ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2807/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2807/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 33 din 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția penală și de minori, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., s-a

dispus restituirea cauzei privind pe inculpata A.S.L. trimisă în judecată prin

rechizitoriul nr. 370/P/2010 din data de 09 decembrie 2011 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288

alin. (1), art. 290 și art. 291 C. pen. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, în vederea refacerii urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în

prezenta cauză, urmărirea penală a fost începută prin rezoluția procurorului la

data de 11 august 2011, ora 12,30 împotriva inculpatei A.S.L., avocat în cadrul

Baroului Cluj. pentru comiterea infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată

prev. de art. 290 C. pen., constând în aceea că în cursul lunilor septembrie -

octombrie 2008, în Dosarele nr. 98.164/1/2007 și 10.981/1/2007 ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție avocațiale false, având același

număr"42" pentru clienții A.E. și A.C.M., care au fost întocmite în

baza unor contracte de asistență juridică având același număr, 42, dar cu date

de încheiere (emitere) diferite și anume, 15 septembrie 2008 și 11 octombrie

2008 și care în realitate s-au dovedit a fi fictive sau emise pe numele altor

clienți.

- fals material în înscrisuri oficiale prev.

de art. 288 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada octombrie 2008

- ianuarie 2009 a redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare

și o notă de ședință în numele USAMV Cluj-Napoca care a fost transmisă prin fax

la Curtea de Apel Cluj în vederea atacării încheierii din 14 decembrie 2007

adoptată în Dosarul 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj.

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen.,

constând în aceea că în data de 14 iunie 2010, în nume propriu, respectiv în

reprezentarea mamei sale A.E. și fratelui ei, A.C.M., a depus o cerere de

chemare în judecată la Judecătoria Cluj-Napoca (Dosar nr. 18.784/211/2010) în

motivarea căreia a depus copia Adeverințelor nr. 3350 din februarie 1991 și nr.

31.951 din 04 noiembrie 1991 (pe care scrie A.V. defunct") eliberate de

Primăria municipiul Cluj-Napoca deși știa că acestea sunt false.

S-a mai reținut că la aceeași dată, 11 august

2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a întocmit o adresă prin care

aduce la cunoștința învinuitei faptul că față de ea s-a dispus începerea

urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 290 C.

pen., art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., fără a aduce în mod

concret la cunoștința învinuitei în ce constau aceste infracțiuni.

S-a reținut, de asemenea, că ulterior acestei

înștiințări, care a respectat formal termenul „de îndată” prevăzut de art. 6

alin. (3) C. proc. pen., fără a se respecta însă și restul cerințelor privind

descrierea faptei care face obiectul învinuirii, la data de 21 septembrie 2011

s-a întocmit un proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii de către

procuror, în prezența învinuitei, proces-verbal care cuprinde aceleași trei

încadrări în drept și descrierea a doar două dintre cele trei fapte pentru care

aceasta a fost trimisă în judecată, respectiv a celor descrise în rechizitoriu

la punctele 1) și 3).

La acea dată învinuita s-a prevalat de

dreptul la tăcere, însă, a reținut instanța de fond, acest aspect nu exonera

organele de urmărire penală de obligația de a respecta dispozițiile art. 202

alin. (1) C. proc. pen. în sensul de a strânge toate probele necesare aflării

adevărului, atât în favoarea cât și în defavoarea învinuitului, cât și

principiul de drept potrivit căruia învinuitul nu trebuie să își demonstreze

nevinovăția.

Instanța de fond a reținut că nici în

cuprinsul procesului verbal de prezentare a urmăririi penale, învinuitei nu i

s-a adus, în mod concret, la cunoștință învinuirea de fals material în

înscrisuri oficiale constând în aceea că „în perioada octombrie 2008 - ianuarie

2009 a redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare și o

notă de ședință în numele USAMV Cluj-Napoca care a fost transmisă prin fax la

Curtea de Apel Cluj în vederea atacării încheierii din 14 decembrie 2007

adoptată în Dosarul nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj”.

Procesul-verbal de prezentare al urmăririi

penale din data de 18 noiembrie 2011 conține din nou enumerarea încadrărilor

juridice ale celor trei infracțiuni (art. 290. art. 288 alin. (1) și art. 291

C. pen.) fără a cuprinde o descriere a faptelor în materialitatea lor.

Mai mult, din conținutul acestuia reiese fără

echivoc că învinuita s-a referit în mod constant și amănunțit doar la

acuzațiile descrise la punctele 1) și 3) din rechizitoriu, subliniind că nu a

modificat niciun conținut al acelor acte (respectiv al împuternicirilor

avocațiale și al Adeverințelor cu nr. 3350 din 08 februarie 1991 și nr. 31.951

din 04 noiembrie 1991 eliberate de Primăria municipiul Cluj-Napoca, arătând că

respectivele împuterniciri confirmau o situație de fapt reală și că deține

originalul celor două adeverințe eliberate de Primăria municipiului

Cluj-Napoca).

Instanța de fond a reținut că din referirile

detaliate cu privire la pretinsa valabilitate a acestor din urmă adeverințe

prezentate în litigiile civile, coroborate cu afirmația insistentă a inculpatei

potrivit căreia ar deține originalul acestor acte, (dar pe care dorește să le

prezinte doar în fața instanței), luând în considerare și faptul că în legătură

cu învinuirea descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, în procesul-verbal de

prezentare a materialului de urmărire penală, se arată doar că inculpata avea

nevoie de încheierea din Dosarul nr. 33/117/2007 pentru a o prezenta ca mijloc

de probă în altă cauză, se desprinde fără echivoc concluzia că inculpata, în

lipsa aducerii la cunoștință a învinuirii în mod detaliat, nu a realizat că

este cercetată și pentru o altă infracțiune și, ca atare, nu și-a formulat

apărările în deplină cunoștință de cauză.

Concluzionând, instanța de fond a reținut că,

prin procesul-verbal din 21 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj, s-a procedat la aducerea la cunoștință a învinuirii doar pentru

două fapte, ocazie cu care s-a omis informarea inculpatei cu privire la o altă

învinuire constând în faptul că ar fi redactat în fals o cerere de recurs, o

completare la întâmpinare și o notă de ședință în numele USAMV în vederea

atacării încheierii din 14 decembrie 2007 dată în Dosarul nr. 1337/3312007 al

Curții de Apel Cluj.

Nici ulterior, cu ocazia prezentării

materialului de urmărire penală din 18 noiembrie 2011 nu i-a fost adusă la

cunoștință această învinuire în modul pretins de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și de Codul de procedură penală, respectiv în mod amănunțit

asupra faptei și încadrării juridice. De asemenea, nici nu a fost audiată cu

privire la această faptă, putându-se observa că a fost audiată detaliat de

către procuror doar cu privire la celelalte două fapte ce i-au fost aduse la

cunoștință.

Pe cale de consecință, instanța de fond a

admis excepția invocată de apărătorul inculpatei A.S.L., iar în baza art. 332

alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei privind-o pe aceasta, cu

referire la rechizitoriul nr. 370/P/2010 din data de 09 decembrie 2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care inculpata a fost trimisă

în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288 alin. (1), art.

290 și art. 291 C. pen. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în

vederea refacerii urmăririi penale.

S-a dispus ca refacerea urmăririi penale să

vizeze aducerea la cunoștința învinuitei a tuturor învinuirilor, audierea

învinuitei (în măsura în care aceasta nu se prevalează de dreptul la tăcere)

sub aspectul tuturor învinuirilor cu respectarea dreptului la apărare,

prezentarea materialului de urmărire penală în mod complet și refacerea actului

de sesizare a instanței.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând

incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C.

proc. pen., întrucât hotărârea este contrară legii, în mod neîntemeiat

dispunându-se admiterea excepției nelegalei sesizări a instanței și, în baza

art. 332 alin. (2) C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea

refacerii urmăririi penale.

S-a învederat că, în cauză, urmărirea penală a fost

începută la data de 11 august 2011 prin rezoluția procurorului aflată la filele

1 - 3 din dosar, rezultând din cuprinsul actului procedural descrierea

detaliată a învinuirii, a fiecărei infracțiuni,precum și încadrarea juridică

dată faptelor.

La aceeași dată, 11 august 2011 învinuitei

i-a fost comunicat în scris faptul începerii urmăririi penale, atestat prin

adresa de la fila 7 din dosar, comunicare neimpusă de vreo dispoziție

procedurală însă realizată tocmai pentru a preîntâmpina invocarea unei pretinse

încălcări a dreptului la apărare de către învinuită. La aceeași dată s-a

procedat și la chemarea învinuitei pentru a fi ascultată în calitate de

învinuit, citație căreia nu i-a dat curs, fiind necesară emiterea unui mandat

de aducere pe numele acesteia. învinuita s-a prezentat în fața procurorului

pentru a lua la cunoștință învinuirea abia în data de 21 septembrie 2011,

ocazie cu care a fost întocmit doar procesul-verbal de aducere la cunoștință a

învinuirii întrucât aceasta a arătat că „nu dorește să facă declarații în

legătură cu învinuirea ce i se aduce deoarece ceea ce i se impută nu are nicio

legătură cu ea și totul este fals”.

Pe parcursul urmăririi penale, în faza

actelor premergătoare, învinuita a fost ascultată în calitate de făptuitor la

data de 1 octombrie 2010, declarație consemnată de procuror și aflată la fila

63 în dosarul de urmărire penală, în cuprinsul căreia i s-au adus la cunoștință

acuzațiile formulate de către părțile vătămate prin plângerile penale,

învinuita prezentând poziția detaliată cu privire la acestea, inclusiv în legătură

cu fapta de fals material în înscrisuri prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu

privire la care se invocă pretinsa necunoaștere a învinuirii.

Învinuita a înțeles să uzeze de, dreptul la

tăcere exprimând dezinteres față de învinuirea adusă, situație care contrazice

susținerile că acesteia i-au fost vătămate interesele legale și îngrădit sau

lipsit de conținut dreptul la apărare.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată

și prin aceea că, deși momentul procesual la care se afla cauza era cel al

verificării regularității actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen. (

de altfel a și fost invocată și admisă excepția nelegalei sesizări),

restituirea s-a dispus în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., pentru

refacerea urmăririi penale.

Verificarea rechizitoriului efectuată în

temeiul art. 300 C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis, asupra

îndeplinirii condițiilor legale cu privire la conținut și asupra respectării

dispozițiilor art. 264 C. proc. pen., iar nu asupra modului în care;au fost respectate

dispozițiile care reglementează efectuarea urmăririi penale.

Pentru considerentele arătate s-a solicitat,

în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea

recursului declarat în cauză, casarea Sentinței penale nr. 33/2012 a Curții de

Apel Cluj și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

Intimata inculpată A.S.L. a formulat

concluzii scrise, cu referire la motivele de recurs invocate de parchet,

învederând, în esență, că prin procesul-verbal din 21 septembrie 2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a procedat la aducerea la

cunoștință a învinuirii, ocazie cu care s-a omis informarea acesteia cu privire

la învinuirea constând în faptul că ar fi redactat în fals o cerere de recurs,

o completare Ia întâmpinare și o notă de ședință în numele USAMV în vederea

atacării încheierii din 14 decembrie 2007 dată în dosar 1337/33/2007 al Curții

de Apel Cluj, că procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii are două

puncte, punctul 1 referindu-se la presupusa falsificare a împuternicirilor

avocațiale pentru reprezentarea mamei și fratelui inculpatei, iar punctul 2 se

referă la presupusa falsificare a două adeverințe eliberate de Primăria

Municipiului Cluj-Napoca, aspect care nu este contestat nici de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj.

Prin motivele de recurs se susține ca fiind

neîntemeiat, faptul că inculpata ar fi fost audiată cu această ocazie cu

privire la toate învinuirile, iar aceasta a arătat că nu dorește să facă nici o

declarație.

Recurenta/inculpată A.S.L. a învederat că

procurorul nu a procedat la audierea sa pe formular tipizat, în calitate de

învinuită și că în realitate, la 21 septembrie 2011, procurorul a chemat-o pe

aceasta doar pentru a-i aduce la cunoștință obiectul învinuirii, ocazie cu care

i-a adus la cunoștință două învinuiri faptice în loc de trei și i-a pus în

vedere și drepturile pe care aceasta le are.

A mai arătat inculpata că nu se poate reține

că în acest mod a luat cunoștință în fapt de întreaga învinuire (prin aceea că

procurorul a întrebat-o dacă are de făcut declarații), întrucât, pentru a face

declarații în legătură cu o faptă, inculpata trebuie să cunoască fapta

imputată, ori aducerea la cunoștință a acesteia nu s-a realizat. În consecință,

inculpatei nu i-a fost adusă la cunoștință întreaga învinuire, respectiv aceea

că ar fi redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare și o

notă de ședință în numele USAMV Cluj-Napoca transmise prin fax la Curtea de

Apel Cluj. A solicitat respingerea recursului formulat de parchet și de partea

vătămată

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat

recurs partea vătămată G.S.M., învederând că în cauză au fost respectate

întocmai dispozițiile legale privind desfășurarea urmăririi penale, că instanța

de fond a fost legal sesizată cu judecarea cauzei, privind pe inculpata A.S.L.,

sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței și trimiterea

cauzei la Curtea de Apel Cluj pentru continuarea judecății.

Recursurile sunt fondate.

Examinând hotărârea recurată, actele și

lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs formulate și a

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că în

cauză este incident cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1)

pct. 172 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul din data de 09 decembrie

2011, Dosar nr. 370/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în

temeiul prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respectiv art. art.

249, 249

1

, art. 11 lit. b), și art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen., precum și a art. 91 C. pen., respectiv art. 228 alin. (1) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei A.S.L., pentru

săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de

art. 290 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin.

(1) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Prin Sentința penală recurată s-a admis

excepția invocată privind nelegala sesizare și, în temeiul art. 332 alin. (2)

C. proc. pen. s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea

urmăririi penale, indicând că refacerea va viza aducerea la cunoștință a

învinuirii, audierea învinuitei sub aspectul tuturor învinuirilor - în măsura

în care nu se prevalează de dreptul la tăcere, cu respectarea dreptului la

apărare, prezentarea materialului de urmărire penală în mod complet și

refacerea actului de sesizare a instanței.

În esență, judecătorul fondului a motivat

soluția prin aceea că ne aflăm în prezența nulităților relative reglementate de

art. 197 alin. (1) C. proc. pen., însă încălcarea prevederilor ce reglementează

dreptul la apărare produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin

refacerea actului, conform art. 197 alin. (1) și 4 C. proc. pen. Se mai susține

și că orice încălcare a normelor de procedură în cursul urmăririi penale se

analizează ca o neregulată sesizare, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

chiar dacă între sancțiunea nulității și regulata sesizare a instanței nu

există identitate, totuși actul de aducere la cunoștință a învinuirii fiind

lovit de nulitate relativă și actele subsecvente, inclusiv rechizitoriul sunt

lovite de nulitate relativă, aspecte care coroborat au condus astfel la o

neregulată sesizare a instanței care se circumscrie prevederilor art. 332 alin.

(2) C. proc. pen.

Instanța de fond nu a argumentat în ce constă

caracterul incomplet al activității de prezentare a materialului de urmărire

penală, act procesual cu privire la care nici inculpata și nici apărătorul

acesteia nu au indicat că ar putea fi sancționat pentru întocmirea cu

nerespectarea dispozițiilor legale.

În cauză, excepția nelegalei sesizări este

neîntemeiată, iar restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi

penale și a actului de sesizare este rezultatul greșitei aplicări a

dispozițiilor legale.

În cauză, urmărirea penală a fost începută la

data de 11 august 2011 prin rezoluția procurorului aflată la filele 1 - 3 din

dosar, rezultând din cuprinsul actului procedural descrierea detaliată a

învinuirii, a fiecărei infracțiuni, precum și încadrarea juridică dată

faptelor.

La aceeași dată, 11 august 2011 învinuitei

i-a fost comunicat în scris faptul începerii urmăririi penale, atestat prin

adresa de la fila 7 din dosar, comunicare neimpusă de vreo dispoziție

procedurală însă realizată tocmai pentru a preîntâmpina invocarea unei pretinse

încălcări a dreptului la apărare de către învinuită. La aceeași dată s-a procedat

și la chemarea învinuitei pentru a fi ascultată în calitate de învinuit (f.8

dos.urm.pen.), citație căreia nu i-a dat curs, fiind necesară emiterea unui

mandat de aducere pe numele acesteia. învinuita s-a prezentat în fața

procurorului pentru a lua la cunoștință învinuirea abia în data de 21

septembrie 2011, ocazie cu care a fost întocmit doar procesul-verbal de aducere

la cunoștință a învinuirii întrucât aceasta a arătat că „nu dorește să facă

declarații în legătură cu învinuirea ce i se aduce deoarece ceea ce i se impută

nu are nicio legătură cu ea și totul este fals”.

În fapt, caracterul incomplet al procesului

verbal de aducere la cunoștință a învinuirii constă în aceea că, deși

învinuitei i s-a adus la cunoștință că față de aceasta s-a dispus începerea

urmăririi penale pentru săvârșirea a trei infracțiuni: fals în înscrisuri sub

semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., fals material în înscrisuri

oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., care constituie și obiect al

actului de sesizare, procurorul a procedat la descrierea detaliată doar a două

dintre faptele imputate. Incontestabil, procesul-verbal prezintă această

carență formală. Trebuie însă observat că pe parcursul urmăririi penale, în

faza actelor premergătoare, învinuita a fost ascultată în calitate de făptuitor

la data de 1 octombrie 2010, declarație consemnată de procuror și aflată la

fila 63 în dosarul de urmărire penală, în cuprinsul căreia i s-au adus la cunoștință

acuzațiile formulate de către părțile vătămate prin plângerile penale,

învinuita prezentând poziția detaliată cu privire la acestea, inclusiv în

legătură cu fapta de fals material în înscrisuri prev. de art. 288 alin. (1) C.

pen., cu privire la care se invocă pretinsa necunoaștere a învinuirii.

Suplimentar, câtă vreme învinuita a înțeles

nu doar să uzeze de dreptul la tăcere ci a exprimat un total dezinteres față de

învinuirea adusă, este greu de susținut că acesteia i-au fost vătămate

interesele legale și îngrădit sau lipsit de conținut dreptul la apărare.

Garanțiile instituite legal în favoarea părților în procesul penal au drept

scop salvgardarea intereselor legitime ale acestora, neputând constitui

instrumente de exercitare abuzivă a drepturilor. în fapt, învinuita nu a propus

nicio cerere în probațiune, nu a formulat nicio apărare pe parcursul întregii

urmăriri penale, astfel că nu vedem cum ar putea fi afectat în conținutul său

dreptul la apărare prin omisiunea consemnării în procesul-verbal a descrierii

detaliate a faptelor.

În ultimul rând, trebuie observat că la data

de 18 noiembrie 2011 procurorul a procedat la prezentarea materialului de

urmărire penală pentru învinuita A.S.L., conform procesului verbal atașat la

fila 279 din dosarul de urmărire penală. În cuprinsul actului procedural, este

consemnată poziția expresă a învinuitei cu privire la fapta de fals material în

înscrisuri oficiale, constând în falsificarea declarației de apel, a

întâmpinării și a notelor de ședință întocmite pe seama Universității Agricole,

rezultând astfel fără putință de tăgadă că învinuirea i-a fost cunoscută,

concret și în detaliu, cu respectarea exigențelor impuse de textele legale în

materie. Totodată, dacă pretinsa încălcare a dreptului la apărare ar fi reală, acest

moment procesual era cel în care învinuita avea dreptul și facultatea legală de

a o invoca, câtă vreme ne aflăm sub imperiul unei posibile nulități relative a

actului procedural. Subliniem însă că normele procedurale nu impun încheierea

unui proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, atât art. 6 C. proc.

pen. cât și art. 70 C. proc. pen. instituie obligația de aducere la cunoștință

a învinuirii, nu și forma în care aceasta trebuie realizată. În consecință,

chiar constatându-se caracterul incomplet al procesului verbal, sancțiunea

nulității nu este operantă de vreme ce rezultă din celelalte acte la care s-a

făcut referire (comunicarea începerii urmăririi penale, declarația de făptuitor

și declarația dată la finalul cercetărilor cu prilejul prezentării materialului

de urmărire penală ) că în mod efectiv învinuita a cunoscut, în fapt și în

drept învinuirea adusă.

Considerații privind sancțiunea aplicabilă

nerespectării obligațiilor impuse prin art. 6 C. proc. pen., art. 70 C. pen. și

art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sancțiuni procedurale tipice, nulitățile

invalidează actele procedurale care au luat ființă cu nerespectarea

dispozițiilor legale, prin omisiuni sau violarea formelor prescrise.

Nerespectarea obligațiilor instituite prin art. 6 și art. 70 C. proc. pen.,

chiar reale de-ar fi, nu constituie nulitate expresă întrucât nu este exprimată

ca atare de legiuitor, spre deosebire de cele indicate în art. 197 alin. (2) C.

proc. pen. Extinderea noțiunii de drept la apărare și asimilarea acestuia cu

asistența juridică obligatorie, a cărei nerespectare atrage sancțiunea

nulității absolute, nu este permisă, câtă vreme analizăm norme de drept

procesual. Pe cale de consecință, pretinsa vătămare, în cazul nulităților relative

nu este prezumată iure e de iuris și nici nu poate fi invocată oricând, ci doar

înăuntrul termenului prevăzut de lege, fie cu ocazia efectuării actului, fie

cel mai târziu la următorul termen dacă partea nu a fost prezentă. Omisiunea

procurorului de a consemna detaliat descrierea celei de-a treia fapte pentru

care s-a început urmărirea penală poate atrage cel mult nulitatea relativă,

inculpata trebuind să invoce pretinsa sa vătămare chiar cu prilejul întocmirii

actului, al cărei semnatar este, alături de procuror. Neprocedând astfel,

inculpata a invocat tardiv neregularitatea actului. Cu evidență, câtă vreme

aceasta a refuzat să dea declarații în cursul urmăririi penale și nu a

exercitat în niciun fel dreptul la apărare, nu poate pretinde și nici indica

vătămarea efectiv suferită (inexistentă în opinia noastră).

Mai mult, acest efect extensiv al nulității

relative atribuit de către instanța fondului întregii urmăriri penale nu este

consacrat în norme procedurale, iar indicarea unor acte subsecvente ca fiind

afectate de aceeași neregularitate este pur formală.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6

pct. 3 lit. a) din Convenție.

Potrivit textului convenției, orice acuzat

are dreptul de a fi informat, în termenul cel mai scurt, în limba pe care o

înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse

împotriva sa.

În doctrina și jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului această garanție a fost interpretată ca având drept scop

asigurarea posibilității persoanelor împotriva cărora se formulează o acuzație

de natură penală de a-și pregăti o apărare efectivă și eficientă; De asemenea

s-a arătat că obiectul informării stipulate prin textul analizat constituie

acuzațiile oficiale formulate prin actul de trimitere în judecată, întrucât informarea

trebuie să fie detaliată, ceea ce nu este posibil la începutul investigației,

aceasta având ca scop tocmai strângerea probelor pentru a decide dacă o

persoană va fi trimisă în judecată.

Este de observat că în accepțiunea CEDO

noțiunea de „acuzat” vizează persoana față de care s-au formulat acuzații

oficiale de trimitere în judecată, care pentru a se apăra are dreptul de a fi

încunoștiințată despre natura și cauza acuzațiilor aduse.

Concluzionăm că și din această perspectivă,

drepturile învinuitei devenită inculpată au fost respectate, pe parcursul

întregii urmăriri penale având posibilitatea efectivă de a se apăra și de a

invoca orice pretinsă încălcare a drepturilor sale. Indiscutabil după emiterea

rechizitoriului niciun inculpat nu poate susține cu temei că necunoscând in

extenso acuzațiile i-a fost încălcat dreptul la apărare, acesta existând și

fiind efectiv exercitat pe parcursul întregului proces penal.

Aplicabilitatea art. 332 C. proc. pen. în

procedura verificării regularității actului de sesizare

Hotărârea instanței este criticabilă și prin

aceea că, deși momentul procesual la care se afla cauza era cel al verificării

regularității actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen. (de altfel a

și fost invocată și admisă excepția nelegalei sesizări), restituirea s-a dispus

în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., pentru refacerea urmăririi penale.

Verificarea rechizitoriului efectuată în

temeiul art. 300 C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis, asupra

îndeplinirii condițiilor legale cu privire la conținut și asupra respectării

dispozițiilor art. 264 C. proc. pen., iar nu asupra modului în care au fost

respectate dispozițiile care reglementează efectuarea urmăririi penale. Dacă

rechizitoriul îndeplinește condițiile de formă și conținut, instanța nu poate

dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu

motivarea că sunt încălcări ce reglementează efectuarea urmăririi penale

întrucât cele două examinări sunt distincte și rezultă explicit din existența

distinctă a art. 300 și art. 332 C. proc. pen.

Mai mult, cu evidență situația premisă a

prezentei restituiri - caracterul incomplet al aducere la cunoștință a

învinuirii - nu se circumscrie niciunuia dintre motivele exprese, indicate

limitativ de art. 332 alin. (2) C. proc. pen., care pot da naștere și întemeia

o atare soluție.

Excepția ridicată în cauză nu este fondată,

deoarece nu s-a adus în vreun fel atingere dreptului la apărare al inculpatei,

care a fost audiată în cursul urmăririi penale în calitate de făptuitoare la

data de 1 octombrie 2011, fiind singura declarație pe care inculpata a înțeles

să o dea, iar la data de 11 august 2011 s-a dispus începerea urmării penale

pentru cele trei infracțiuni imputate. La acea dată inculpatei i-au fost

comunicate în scris învinuirile aduse, împrejurarea începerii urmării penale,

încadrarea juridică, precum și cele trei fapte pentru care s-a dispus începerea

urmării penale, existând în acest sens un proces-verbal de începere a urmării

penale și declarația de învinuită, prin care inculpata a arătat că uzitează de

dreptul la tăcere, conform art. 70 C. proc. pen., nedorind să dea declarație.

Chiar dacă s-a invocat că această aducere la cunoștință nu este suficient de

precisă, cu suficiente elemente, cu indicarea detaliată a învinuirilor,

rezumându-se a se indica doar încadrarea juridică s-a apreciat că nu a fost

încălcat dreptul la apărare al inculpatei, prin prisma art. 6 C. proc. pen. sau

CEDO. Mai mult, aceasta avea posibilitatea să uziteze de dreptul de a studia

dosarul și de a-și formula apărări, neputându-se invoca în fața instanței de

judecată propria culpă, raportat și la atitudinea inculpatei, ce a uzitat de

dreptul la tăcere și astfel nu a fost audiată în calitate de învinuită.

Solicitarea întemeiată pe dispozițiile art.

332 C. proc. pen. nu este fondată, neîncadrându-se în aceste dispoziții legale.

În realitate inculpata a cunoscut toate acuzațiile, încadrarea juridică, întreg

materialul de urmărire penală care i-a fost comunicat la finalul urmăririi

penale, neputându-se astfel invoca vreo vătămare care să atragă nulitatea

urmăririi penale, fie ea relativă sau absolută.

Restituirea cauzei la procuror, „de lege

lata”, se poate dispune pe două temeiuri:

- restituirea în vederea refacerii

rechizitoriului (art. 300 alin. (2) C. proc. pen.);

- restituirea pentru refacerea urmăririi

penale (art. 332 C. proc. pen.).

Conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen.,

instanța este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfățișare,

regularitatea actului de sesizare. Potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen.,

„rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată”.

Jurisprudența și doctrina sunt, într-o

covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform

art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis

(rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce

privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C.

proc. pen.

În principiu, examinarea eventualelor

nulități din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează

faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularității

actului de sesizare și rezultă din existența, distinctă, a art. 300 C. proc.

pen., respectiv, a art. 332 C. proc. pen.

În măsura în care se constată nulități ale

urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea

refacerii acesteia, ca o consecință firească se impune, evident, și refacerea

rechizitoriului. Această observație trebuie, însă, corelată cu alte principii

în materia efectelor nulității, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea

efectului nulității și efectul extensiv al nulității), susținându-se constant -

în doctrină - că în reglementarea Codului de procedură penală român actual nu

sunt dispoziții exprese în ceea ce privește efectul extensiv al nulității,

urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de

către organele judiciare în raport cu relația ce există între actul lovit de

nulitate și celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziții care

reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută

și, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor

dispoziții din faza urmăririi penale pot atrage - în condițiile legale -

nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

„De lege lata” această concepție a

legiuitorului este reflectată de dispozițiile art. 197 alin. (1) și (2) - 3 C.

proc. pen., art. 197 alin. (1) și 4 C. proc. pen., respectiv, art. 332 alin.

(1) și (2) C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 300

alin. (1) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice, din oficiu, la

prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Verificarea

rechizitoriului, ca act de sesizare a instanței, efectuată în temeiul art. 300

alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra

îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege cu privire la conținutul actului de

sesizare și asupra respectării dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen.,

iar nu asupra modului în care au fost respectate dispozițiile legale care

reglementează efectuarea urmăririi penale.

Prin urmare, dacă rechizitoriul a fost

întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de conținut prevăzute în art.

262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen., instanța nu poate dispune restituirea

dosarului la procuror în vederea refacerii rechizitoriului, potrivit art. 300

alin. (2) C. proc. pen., cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile legale

care reglementează efectuarea urmăririi penale, întrucât examinarea modului în

care au fost respectate dispozițiile legale care reglementează efectuarea

urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularității

actului de sesizare și rezultă din existența, distinctă, a art. 300 C. proc.

pen. și a art. 332 C. proc. pen. care reglementează restituirea cauzei la

procuror pentru refacerea urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj și de partea vătămată G.S.M. împotriva Sentinței

penale nr. 33/2012 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează Sentința penală atacată și trimite

cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea judecății.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimata inculpată A.S.L., până la prezentarea apărătorului ales,

în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

septembrie 2012.

Procesat de GGC

- LM