ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1847/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12 din 1 februarie 2010 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara C.M. cu privire la rezoluția nr. 75/P/2008 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul teritorial Ploiești, menținând rezoluția atacată. S-au reținut următoarele: Petiționara C.M. a solicitat efectuarea cercetărilor penale cu privire la intimata A.D. judecător la Judecătoria Câmpina, întrucât cu ocazia soluționării dosarului nr. 1220/204/2008 a întocmit, cu încălcarea dispozițiilor legale, încheierea din 10 aprilie 2008, neacordându-i astfel drepturile cetățenești, prin crearea unei situații de inferioritate, ceea ce constituie infracțiunea prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea prev. de art. 6 din legea menționată.

Dosarul la care face referire petiționara are ca obiect contestația acesteia, în contradictoriu cu Casa de Pensii Prahova, cu privire la suspendarea pensiei provizorii a executării silite prin poprire, întemeiată pe disp. art. 403 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 10 aprilie 2008, intimata A.D. a respins cererea, întrucât nu au fost îndeplinite condițiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ. Întrucât petiționara C.M. nu s-a prezentat la parchet pentru a oferi date suplimentare și nici nu a făcut referire la vreo probă care să ateste că s-a săvârșit o infracțiune, prin rezoluția nr. 75/P/2008 din 18 august 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.

Plângerea formulată în condițiile art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată de procurorul șef al DNA - Serviciul teritorial Ploiești, prin rezoluția nr. 409/II/2 din 14 octombrie 2009. Petiționara s-a adresat cu plângere conform art. 278 1 C. proc. pen. Curții de Apel Ploiești, care prin sentința penală nr. 12 din 1 februarie 2010 a respins plângerea ca nefondată, nerezultând din examinarea cauzei elemente care să ateste săvârșirea unei infracțiuni. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara C.M. care a susținut că la curtea de apel cauza s-a judecată în lipsa sa, în mod voit, neavând posibilitatea să se apere, iar dosarul nu a putut fi consultat. De asemenea, aduce critici sentinței sub aspectul nemotivării acesteia, dar și pe fondul cauzei, susținând că încheierea pe care o consideră a fi rezultatul unor fapte penale comise intimata judecător A.D.

conține date nereale. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că atât soluția dispusă de procuror cât și sentința sunt temeinice și legale în raport de probele administrate. Cu ocazia judecării cauzei în fond, petiționara a fost citată la 7 decembrie 2009 pentru termenul din 16 decembrie 2009, când a solicitat amânarea cauzei, apoi pentru termenul din 28 decembrie 2009 când nu s-a prezentat, aceeași situație fiind și la termenele din 15 ianuarie 2010, 22 ianuarie 2010 și 1 februarie 2010, când s-a judecat fondul. Așa fiind, nu rezultă că nu i s-a respectat dreptul la apărare iar actele dosarului avea posibilitatea să le examineze în toată această perioadă. Se constată că tergiversarea soluționării cauzei este din culpa exclusivă a acesteia și nu poate fi imputată instanței.

Sentința este corespunzător motivată, urmare analizării din oficiu a temeiniciei și legalității rezoluției procurorului în lipsa unor critici formulate de petiționara C.M. Înalta Curte constată, în această situație, că nu există nici o probă care să confirme săvârșirea vreunei infracțiuni de către intimata A.D., aceasta procedând, cu ocazia judecării cauzei nr. 220/204/2008 al Judecătoriei Câmpina, cu respectarea dispozițiilor legale și dând dovadă de rol activ, punându-i în vedere contestatoarei modalitățile prin care ar putea rezolva litigiul. Afirmațiile petiționarei privind împrejurarea că i-ar fi fost îngrădite unele drepturi, ori că justiția nu funcționează în baza legii au caracter general, nefiind indicate fapte și probe concrete.

Așa fiind, sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul va fi respins conf. disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara C.M. împotriva sentinței penale nr. 12 din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 10 mai 2010.