ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2459/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 25 octombrie 2007 de

Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 3293/35/2006, s-a dispus sesizarea Curții

de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, excepție

invocată de reclamantele SC A. SA Iași și SC T.M. SA Iași

în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Iași,

Guvernul României și intervenienta SC I.G. SRL.

În motivarea excepției, s-a susținut

că H.G. nr. 1354/2001 a fost adoptată cu încălcarea Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

atestându-se în mod nelegal apartenența la domeniul public al municipiului

Iași a unor suprafețe de teren aferente monumentelor istorice incluse

în perimetrul de 119.9 32 mp., care aparțin domeniului public al statului.

Prin sentința nr. 60/CA din 10

februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția

de nelegalitate, obligând reclamantele să plătească cheltuieli

de judecată în sumă de 20.400 lei către Consiliul local al

municipiului Iași și în sumă de 49.980 lei către

intervenienta SC I.G. SRL.

Prin aceeași

sentință, pârâtul Consiliul local al municipiului Iași și

intervenienta SC I.G. SRL au fost obligați să achite diferența

de onorariu de expert în sumă de 9.800 lei.

Instanța de fond a constatat

legalitatea H.G. nr. 1354/2001, cu motivarea că au fost respectate

prevederile Legii nr. 213/1998, iar reclamantele nu au indicat în concret

imobilele pentru care s-a solicitat anularea parțială a actului

administrativ de atestare a domeniului public al municipiului Iași.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs reclamantele SC A. SA Iași și SC T.M. SA Iași,

solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și

pe fond, admiterea excepției de nelegalitate invocate în baza

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Recurentele au susținut că

în mod nelegal s-a reținut în hotărârea instanței de fond că

actul atacat a fost emis cu respectarea Legii nr. 554/2004, deși s-a

întemeiat pe un inventar al bunurilor imobile întocmit fără

lucrări de cadastru imobiliar, care erau obligatorii conform pct. II din H.G.

nr. 548/1999 de aprobare a normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor

care alcătuiesc domeniul public al orașelor, municipiilor și

județelor.

Recurentele au arătat că

ambele expertize efectuate în cauză au stabilit că inventarul

bunurilor mobile și imobile care constituie domeniul public al

municipiului Iași, aprobat prin hotărârea nr. 196/1999 a Consiliului local

al municipiului Iași și atestat prin H.G. nr. 1354/2001 a fost

realizat fără a se executa lucrările de cadastru imobiliar.

Hotărârea instanței de

fond a fost criticată și sub aspectul aplicării

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., arătându-se că suma acordată

cu titlu de cheltuieli de judecată este disproporționat de mare,

deoarece cuantumul onorariului de avocat nu a fost stabilit proporțional

cu munca depusă.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate

de reclamante pentru următoarele considerente:

Soluția instanței de fond de

respingere a excepției de nelegalitate va fi menținută ca legală

și temeinică pentru următoarele argumente, care vor suplini

motivarea hotărârii atacate, avându-se în vedere că excepția

invocată de recurentele-reclamante are ca obiect un act administrativ cu

caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

H.G. nr. 1354/2001, a cărei

nelegalitate a fost invocată pe cale incidentă, este un act

administrativ cu caracter individual pentru care nu pot fi aplicate dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, adoptată după data la care a

fost emis.

Astfel, se reține că, în

aplicarea prevederii legale susmenționate, care reprezintă temeiul

juridic al excepției de nelegalitate invocate în cauză,

judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte,

în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire

la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte și, pe de altă parte, în sensul

art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea

și concordanța normelor din dreptul intern cu jurisprudența

și reglementările comunitare.

În exercitarea rolului care revine judecătorului

național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin

raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la

jurisprudența C.E.D.O., precum și la reglementările comunitare

și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta

Curte va înlătura dispozițiile din Legea nr. 554/2004, care permit

cenzurarea fără limită în timp, pe cale incidentală, a

excepției de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu

caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii

susmenționate, reținând că aceste dispoziții contravin unor

principii convenționale și comunitare, a căror respectare

asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Dispozițiile Legii nr. 554/2004,

în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor

administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a

legii, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în

jurisprudența C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului

securității juridice, principiu care este implicit în totalitatea

articolelor Convenției și care constituie unul din elementele

fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., cauza Beian contra României) .

Curtea de Justiție de la Luxemburg

a reținut de asemenea că, atunci când partea

îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva

unui act comunitar depășește termenul limită pentru

introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se

va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea

solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici

chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea

din 27 septembrie 1983, Universitat Hamburg, C – 216/82 pct. 5 și

următoarele, Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwocke Deggendorf,

C – 188/1992 pct. 10 și urm.).

Față de cele arătate,

Înalta Curte reține că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care

permit repunerea în discuție în mod repetat și fără

limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă

principiile și drepturile fundamentale menționate anterior,

contravenind jurisprudenței C.E.D.O. și a Curții de

Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice

similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative cu

caracter individual, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte

similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.

În consecință, în

aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din

Constituție, prin raportare la principiile mai sus amintite, la

Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența C.E.D.O.

și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va

înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007 și ale art. 2 alin. (2) teza

finală, din Legea nr. 262/2007 cu privire la H.G. nr. 1354/2001, act administrativ

unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2005 și a cărei nelegalitate a fost invocată pe

cale de excepție de recurentele-reclamante.

Prin înlăturarea

dispozițiilor legale susmenționate, în raport de data emiterii

actului administrativ contestat, excepția invocată este lipsită

de temei legal și soluția de respingere a acesteia va fi menținută,

fără a se mai impune examinarea criticilor formulate de recurente cu

privire la fondul cererii lor.

Recursurile vor fi însă admise

în privința obligației recurentelor-reclamante de a plăti

intimatei interveniente SC I.G. SRL Iași cheltuieli de judecată în

sumă de 49.980 lei, constatându-se că instanța de fond a aplicat

greșit dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Conform acestor prevederi legale,

judecătorii au dreptul să mărească sau să

micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în

tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori constată motivat că

sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

Față de obiectul

prezentului litigiu, care vizează numai excepția de nelegalitate invocată

în dosarul de fond, se impunea aplicarea dispozițiilor legale

susmenționate, prin diminuarea cheltuielilor de judecată solicitate

de intimata - intervenientă și acordarea lor într-un cuantum

corespunzător naturii și complexității pricinii.

Din acest motiv, hotărârea

atacată va fi modificată parțial, în sensul că recurentele

– reclamante vor fi obligate să plătească și intimatei

-interveniente cheltuieli de judecată în sumă de 20.400 lei,

sumă acordată cu același titlu și pentru intimatul-pârât

Consiliul local al municipiului Iași, reprezentând onorarii de

expertiză și de avocat.

Urmare modificării

parțiale a sentinței recurate numai cu privire la cuantumul

cheltuielilor de judecată datorate intimatei - interveniente SC I.G. SRL,

vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de SC

A. SA Iași și SC T.M. SA Iași împotriva sentinței civile

nr. 60/CA din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că obligă reclamantele să

plătească intervenientei SC I.G. SRL Iași cheltuieli de judecată

în sumă de 20.400 lei, în loc de 49.980 lei.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2010.