ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 115/2015

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 93 din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 105/57/2012 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului N.L.M., (ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Sibiu), de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. Ia art. 257 C. pen. În baza art. 11 alin. (2) lit. a) rap. Ia art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.M., (administrator al SC P.T. SRL Turcoaia), de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000.

A fost ridicată poprirea asiguratorie instituită asupra salariului și altor drepturi bănești cuvenite inculpatului N.L.M. dispusă prin Ordonanța din 04 ianuarie 2012 și s-a dispus restituirea sumelor încasate în temeiul ei. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 12 mai 2011 inculpatul S.M. a fost surprins în trafic în timp ce conducea autoturismul marca M., cu numărul de înmatriculare TL XX pe DN1, între localitățile Săliște și Săcel, cu o viteză de 161 km/oră. Ca urmare a constatării săvârșirii contravenției, inculpatului i s-a întocmit procesul verbal de sancționare contravențională din 12 mai 2011, de către I.P.J.

Sibiu - Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naționale. Ajuns la domiciliu, inculpatul S.M. s-a întâlnit cu martorul C.D. - subofițer în cadrul I.P.J. Tulcea Serviciul Rutiere, cu care era prieten și i-a relatat că i-a fost suspendat permisul de conducere, depunând o plângere împotriva procesului verbal de sancționare contravențională la Judecătoria Tulcea. Martorul i-a spus inculpatului că Judecătoria Tulcea nu este competentă să soluționeze plângerea formulată și i-a comunicat acestuia că trebuie să se adreseze cu o plângere instanței în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția. Totodată a răspuns solicitării inculpatului și a făcut demersuri pentru a obține numele unei persoane competente din cadrul I.P.J.

Sibiu. În acest scop a luat legătura cu martorul T.C.M., de la care a aflat că inculpatul N.L.M. își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. Sibiu, și a fost coleg de școală cu T.C.M. La solicitarea martorului C.D. martorul T.C.M. a comunicat acestuia numărul de telefon al inculpatului N.L.M. În data de 19 mai 2011, inculpatul S.M. însoțit de martorul C.D. s-a deplasat în municipiul Sibiu și I-a contactat pe inculpatul N.L.M. Cu această ocazie au făcut cunoscut inculpatului N. că permisul de conducere al inculpatului S.M. a fost reținut de către organele de poliție ale I.P.J. Sibiu și l-au întrebat dacă se mai află în posesia acestei instituții. În consecință, instanța de fond a reținut că probele administrate nu au înfrânt prezumția de nevinovăție, astfel că se impune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba luiia, solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, condamnarea inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora în actul de sesizare a instanței. În susținerea orală și în motivele scrise de recurs, procurorul a reținut, cu privire la infracțiunea de trafic de influență săvârșită de inculpatul N.L.M., că acesta a acceptat șt primit un folos, materializat în sejurul de la Hotelul R. Rezervarea a fost făcută de martora S.G., la solicitarea inculpatului S.M., după ce acesta a luat legătura cu inculpatul N.L.M., care i-a dat detalii despre procedura de urmat în vederea recuperării permisului de conducere.

Toate detaliile despre sejur au fost discutate de familia S., inculpatul N., nefăcând altceva decât să se cazeze și să părăsească hotelul fără a achita contravaloarea serviciilor. Cu privire la infracțiunea de cumpărare de influență, reținută în sarcina inculpatului S.M., parchetul a apreciat că probele administrate dovedesc vinovăția acestuia și a solicitat condamnarea acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 haita Curte de Casație șt Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 93 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpații N.L.M.

și S.M. A casat sentința atacată și, în rejudecare: I. În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul N.L.M., Ia pedeapsa de 3 anî închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influentă. În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen. În baza art. 86 1 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 86 2 și art. 82 alin. (3) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea de ia Tribunalul Sibiu; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea și executarea pedepsei accesorii. II. În baza art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul S.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 86 1 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 86 2 și art. 82 alin. (3) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea de la Tribunalul Tulcea; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 6 1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.L.M. a sumei de 4.721 RON. A fost menținută măsura asiguratorie a popririi instituită prin ordonanța nr. 142/P din 3 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba asupra salariului și a celorlalte drepturi bănești cuvenite inculpatului N.L.M. până la concurența sumei de 4.721 RON. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 5.200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat în fond.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în recurs pentru intimații inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 RON, s-a dispus a fi plătite din fondul Ministerului Justiției. Ca stare de fapt, Înalta Curte a reținut următoarele: La data de 12 mai 2011, inculpatul S.M. a fost surprins în trafic, în timp ce conducerea autoturismul marca M., înmatriculat cu nr. TL-XX pe DN1, între localitățile Siliște și Săcel, rulând cu o viteză de 161 km/h. Acesta a fost surprins de organele de poliție, astfel că I.P.J. Sibiu - Serviciul rutier - l-a întocmit procesul-verbal de contravenție, din 12 mai 2011, fiindu-i suspendat permisul de conducere. Ajuns la domiciliu, inculpatul S.M.

s-a întâlnit cu martorul C.D. - subofițer în cadrul I.P.J. Tulcea - Serviciul rutier, cu care se afla în relații de prietenie, căruia i-a spus că i-a fost suspendat permisul de conducere de către I.P.J. Sibiu, depunând o plângere împotriva procesului-verbal de contravenție la Judecătoria Tulcea. În cadrul discuțiilor avute, martorul C.D. i-a spus inculpatului S.M. că nu Judecătoria Tulcea este instanța competentă, ci Judecătoria Săliște, instanță în circumscripția căreia a fost constatată contravenția. La rugămintea inculpatului S.M., martorul C.D. a acceptat să facă demersuri pentru a lua legătura cu un omolog de-al său din cadrul I.P.J. Sibiu, acesta fiind martorul T.C. de la care a aflat că inculpatul N.L.

își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. Sibiu, fiind coleg de școală cu martorul T. La solicitarea martorului C.D., martorul T.C. a comunicat acestuia numărul de telefon al inculpatului N.L., iar la data de 19 mai 2011, inculpatul S.M., însoțit de martorul C. s-au deplasat la Sibiu și l-au contactat pe inculpatul N.L. I s-a adus la cunoștință inculpatului N.L. că permisul de conducere i-a fost suspendat, organele de poliție încheind proces-verbal pentru constatarea contravenției săvârșite de inculpatul S.M. În cadrul discuțiilor purtate, inculpatul S.M. i-a oferit inculpatului N.L. - ofițer de poliție judiciară cu grad de comisar - ca în schimbul traficării influenței pe lângă președintele Judecătoriei Săliște, instanță competentă să se pronunțe asupra plângerii formulate de inculpatul S.M.

împotriva procesului-verbal de contestație - să achite pentru familia inculpatului, contravaloarea cazării pe o perioadă de 3 zile (mai-iunie 2011) la Hotelul R. din Mamaia. Inculpatul N.L. a acceptat propunerea inculpatului S. astfel că, în aceeași zi a luat legătura telefonică cu președintele Judecătoriei Săliște pentru a întreprinde demersurile necesare obținerii unei soluții favorabile în dosarul civil nr. 568/294/2011 ce avea ca obiect plângerea formulată de inculpatul S.M. împotriva procesului verbal de contravenție din 12 mai 2011 încheiat de I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier. La discuțiile purtate între inculpatul S.M. și N.L. a fost prezent și martorul C.D., ofițerul de poliție afirmând că prin intermediul președintelui Judecătoriei Săliște va obține admiterea plângerii contravenționale și restituirea permisului de conducere.

La Judecătoria Săliște a fost depusă, în aceeași zi, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție și în baza certificatului de grefă eliberat, s-a obținut restituirea permisului de conducere. Pentru obținerea unei soluții favorabile, inculpatul N.L.M. a alterat conținutul casetei pe care era înregistrată imaginea video din momentul surprinderii în trafic a inculpatului, astfel ca aceasta să fie neclară și să indice o viteză mai mică decât cea înserată în procesul verbal de constatare a contravenției. Ulterior, la data de 15 iunie 2011, prin sentința civilă nr. 439/2011, pronunțată de Judecătoria Săliște în Dosarul nr. 568/294/2011 a fost admisă plângerea formulată de inculpatul S.M., dispunându-se înlocuirea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, ridicându-se totodată, sancționarea complementară a suspendării dreptului de conducere.

În considerentele hotărârii, instanța reține printre altele, faptul că petiționarul nu a contestat săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa și că nu s-a făcut dovada contrarie celor înscrise în procesul verbal, dar fapta nu prezintă un grad de pericol social ridicat. După pronunțarea hotărârii de către Judecătoria Săliște, în perioada 18 iunie 2011 – 21 iunie 2011, inculpatul N.L. s-a deplasat, cu alte persoane, în Stațiunea Mamaia, unde au ost cazați trei nopți, în trei camere, iar la final inculpatul a părăsit hotelul fără să achite serviciile prestate, toate acestea fiind plătite de familia inculpatului S.M. La data de 21 iulie 2011, inculpatul N.L. s-a întâlnit cu inculpatul S.M. și soția acestuia la Hotelul F.H., unde au discutat aproximativ două ore, iar a doua zi, inculpatul N.L.

a primit de la inculpatul S. un exemplar al facturii fiscale emise pentru sejurul de la Mamaia, semnând pe exemplarul al doilea al acesteia. În perioada 26 iulie – 27 iulie 2011, inculpatul S.M. și martorul C.D. s-au deplasat la Sibiu unde s-au întâlnit cu inculpatul N.L., căruia i-au remis suma de bani necesară achitării contravalorii serviciilor hoteliere, iar la 28 iulie 2011, inculpatul N. a plătit, prin virament bancar, serviciile hoteliere. S-a reținut că probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești dovedesc vinovăția inculpaților, că inculpatul S.M. a condus în 12 mai 2011 autoturismul înmatriculat sub nr. TL-XX pe DN1 între localitățile Săliște și Sibiu, rulând cu o viteză de 161 km/h, întocmindu-se procesul verbal de contravenție din 12 mai 2011 de către I.P.J.

Sibiu. Întrucât i-a fost suspendat permisul de conducere și fiind interesat de obținerea acestuia cât mai repede, inculpatul a depus o contestație la Judecătoria Tulcea dar, în același timp a luat legătura și cu martorul C.D., subofițer în cadrul I.P.J. Tulcea. A mai reținut instanța că din declarațiile martorului C.D. rezultă că inculpatul S. i-a spus că permisul de conducere i-a fost suspendat, îndemnându-l să depună contestație Ia Judecătoria Săliște în raza căreia a fost comisă contravenția, Demersurile ilicite ale inculpatului S.M. sunt reflectate în declarațiile martorului, acesta fiind de acord să-I însoțească pe inculpat la Sibiu și să încerce identificarea unei persoane care i-ar putea facilita obținerea permisului.

Martorul C. arată că în drum spre Sibiu a luat legătura cu un apropiat al său, întrebându-I dacă are cunoștințe la poliția rutieră din Sibiu, acesta din urmă indicându-l pe inculpatul N.L. Împreună cu inculpatul S. au intrat în biroul inculpatului N.L. și „i-am solicitat să ne îndrume la instanța competentă și acesta ne-a spus că Judecătoria Săliște este instanța competentă". Instanța de control judiciar a reținut că prezența inculpatului S. și a martorului C.D., în biroul inculpatului N.L. nu a fost determinată de indicația a instanței competente - acest lucru fiind cunoscut de martorul C. care, de la început i-a spus inculpatului S. că nu Judecătoria Tulcea este instanța competentă, ci judecătoria în raza căreia s-a săvârșit contravenția, ci găsirea unei modalități prin care inculpatul S. putea să-și, obțină în termen scurt, permisul de conducere.

Deși inculpatul N.L. nu avea competența de a face verificări cu privire la permisul de conducere al inculpatului S., în timp ce acesta s-a deplasat la Judecătoria Săliște să înregistreze contestația, a făcut verificări pentru a stabili dacă permisul de conducere al inculpatului S. se află la I.P.J. Sibiu. Urmare acestor demersuri, inculpatul N.L. i-a confirmat inculpatului S. că permisul de conducere se află la I.P.J. Sibiu, astfel că prezentând certificatul de grefă de Ia judecătorie, a primit permisul de conducere. După ridicarea permisului, inculpatul S. și martorul C. s-au dus, din nou, în biroul inculpatului N.L., unde inculpatul S. i-a spus acestuia că are niște prieteni care au deschis un hotel și că se poate ocupa de o rezervare pentru 3 sau 4 camere pentru inculpatul N.L.

și prietenii săi, cei doi făcând și schimbul numerelor de telefon. Cât privește motivul pentru care inculpatul S. a fost sancționat, martorii C.I. și D.M. au arătat că, la cererea operatorului radar, au oprit autoturismul condus de inculpatul S., stabilindu-se că acesta rula cu o viteză de 160 km/h. Imaginile au fost receptate și la ieșirea din serviciu, când ofițerul de poliție C.I. a extras caseta din aparat și a depozitat-o într-un dulap, la sediul poliției, într-o încăpere nesecurizată. Faptul că demersurile inculpatului N.L. nu au rămas doar la nivelul indicării instanței competente, fiind interesat de rezolvarea favorabilă a contestației depuse la judecătorie de inculpatul S. rezultă, pe de o parte, din declarațiile martorilor R.M., F.R., respectiv, P.A., dar și din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate cu președintele Judecătoriei Săliște, după ce inculpatul S. a înregistrat plângerea.

Astfel, martorul P.A. arată că în cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier, exista un compartiment, denumit „compartiment abateri" coordonat de inculpatul N. unde erau evidențiate contravențiile la regimul rutier, care atrăgeau puncte de penalizare și suspendarea permisului. Prin urmare, inculpatul N.L. avea acces asupra documentelor ce se găseau în cadrul acestui compartiment, putând intra în posesia casetei pe care se aflau imaginile receptate care indicau faptul că inculpatul S. a circulat cu o viteză de 160 km/h. Activitatea inculpatului, în acest sens, trebuie analizată prin prisma declarațiilor celorlalți martori cu care acesta a purtat discuții în vara anului 2011, după ce Judecătoria Săliște s-a pronunțat, admițând contestația inculpatului S. Astfel, martorul H.N.

arată că la sfârșitul lunii iulie a fost contactat de inculpatul N.L., având asupra sa aparatul, o casetă și un stik. Martorul a derutat imaginea, iar inculpatul i-a precizat ce modificări trebuie să facă, cerându-i să modifice viteza unui autoturism M. de la 165 km/h la 161 km/h. Caseta purta urme de modificare la aceeași secvență de imagine, cu viteza, iar pe stik nu s-a constatat vreo modificare a imaginii. Martorul a făcut modificarea dar nu a reușit să realizeze conexiunea între aparate și să realizeze transferul imaginii, astfel că împreună cu inculpatul N. s-au deplasat în orașul Cisnădie, la martorul F.R. Din declarațiile acestuia rezultă că Ie-a spus celor doi că nu se mai ocupă de înregistrări, dar după aproximativ o oră, inculpatul N. s-a întors și i-a cerut să-i împrumute un video record.

A doua zi s-a prezentat la magazinul martorului F.R., numitul H.C. căruia i-a arătat cum să facă conexiunea de transmitere între un video și un DVD. S-a reținut că dacă inculpatul nu ar fi făcut modificări asupra casetei pe care erau înregistrate imagini cu mașina condusă de inculpatul S., atunci nu se poate justifica interesul său de refacere a casetei prin intermediul martorilor la care s-a făcut referire anterior. Or, inculpatul, conștient fiind de consecințe, a încercat în acest fel să reintre în legalitate, prin refacerea casetei și depunerea acesteia la compartimentul pe care-l conducea.

Relevante, sub acest aspect, sunt și declarațiile magistratului judecător investit cu soluționarea plângerii inculpatului S. în care arată că imaginile conținute de către cele două fotografii nu Ie-a considerat relevante, deoarece erau ilizibile, autoturismul din fotografii neputând fi identificat pentru a se putea face coroborarea acestuia cu cel reținut în cuprinsul procesului verbal de contravenție". Din analiza procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice, a rezultat că în ziua în care inculpatul S. a înregistrat plângerea la judecătorie, acesta a discutat cu președintele instanței de mai multe ori, fiind cunoscută relația apropiată dintre magistrat și inculpatul N. Potrivit locației indicate de către telefoanele mobile ale inculpatului S. și martorului C.D., rezultă că aceștia au înregistrat plângerea după ce inculpatul N. I-a contactat telefonic pe magistratul H.E.A.

și după această convorbire telefonică cei doi s-au deplasat la instanța de judecată. Deși excede prezentei analize se apreciază că se impune a se reține și faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 95 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor privind repartizarea aleatorie a dosarelor, potrivit cu care, dosarele se înregistrează în ordinea sosirii la instanță și se repartizează în aceeași ordine. În ceea ce privește dosarul civil nr. 568/294/2011 privindu-l pe contestatorul S.M., acesta a fost repartizat cu prioritate în condițiile în care toate celelalte dosare, înregistrate cronologic anterior și subsecvent acestui dosar, au fost repartizate ulterior. Cauza a fost repartizată magistratului judecător H.E.A.

care, prin sentința civilă nr. 439/2011 din 15 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 568/294/2011 a admis plângerea contestatorului S.M. După pronunțarea hotărârii, în perioada 18-21 iunie 2011, inculpatul N. s-a deplasat în Stațiunea Mamaia unde a petrecut un sejur la Hotelul R., după care a plecat fără să plătească contravaloarea serviciilor. Instanța a reținut că probele administrate dovedesc, fără putință de tăgadă, că plata a fost făcută de familia inculpatului S., iar ulterior, după declanșarea cercetărilor în prezenta cauză, inculpatul N.L. a făcut demersuri pentru a obține o factură emisă pentru sejurul de la Mamaia, astfel că în data de 28 iulie 2011, acesta a plătit prin virament bancar serviciile hoteliere.

În raport de probele analizate anterior, Înalta Curte a apreciat că soluția de achitare este rezultatul unei grave erori de fapt, prezumția de nevinovăție fiind înlăturară pentru ambii inculpați. S-a reținut că demersurile efectuate de inculpatul S. demonstrează voința acestuia de a cumpăra influența inculpatului N. - ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Sibiu - care avea posibilitatea reală de a-i facilita obținerea permisului de conducere, respectiv, de a obține o soluție favorabilă în cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Săliște. La rândul său, inculpatul N. a dat curs solicitării inculpatului S., l-a îndrumat să înregistreze plângerea la judecătorie, după ce în prealabil luase legătura cu magistratul judecător H.E.

și în aceeași zi a acceptat propunerea inculpatului S. de a-i oferi un sejur la Hotelul R. - făcând schimbul numerelor de telefon - lăsându-I să înțeleagă că are influență asupra magistraților de la Judecătoria Săliște, astfel că hotărârea ce urma a fi dată să fie una favorabilă. Instanța de recurs a reținut că traficul de influență constă, în esență, în vânzarea, traficarea - realizată prin acțiunea de primire sau pretindere de bani sau de alte foloase, ori acceptarea promisiunii de daruri - a influenței reale sau presupuse pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că o are, pe lângă funcționarul competent. Cumpărătorul de influență plătește sau acceptă să plătească, în acest mod, prin traficantul de influență, serviciile funcționarului pe care le dorește, el nefiind interesat dacă banii sau alte foloase primite ori pretinse sunt destinate traficantului, ori altei persoane.

Prin acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase - cum este cazul în speță - se înțelege atitudinea subiectului activ de a fi de acord, a consimți, la propunerea de bani sau alte foloase, ce i-a fost făcută în schimbul serviciilor sale. Acceptarea poate fi expresă sau tacită, rezultată din comportarea, gestica subiectului activ, aceasta trebuind să fie neîndoielnică, în sensul că a acceptat promisiunea de mituire care i s-a făcut. În această modalitate de săvârșire a elementului material al laturii obiective, funcționarul acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite. În cauză, astfel cum s-a relevat, cumpărătorul de influență S.M. a oferit, a promis inculpatului N.L.

- după ce l-a contactat prin intermediul martorilor C.D., respectiv, T.C., primind indicații cu privire la înregistrarea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție, inculpatul purtând discuții telefonice cu magistratul judecător investit cu judecarea cauzei - un sejur de trei zile, Ia un hotel de pe litoral.

Inculpatul nu a refuzat propunerea, nu a respins-o, dimpotrivă, au făcut schimb cu numerele de telefon și mai apoi, după soluționarea favorabilă a plângerii a fost cazat la hotelul indicat de inculpatul S., fără să achite contravaloarea serviciilor, acestea fiind suportate integral de soția inculpatului S. Diligențele depuse ulterior de inculpat, dându-și seama de consecințele faptei sale, prin întocmirea unei facturi fiscale, sunt lipsite de relevanță, infracțiunea consumându-se așa cum am arătat, în momentul acceptării promisiunii de foloase din partea inculpatului S. La data de 30 decembrie 2014, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, sub nr. 859/57/2014, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 93 din 06 iulie 2012 a pronunțată în Dosar nr. 105/57/2012 astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de condamnatul N.L.M.

În motivarea cererii sale condamnatul N.L.M. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. susținând că la data de 26 iulie 2011 se afla în Timișoara la sediul SC B.C. Timișoara pentru o evaluarea a autoturismului, depunând la dosar înscrisuri eliberate de service autor și foto. S-a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, desființarea hotărârii și în rejudecare să se dispună achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, potrivit art. 16 lit. a) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 3 din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat N.L.M.

împotriva sentinței penale nr. 93 din 06 iulie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia pronunțată în Dosar nr. 105/57/2012 astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, în speță sunt îndeplinite condițiile referitoare la termen, la respectarea prevederilor de formă prev. de art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și la neinvocarea temeiurilor într-o cererea anterioară. Referitor la condiția prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc.

pen., referitoare Ia aptitudinea faptelor și mijloacelor de probă, în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanța a reținut că această condiție nu este îndeplinită. S-a arătat că potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) – d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Analizând actele și lucrările Dosarului nr. 105/57/2012 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 93 din 06 iulie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, instanța a constatat că soluția de condamnare a revizuentului a fost rezultatul administrării unui amplu probatoriu în cauză și că este inadmisibil să se solicite revizuirea unei hotărâri de condamnare pe baza unor înscrisuri pe care condamnatul le avea, dar a înțeles la acel moment să nu uzeze de ele. Împotriva sus-arătatei sentințe, în termen legal revizuentul a formulat apel, solicitând, potrivit susținerilor orale ale apărătorului, dar și potrivit motivelor scrise de apel, admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare admiterea în principiu a cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Examinând apelul formulat de revizuentul N.L.M. împotriva sentinței penale nr. 3 din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, în raport cu actele și lucrările din dosar, dar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente; Preliminar; La termenul de judecată din data de 1 aprilie 2015, apărătorul ales al revizuentului condamnat a solicitat trimiterea în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene a chestiunii prejudiciabile având ca obiect întrebarea dacă art. 2, art. 3 alin. (3) și art. 6 din Tratatul Uniunii Europene se opune legislației naționale - art. 459 alin. (2) C. proc.

pen., care consacră o procedură în cadrul căreia „admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților", susținând că prin neparticiparea petentului în această procedură se încalcă dreptul la un proces echitabil. Atribuțiile Curții Europene de Justiție sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul Uniunii Europene precum și în propriul său statut, acestea constând în asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. Potrivit art. 234 din Tratatul Comunităților Europene, Curtea de Justiție este competentă să hotărască cu titlu preliminar cu privire la interpretarea tratatului, cu privire la validitatea și interpretarea actelor edictate de instituțiile comunitare și de B.C.E.

și cu privire (a interpretarea statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, în măsura în care statutele prevăd acest lucru. Or, este lesne de observat că întrebarea formulată de apelant excede competențelor Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mai mult, întrebarea formulată vizează principii de desfășurare a procesului penal și nu există suspiciuni rezonabile că acestea să fi fost încălcate în cadrul procedurii judiciare invocate de revizuent. În fine, Înalta Curte apreciază că problemele invocate de către apelant au un caracter general și chiar reale dacă ar fi, o deciziei a Curții de Justiție a Uniunii Europene sub acest aspect nu este utilă în soluționarea cauzei interne.

Nu în ultimul rând, este de subliniat că pe lângă aspectul privind aria de competență a pronunțării unei hotărâri preliminare, judecătorul național trebuie să stabilească pertinența, relevanța precum și necesitatea unei asemenea hotărâri în vederea soluționării cauzei interne. Or, pentru soluționarea prezentei cauze nu se impune necesitatea unui asemenea hotărâri, întrucât nu există aspecte de aplicare neuniformă a dreptului comunitar, de validitate a actelor comunitare, de facilitare a aplicare a dreptului comunitar de instanța națională sau de respectare a dreptului comunitar cu statele membre. În concluzie, având în vedere și obiectul prezentei cauze, Înalta Curtea apreciază că nu se impune adresarea unei acțiuni în pronunțarea unei hotărâri preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene urmând să respingă cererea apelantului revizuent ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei; Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în faza de admisibilitate în principiu a cererii de revizuirii, instanța examinează îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.; c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc.

pen. Referitor la cazul de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. „s -au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză", Înalta Curte constată că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că: - trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări" în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probe propriu-zise, adică elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situație, stare, care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, apelantul solicită revizuirea hotărârii de condamnare pe baza unor înscrisuri pe care le avea în posesie, avea cunoștință de ele în momentul soluționării cauzei de către instanța de recurs și pe care nu Ie-a prezentat instanței, neuzând de ele.

Pe de altă parte, înscrisurile respective depuse de revizuent în calea de atac a revizuirii nu relevă o împrejurare nouă pe bază căreia să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare având în vedere că în rechizitoriu și în hotărârea de condamnare se reține că fapta s-a săvârșit în perioada mai - iunie 2011, în modalitatea acceptării promisiunii inculpatului S.M., de plată a contravalorii cazării la un hotel din Mamaia, fiind fără relevanță pentru consumarea infracțiunii împrejurarea că folosul promis s-a primit ulterior acceptării promisiunii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de revizuentul N.L.M. împotriva sentinței penale nr. 3 din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul N.L.M. împotriva sentinței penale nr. 3 din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2015.