ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3372/2011

Deliberând asupra recursului penal de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 19 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 8037/2/2011 (3144/2011), în temeiul dispozițiilor art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B.R.V. , dispunându-se obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) și art. 68 1 C. proc.

pen., că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa și că există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, context în care a apreciat că nu se justifică liberarea provizorie pe cauțiune, solicitată prin cererea înregistrată pe rolul Curții.

În acest sens, instanța a avut în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei presupus a fi comisă de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a acestora - utilizarea, de către inculpatul B., în scopul obținerii unor foloase materiale, a calității de funcționar public fapt ce a adus atingere prestigiului unei instituții publice; folosirea prerogativelor funcției de subsecretar de stat pentru a determina alți funcționari din cadrul Direcție Plăți să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, pretinderea unui procent de 15% din valoarea acțiunilor prin conversiune în titluri la Fondul Proprietatea obținute de persoanele titulare ale dosarului, prin intermediul coinculpatei A.C.T. -, numărul de persoane implicate, atingerea dusă ordinii publice, stadiul incipient al procesului penal iar pentru o mai bună înfăptuire a justiției a apreciat că nu se impune punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.R.V., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a cererii de liberare provizorie pe cauțiune. S-a arătat în motivarea orală a recursului că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 160 2 C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatului fiind închisoarea ce nu depășește 18 ani și neexistând date din care să rezulte că, lăsat în libertate, inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și ar putea influența cercetarea judecătorească, având în vedere că, inculpata A.C.T. a recunoscut comiterea faptei, nu există nici pericolul de a săvârșii alte infracțiuni având în vedere că acesta nu mai îndeplinește funcția de subsecretar de stat, deținută anterior privării sare de libertate.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Inculpatul B.R.V. a fost arestat preventiv la data de 28 august 2011, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. d) și f) C. proc. pen., în baza încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 7627/2/2011 ( 2996/2011), pentru săvârșirea de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în perioada iunie - august 2011, urmare a intervențiilor efectuate de inculpata A.C.T., în calitatea de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu rang de subsecretar de stat, s-a folosit de prerogativele funcției sale pentru a-și trafica influența asupra unor funcționari din cadrul A.N.P.R.- Direcția Plăți pentru facilitarea derulării cu celeritate a procedurii de acordare a despăgubirilor în beneficiul titularilor E.A., S.V., V.P., A.E. ș.a., privind un teren în suprafață de 7.180 mp, situat în municipiul București, sector 1, reprezentând parcela 13/7 și parcela 14/1, asigurând unora dintre titularii numai finalizarea cu celeritate a formalităților la nivelul acestei autorități publice și primirea despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani menționată mai sus în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Prin intermediul aceleiași complice, inculpatul B.R.V. a pretins de la titularii E.A., S.V., V.P. și A.E., o sumă de bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către A.N.R.P., activitate care a și fost realizată de inculpata A.C.T., constând în primirea mitei de la susnumite și remiterea, ulterioară, a acestui folos vicepreședintelui B.R.V., respectiv, suma de 400.000 lei primită de la E.A., prin mandatar V.P. , în cursul lunii august 2011 și suma de 520.0001ei la data de 26 august 2011, reprezentând o parte din sumele primite de la celelalte titulare. Conform art. 160 4 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

pen. Potrivit art. 160 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșire din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. In acord cu prima instanță și Înalta Curte constată, raportat la circumstanțele cauzei, că cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauțiune îndeplinește condiția pozitivă de admisibilitate în principiu impusă de art. 160 alin. (1) C. proc.

pen. cu privire la limita maximă a pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea ce formează obiectul cercetărilor penale declanșate împotriva inculpatului. Analizând cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat, în absența unor criterii legale care să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie pe cauțiune, Înalta Curte, apreciază că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului, analiza impunându-se a fi continuată, dincolo de aceste condiții, prin raportare și la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate.

Curtea, având a aprecia asupra oportunității lăsării inculpatului în libertate, reține că în mod corect prima instanță s-a raportat, conform practicii judiciare, la elemente privind natura și gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat (ce a fost apreciat ca fiind unul ridicat fiind o infracțiune de corupție la nivelul unui funcționar cu rang de subsecretar de stat), la modalitatea în care aceasta a fost comisă( folosirea, în scopul obținerii unor foloase materiale, a calității de funcționar public și a prerogativelor funcției de subsecretar de stat pentru a determina alți funcționari din cadrul Direcție Plăți să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, pretinderea unui procent de 15% din valoarea acțiunilor prin conversiune în titluri la Fondul Proprietatea obținute de persoanele titulare ale dosarului, prin intermediul coinculpatei A.C.T.

), la urmările produse (atingerea dusă prestigiului unei instituții publice care avea ca scop tocmai despăgubirea unor persoane care au suferit o atingere gravă adusă dreptului de proprietate), comportamentul inculpatului anterior declanșării procesului penal și datele care circumstanțiază persoana acestuia (necunoscut cu antecedente penale) și perspectiva acestui comportament după o eventuală liberare provizorie, dar și stadiul procesual al procesului penal (faptul că instanța nu a început încă efectuarea cercetării judecătorești, părțile vătămate nefiind audiate nemijlocit de judecător, iar, pe de altă parte, datele concrete ale cauzei care releva obiectiv că inculpatul are în antecedență astfel de intervenții), Înalta Curte, constatând că în mod just prima instanță a considerat că arestarea preventivă este necesară iar scopul procesului penal, reglementat de dispozițiile art. l30 C. proc.

pen., nu ar putea fi atins prin liberarea provizorie pe cauțiune. De asemenea, nu trebuie omisă amploarea activității infracționale reținute în sarcina inculpatului, caracterul repetat al faptelor de care este acuzat, precum și legăturile existente între acesta și ceilalți inculpați trimiși în judecată pentru infracțiuni similare, aspecte care conduc la concluzia că acțiunile presupus a fi săvârșite de inculpat nu au avut un caracter accidental, ci au reprezentat manifestări ale unei îndeletniciri aducătoare de venituri pentru acesta, justificând temerea rezonabilă că va săvârși alte fapte prevăzute de legea penală în cazul în care va fi pus în libertate.

Astfel, Înalta Curtea reține că, în cauză, există suficiente indicii pe care să se întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, fiind pus în libertate, inculpatul ar relua activitatea infracțională și ar întreprinde, totodată, acte de natură să influențeze probatoriul, fapt ce ar avea consecințe directe asupra aflării adevărului în speța dedusă judecății. Având în vedere aspectele anterior menționate, precum și stadiul actual al procesului, nefiind încă demarată în cauză cercetarea judecătorească, Înalta Curte apreciază că privarea în continuare de libertate a inculpatului corespunde scopului reglementat de art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. In consecință, față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., îl va respinge ca atare. Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din acrea suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 octombrie 2011.