ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 456/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 456/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Tribunalul Sibiu prin Sentința penală nr. 101

din 28 mai 2009 l-a condamnat pe inculpatul K.A. (fiul lui I.Z. și A., născut

la 17 septembrie 1967 în Șimleul Silvaniei județul Sălaj) la o pedeapsă de 3

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută

și pedepsită de art. 257 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen. a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Pentru a hotărî

astfel a reținut următoarele:

În cursul anului 2008

C.A.R. a intrat în relații de prietenie cu inculpatul K.A., iar la scurt timp

după aceasta - vara anului 2008, C.A.R. i-a povestit că a susținut cursurile

unei școli de șoferi, însă a picat de 3 ori examenul pentru obținerea

permisului de conducere. În acest context, inculpatul K.A., care se prezenta ca

fiind medic/director la S.M.U.R.D., i-a propus martorei să o ajute în sensul de

a interveni pe lângă un ofițer de la Serviciul Public Comunitar - Regim Permise

de conducere, urmând ca ulterior să se înțeleagă asupra unei sume de bani. În

aceeași zi, în prezența martorei G.M., inculpatul a apelat telefonic o persoană

căreia i s-a adresat cu „d-nule căpitan", dându-le impresia martorelor că

are relații în comisia de examinare și este în măsură să intervină pentru ca

martora C.A.R. să promoveze examenul.

A doua zi, de

asemenea, în prezența martorei G.M. (prietena părții vătămate), inculpatul i-a

comunicat lui C.A.R. că suma pe care trebuie să o dea pentru obținerea

permisului este 600 euro, deși în mod normal acesta costă mai mult.

Cei 600 euro au fost

primiți de C.A.R. de la bunica ei C.A., în prezența martorei G.M., care a

înțeles că acești bani urmau a fi remiși inculpatului chiar a doua zi.

Ulterior, C.A.R. a

susținut examenul însă nu l-a promovat, motiv pentru care l-a sunat pe

inculpat, i-a cerut restituirea banilor și totodată a formulat un denunț la

D.N.A. - Biroul Teritorial Sibiu.

Într-o convorbire

telefonică efectuată ulterior și interceptată de D.N.A. a fost vehiculat și

numele unui ofițer de poliție „C.V.", despre care partea vătămată s-a

interesat și a aflat că nu există nici o persoană cu acest nume în serviciul

permise auto. Cei 600 euro au fost returnați părții vătămate prin intermediul

martorei G.M.

La individualizarea

pedepsei instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen.: limitele

speciale de pedeapsă pentru această infracțiune care sunt de la 2 - 10 ani;

comportamentul inculpatului în sensul că s-a sustras de la judecată, a fost

nesincer în declarațiile date în cursul urmăririi penale; antecedența sa

penală, așa cum a reieșit din fișa de cazier.

Este evident că

inculpatul K.A. și-a creat o „obișnuință" din a face trafic de influență,

întrucât a mai fost condamnat pentru această infracțiune încă din 1996 de

Tribunalul Timiș. Pedeapsa aplicată atunci de 1 an și 6 luni închisoare a cărei

executare a fost suspendată nu și-a atins scopul din moment ce în timpul

termenului de încercare inculpatul a mai săvârșit o infracțiune de înșelăciune,

executând în regim de detenție o pedeapsă de 3 ani și 6 luni. S-a impus deci

față de actul de sesizare, reținerea stării de recidivă postexecutorie

prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., fără ca aceasta să reprezinte o schimbare

de încadrare juridică, în sensul art. 334 C. pen., așa cum în mod constant s-a

pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele inferioare. De

altfel, reținerea stării de recidivă a fost pusă în discuția contradictorie a

părților la termenul din 27 mai 2009. Față de aceste considerente, inculpatul a

fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 3 ani.

În ce privește

cererea formulată de Parchet de confiscare a sumei de 600 euro, în baza art.

257 alin. (2) C. pen., Tribunalul a apreciat că această măsură nu poate fi

luată, întrucât cumpărătorul traficului de influență (C.A.R.) a denunțat fapta

autorităților mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu

privire această faptă, banii dați de către ea nefiind supuși confiscării. În

acest sens s-a pronunțat practica judiciară: Curtea de Apel Suceava, Decizia

nr. 11/2005 și nr. 325/2005.

Prin Decizia penală

nr. 89/A/2009 pronunțată în Dosar nr. 200/ 85/2009 de Curtea de Apel Alba Iulia

s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva

Sentinței penale nr. 101 din 28 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția

penală.

S-a desființat

sentința penală atacată în ceea ce privește reținerea prevederilor art. 37 lit.

b) C. pen. la încadrarea juridică a faptei inculpatului și neaplicarea

prevederilor art. 257 alin. 2 raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. și

procedând la o nouă judecată în aceste limite:

S-au înlăturat

prevederile art. 37 lit. b) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei

inculpatului K.A.

În temeiul art. 257

alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea

echivalentului în lei al sumei de 600 euro de la inculpat.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cheltuielile

judiciare avansate în apel s-a stabilit a rămâne în sarcina statului.

Suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se stabilit a se înainta din

fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului

de Avocați Alba.

Ulterior, împotriva

Sentinței penale nr. 101 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu a

declarat apel inculpatul K.A.

Prin motivele de

apel, inculpatul apelant K.A. a solicitat în principal trimiterea cauzei în

rejudecare la instanța de fond, pentru neîndeplinirea legală a procedurii de

citare cu inculpatul, iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția penală, prin Decizia penală nr. 79/A din 14 septembrie 2010, a

admis apelul peste termen formulat de inculpat împotriva Sentinței penale nr.

101 din 28 mai 2009.

A desființat sentința

numai sub aspectul întinderii pedepsei și a reținerii greșite a stării de

recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. pe care a înlăturat-o. în baza

art. 257 C. pen. l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare. A menținut

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

A dispus anularea

mandatului de executare a pedepsei închisorii cu numărul 146/2009 din 23

noiembrie 2009 și a dispus emiterea unui nou mandat.

A constatat că

inculpatul se află în executarea pedepsei aplicată prin hotărârea apelată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și

inculpatul.

Prin recursul

procurorului decizia a fost criticată ca fiind nelegală deoarece cererea

inculpatului intitulată „apel peste termen" trebuia calificată ca fiind

recurs și competența de soluționare trebuia să fie declinată în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a susținut în

esență că:

- din moment ce

Curtea de Apel Alba Iulia a soluționat într-un prim ciclu procesual apelul

declarat de procuror cu referire exclusivă la inculpatul „apelant peste

termen", și această hotărâre a rămas definitivă fiind pusă în executare,

aceeași instanță nu avea căderea să pronunțe o nouă hotărâre cu referire la

același inculpat așa încât, în acest moment, să existe - în privința acestuia -

două hotărâri diferite;

- cel puțin

dispoziția privitoare la confiscarea sumei provenite din săvârșirea

infracțiunii - inserată în alin. (4) al minutei Deciziei penale nr. 89/A/2009

și necuprinsă în sentința penală pe care instanța a desființat-o în parte prin

admiterea apelului peste termen, este înfrântă și susceptibilă de executare;

- inculpatul a

formulat o cerere de rejudecare întemeiată pe prevederile art. 522 C. proc.

pen. concomitent cu cererea de apel însă apărarea inculpatului a renunțat la

judecarea acesteia și a cerut judecarea apelului peste termen. Acest procedeu

este greșit deoarece calea exercitată de cel extrădat în baza unui mandat de

executare trebuie să fie calificată din punct de vedere a naturii sale juridice

de către judecători iar nu de inculpat sau altă persoană, indiferent cum

aceștia o intitulează;

- o instanță de

control judiciar nu se poate pronunța decât o singură dată cu referire la unul

și același subiect procesual (inculpat, altă parte etc.) printr-o singură

decizie și că nu are abilitarea legală de a-și reevalua hotărârea anterioară,

de a retracta această hotărâre în aceeași cale de atac de a pronunța două

hotărâri cu dispoziții diferite în privința aceluiași subiect procesual, în

speța de față chiar contradictorii;

- inculpatul nu poate

fi lipsit de dreptul de a formula apel însă, pronunțarea asupra acestuia - în

condițiile în care în privința sa s-a dat o altă hotărâre în apel - revine

instanței superioare. Numai această instanță are posibilitatea de a decide

casarea hotărârii date în apelul care îl privește exclusiv;

- în speță Înalta

Curte de Casație și Justiție trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor de

formă și fond a apelului, exercitarea în termen, vicierea citării în cele două

faze procesuale deja parcurse, cauzele împiedicării exercitării propriului

apel. în funcție de dezlegarea dată acestei probleme urmează să se hotărască

după caz dacă avea cale de atac exercitată după extrădare trebuie sau nu

trebuie examinată pe fondul său, hotărând, în caz afirmativ, casarea hotărârii

deja date în ultima cale de atac, în speță în apelul procurorului (Decizia

penală nr. 89/A/2009);

- se impune casarea

deciziei și retrimiterea cauzei spre rejudecarea recursului (intitulat apel)

declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 27 octombrie 2009 a

Curții de Apel Alba Iulia.

Inculpatul nu și-a

motivat recursul iar cu ocazia dezbaterilor a susținut că a fost arestat în

Germania și transferat în România pentru executarea pedepsei.

Recursurile sunt

nefondate.

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 29 aprilie 2010, inculpatul K.A.,

prin avocat, a declarat apel peste termen în condițiile art. 365 C. proc. pen.,

împotriva Sentinței penale nr. 101 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul

Sibiu în Dosarul nr. 200/85/2009.

A solicitat

desființarea sentinței pentru motivul că judecarea cauzei a avut loc fără

legala citare în cauză.

Printr-o cerere

ulterioară înregistrată la 13 mai 2010, inculpatul a dezvoltat motivele de apel

susținând că nu a fost citat legal, nu a avut cunoștință de procesul judecat de

instanțele din România și că a fost arestat în Germania aflând cu această

ocazie de condamnarea sa în lipsă.

A adăugat că instanța

de fond ar trebui să rejudece cauza în virtutea dispozițiilor art. 34 din Legea

nr. 302/2004.

La termenul din 8

iunie 2010 procurorul de ședință a susținut că cererea intitulată apel peste

termen se impune a fi calificată drept recurs și a solicitat declinarea

soluționării lui în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea

că nu sunt încălcate drepturile inculpatului. A mai arătat că chiar dacă calea

de atac a fost declarată în termen, având în vedere că instanța s-a pronunțat

în apel, cererea trebuie tratată drept recurs.

Instanța a apreciat

că este legal învestită cu soluționarea unui apel peste termen, iar

împrejurarea că s-a declarat un apel de către parchet împotriva aceleiași

hotărâri, nu-l poate priva pe inculpat de exercitarea unor drepturi procesuale

și a respins cererea.

La termenul din 14

septembrie 2010, inculpatul fiind prezent la judecată, a fost audiat și a

recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, arătând că a primit

suma de 600 euro de la denunțătoare promițându-i că va interveni pentru a o

ajuta să obțină permisul de conducere. A motivat că a făcut această promisiune

din grandomanie, dorind să impresioneze pe denunțătoare care i-a fost prietenă.

A mai arătat că a restituit banii primiți de la denunțătoare.

Verificând hotărârea

primei instanțe, Curtea a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită,

instanța a dat încadrarea juridică legală iar judecata în primă instanță a avut

loc cu citarea legală a inculpatului. A admis apelul peste termen și rejudecând

a redus pedeapsa de la 3 la 2 ani închisoare.

În motivarea deciziei

a arătată că, calea de atac declarată de inculpat îndeplinește condițiile

legale prevăzute de art. 365 alin. (1) C. pen. în sensul că inculpatul a lipsit

la toate termenele de judecată cât și la pronunțarea sentinței și în termen de

10 zile de la începerea executării pedepsei a promovat apel, motiv pentru care

calea de atac a fost calificată apel peste termen și soluționată ca atare.

A mai arătat că

apelul declarat de procuror împotriva aceleiași sentințe și soluționat anterior

introducerii cererii de apel peste termen de către inculpat nu poate împieta

asupra drepturilor consacrate de lege în favoarea acestuia, în sensul de a

exclude dreptul de a formula apel, în condițiile în care a fost legal declarat.

A accepta punctul de

vedere exprimat de procuror, ar însemna că în situația în care acesta, sau una

din părți, ar exercita ambele căi ordinare de atac împotriva unei hotărâri,

partea care nu a declarat niciuna din căile de atac, nu ar mai putea să își

exercite drepturile legale, pentru că celelalte participante au uzat deja de

drepturile legale, în acest sens se arată în decizie, s-a pronunțat și Înalta

Curte de Casație și Justiție prin Încheierea nr. 1203 din 23 februarie 2006.

Prin motivele de

recurs scrise se arată că instanța de control judiciar nu are abilitarea legală

de a-și reevalua hotărârea anterioară, de a retracta această hotărâre în

aceeași cale de atac, de a pronunța două hotărâri contradictorii.

În cauză instanța de

apel nu a reevaluat hotărârea anterioară, ea a judecat apelul peste termen

formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu.

Însăși procurorul

achiesează la motivarea instanței potrivit căreia inculpatul nu poate fi lipsit

de dreptul de a formula apel, însă susține că pronunțarea asupra acestuia în

condițiile în care în privința sa s-a dat o altă hotărâre în apel - revine

instanței superioare.

Dacă așa cum se

susține în recurs, în speță cererea trebuia să fie înaintată Înaltei Curți de

Casație și Justiție care să verifice condițiile de fond și formă a apelului,

exercitarea în termen, vicierea citării în cele două faze procesuale,

regularitatea apelului peste termen etc, o instanță de recurs ar fi pusă în

situația să examineze o cerere de apel peste termen și nu un recurs, ceea ce nu

este admisibil.

Mai mult decât atât,

în soluția propusă de procuror se avansează ideea că în măsura în care ar

constata că cererea intitulată apel peste termen este fondată, Înalta Curte ar

trebui să hotărască și anularea hotărârii dată în ultima cale de atac - cea

exercitată de procuror (Decizia nr. 89/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia), or,

inculpatul nu a criticat acea hotărâre, cererea sa fiind îndreptată împotriva

hotărârii instanței fondului.

Instanța de control

nu și-a reevaluat propria hotărâre și nu retractat-o, prin hotărârea supusă

recursului de față, curtea a soluționat numai apelul peste termen formulat de

inculpat.

Așa fiind, Înalta

Curte urmează să respingă recursurile conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) ca fiind nefondate.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată perioada executată de la 11 martie 2010 la 8 februarie 2011.

Văzând și art. 192

alin. 2 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul K.A. împotriva

Deciziei penale nr. 79/A din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, perioada executată de la 11 martie 2010 la 8 februarie

2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 februarie 2011.