ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3706/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., teza a II-a, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. și punerea în libertate a acesteia dacă nu este arestată în altă cauză. Prin aceeași încheiere, în baza art. 160 2 C. proc. pen., s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.R.V.. Instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 177/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații: - B.R.V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; - A.C.T. pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000. În fapt s-a reținut, în esență, că în perioada iunie - august 2011, ca urmare a intervențiilor efectuate de A.C.T., inculpatul B.R.V., vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu rang de subsecretar de stat, a întreprins demersuri pentru facilitarea derulării cu celeritate a procedurii de acordare a despăgubirilor în beneficiul titularilor A.E., S.V., V.P., A.El., privind un teren în suprafață de 7180 mp, situat în municipiul București.

Prin raportul de evaluare întocmit în cursul lunii noiembrie 2006, valoarea terenului în cauză a fost stabilită la suma de 36.589.160 RON (echivalentul a 10.482.800 euro), iar, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor (C.C.S.D.) din octombrie 2008, s-a aprobat plata către titulari a sumei anterior menționate. Cu toate acestea, procedurile de acordare a despăgubirilor au trenat până în vara anului 2011, când B.R.V., acționând la solicitarea inculpatei A.C.T., s-a folosit de prerogativele funcției sale de vicepreședinte pentru a-și trafica influența asupra funcționarilor din cadrul A.N.R.P. cu atribuții în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, asigurând unora dintre titularii respectivului dosar finalizarea cu celeritate a formalităților la nivelul acestei autorități publice și primirea despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani menționată în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Totodată, pe fondul acestor acte materiale, inculpatul B.R.V. a pretins, prin intermediul aceleiași complice, de la titularii S.V., V.P., A.El. și A.E. o sumă de bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către A.N.R.P., sarcina asumată de inculpata A.C.T. constând în primirea mitei de la sus-numite și asigurarea remiterii ulterioare a acestui folos vicepreședintelui B.R.V.. Din cercetările efectuate a mai rezultat participația penală a inculpatei V.E. (fiica inculpatei V.P.), prin intermediul căreia A.C.T. a ținut legătura cu cumpărătoarele de influență pentru realizarea demersurilor de transmitere a pretinderii și, respectiv, de remitere a folosului cerut de către inculpatul B.R.V., ca obiect al infracțiunii de trafic de influență.

În desfășurarea activității infracționale, S.V. s-a deplasat în data de 8 august 2011, însoțită de inculpata A.C.T., la sediul Băncii Comerciale Române - Sucursala A., de unde a scos în numerar suma de aproximativ 450.000 RON, pe care a înmânat-o imediat inculpatei, iar aceasta a remis-o, în aceeași zi, inculpatului B.R.V., cu care s-a întâlnit în zona Restaurantului T.D. din București. Din actele administrate a reieșit că și A.El. a remis inculpatului B.R.V., în cursul lunii august 2011 și prin intermediul complicei A.C.T., suma de aproximativ 400.000 RON. De asemenea, potrivit conivenței infracționale stabilite în legătură cu folosul pretins de funcționarul B.R.V., inculpatele V.P. și A.E.

au stabilit să remită inculpatului, în perioada imediat următoare și tot prin intermediul complicei A.C.T., câte aproximativ 400.000 RON. În acest sens, A.E. a împuternicit-o pe sora sa, V.P., să scoată din contul său deținut la B.C.R. - Sucursala Târgu Mureș respectiva sumă de bani, astfel încât cei aproximativ 800.000 RON care fac obiectul infracțiunii de cumpărare a influenței și a infracțiunii corelative, de trafic de influență, să ajungă în posesia inculpatului B.R.V., prin intermediul complicei A.C.T.. Aceasta a ținut în permanență legătura telefonică cu inculpata V.E. și s-au consultat în privința demersurilor de retragere de numerar de la B.C.R. - Sucursala A., precum și în legătură cu retragerea de la o altă bancă a unei alte sume de bani provenită din vânzarea acțiunilor deținute de către V.P.

la Fondul Proprietatea și care au fost obținute prin convertirea despăgubirilor acordate de A.N.R.P., în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001. În cele din urmă, inculpata A.C.T. și inculpata V.E. au stabilit ca V.P. să retragă de la R.B. - Sucursala Piața Presei Libere suma de circa 520.000 RON. Ca atare, A.C.T. s-a implicat în obținerea respectivei sume de bani de la R.B. -Sucursala P.P.L. și a însoțit-o pe V.P. la sediul acestei sucursale de unde au retras aproximativ 520.000 RON. Cercetările au evidențiat că în cei 520.000 RON era inclusă și suma de circa 48.000 RON pe care A.E. a refuzat să o mai dea ca obiect al infracțiunilor de corupție cercetate în această cauză și care a fost pusă, ca urmare a demersurilor întreprinse de V.E., de către V.P., existând înțelegerea ca, în perioada următoare, S.V.

și A.El. să restituie câte aproximativ 16.000 RON. Suma de aproximativ 927.000 RON a rămas asupra inculpatei A.C.T.. Ulterior, în ziua de 26 august 2011, A.C.T. s-a întâlnit cu inculpatul B.R.V., căruia i-a remis, ca obiect al infracțiunii de trafic de influență, suma de 400.900 RON provenită din cei 927.000 RON primiți de către inculpată în împrejurările prezentate mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. La termenul din 13 octombrie 2011, inculpata A.C.T. a arătat că se va prevala de disp. art. 320 1 C. proc. pen., așa cum a declarat și la data de 22 septembrie 2011 când s-a discutat starea de arest. În această situație, instanța a apreciat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării inculpatei și în baza art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., a revocat măsura arestării preventive. Potrivit art. 139 în situația în care nu mai există temeiuri care să justifice menținerea arestării preventive, această măsura trebuie revocată dispunându-se punerea în libertate daca inculpatul nu este arestat în altă cauză. Atitudinea inculpatei de recunoaștere precum și situația ei familială având un copil minor, fiind arestat și soțul acesteia duce la concluzia că este oportună lăsarea inculpatei în stare de libertate, prin revocarea măsurii arestării preventive. În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.R.V., instanța a constatat că este neîntemeiată. Temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive se mențin și nu au apărut elemente noi care să determine revocarea arestării preventive.

Aspectele invocate de către apărarea inculpatului au fost avute în vedere la momentul când s-a luat măsura arestării preventive și s-a apreciat că acestea nu sunt suficiente pentru lăsarea în libertate a inculpatului. Dreptul la liberare provizorie sub control judiciar este o vocație a inculpatului iar instanța de judecată nu este obligată să dispună liberarea sub control judiciar când apreciază că există riscul să fie influențată buna desfășurare a procesului penal, administrarea probelor sau distrugerea mijloacelor de probă. Având în vedere stadiul actual al procesului, s-a apreciat că nu este oportună luarea măsurii liberării sub control judiciar, obligațiile prevăzute de art. 160 alin. (3) C. proc.

pen., fiind insuficiente pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal. S-a mai reținut că inculpatul este cercetat în continuare într-un dosar tot pentru fapte de corupție ceea ce a determinat în cazul luării măsurii arestării preventive și reținerea lit. d) de la art. 148 C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul B.R.V., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul parchetului este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente: Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T.

subzistă în continuare și justifică menținerea acesteia. Potrivit C. proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că sunt incidente condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpata a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de complicitate la trafic de influență (reflectat de modul în care a intermediat tranzacționarea acțiunilor și remiterea banilor inculpatului B.R.), pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta rezultând din natura și modalitatea de comitere a faptei, care a lezat mai multe valori sociale ce țin de apărarea încrederii în instituțiile statului și probității funcționarilor din cadrul acestora. Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunii relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența inculpatei, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea acesteia în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

În ce privește datele ce caracterizează persoana inculpatei și atitudinea sa procesuală de recunoaștere a faptei, se constată într-adevăr că sunt în favoarea inculpatei, însă nu pot fi avute în vedere la acest moment procesual decât prin raportare la toate criteriile prevăzute de legiuitor în această materie. Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut și justifică în continuare detenția, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpatei, neexistând garanții că revocarea măsurii privative de libertate luată față de inculpată ar asigura buna desfășurare a procesului penal. Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.

Pentru aceste motive, va fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, să fie admis, să fie casată, în parte, încheierea atacată și, rejudecând, să fie înlăturată dispoziția privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. și aceea de punere în libertate a acesteia. În ce privește recursul inculpatului B.R., se constată că acesta nu este fondat. Analizând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă vreun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen. În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de inculpate (gradul de pericol social concret, relevant de împrejurările comiterii faptei), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.

În ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârșit fapta pentru care este cercetat și de calitatea inculpatului, respectiv subsecretar de stat în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât acesta avea, la momentul săvârșirii presupusei fapte, calitatea sus-menționată, într-o instituție de stat, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea instituțiilor publice cu rol în asigurarea și respectarea drepturilor persoanelor prejudiciate de regimul comunist.

În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului B.R. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, raportat și la complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunii de o gravitate sporită, aspecte în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, să fie admis, să fie casată, în parte, încheierea atacată și, rejudecând, să fie înlăturată dispoziția privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T.

și aceea de punere în libertate a acesteia. Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Va fi respins recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva aceleiași încheieri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosar nr. 8187/2/2011(3186/2011). Casează, în parte, încheierea atacată și, rejudecând, înlătură dispoziția privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. și aceea de punere în libertate a acesteia. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Respinge recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva aceleiași încheieri. Obligă recurentul inculpat B.R.V. la plata sumei de 325 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A.C.T., în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2011. Procesat de GGC - CL