ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2459/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la 25 octombrie 2007 de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 3293/35/2006, s-a dispus sesizarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, excepție invocată de reclamantele SC A. SA Iași și SC T.M. SA Iași în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Iași, Guvernul României și intervenienta SC I.G. SRL. În motivarea excepției, s-a susținut că H.G. nr. 1354/2001 a fost adoptată cu încălcarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, atestându-se în mod nelegal apartenența la domeniul public al municipiului Iași a unor suprafețe de teren aferente monumentelor istorice incluse în perimetrul de 119.9 32 mp., care aparțin domeniului public al statului.

Prin sentința nr. 60/CA din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate, obligând reclamantele să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 20.400 lei către Consiliul local al municipiului Iași și în sumă de 49.980 lei către intervenienta SC I.G. SRL. Prin aceeași sentință, pârâtul Consiliul local al municipiului Iași și intervenienta SC I.G. SRL au fost obligați să achite diferența de onorariu de expert în sumă de 9.800 lei. Instanța de fond a constatat legalitatea H.G. nr. 1354/2001, cu motivarea că au fost respectate prevederile Legii nr. 213/1998, iar reclamantele nu au indicat în concret imobilele pentru care s-a solicitat anularea parțială a actului administrativ de atestare a domeniului public al municipiului Iași.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantele SC A. SA Iași și SC T.M. SA Iași, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și pe fond, admiterea excepției de nelegalitate invocate în baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. Recurentele au susținut că în mod nelegal s-a reținut în hotărârea instanței de fond că actul atacat a fost emis cu respectarea Legii nr. 554/2004, deși s-a întemeiat pe un inventar al bunurilor imobile întocmit fără lucrări de cadastru imobiliar, care erau obligatorii conform pct. II din H.G. nr. 548/1999 de aprobare a normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al orașelor, municipiilor și județelor.

Recurentele au arătat că ambele expertize efectuate în cauză au stabilit că inventarul bunurilor mobile și imobile care constituie domeniul public al municipiului Iași, aprobat prin hotărârea nr. 196/1999 a Consiliului local al municipiului Iași și atestat prin H.G. nr. 1354/2001 a fost realizat fără a se executa lucrările de cadastru imobiliar. Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., arătându-se că suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată este disproporționat de mare, deoarece cuantumul onorariului de avocat nu a fost stabilit proporțional cu munca depusă. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamante pentru următoarele considerente: Soluția instanței de fond de respingere a excepției de nelegalitate va fi menținută ca legală și temeinică pentru următoarele argumente, care vor suplini motivarea hotărârii atacate, avându-se în vedere că excepția invocată de recurentele-reclamante are ca obiect un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. H.G. nr. 1354/2001, a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale incidentă, este un act administrativ cu caracter individual pentru care nu pot fi aplicate dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, adoptată după data la care a fost emis.

Astfel, se reține că, în aplicarea prevederii legale susmenționate, care reprezintă temeiul juridic al excepției de nelegalitate invocate în cauză, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu jurisprudența și reglementările comunitare.

În exercitarea rolului care revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la jurisprudența C.E.D.O., precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe cale incidentală, a excepției de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii susmenționate, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Dispozițiile Legii nr. 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice, principiu care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., cauza Beian contra României) . Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut de asemenea că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universitat Hamburg, C – 216/82 pct. 5 și următoarele, Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwocke Deggendorf, C – 188/1992 pct. 10 și urm.).

Față de cele arătate, Înalta Curte reține că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate anterior, contravenind jurisprudenței C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv. În consecință, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la principiile mai sus amintite, la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența C.E.D.O.

și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 și ale art. 2 alin. (2) teza finală, din Legea nr. 262/2007 cu privire la H.G. nr. 1354/2001, act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2005 și a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție de recurentele-reclamante. Prin înlăturarea dispozițiilor legale susmenționate, în raport de data emiterii actului administrativ contestat, excepția invocată este lipsită de temei legal și soluția de respingere a acesteia va fi menținută, fără a se mai impune examinarea criticilor formulate de recurente cu privire la fondul cererii lor.

Recursurile vor fi însă admise în privința obligației recurentelor-reclamante de a plăti intimatei interveniente SC I.G. SRL Iași cheltuieli de judecată în sumă de 49.980 lei, constatându-se că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Conform acestor prevederi legale, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Față de obiectul prezentului litigiu, care vizează numai excepția de nelegalitate invocată în dosarul de fond, se impunea aplicarea dispozițiilor legale susmenționate, prin diminuarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimata - intervenientă și acordarea lor într-un cuantum corespunzător naturii și complexității pricinii.

Din acest motiv, hotărârea atacată va fi modificată parțial, în sensul că recurentele – reclamante vor fi obligate să plătească și intimatei -interveniente cheltuieli de judecată în sumă de 20.400 lei, sumă acordată cu același titlu și pentru intimatul-pârât Consiliul local al municipiului Iași, reprezentând onorarii de expertiză și de avocat. Urmare modificării parțiale a sentinței recurate numai cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată datorate intimatei - interveniente SC I.G. SRL, vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC A. SA Iași și SC T.M. SA Iași împotriva sentinței civile nr. 60/CA din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă reclamantele să plătească intervenientei SC I.G. SRL Iași cheltuieli de judecată în sumă de 20.400 lei, în loc de 49.980 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.