ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3372/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3372/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului penal de

față,

În baza actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin încheierea

de ședință din 19 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală,

în dosarul nr. 8037/2/2011 (3144/2011), în

temeiul

dispozițiilor art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., fost respinsă ca

neîntemeiată

cererea de liberare

provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B.R.V.

, dispunându-se

obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această încheiere,

instanța a reținut, în esență, că din

probele

administrate în cauză rezultă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1)

și

art. 68

1

C. proc. pen., că inculpatul a săvârșit

infracțiunea reținută în

sarcina sa și că

există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol

concret

pentru ordinea publică, context în care a apreciat că nu se justifică

liberarea provizorie pe cauțiune, solicitată prin

cererea înregistrată pe rolul Curții.

În acest sens, instanța a avut în

vedere natura și gravitatea deosebită a faptei presupus a fi comisă de

inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a acestora - utilizarea, de către

inculpatul B., în scopul obținerii unor foloase materiale, a calității de

funcționar public fapt ce a adus atingere prestigiului unei instituții publice;

folosirea prerogativelor funcției de subsecretar de stat pentru a determina

alți funcționari din cadrul Direcție Plăți să nu își îndeplinească atribuțiile

de serviciu, pretinderea unui procent de 15% din valoarea acțiunilor prin

conversiune în titluri la Fondul Proprietatea obținute de persoanele titulare

ale dosarului, prin intermediul coinculpatei A.C.T. -,

numărul de persoane implicate, atingerea dusă ordinii publice, stadiul

incipient al

procesului penal iar pentru o mai bună înfăptuire a

justiției a apreciat că nu se impune punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul B.R.V., criticând-o pe motive de

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de către

instanța de fond a cererii de liberare provizorie pe cauțiune.

S-a arătat în motivarea orală a

recursului că, în cauză, sunt îndeplinite

cerințele

impuse de art. 160

2

C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru

faptele reținute în sarcina inculpatului fiind închisoarea ce nu depășește 18

ani

și neexistând date din care să rezulte că, lăsat în libertate, inculpatul ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică și ar putea influența cercetarea

judecătorească, având în vedere

că, inculpata A.C.T. a

recunoscut comiterea

faptei, nu există nici pericolul de a săvârșii alte infracțiuni

având în

vedere că acesta nu mai îndeplinește funcția de subsecretar de stat, deținută

anterior privării sare de libertate.

Înalta Curte, verificând cauza atât

sub aspectul motivelor de recurs

invocate,

cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub

toate

aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind

nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Inculpatul B.R.V.

a fost arestat preventiv la data de 28 august

2011, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit.

d) și f) C. proc. pen., în baza încheierii pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 7627/2/2011 ( 2996/2011),

pentru săvârșirea de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la

art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în perioada iunie - august

2011, urmare a intervențiilor efectuate de inculpata A.C.T., în calitatea de

vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu

rang de subsecretar de stat, s-a folosit de prerogativele funcției sale pentru

a-și trafica influența asupra

unor

funcționari din cadrul A.N.P.R.- Direcția Plăți pentru facilitarea derulării cu

celeritate a procedurii de acordare a despăgubirilor în beneficiul

titularilor E.A., S.V., V.P., A.E. ș.a., privind un teren în suprafață de 7.180

mp, situat în municipiul București, sector 1, reprezentând parcela 13/7 și

parcela 14/1, asigurând unora dintre titularii numai finalizarea cu celeritate

a formalităților la nivelul acestei autorități publice și primirea

despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani menționată mai sus în

acțiuni la Fondul Proprietatea.

Prin intermediul aceleiași complice,

inculpatul B.R.V. a pretins de la titularii E.A., S.V., V.P. și A.E., o sumă de

bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către

A.N.R.P., activitate care a și fost realizată de inculpata A.C.T., constând în

primirea mitei de la susnumite și remiterea, ulterioară, a acestui folos

vicepreședintelui B.R.V., respectiv, suma de 400.000 lei primită de la E.A.,

prin mandatar V.P.

, în cursul lunii august

2011 și suma de 520.0001ei la data de 26 august 2011,

reprezentând o

parte din sumele primite de la celelalte titulare.

Conform art. 160

4

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie pe

cauțiune se poate acorda, la cerere, când s-a depus

cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 alin. (1) și

alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 160 alin. (1) C. proc.

pen., liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșire

din culpă, precum și în cazul

infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește

18 ani, iar, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol,

liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care

rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat

să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

In acord cu prima instanță și Înalta

Curte constată, raportat la circumstanțele cauzei, că cererea inculpatului de

liberare provizorie pe cauțiune îndeplinește condiția pozitivă de

admisibilitate în principiu impusă de art. 160

alin. (1) C. proc. pen. cu privire la limita maximă a pedepsei

închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea ce formează obiectul

cercetărilor penale declanșate împotriva inculpatului.

Analizând

cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat,

în absența unor criterii legale care

să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de

liberare provizorie pe cauțiune, Înalta Curte, apreciază că aceasta trebuie să

se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei

cât și la datele care circumstanțiază persoana

inculpatului, analiza impunându-se a fi continuată, dincolo de aceste

condiții, prin

raportare și la pericolul concret pentru ordinea publică

pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate.

Curtea, având a

aprecia asupra oportunității lăsării inculpatului în libertate,

reține că în mod corect prima instanță

s-a raportat, conform practicii judiciare, la elemente privind natura și gradul

de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat (ce a

fost apreciat ca fiind unul ridicat fiind o infracțiune de corupție la nivelul

unui funcționar cu rang de subsecretar de stat), la modalitatea în care aceasta

a fost comisă( folosirea, în scopul obținerii unor foloase materiale, a

calității de funcționar public și a prerogativelor funcției de subsecretar de

stat pentru a determina alți funcționari din cadrul Direcție Plăți să

nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu,

pretinderea unui procent de 15% din

valoarea acțiunilor prin conversiune

în titluri la Fondul Proprietatea obținute de persoanele titulare ale

dosarului, prin intermediul coinculpatei A.C.T.

), la urmările produse (atingerea dusă prestigiului unei instituții

publice

care avea ca scop tocmai despăgubirea unor persoane care au suferit o atingere

gravă adusă dreptului de proprietate), comportamentul inculpatului anterior

declanșării procesului penal și datele care circumstanțiază persoana

acestuia (necunoscut cu antecedente penale) și

perspectiva acestui comportament

după o eventuală liberare provizorie, dar

și stadiul procesual al procesului penal (faptul că instanța nu a început încă

efectuarea cercetării judecătorești, părțile vătămate nefiind audiate

nemijlocit de judecător, iar, pe de altă parte, datele concrete ale cauzei care

releva obiectiv că inculpatul are în antecedență astfel de intervenții), Înalta

Curte, constatând că în mod just prima instanță a considerat că arestarea preventivă

este necesară iar scopul procesului penal, reglementat de dispozițiile art. l30

C. proc. pen., nu ar putea fi atins prin liberarea provizorie pe cauțiune.

De asemenea, nu trebuie omisă

amploarea activității infracționale reținute

în

sarcina inculpatului, caracterul repetat al faptelor de care este acuzat,

precum și

legăturile existente între acesta și ceilalți inculpați

trimiși în judecată pentru infracțiuni similare, aspecte care conduc la

concluzia că acțiunile presupus a fi săvârșite de inculpat nu au avut un

caracter accidental, ci au reprezentat

manifestări

ale unei îndeletniciri aducătoare de venituri pentru acesta, justificând

temerea

rezonabilă că va săvârși alte fapte prevăzute de legea penală în cazul în care

va fi pus în libertate.

Astfel, Înalta Curtea reține că, în

cauză, există suficiente indicii pe care să

se

întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, fiind pus în libertate, inculpatul

ar

relua activitatea infracțională și ar întreprinde, totodată, acte de

natură să influențeze probatoriul, fapt ce ar avea consecințe directe asupra

aflării adevărului în speța dedusă judecății.

Având în vedere aspectele anterior

menționate, precum și stadiul actual al

procesului,

nefiind încă demarată în cauză cercetarea judecătorească, Înalta Curte

apreciază

că privarea în continuare de libertate a inculpatului corespunde scopului

reglementat de art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru buna desfășurare a

procesului penal.

In consecință, față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind

nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

Având în vedere că recurentul este cel

care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă inculpatul la plata sumei de

150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din acrea suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 03 octombrie 2011.