ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2857/2011

Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 4 august 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 300 2 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului M.U.J.C. Pentru a dispune această măsură, Curtea de Apel București a reținut că inculpatul M.U.J.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 698/2001, constând în aceea că în perioada ianuarie - februarie 2008 a sechestrat-o la diverse adrese din București pe numita N.M. și împotriva voinței acesteia, prin amenințare și violențe, a obligat-o să practice prostituția obținând foloase materiale.

Reține de asemenea Curtea de Apel București că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.U.J.C., solicitând judecarea sa în stare de libertate arătând că nu există date care să justifice temerea că lăsarea sa în libertate poate prezenta pericol pentru ordinea publică. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică, în mod corect apreciind că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care nu s-au schimbat și fac necesară în continuare menținerea stării de arest a inculpatului. Astfel, în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., existând probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă reținută în sarcina sa, relevante în acest sens fiind declarațiile părții vătămate, procesele de cercetare la fața locului, declarațiile martorului B.M., raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică și raportul de expertiză medico-legală. Și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. sunt îndeplinite cumulativ în cauză, atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzut de lege, cât și sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului. Deși legea procesuală penală nu definește noțiunea de pericol pentru ordinea publică, această condiție urmează a fi analizată în raport de gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului, gravitate concretizată nu numai în regimul sancționator sever stabilit de legiuitor, ci și în modalitatea concretă de comitere a faptei, ca și atitudinea procesuală adoptată de inculpat, care a negat comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa. Faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală nu poate determina punerea în libertate a inculpatului, această împrejurare neputând fi avută în vedere în mod singular cu ocazia analizării legalității și temeiniciei măsurii preventive.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că prin Sentința penală nr. 519 din 5 iulie 2011, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare în prezenta cauză aflându-se pe rolul Curții de Apel București pentru soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței de condamnare. Existența acestei hotărâri de condamnare, chiar dacă nu este definitivă, este un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, din perspectiva dispozițiilor art. 5 parag. 3. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.U.J.C. împotriva Încheierii din 4 august 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 12882/3/2011. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 august 2011.