ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4113/2011

HOTĂRÂRE
29.11.2011
CAMERĂ
penal
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4113/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011), în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților B.R.V.,  A.C.T. și C.G.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel a reținut că, prin rechizitoriul nr. 177/P/2011 din 19 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.R.V., A.C.T., C.G., în stare de arest preventiv, A.E., A.E., S.V., V.E. față de care pe parcursul urmăririi penale s-au luat măsuri privative de obligare de a nu părăsi țara.

S-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunilor după cum urmează:

- trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce-l privește pe inculpatul B.R.V.;

- complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata A.C.T. și la inculpatul C.G.;

- cumpărare a influenței prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 privind pe inculpatele A.E., A.E. și S.V. și

- complicitate la infracțiunea de cumpărare a influenței prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata V.E.

Situația de fapt reținută de parchet, se susține că s-a consumat în perioada iunie - august 2011.

Din rechizitoriu reiese că numitele A.E., S.V., V.P. și A.E. sunt beneficiarele despăgubirilor stabilite pentru terenul în suprafață de 7.180 mp situat în municipiul București, Cartierul A. sector 1, reprezentând parcela 13/7 și parcela 14/1, având o valoare de 36.589.160 RON (10.482.800 euro) stabilită în urma raportului de evaluare din noiembrie 2006 și cu privire la care C.C.S.D., în luna octombrie 2008, a aprobat plata acestei sume către titularii mai sus-menționați.

Procedurile de acordare a despăgubirilor au trenat și în vara anului 2011, inculpata V.E. i-a solicitat inculpatei A.C.T. (luna iulie 2011) să o ajute, într-un gest prietenesc, ca titularele drepturilor la despăgubire mai sus-arătate să-și intre, prin urgentarea formalităților, în posesia compensațiilor la care erau îndrituite de Legea nr. 10/2001 și pentru care făceau demersuri de 15 ani, cu atât mai mult cu cât acestea doreau convertirea cuantumului sumelor în acțiuni la Fondul P.

Parchetul a susținut că A.C.T. a acceptat și la 28 iunie 2011 a apelat la numitul B.R.V., pe care-l cunoștea din anul 2005 și care ocupa funcția de vicepreședinte al A.N.R.P. cu rang de subsecretar de stat, pentru ca acesta să-și folosească prerogativele funcției, să-i determine pe funcționarii din cadrul A.N.R.P. cu atribuții în aplicarea Legii nr. 10/2001, să finalizeze cu celeritate formalitățile la nivelul acestei autorități publice și să se despăgubească titularele dreptului prin convertirea sumei de bani arătate în acțiuni la Fondul P.

Din rechizitoriul parchetului mai rezultă că între A.C.T. și V.E. s-au purtat discuții, în care, cea din urmă, ca reprezentantă a titularilor drepturilor la despăgubire, a precizat că aceștia vor fi "recunoscători" față de funcționarul A.N.R.P. A.C.T. a fost "împuternicită" de aceasta să lămurească și ce anume "impunea funcționarul ... să primească" în schimbul intervenției sale pentru soluționarea cererilor.

Cu privire la acest aspect - "răsplata" cuvenită se precizează în rechizitoriu, că au avut loc mai multe discuții ambientale, telefonice (între A.C.T. și B.R.V. la 29 iulie 2011, 05 august 2011) în urma cărora B.R.V. ar fi pretins 20% din acțiunile care ar fi revenit fiecărei titulare de drept, reducându-și pretențiile chiar și la un procent "de câte 10% sau 15%, ori la cât de mult s-ar fi putut obține".

După mai multe convorbiri între A.C.T. și V.E., acestea au convenit ca cele patru titulare ale dosarelor de despăgubiri să dea lui B.R.V. câte 15% din valoarea acțiunilor, din care câte 3% să-i revină lui A.C.T.

V.E. a însoțit-o pe A.C.T. în demersurile efectuate și i-a fost persoana de legătură cu titularele despăgubirilor în realizarea remiterii folosului inculpatului B.R.V.

Acesta, se susține de către parchet, a primit prin intermediul lui A.C.T. 450.000 RON de la S.V. la 08 august 2011, 400.000 RON de la A.E. în luna iulie, iar la momentul flagrantului - 26 august 2011, 400.900 RON din totalul de 927.000 RON proveniți de la V.P. și A.E.

În urma convorbirilor telefonice și întâlnirilor lui B.R.V. cu A.C.T., uneori și în prezența lui V.E., s-a convenit modul în care să se urgenteze îndeplinirea procedurilor în discuție. Numita D.A. - martoră în dosar, a fost solicitată, potrivit susținerilor parchetului, de către B.R.V. în virtutea funcției sale, să se ocupe de perfectarea și finalizarea documentațiilor.

S-au constituit patru dosare și acestea au fost repartizate în lucru la 25 iulie 2011 numitei B.A.E. La 27 iulie 2011 și respectiv 16 august 2011 au fost emise titlurile de conversie, iar la 29 iulie 2011 V.E. le-a ridicat în numele titularilor A.E. și S.V.

La solicitarea lui B.R.V., D.A. s-a ocupat și de rectificarea actelor privind-o pe A.E. căreia i se menționase greșit CNP-ul.

A.C.T. a însoțit-o fie pe S.V., fie pe V.E., pentru ca acestea să facă operațiuni bancare pentru retragerea sumelor de bani despre care se afirmă în rechizitoriu că au fost remiși lui B.R.V. (datele de 08 august 20011, 24 august 2011), acestea fiind însoțite în câteva rânduri de C.G. care conducea autoturismul cu care se circula.

Potrivit rechizitoriului, C.G. a făcut mai multe deplasări cu autoturismul la locuința din București, la cea din Snagov, având asupra sa geanta care i-a fost dată de soția sa A.C.T. și în care se aflau sumele scoase de la bănci de S.V., A.E. și ulterior de V.P. pentru ea și A.E.

S-a mai susținut, prin actul de acuzare, că acesta a avut mai multe convorbiri telefonice, ambientale cu soția sa și în prezența numitei V.P. legate de sumele ce ar fi servit lui A. din banii scoși de la bănci, de schimbul valutar al acestora și depunerea lor în bancă.

S-a mai evidențiat că C.G. a schimbat, în data de 26 august 2011, 127.800 RON în 30.000 euro, având asupra sa geanta încredințată de soție și unde se presupune că se aflau banii scoși din bănci de V.P.

Suma de aproximativ 500.000 RON marcați și însemnați criminalistic a fost, susține Parchetul, clandestin transportată de C.G., la locuința din Snagov a soților și apoi la Sinaia unde acesta și-a găzduit fiul la un prieten și unde a lăsat geanta dată de soție. Versiunea inculpatului că suma ar fi fost furată, se cercetează în cauza disjunsă. S-a apreciat însă în contextul probator administrat, că și dacă situația ar fi fost astfel cum a fost expusă de inculpat, rămân actele materiale de ascundere a banilor, după arestarea soției pentru a evita ca organele de urmărire penală să-i găsească.

Rechizitoriul se fundamentează pe probatoriile incluse în cele 6 volume de urmărire penală (3241 pagini), în care se regăsesc procese-verbale de redare ale convorbirilor telefonice, ambientale, procese-verbale de percheziție, de constatare tehnico-științifică, documente bancare, acte emanate de la A.N.R.P., declarații ale inculpaților, procese-verbale de confruntări, declarații de martori, etc.

La termenul de judecată de la 22 septembrie 2011 s-a verificat, în Camera de consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B.R.V., A.C.T. și C.G. și prin încheierea de ședință de la acea dată, în baza

art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a acestora.

La termenul de judecată de la 25 septembrie 2011 s-a luat în discuție, în temeiul art. 145

1

Ulterior, prin Încheierea de ședință de la 13 octombrie 2011, Curtea de Apel a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulate în temeiul art. 160

2

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală nr. 3706 din 20 octombrie 2011 a admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și casând în parte încheierea recurată (din 13 octombrie 2011), a înlăturat dispoziția privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. și punerea acesteia în libertate.

Prin aceeași decizie s-a respins și recursul inculpatului B.R.V., cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de judecată de la 17 noiembrie 2011 s-a pus în discuție, conform cu art. 300

2

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, Curtea de Apel a reținut că măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă prin Încheierile de ședință din 22 septembrie 2011 și din 06 septembrie 2011 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală privind pe inculpații B.R.V. și A.C.T. și respectiv C.G.

Instanța a constatat că propunerile de arestare preventivă a fiecăruia dintre inculpați sunt întemeiate, fiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 148 C. proc. pen. și cele prevăzute de art. 148 lit. f) și d) C. proc. pen. (inculpatul B.R.V.), art. 148 lit. f) C. proc. pen. (inculpata A.C.T.) și art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. (inculpatul C.G.).

Curtea de Apel a reținut că potrivit dispozițiilor legale, în cursul judecății, instanța verifică periodic dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive și când se constată vreo nelegalitate ori că s-au schimbat ori au încetat temeiurile care au condus la arestarea inculpaților, că n-au intervenit aspecte noi care să justifice privarea de libertate se revocă arestarea preventivă, cu punerea de îndată în libertate iar, în situația în care, însă, se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, ori există temeiuri noi care să o justifice, instanța menține arestarea preventivă.

Instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale, că temeiurile subzistă, inclusiv sub aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta, în această fază procesuală primară a judecății, punerea în libertate a inculpaților.

Curtea de Apel a reținut și că există indicii temeinice, în sensul art. 68

1

Pericolul concret pentru ordinea publică subzistă la acest moment, cu posibile repercusiuni asupra celerității judecării cauzei care se află în termenul de rezonabilitate al instrumentării. Curtea de Apel a apreciat că măsura arestării preventive trebuie menținută, că nu derogă de la obligația ei de a asigura inculpatului condițiile și garanțiile procesuale, legale de a-și face apărările și a asigura un tratament echitabil, echidistant în raport de toți ceilalți participanți la actul de justiție.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații B.R.V. și C.G., solicitând revocarea măsurii și punerea lor în stare de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților B.R.V. și C.G. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați recurenții inculpați (trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce-l privește pe inculpatul B.R.V. și complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpatul C.G.) sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (L. v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiunile de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele judiciare.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea M. v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (entice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hotărârea C. v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În consecință în baza disp. art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și va menține starea de arest preventiv a acestora.

Pe cale de consecință constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, cererea inculpaților de revocare, a măsurii arestării preventive.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații B.R.V. și C.G.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.R.V. și C.G. împotriva Încheierii din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011).

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2011.

Sursă