ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3190/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4327 din 8 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta SC T.A.G. SA; a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0297 formulată de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA, în contradictoriu cu pârâții C.E.N., C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. București, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și SC T.A. Giulești SA. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că participarea autorității emitente a actului administrativ dedus judecății în litigiile având ca obiect soluționarea excepției de nelegalitate este obligatorie.

Împrejurarea că procedura specială a soluționării excepției de nelegalitate este caracterizată de celeritate, nu poate justifica înlăturarea unor drepturi procesuale fundamentale, ca dreptul la apărare, dreptul de a participa la dezbateri în condiții de contradictorialitate și dreptul de a exercita o cale de atac, elemente constitutive ale dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO. Pentru aceleași rațiuni pentru care este obligatorie citarea la soluționarea excepției de nelegalitate a emitentului actului administrativ este necesară prezența și a beneficiarului actului respectiv, în cazul de față SC T.A. Giulești SA, numai așa acesta fiind în măsură să-și formuleze o apărare în condiții de contradictorialitate.

Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța de fond a reținut că în motivarea acesteia reclamantul invocă argumente ce țin de analizarea pe fond a cauzei și nu constituie condiții de exercițiu a dreptului la acțiune, astfel că excepția va fi respinsă. Instanța de fond a mai reținut că actul administrativ individual a cărui legalitate s-a invocat a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În aceste condiții prin faptul că potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate se ajunge ca dispoziția unei legi să retroactiveze, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Această ipoteză contravine practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Comunităților Europene de la Luxemburg ce consacră dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din CEDO și principiul securității raporturilor juridice. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta C.N.C.F. C.F.R. S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului de arată că instanța supremă nu a tranșat problema excepției de nelegalitate pe motivul invocat mai sus de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, respectiv practica CEDO.

Atâta timp cât există și soluții favorabile date de către instanțele judecătorești din România pe spețe similare, recurentul consideră că nu poate fi încălcat dreptul părții care a fost vătămată de a se adresa instanței de judecata prin invocarea excepției de nelegalitate, câtă vreme acest drept este consacrat printr-un text de lege în vigoare, ce nu a fost abrogat ca urmare a unui recurs în interesul legii care să fi tranșat în sensul inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate sau care să fi fost modificat în raport cu practica CEDO invocată de Curtea de Apel București. Recurenta apreciază că argumentele aduse în susținerea excepției de nelegalitate sunt întemeiate, ținând cont de faptul că textul de lege pe care s-a întemeiat excepția, a fost validat de către Curtea Constituțională.

Prin reglementarea excepției de nelegalitate în conținutul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, legiuitorul a creat o formă de control judecătoresc al legalității unor acte administrative unilaterale, cu caracter individual. Concepută astfel, excepția de nelegalitate constituie un mijloc de apărare și în raport de conținutul alin. (1) și (2) ale art. 4 se impune constatarea că invocarea acestei excepții este imprescriptibilă. Din conținutul alin. (1) al art. 4 rezultă că actul administrativ unilateral cu caracter individual este supus controlului judecătoresc indiferent de data emiterii acestuia, putând fi cercetat oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție. Astfel fiind, controlul de legalitate se exercită de către instanță, indiferent de data de emitere a actului administrativ, fiind supuse controlului judecătoresc atât actele administrative unilaterale emise anterior, cât și cele emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, recurenta precizează că prin Decizia nr. 1026 din 9 iulie 2009 a Curții Constituționale (anexa 2) a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ și ale art. 11 alin. (2) și art. 111 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 09 nr. 0297 din 2 iunie 2004, emis de Ministerul Transporturilor pe numele SC T.A.

Giulești. Necontestat, acest certificat este un veritabil act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data de 2 iunie 2004, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1026/2009 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală. Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene).

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M.Of.

nr. 830 din 5 decembrie 2007). Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica CEDO, Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția e uropeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României). În acest sens, CEDO a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M.Of.

414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție. Argumentele CEDO expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4327 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.