ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 360/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 360/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

27 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalul Gorj, reclamantul S.J.E.M. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca,

în baza art. 504-506 C. proc. pen., să fie obligat la plata sumei de 300.000

lei daune morale, la plata sumei de 200.000 lei daune materiale indexate și să

se constate că perioada de la data arestării preventive, respectiv data de 16

martie 2000 și până la finalizarea procesului penal prin decizia 7105 din 6

decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casați și Justiție constituie vechime în

muncă, în funcția de director general la SC U. Rovinari.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că înainte de începerea cercetării penale împotriva sa deținea funcția

de director general al societății mai sus menționate și a fost reținut ilegal

la data de 26 mai 1999 și arestat preventiv la data de 16 martie 2000 , fiind

pus în libertate la data de 28 aprilie 2000.

A precizat că prin sentința penală

nr. 323 din 4 octombrie 2005 pronunțată în dosarul 2855/2003 de către

Tribunalul Gorj, într-un al doilea ciclu procesual, s-a dispus achitarea sa în

baza art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 148 ind. 1 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen.; prin decizia 136 din 13 aprilie 2006 a fost admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, de către Curtea de Apel Craiova, în

sensul că a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptelor și temeiul

achitării, din art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A mai precizat că prin decizia 7105

din 6 decembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost

respinse recursurile declarate de parchet și de inculpați.

S-a mai arătat că prin arestarea sa,

reclamantul a fost ostracizat de societate, a pierdut funcția avută, iar

familia a suferit, atât pentru lipsa sprijinului material, dar și pentru

prejudiciul moral atras de arestare; că a suferit un grav prejudiciu

profesional și de imagine, solicitând despăgubiri sub formă de daune morale,

raportat la drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de Constituție, ce au

fost afectate prin măsura preventivă și durata mare a procesului .

Cu privire la daunele materiale, a

solicitat veniturile pe care le avea pentru funcția deținută înainte de

arestare și stabilirea perioadei arestării ca vechime în muncă .

În susținerea cererii, s-a depus

copia Certificatului emis de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14

februarie 2007.

La data de 23 februarie 2009 s-au

depus precizări, de reclamant, cu privire la daunele materiale și daunele

morale.

În ședința publică din 19 martie 2009,

reprezentantul Ministerului Public a invocat, raportat la datele din cererea

formulată de reclamant, excepția tardivității acțiunii, solicitând să i se pună

în vedere reclamantului, să depună la dosar hotărârile judecătorești.

La data de 30 martie 2009

reclamantul a solicitat repunerea în termen, pentru introducerea acțiunii în

temeiul art. 504 - 506 C. proc. pen.

În motivarea cererii, s-a invocat că

reclamantul a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a

hotărârii de achitare, eroare provocată de certificatul eliberat de Înalta

Curte de Casație și Justiție, din care rezultă că data rămânerii definitive a

hotărârii de achitare este 6 decembrie 2007, iar în raport de această dată

acțiunea este introdusă în termen.

Cererea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 19 din Decretul 167/1958.

Prin sentința civilă nr. 108 din

data de 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins cererea de

repunere în termen, formulată de reclamant, precum și acțiunea, ca tardiv

formulată.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală 323 din 4

octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în al doilea ciclu procesual, s-a

dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. achitarea inculpaților S.J.E.M., T.V. și F.D. Prin decizia 136 din 13

aprilie 2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Gorj, de către Curtea de Apel Craiova, în sensul că a schimbat încadrarea

juridică dată inițial faptelor și temeiul achitării, din art. 10 lit. a) C. proc.

pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate faptele reținute față de

cei trei inculpați .

Prin decizia 7105 din 6 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații T.V. și F.D.

împotriva deciziei penale 136 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova.

Tribunalul s-a raportat la faptul că

reclamantul a avut calitatea de inculpat în procesul finalizat prin hotărârile

judecătorești mai sus arătate, data nașterii dreptului la acțiune fiind cea

prevăzută de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., respectiv data rămânerii

definitive a hotărârii instanței de judecată.

Se impune precizarea că împotriva

deciziei Curții de apel, 136 din 19 aprilie 2006, reclamantul nu a declarat

recurs, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost

respins recursul celorlalți doi inculpați, s-a pronunțat la 6 decembrie 2006, astfel

că și în situația în care s-ar aprecia că data nașterii dreptului la acțiune

este data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, termenul

de 18 luni s-a împlinit înainte de data introducerii acțiunii, respectiv data

de 27 noiembrie 2008.

În virtutea dispozițiilor art. 19

din Decretul 167/1958, reclamantul a solicitat repunerea în termen, invocând că

prin certificatul eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a certificat

că prin decizia 7105/2007 a acestei instanțe s-au respins ca nefondate

recursurile declarate împotriva deciziei nr. 136 din 19 aprilie 2006 a Curții

de Apel Craiova.

S-a apreciat că eroarea materială

strecurată în certificatul respectiv nu a fost de natură a-l împiedica pe

reclamant să introducă în termenul prevăzut de lege, acțiunea și, în acest

sens, avându-se în vedere și că reclamantul a fost parte în litigiu, deci avea

cunoștință de proces și nu era în imposibilitate de a cunoaște exact data

pronunțării deciziei menționate.

Ca atare, s-a constatat că nu se

impune repunerea în termen a reclamantului și, pe cale de consecință, acțiunea s-a

respins, ca tardiv formulată.

Prin decizia nr. 294 din 05

noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost respins apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că prima instanță a examinat și s-a pronunțat în limitele

investirii sale, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., respectiv asupra

cererii de reparare a pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul

condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod

nelegal, întemeiată pe dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen.

Față de dispozițiile art. 506 alin.

(2) C. proc. pen., care prevede că acțiunea poate fi introdusă în termen de 18

luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de achitare și de

hotărârile judecătorești depuse la dosar, din care rezultă că reclamantul a

fost achitat definitiv la 19 aprilie 2006, prin decizia Curții de Apel Craiova,

iar la data de 6 decembrie 2006 Înalta Curte de Casați și Justiție a respins

recursul celorlalți doi inculpați împotriva acestei decizii – raportat la data

introducerii acțiunii, și anume data de 27 noiembrie 2008, soluția de

respingere a acțiunii, ca tardiv formulată, este legală și temeinică.

Prima instanță nu a fost investită

și nu a soluționat o acțiune în răspundere delictuală întemeiată pe Codul

civil, așa încât este nefondată susținerea apelantului privind practica Curții

Europene a Drepturilor Omului și încălcarea art. 5 alin. (5) din Convenție,

prin nerespectarea termenului de prescripție, de 3 ani.

Curtea de apel a mai arătat că nu

există nici un dubiu cu privire la temeiul juridic al acțiunii reclamantului,

acesta formulând o cerere de repunere în termen „pentru introducerea acțiunii

în temeiul art. 504 - 506 C. proc. pen.”, în motivarea căreia s-a făcut

trimitere la termenul de introducere a acțiunii, prevăzut de art. 506 alin. (2)

C. proc. pen., reclamantul susținând că a fost în eroare cu privire la data

rămânerii definitive a hotărârii de achitare, din cauza certificatului eliberat

de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește critica

referitoare la modul de soluționare a cererii de repunere în termen, curtea a

reținut că nu există cauze „temeinic justificate”, cum impune art. 19 din

Decretul 167/1958 R, pentru care termenul de prescripție a fost depășit.

Eroarea materială strecurată în

certificatul eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că în

loc de 6 decembrie 2006, s-a scris 6 decembrie 2007, este evidentă și rezultă

chiar din mențiunea din acest certificat, cu trimitere la data emiterii, 14

februarie 2007 – când, evident că nu se puteau certifica date din decembrie

justificată” pentru depășirea termenului de introducere a acțiunii, cu atât mai

mult cu cât reclamantul a fost parte în acel dosar penal, deci avea cunoștință

de proces și justifica interes pentru modul de soluționare al dosarului,

nefiind în imposibilitate de a cunoaște data pronunțării hotărârilor.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a formulat recurs, pe care l-a întemeiat în drept pe motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Astfel, tribunalul a respins cererea

de repunere în termen cu privire la acțiunea introdusă în baza art. 504 – 506 C. proc. pen. și în consecință acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, soluție ce a fost

menținută de curtea de apel.

Această soluție a fost pronunțată

fără a se avea în vedere argumentele reclamantului referitoare la cauzele

temeinic justificate despre care face vorbire art. 19 din Decretul nr.

167/1958.

Reclamantul a fost indus în eroare

de data greșită a rămânerii definitive a hotărârii de achitare trecută în

certificatul de soluție, ca fiind 2007 în loc de 2006.

Atât practica judiciară cât și

literatura de specialitate au definit cauzele temeinic justificate ca fiind

împrejurările ce constituie împiedicări relative, cum ar fi situația că

reclamantul nu a fost asistat de avocat și a fost indus în eroare de data greșit

consemnată în certificatul de grefă.

În plus, prin acțiunea introductivă

reclamantul a precizat ca temei de drept și art. 998 - 999 C. civ., adică răspunderea civilă delictuală, motiv pentru care instanțele au încălcat și art. 5

alin. (5) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că se prevede un

termen de prescripție de trei ani.

Analizând hotărârea atacată, în

limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a apreciat

că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 506 alin. (2) C. proc.

pen.

„

Acțiunea pentru

repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii

definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor

procurorului, prevăzute în art. 504”.

S-a reținut că reclamantul a fost

achitat definitiv prin hotărâre judecătorească pronunțată la data de 19 aprilie

2006, iar prin decizia penală nr. 7105 din 6 decembrie 2006 Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a respins recursul declarat de inculpații F.D. și T.V.

La data de 27 noiembrie 2008

reclamantul a înregistrat acțiunea pe rolul Tribunalului Gorj, iar la data de

30 martie 2009 a formulat o cerere de repunere în termen pentru introducerea

acțiunii în temeiul art. 504-506 C. proc. pen., în motivarea căreia a arătat că

a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de

achitare, din cauza erorii strecurate în certificatul emis de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că soluția de

respingere a cererii de repunere în termen este una legală și temeinică, iar

criticile reclamantului pe acest aspect sunt nefondate.

Astfel, eroarea materială de care se

prevalează reclamantul nu este una temeinic justificată, în sensul art. 19 din

Decretul nr. 167/1958, care prevede că „

Instanța judecătorească sau organul arbitral

poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru

care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu

judecarea sau rezolvarea acțiunii”.

Împrejurarea că în certificatul emis

de Înalta Curte de Casație și Justiție se menționează data de 6 decembrie 2007

în loc de 6 decembrie 2006 constituie o simplă eroare de dactilografiere, cu

atât mai mult cu cât în cuprinsul certificatului se menționează data emiterii

sale ca fiind 14 februarie 2007.

Mai mult, din înscrisurile depuse la

dosar în fața instanței de recurs, respectiv din încheierea de amânare a

pronunțării din data de 10 noiembrie 2006 rezultă că recurentul reclamant a

fost prezent personal la dezbateri, pronunțarea asupra recursurilor fiind

amânată succesiv până la data de 6 decembrie 2006.

Printr-o ultimă critică reclamantul

a mai susținut și că cererea sa de chemare în judecată a avut ca temei de drept

art. 998 – 999 C. civ., față de care se aplică termenul de prescripție de trei

ani.

Această susținere este, de asemenea,

nefondată, deoarece prin precizarea la acțiune formulată la data de 30 martie

2009 reclamantul a înțeles să își precizeze temeiul de drept al acțiunii ca

fiind art. 504-506 C. proc. pen.

Având în vedere cele mai sus

arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea

corectă a prevederilor Decretului nr. 167/1958 precum și ale art. 504 – 506 C. proc. pen., nefiind incidente motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins ca

nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul S.J.E.M. împotriva deciziei civile nr. 294 din 05 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

ianuarie 2011.