ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3190/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4327 din 8

decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei

calității procesuale pasive, invocate de pârâta SC T.A.G. SA; a respins, ca

neîntemeiată, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate seria M09 nr. 0297 formulată de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA, în

contradictoriu cu pârâții C.E.N., C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. București,

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și SC T.A. Giulești SA.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că participarea autorității emitente a actului

administrativ dedus judecății în litigiile având ca obiect soluționarea excepției

de nelegalitate este obligatorie. Împrejurarea că procedura specială a

soluționării excepției de nelegalitate este caracterizată de celeritate, nu

poate justifica înlăturarea unor drepturi procesuale fundamentale, ca dreptul

la apărare, dreptul de a participa la dezbateri în condiții de

contradictorialitate și dreptul de a exercita o cale de atac, elemente

constitutive ale dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.

Pentru aceleași rațiuni pentru care

este obligatorie citarea la soluționarea excepției de nelegalitate a

emitentului actului administrativ este necesară prezența și a beneficiarului

actului respectiv, în cazul de față SC T.A. Giulești SA, numai așa acesta fiind

în măsură să-și formuleze o apărare în condiții de contradictorialitate.

Cu privire la excepția

inadmisibilității, instanța de fond a reținut că în motivarea acesteia

reclamantul invocă argumente ce țin de analizarea pe fond a cauzei și nu

constituie condiții de exercițiu a dreptului la acțiune, astfel că excepția va

fi respinsă.

Instanța de fond a mai reținut că actul

administrativ individual a cărui legalitate s-a invocat a fost emis anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În aceste condiții prin faptul că

potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ cu

caracter individual, indiferent de data

emiterii

acestuia poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces pe cale

de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate se ajunge ca dispoziția

unei legi să retroactiveze, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din

Constituția României.

Această ipoteză contravine practicii

constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a

Comunităților Europene de la Luxemburg ce consacră dreptul la un proces

echitabil prevăzut de art.6 din CEDO și principiul securității raporturilor

juridice.

Împotriva hotărârii instanței de

fond, reclamanta C.N.C.F. C.F.R. S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului de arată că instanța

supremă nu a tranșat problema excepției de nelegalitate pe motivul invocat mai

sus de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, respectiv practica CEDO. Atâta timp cât există și soluții favorabile

date de către instanțele judecătorești din România pe spețe similare, recurentul

consideră că nu poate fi încălcat dreptul părții care a fost vătămată de a se

adresa instanței de judecata prin invocarea excepției de nelegalitate, câtă

vreme acest drept este consacrat printr-un text de lege în vigoare, ce nu a

fost abrogat ca urmare a unui recurs în interesul legii care să fi tranșat în

sensul inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate sau care să fi

fost modificat în raport cu practica CEDO invocată de Curtea de Apel București.

Recurenta apreciază că argumentele

aduse în susținerea excepției de nelegalitate sunt întemeiate, ținând cont de

faptul că textul de lege pe care s-a întemeiat excepția, a fost validat de

către Curtea Constituțională.

Prin reglementarea excepției de

nelegalitate în conținutul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

legiuitorul a creat o formă de control judecătoresc al legalității unor acte

administrative unilaterale, cu caracter individual.

Concepută astfel, excepția de

nelegalitate constituie un mijloc de

apărare

și în raport de conținutul alin. (1) și (2) ale art. 4 se impune

constatarea că invocarea acestei excepții este

imprescriptibilă.

Din conținutul alin. (1) al art. 4

rezultă că actul administrativ

unilateral cu

caracter individual este supus controlului judecătoresc indiferent

de data

emiterii acestuia, putând fi cercetat oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție.

Astfel fiind, controlul de

legalitate se exercită de către instanță, indiferent de data de emitere a

actului administrativ, fiind supuse controlului judecătoresc atât actele

administrative unilaterale emise

anterior,

cât și cele emise ulterior intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, recurenta precizează

că prin Decizia nr. 1026 din 9 iulie 2009 a Curții Constituționale (anexa 2) a fost respinsă excepția de

neconstituționalitate

a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ și

ale art. 11

alin. (2) și art. 111 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 554/2004.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Excepția de nelegalitate invocată în

cauză vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor seria M 09 nr. 0297 din 2 iunie 2004, emis de Ministerul Transporturilor

pe numele SC T.A. Giulești.

Necontestat, acest certificat este

un veritabil act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004.

Cum s-a arătat, acest act a fost

emis la data de 2 iunie 2004, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007,

„Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative

unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma

sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 1026/2009 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile

sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5),

art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și

art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin.

(1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a

dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007,

reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie

precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul

art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala

prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la

care România este parte (cum este cazul Convenției Europene).

În acest sens, judecătorul național,

în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are

obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției),

asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația

națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor”

(CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României

(nr. 2), M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).

Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica CEDO, Înalta Curte va reține că, în

mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit

cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste

dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror

respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea

legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea

contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil

consacrat de art. 6 din Convenția

e

uropeană

a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse

„principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea

articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale

statului de drept” (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra

României).

În acest sens, CEDO a reținut că

posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească

irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO,

Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M.Of. 414

din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar

că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă,

obligatorie și executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la

justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele CEDO expuse în speța

citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind

susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea

judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis

de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor

prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în

aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată,

prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

Pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R.

S.A. împotriva sentinței civile nr. 4327 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie

2010.