5 martie 2001 către I.Ș.A., bunuri ce au fost date conform

înscrisurilor aflate în dosarul nr. 9300/2003 al Tribunalului Cluj, iar

ulterior au fost predate în 2004 avocatului P.M., ca reprezentant al părții

vătămate, sunt nefondate.

Aceste motive însă au

fost invocate și de către partea responsabilă civilmente în primul ciclu

procesual, prin urmare au fost cunoscute de către instanță, latura civilă a

cauzei fiind soluționată pe baza înscrisurilor de la dosar.

Cum în cauză motivele

de revizuire formulate de revizuient nu se înscriu în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare

și aplicare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinței penale nr.

2/F/CC din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 aprilie 2012.