ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2857/2011

Asupra recursului

penal de față;

Analizând actele și

lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 august 2011 Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 300

2

C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului M.U.J.C.

Pentru a dispune

această măsură, Curtea de Apel București a reținut că inculpatul M.U.J.C. a

fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 698/2001, constând în

aceea că în perioada ianuarie - februarie 2008 a sechestrat-o la diverse adrese

din București pe numita N.M. și împotriva voinței acesteia, prin amenințare și

violențe, a obligat-o să practice prostituția obținând foloase materiale.

Reține de asemenea

Curtea de Apel București că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive, care nu s-au schimbat și impun în

continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.U.J.C., solicitând

judecarea sa în stare de libertate arătând că nu există date care să justifice

temerea că lăsarea sa în libertate poate prezenta pericol pentru ordinea

publică.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,

cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub

toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul

declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează.

Soluția pronunțată de

Curtea de Apel București este legală și temeinică, în mod corect apreciind că

în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, care nu s-au schimbat și fac necesară în continuare menținerea

stării de arest a inculpatului.

Astfel, în cauză sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., existând probe care

justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă reținută în

sarcina sa, relevante în acest sens fiind declarațiile părții vătămate,

procesele de cercetare la fața locului, declarațiile martorului B.M., raportul

de constatare tehnico-științifică dactiloscopică și raportul de expertiză

medico-legală.

Și condițiile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite cumulativ în

cauză, atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzut de lege, cât și sub

aspectul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în

libertate a inculpatului.

Deși legea procesuală

penală nu definește noțiunea de pericol pentru ordinea publică, această

condiție urmează a fi analizată în raport de gravitatea faptei reținută în

sarcina inculpatului, gravitate concretizată nu numai în regimul sancționator

sever stabilit de legiuitor, ci și în modalitatea concretă de comitere a

faptei, ca și atitudinea procesuală adoptată de inculpat, care a negat

comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa.

Faptul că inculpatul

este la primul conflict cu legea penală nu poate determina punerea în libertate

a inculpatului, această împrejurare neputând fi avută în vedere în mod singular

cu ocazia analizării legalității și temeiniciei măsurii preventive.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte reține că prin Sentința penală nr. 519 din 5 iulie 2011,

Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului la

pedeapsa de 5 ani închisoare în prezenta cauză aflându-se pe rolul Curții de

Apel București pentru soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva

sentinței de condamnare.

Existența acestei

hotărâri de condamnare, chiar dacă nu este definitivă, este un temei suficient

pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului, din perspectiva dispozițiilor art. 5

parag. 3.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.U.J.C. împotriva Încheierii din 4

august 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 12882/3/2011.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 august 2011.