- Dosarul nr.
- 6673/2/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 11 august 2010
Decizia nr. 288/2011 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 6673/2/2010 — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 11 august 2010 a respins cererea formulată de intimata SC R.C. SA, de recuzare a completului de judecată compus din d-na judecător iar în temeiul art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a aplicat intimatei SC R.C. SA o amendă judiciară de 700 lei. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC R.C. SA, fără însă să-l motiveze. Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal. Cum recurenta nu a depus motivele de recurs, în speță este incidentă sancțiunea nulității recursului reglementată de legea de procedură.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 306 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC R.C. SA PLOIEȘTI împotriva încheierii de ședință din 11 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul 6673/2/2010 în temeiul art. 306 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.