ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 360/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalul Gorj, reclamantul S.J.E.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, în baza art. 504-506 C. proc. pen., să fie obligat la plata sumei de 300.000 lei daune morale, la plata sumei de 200.000 lei daune materiale indexate și să se constate că perioada de la data arestării preventive, respectiv data de 16 martie 2000 și până la finalizarea procesului penal prin decizia 7105 din 6 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casați și Justiție constituie vechime în muncă, în funcția de director general la SC U. Rovinari.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că înainte de începerea cercetării penale împotriva sa deținea funcția de director general al societății mai sus menționate și a fost reținut ilegal la data de 26 mai 1999 și arestat preventiv la data de 16 martie 2000 , fiind pus în libertate la data de 28 aprilie 2000. A precizat că prin sentința penală nr. 323 din 4 octombrie 2005 pronunțată în dosarul 2855/2003 de către Tribunalul Gorj, într-un al doilea ciclu procesual, s-a dispus achitarea sa în baza art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 148 ind. 1 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; prin decizia 136 din 13 aprilie 2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, de către Curtea de Apel Craiova, în sensul că a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptelor și temeiul achitării, din art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen. A mai precizat că prin decizia 7105 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse recursurile declarate de parchet și de inculpați.

S-a mai arătat că prin arestarea sa, reclamantul a fost ostracizat de societate, a pierdut funcția avută, iar familia a suferit, atât pentru lipsa sprijinului material, dar și pentru prejudiciul moral atras de arestare; că a suferit un grav prejudiciu profesional și de imagine, solicitând despăgubiri sub formă de daune morale, raportat la drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de Constituție, ce au fost afectate prin măsura preventivă și durata mare a procesului . Cu privire la daunele materiale, a solicitat veniturile pe care le avea pentru funcția deținută înainte de arestare și stabilirea perioadei arestării ca vechime în muncă . În susținerea cererii, s-a depus copia Certificatului emis de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14 februarie 2007. La data de 23 februarie 2009 s-au depus precizări, de reclamant, cu privire la daunele materiale și daunele morale.

În ședința publică din 19 martie 2009, reprezentantul Ministerului Public a invocat, raportat la datele din cererea formulată de reclamant, excepția tardivității acțiunii, solicitând să i se pună în vedere reclamantului, să depună la dosar hotărârile judecătorești. La data de 30 martie 2009 reclamantul a solicitat repunerea în termen, pentru introducerea acțiunii în temeiul art. 504 - 506 C. proc. pen. În motivarea cererii, s-a invocat că reclamantul a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, eroare provocată de certificatul eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție, din care rezultă că data rămânerii definitive a hotărârii de achitare este 6 decembrie 2007, iar în raport de această dată acțiunea este introdusă în termen.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 19 din Decretul 167/1958. Prin sentința civilă nr. 108 din data de 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins cererea de repunere în termen, formulată de reclamant, precum și acțiunea, ca tardiv formulată. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele: Prin sentința penală 323 din 4 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în al doilea ciclu procesual, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpaților S.J.E.M., T.V. și F.D. Prin decizia 136 din 13 aprilie 2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, de către Curtea de Apel Craiova, în sensul că a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptelor și temeiul achitării, din art. 10 lit. a) C. proc.

pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate faptele reținute față de cei trei inculpați . Prin decizia 7105 din 6 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații T.V. și F.D. împotriva deciziei penale 136 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova. Tribunalul s-a raportat la faptul că reclamantul a avut calitatea de inculpat în procesul finalizat prin hotărârile judecătorești mai sus arătate, data nașterii dreptului la acțiune fiind cea prevăzută de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., respectiv data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.

Se impune precizarea că împotriva deciziei Curții de apel, 136 din 19 aprilie 2006, reclamantul nu a declarat recurs, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins recursul celorlalți doi inculpați, s-a pronunțat la 6 decembrie 2006, astfel că și în situația în care s-ar aprecia că data nașterii dreptului la acțiune este data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, termenul de 18 luni s-a împlinit înainte de data introducerii acțiunii, respectiv data de 27 noiembrie 2008. În virtutea dispozițiilor art. 19 din Decretul 167/1958, reclamantul a solicitat repunerea în termen, invocând că prin certificatul eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a certificat că prin decizia 7105/2007 a acestei instanțe s-au respins ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei nr. 136 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova.

S-a apreciat că eroarea materială strecurată în certificatul respectiv nu a fost de natură a-l împiedica pe reclamant să introducă în termenul prevăzut de lege, acțiunea și, în acest sens, avându-se în vedere și că reclamantul a fost parte în litigiu, deci avea cunoștință de proces și nu era în imposibilitate de a cunoaște exact data pronunțării deciziei menționate. Ca atare, s-a constatat că nu se impune repunerea în termen a reclamantului și, pe cale de consecință, acțiunea s-a respins, ca tardiv formulată. Prin decizia nr. 294 din 05 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat de reclamant. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că prima instanță a examinat și s-a pronunțat în limitele investirii sale, conform art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., respectiv asupra cererii de reparare a pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, întemeiată pe dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen. Față de dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de achitare și de hotărârile judecătorești depuse la dosar, din care rezultă că reclamantul a fost achitat definitiv la 19 aprilie 2006, prin decizia Curții de Apel Craiova, iar la data de 6 decembrie 2006 Înalta Curte de Casați și Justiție a respins recursul celorlalți doi inculpați împotriva acestei decizii – raportat la data introducerii acțiunii, și anume data de 27 noiembrie 2008, soluția de respingere a acțiunii, ca tardiv formulată, este legală și temeinică.

Prima instanță nu a fost investită și nu a soluționat o acțiune în răspundere delictuală întemeiată pe Codul civil, așa încât este nefondată susținerea apelantului privind practica Curții Europene a Drepturilor Omului și încălcarea art. 5 alin. (5) din Convenție, prin nerespectarea termenului de prescripție, de 3 ani. Curtea de apel a mai arătat că nu există nici un dubiu cu privire la temeiul juridic al acțiunii reclamantului, acesta formulând o cerere de repunere în termen „pentru introducerea acțiunii în temeiul art. 504 - 506 C. proc. pen.”, în motivarea căreia s-a făcut trimitere la termenul de introducere a acțiunii, prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., reclamantul susținând că a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, din cauza certificatului eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare a cererii de repunere în termen, curtea a reținut că nu există cauze „temeinic justificate”, cum impune art. 19 din Decretul 167/1958 R, pentru care termenul de prescripție a fost depășit. Eroarea materială strecurată în certificatul eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că în loc de 6 decembrie 2006, s-a scris 6 decembrie 2007, este evidentă și rezultă chiar din mențiunea din acest certificat, cu trimitere la data emiterii, 14 februarie 2007 – când, evident că nu se puteau certifica date din decembrie 2007. Această eroare materială evidentă, nu poate constitui o „cauză temeinic justificată” pentru depășirea termenului de introducere a acțiunii, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost parte în acel dosar penal, deci avea cunoștință de proces și justifica interes pentru modul de soluționare al dosarului, nefiind în imposibilitate de a cunoaște data pronunțării hotărârilor.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, pe care l-a întemeiat în drept pe motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Astfel, tribunalul a respins cererea de repunere în termen cu privire la acțiunea introdusă în baza art. 504 – 506 C. proc. pen. și în consecință acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, soluție ce a fost menținută de curtea de apel. Această soluție a fost pronunțată fără a se avea în vedere argumentele reclamantului referitoare la cauzele temeinic justificate despre care face vorbire art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamantul a fost indus în eroare de data greșită a rămânerii definitive a hotărârii de achitare trecută în certificatul de soluție, ca fiind 2007 în loc de 2006. Atât practica judiciară cât și literatura de specialitate au definit cauzele temeinic justificate ca fiind împrejurările ce constituie împiedicări relative, cum ar fi situația că reclamantul nu a fost asistat de avocat și a fost indus în eroare de data greșit consemnată în certificatul de grefă. În plus, prin acțiunea introductivă reclamantul a precizat ca temei de drept și art. 998 - 999 C. civ., adică răspunderea civilă delictuală, motiv pentru care instanțele au încălcat și art. 5 alin. (5) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că se prevede un termen de prescripție de trei ani.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen. „ Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504”. S-a reținut că reclamantul a fost achitat definitiv prin hotărâre judecătorească pronunțată la data de 19 aprilie 2006, iar prin decizia penală nr. 7105 din 6 decembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins recursul declarat de inculpații F.D.

și T.V. La data de 27 noiembrie 2008 reclamantul a înregistrat acțiunea pe rolul Tribunalului Gorj, iar la data de 30 martie 2009 a formulat o cerere de repunere în termen pentru introducerea acțiunii în temeiul art. 504-506 C. proc. pen., în motivarea căreia a arătat că a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, din cauza erorii strecurate în certificatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte constată că soluția de respingere a cererii de repunere în termen este una legală și temeinică, iar criticile reclamantului pe acest aspect sunt nefondate.

Astfel, eroarea materială de care se prevalează reclamantul nu este una temeinic justificată, în sensul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că „ Instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii”.

Împrejurarea că în certificatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție se menționează data de 6 decembrie 2007 în loc de 6 decembrie 2006 constituie o simplă eroare de dactilografiere, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul certificatului se menționează data emiterii sale ca fiind 14 februarie 2007. Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar în fața instanței de recurs, respectiv din încheierea de amânare a pronunțării din data de 10 noiembrie 2006 rezultă că recurentul reclamant a fost prezent personal la dezbateri, pronunțarea asupra recursurilor fiind amânată succesiv până la data de 6 decembrie 2006. Printr-o ultimă critică reclamantul a mai susținut și că cererea sa de chemare în judecată a avut ca temei de drept art. 998 – 999 C. civ., față de care se aplică termenul de prescripție de trei ani.

Această susținere este, de asemenea, nefondată, deoarece prin precizarea la acțiune formulată la data de 30 martie 2009 reclamantul a înțeles să își precizeze temeiul de drept al acțiunii ca fiind art. 504-506 C. proc. pen. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor Decretului nr. 167/1958 precum și ale art. 504 – 506 C. proc. pen., nefiind incidente motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.J.E.M. împotriva deciziei civile nr. 294 din 05 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.