ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3706/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3706/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 139

alin. (2) C. proc. pen., teza a II-a, revocarea măsurii arestării preventive a

inculpatei A.C.T. și punerea în libertate a acesteia dacă nu este arestată în

altă cauză.

Prin aceeași

încheiere, în baza art. 160

2

C. proc. pen., s-a respins cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.R.V..

Instanța a reținut,

în esență, următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 177/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, au fost trimiși în judecată, în stare de arest

preventiv, inculpații:

- B.R.V., pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- A.C.T. pentru

complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 26 C. pen.

raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt s-a reținut,

în esență, că în perioada iunie - august 2011, ca urmare a intervențiilor

efectuate de A.C.T., inculpatul B.R.V., vicepreședinte al Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, cu rang de subsecretar de stat, a întreprins

demersuri pentru facilitarea derulării cu celeritate a procedurii de acordare a

despăgubirilor în beneficiul titularilor A.E., S.V., V.P., A.El., privind un

teren în suprafață de 7180 mp, situat în municipiul București.

Prin raportul de

evaluare întocmit în cursul lunii noiembrie 2006, valoarea terenului în cauză a

fost stabilită la suma de 36.589.160 RON (echivalentul a 10.482.800 euro), iar,

prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor (C.C.S.D.) din

octombrie 2008, s-a aprobat plata către titulari a sumei anterior menționate.

Cu toate acestea,

procedurile de acordare a despăgubirilor au trenat până în vara anului 2011,

când B.R.V., acționând la solicitarea inculpatei A.C.T., s-a folosit de

prerogativele funcției sale de vicepreședinte pentru a-și trafica influența

asupra funcționarilor din cadrul A.N.R.P. cu atribuții în aplicarea

prevederilor Legii nr. 10/2001, asigurând unora dintre titularii respectivului

dosar finalizarea cu celeritate a formalităților la nivelul acestei autorități

publice și primirea despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani

menționată în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Totodată, pe fondul

acestor acte materiale, inculpatul B.R.V. a pretins, prin intermediul aceleiași

complice, de la titularii S.V., V.P., A.El. și A.E. o sumă de bani reprezentând

aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către A.N.R.P., sarcina

asumată de inculpata A.C.T. constând în primirea mitei de la sus-numite și

asigurarea remiterii ulterioare a acestui folos vicepreședintelui B.R.V..

Din cercetările

efectuate a mai rezultat participația penală a inculpatei V.E. (fiica

inculpatei V.P.), prin intermediul căreia A.C.T. a ținut legătura cu

cumpărătoarele de influență pentru realizarea demersurilor de transmitere a

pretinderii și, respectiv, de remitere a folosului cerut de către inculpatul B.R.V.,

ca obiect al infracțiunii de trafic de influență.

În desfășurarea

activității infracționale, S.V. s-a deplasat în data de 8 august 2011, însoțită

de inculpata A.C.T., la sediul Băncii Comerciale Române - Sucursala A., de unde

a scos în numerar suma de aproximativ 450.000 RON, pe care a înmânat-o imediat

inculpatei, iar aceasta a remis-o, în aceeași zi, inculpatului B.R.V., cu care

s-a întâlnit în zona Restaurantului T.D. din București.

Din actele

administrate a reieșit că și A.El. a remis inculpatului B.R.V., în cursul lunii

august 2011 și prin intermediul complicei A.C.T., suma de aproximativ 400.000

RON.

De asemenea, potrivit

conivenței infracționale stabilite în legătură cu folosul pretins de

funcționarul B.R.V., inculpatele V.P. și A.E. au stabilit să remită

inculpatului, în perioada imediat următoare și tot prin intermediul complicei

A.C.T., câte aproximativ 400.000 RON. În acest sens, A.E. a împuternicit-o pe

sora sa, V.P., să scoată din contul său deținut la B.C.R. - Sucursala Târgu

Mureș respectiva sumă de bani, astfel încât cei aproximativ 800.000 RON care

fac obiectul infracțiunii de cumpărare a influenței și a infracțiunii

corelative, de trafic de influență, să ajungă în posesia inculpatului B.R.V.,

prin intermediul complicei A.C.T..

Aceasta a ținut în

permanență legătura telefonică cu inculpata V.E. și s-au consultat în privința

demersurilor de retragere de numerar de la B.C.R. - Sucursala A., precum și în

legătură cu retragerea de la o altă bancă a unei alte sume de bani provenită

din vânzarea acțiunilor deținute de către V.P. la Fondul Proprietatea și care

au fost obținute prin convertirea despăgubirilor acordate de A.N.R.P., în

temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001. În cele din urmă, inculpata A.C.T. și

inculpata V.E. au stabilit ca V.P. să retragă de la R.B. - Sucursala Piața

Presei Libere suma de circa 520.000 RON.

Ca atare, A.C.T. s-a

implicat în obținerea respectivei sume de bani de la R.B. -Sucursala P.P.L. și

a însoțit-o pe V.P. la sediul acestei sucursale de unde au retras aproximativ 520.000

RON.

Cercetările au

evidențiat că în cei 520.000 RON era inclusă și suma de circa 48.000 RON pe

care A.E. a refuzat să o mai dea ca obiect al infracțiunilor de corupție

cercetate în această cauză și care a fost pusă, ca urmare a demersurilor întreprinse

de V.E., de către V.P., existând înțelegerea ca, în perioada următoare, S.V. și

A.El. să restituie câte aproximativ 16.000 RON.

Suma de aproximativ

927.000 RON a rămas asupra inculpatei A.C.T..

Ulterior,

în ziua de 26 august 2011, A.C.T. s-a întâlnit cu inculpatul B.R.V., căruia i-a

remis, ca obiect al infracțiunii de trafic de influență, suma de 400.900 RON

provenită din cei 927.000 RON primiți de către inculpată în împrejurările

prezentate mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii

flagrante.

La termenul din 13

octombrie 2011, inculpata A.C.T. a arătat că se va prevala de disp. art. 320

1

C. proc. pen., așa cum a declarat și la data de 22 septembrie 2011 când s-a

discutat starea de arest.

În această situație,

instanța a apreciat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data

arestării inculpatei și în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a revocat

măsura arestării preventive.

Potrivit art. 139 în

situația în care nu mai există temeiuri care să justifice menținerea arestării

preventive, această măsura trebuie revocată dispunându-se punerea în libertate

daca inculpatul nu este arestat în altă cauză.

Atitudinea inculpatei

de recunoaștere precum și situația ei familială având un copil minor, fiind

arestat și soțul acesteia duce la concluzia că este oportună lăsarea inculpatei

în stare de libertate, prin revocarea măsurii arestării preventive.

În ceea ce privește

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul

B.R.V., instanța a constatat că este neîntemeiată.

Temeiurile care au

justificat luarea măsurii arestării preventive se mențin și nu au apărut

elemente noi care să determine revocarea arestării preventive.

Aspectele invocate de

către apărarea inculpatului au fost avute în vedere la momentul când s-a luat

măsura arestării preventive și s-a apreciat că acestea nu sunt suficiente

pentru lăsarea în libertate a inculpatului.

Dreptul la liberare

provizorie sub control judiciar este o vocație a inculpatului iar instanța de

judecată nu este obligată să dispună liberarea sub control judiciar când

apreciază că există riscul să fie influențată buna desfășurare a procesului

penal, administrarea probelor sau distrugerea mijloacelor de probă.

Având în vedere

stadiul actual al procesului, s-a apreciat că nu este oportună luarea măsurii

liberării sub control judiciar, obligațiile prevăzute de art. 160 alin. (3) C.

proc. pen., fiind insuficiente pentru a garanta buna desfășurare a procesului

penal.

S-a mai reținut că

inculpatul este cercetat în continuare într-un dosar tot pentru fapte de

corupție ceea ce a determinat în cazul luării măsurii arestării preventive și

reținerea lit. d) de la art. 148 C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârșit

o nouă infracțiune.

Împotriva încheierii

sus-menționate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul B.R.V., pentru motivele expuse în

partea introductivă a hotărârii.

Examinând actele

dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul

parchetului este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele

considerente:

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, se constată că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. subzistă în continuare și

justifică menținerea acesteia.

Potrivit C. proc.

pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, luarea

unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice

privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să

fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie

prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată

că sunt incidente condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind

îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpata a

săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest

temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că

detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal

planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in

concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi

infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de complicitate la

trafic de influență (reflectat de modul în care a intermediat tranzacționarea

acțiunilor și remiterea banilor inculpatului B.R.), pentru care s-a dispus

trimiterea sa în judecată, lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, acesta rezultând din natura și modalitatea de

comitere a faptei, care a lezat mai multe valori sociale ce țin de apărarea

încrederii în instituțiile statului și probității funcționarilor din cadrul

acestora.

Pe de altă parte,

natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunii relevă nu doar o

periculozitate infracțională dată și de perseverența inculpatei, dar și una

socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea acesteia în libertate ar

induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

În ce privește datele

ce caracterizează persoana inculpatei și atitudinea sa procesuală de

recunoaștere a faptei, se constată într-adevăr că sunt în favoarea inculpatei,

însă nu pot fi avute în vedere la acest moment procesual decât prin raportare

la toate criteriile prevăzute de legiuitor în această materie.

Așa fiind, temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut și

justifică în continuare detenția, câtă vreme probele strânse în cursul

urmăririi penale au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpatei,

neexistând garanții că revocarea măsurii privative de libertate luată față de

inculpată ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Drept urmare, se

constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta

impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării

adevărului.

Pentru aceste motive,

va fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.N.A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală, să fie admis, să fie casată, în parte,

încheierea atacată și, rejudecând, să fie înlăturată dispoziția privind

revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. și aceea de punere

în libertate a acesteia.

În ce privește

recursul inculpatului B.R., se constată că acesta nu este fondat.

Analizând recursul

inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare

provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a

apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru cele infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depășește

limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate

acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În ce privește

această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii

acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului,

stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia

cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen.,

respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social

al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate,

vârsta, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului,

se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă vreun indiciu pe

care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși

sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea

condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de

vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o

astfel de cerere, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art.

136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

În lipsa unor

criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, Înalta

Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de

inculpate (gradul de pericol social concret, relevant de împrejurările

comiterii faptei), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a

aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin

liberarea provizorie a inculpatului.

În ce privește datele

sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul beneficiază de

circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens

pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei de trafic de influență

prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârșit fapta pentru care

este cercetat și de calitatea inculpatului, respectiv subsecretar de stat în

cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, lăsarea

acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual. în acest sens, se

constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă

lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât acesta avea,

la momentul săvârșirii presupusei fapte, calitatea sus-menționată, într-o

instituție de stat, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul

infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea instituțiilor publice cu

rol în asigurarea și respectarea drepturilor persoanelor prejudiciate de

regimul comunist.

În raport de toate

aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii

preventive a inculpatului B.R. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia

în libertate provizorie, care nu se justifică în funcție de necesitatea

asigurării bunei desfășurări a procesului penal, raportat și la complexitatea

cauzei, dată de natura infracțiunii de o gravitate sporită, aspecte în raport

de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva încheierii din 13 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, să fie admis, să fie

casată, în parte, încheierea atacată și, rejudecând, să fie înlăturată

dispoziția privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T.

și aceea de punere în libertate a acesteia.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Va fi respins

recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva aceleiași încheieri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

împotriva încheierii din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, pronunțată în Dosar nr. 8187/2/2011(3186/2011).

Casează, în parte,

încheierea atacată și, rejudecând, înlătură dispoziția privind revocarea

măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. și aceea de punere în

libertate a acesteia.

Menține celelalte

dispoziții ale încheierii atacate.

Respinge recursul

declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă recurentul

inculpat B.R.V. la plata sumei de 325 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A.C.T., în sumă de

25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 octombrie 2011.

Procesat de GGC - CL