ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală

nr. 199 de la 11 august 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, decția penală, în

dosarul cu nr. 16362/95/2008, î

n baza art. 334 C.

proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor

săvârșite de inculpatul P.D. din disp. art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit.

i) și art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin.

(1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 180 alin. (2) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33-34 C. pen. în disp. art.

180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1)

și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33-34 C. pen. și a

infracțiunilor săvârșite de inculpatul P.N. din disp. art. 20 rap. la art. 174,

art. 175 lit. i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 189 alin. (1) și

(2) C. pen., cu aplicarea art. 33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C.

pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 33-34 C. pen.

În baza art. 189 alin.

(1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul P.D. - în prezent aflându-se în Penitenciarul cu Regim de Maximă

Siguranță Craiova - la o pedeapsă de 7 ani închisoare; în baza art. 180 alin.

(2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, iar în baza art. 33-34 C. pen.,

s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare

și s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile disp. art. 71 C. pen.; în

baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului, cu

referire la pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 355 din 19 noiembrie 2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

2969 din 20 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție și s-a contopit restul de

pedeapsă rămas neexecutat de 1206 zile închisoare din pedeapsa aplicată

anterior, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, pe care a

sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 7 ani și 6

luni închisoare; în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata

pedepsei închisorii durata arestării preventive începând cu data de 29

octombrie 2008, până la data pronunțării 11 august 2009 și în baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 189 alin.

(1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.N. - la o pedeapsă de 7 ani

închisoare; în baza art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare și, conform art. 33-34 C. pen.,

s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare,

ce urmează a fi executată de inculpat; s-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.,

în condițiile dispozițiilor art. 71 C. pen.; în baza art. 88 alin. (1) C. pen.,

s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata arestării preventive începând

cu data de 22 octombrie 2008, până la data de 30 octombrie 2008.

S-a luat act că

partea vătămată D.B.M. nu s-a constituit parte civilă.

Au fost obligați

inculpații P.D. și P.N., în solidar, la plata sumei de 371.47 lei cheltuieli de

spitalizare cu dobânzile legale aferente, până la data achitării către Spitalul

Orășenesc Tg.Cărbunești; a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte

1.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat în fapt că între inculpatul P.D. și partea

vătămată D.B.M. există o stare conflictuală mai veche ca urmare a faptului că

în perioada în care inculpatul P.D. a fost arestat, partea vătămată a

întreținut relații de concubinaj cu soția acestuia, ulterior aceasta divorțând

și căsătorindu-se cu partea vătămată.

Pe fondul acestui

conflict, în data de 21 octombrie 2008 în jurul orelor 19.00 după lăsarea

întunericului, în timp ce se deplasau cu autoturismul marca Dacia 1300 Break cu

număr de înmatriculare condus de inculpatul P.N. pe raza satului Plopu, comuna

Hurezani, inculpații au întâlnit partea vătămată D.B.M. care se deplasa cu o

căruță împreună cu martorul T.S. și profitând de faptul că zona este puțin

circulată, au luat hotărârea să aplice o corecție părții vătămate.

Inculpatul P.N. a

oprit autoturismul, având asupra sa o bâtă de basseball. Din autoturism a

coborât și inculpatul P.D., cei doi deplasându-se spre locul unde T.S. oprise

căruța.

Între D.B.M. pe de o

parte și inculpați, pe de altă parte, a izbucnit un conflict, cei doi inculpați

amenințând și adresând cuvinte jignitoare părții vătămate.

În aceste

împrejurări, partea vătămată a încercat să folosească un aparat cu

electroșocuri, fiind la rândul său lovit de P.N. cu bastonul din lemn și de inculpatul

P.D. cu pumnii și picioarele până când acesta a căzut la pământ.

În continuare,

inculpații au urcat partea vătămată în autoturism împotriva voinței sale,

solicitând în mod imperativ martorului T.S. să urce în autoturism.

Martorul T.S. nu a

reacționat în niciun fel și nu a încercat să intervină în timpul conflictului,

întrucât este cunoscut cu antecedente penale și în prezent se efectuează față

de acesta cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, nedorind

să aibă probleme cu organele judiciare.

Ajungând pe raza

satului Broșteni din comuna Căpreni, martorul a solicitat inculpaților să

oprească autoturismul, partea vătămată a încercat să coboare din autoturism

fiind împiedicat de cei doi inculpați care l-au lovit iar inculpatul P.N. și-a

continuat deplasarea spre comuna Stoina.

Ajungând la

intersecția cu DJ 605 B Căpreni-Stejari, inculpatul P.N. a văzut un echipaj de

poliție, iar la semnalul de oprire al unui lucrător de poliție a virat stânga

continuându-și deplasarea.

Întrucât echipajul de

poliție format din agenții de poliție P.B.E. și L.T., precum și agenții de pază

M.G.C. și C.M. a fost alertat de către partea vătămată D.B.M. care a reușit să

deschidă portiera autoturismului și să strige după ajutor, a plecat în

urmărirea autoturismului condus de inculpatul P.N.

La o distanță de

aproximativ 400-500 metri de intersecția DJ 605 A cu DJ 605 B, în timp ce autoturismul rula cu o viteză de circa 40-50 km/h, cei care urmăreau autoturismul condus de inculpatul P.N. a observat căderea victimei din

autoturism pe partea carosabilă, după care inculpații și-au continuat

deplasarea spre comuna Stejari fiind urmăriți de echipajul de poliție, după ce

martorul M.G.C. a fost lăsat lângă partea vătămată pentru a-i acorda primul

ajutor.

După aproximativ 2 km de mers inculpatul P.N. a oprit autoturismul pentru a coborî inculpatul P.D. care a luat cu el

bâta de basseball folosită anterior pentru agresarea victimei D.B.M.,

continuându-și deplasarea aproximativ un km până când echipajul de poliție a

reușit să blocheze autoturismul condus de inculpatul P.N. și să-l determine

să-l oprească.

În autoturismul

condus de inculpatul P.N. a fost prezentă și martora B.E.A.

Faptul că partea

vătămată B.M. a fost urcată împotriva voinței sale în autoturism rezultă atât

din depozițiile acestuia cât și din depozițiile martorului T.S., care a

declarat constant că după ce victima a fost lovită de către cei doi inculpați,

aceștia din urmă l-au introdus cu forța în autoturism afirmând că intenționează

să-l ducă „la Mitică” acesta fiind un agent de poliție, după care conform

depoziției acestuia, fiind ușa stângă spate deschisă a fost împins în

autoturism cu mâna de inculpatul P.N.

Drept urmare,

instanța de fond a constatat că, în drept, faptele comise de inculpații P.D. și

P.N. în ziua de 21 octombrie 2008, constând în lovirea părții vătămate D.B.M.

cât și în lipsirea de libertate în mod ilegal a acestuia, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prev. și ped. de art. 189 alin. (1) și (2) C.

pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. a) și art. 33-34 C. pen. și respectiv art. 189 alin. (1)

și (2) și art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33-34 C. pen.

Instanța de fond a

apreciat că cei doi inculpați au comis infracțiunea de lipsire de libertate

prin mai multe acte comisive de imobilizare, împiedicare sau reținere a

victimei de a se mișca, deplasa ori acționa fizic după voința sa, faptele

acestora având ca rezultat lipsirea de libertate fizică a victimei, prin aceea

că victima a fost adusă efectiv într-o astfel de situație sau stare încât nu a

putut să se manifeste fizic potrivit voinței și intereselor sale, relevante

juridicește.

În acest fel victima

a suferit o privare efectivă de drepturi și posibilitatea reală de a se

deplasa, mișca, acționa după dorința sau voința sa.

În același timp

ținând seama de depozițiile martorilor audiați care s-au coroborat cu

concluziile certificatului medico legal, prima instanță a apreciat că

inculpații au comis și infracțiunea de lovire.

În ceea ce privește

infracțiunile prev de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) și art. 176 lit. c) C.

pen., s-a reținut că cei doi inculpați nu se fac vinovați de săvârșirea acestor

fapte.

Astfel, din probele

administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor T.S. și B.E.A. care au

fost prezenți de la începutul conflictului dintre părți, nu a rezultat că cei

doi inculpați au premeditat aruncarea sau împingerea victimei din autoturism în

timpul mersului, relevantă în acest sens fiind depoziția martorei B.E.A. care a

declarat constant că în timp ce se deplasau cu autoturismul condus de

inculpatul P.N., P.D. „se lupta pe bancheta din spate cu partea vătămată să nu

iese din autoturism”, ceea ce denotă faptul că victima intenționa să sară din

mașină cât și faptul că în momentul în care victima a deschis ușa

autoturismului și a strigat în mod repetat și continuu după ajutor, același

inculpat ținea de el să nu sară din autoturism.

În acest fel,

instanța de fond a constatat că nu subzistă intenția inculpaților sub cele două

forme, respectiv directă și indirectă, intenție ce poate fi dedusă din

îmbinarea unui complex de împrejurări de fapt privind folosirea unui instrument

apt de a produce moartea, locul sau regiunea corporală unde s-a acționat,

numărul și intensitatea loviturilor, alte împrejurări preexistente,

concomitente sau subsecvente.

Față de aceste

considerente, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C.

proc. pen., a infracțiunilor săvârșite de inculpatul P.D. din disp. art. 20

rap. la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și art. 33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. și art. 33-34 C. pen. și a infracțiunilor săvârșite de

inculpatul P.N. din disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., art.

180 alin. (2) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art.

33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C.

pen. cu aplicarea art. 33-34 C. pen.

Având în vedere

împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor, pericolul social concret

al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni,

atitudinea nesinceră a inculpaților, starea de recidivă a inculpatului P.D.,

cât și criteriile generale de individualizare a pedepselor atât cu privire la

modalitatea de executare cât și cu privire la cuantumul acestora, instanța de

fond a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin

aplicarea unor pedepse cu privare de libertate.

Inculpaților

li s-a interzis exercitarea unora dintre drepturile civile și s-a luat act de

împrejurarea că

partea

vătămată D.B.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei

hotărâri, au declarat apel – în termen legal – atât Parchetul de pe lângă Tribunalul

Gorj, cât și inculpații P.N. și P.D.

Ministerul Public a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod

greșit s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, că în

mod nelegal ambii inculpați nu au fost condamnații și pentru infracțiunea de

tentativă la omor calificat, respectiv la tentativă la omor deosebit de grav,

că nu s-au aplicat pedepse complementare și că pedepsele principale trebuie

majorate, datorită unei greșite individualizări.

Inculpații au criticat

sentința pentru greșita lor condamnare pentru lipsire de libertate, inculpatul P.D.

cerând achitarea și pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.,

deoarece nu el a comis această infracțiune, în subsidiar, s-a solicitat de

acest inculpat achitarea pentru toate infracțiunile și în temeiul art. 10 lit.

a) și d) C. proc. pen., iar inculpatul P.N. a solicitat reținerea scuzei provocării

pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., legitima apărare tot

pentru această infracțiune și într-un alt subsidiar, reținerea de circumstanțe

atenuante prev. de art. 74 C. pen., pentru toate infracțiunile pentru care a

fost trimis în judecată.

Apelurile formulate

de inculpați s-au apreciat ca fiind nefondate, iar apelul promovat de

Ministerul Public s-a constatat a fi fondat, pentru următoarele considerente:

Curtea reține că

inculpatul P.D. a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea

infracțiunilor prev. de

art. 20 rap. la art. 174,

art. 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33-34 C.

pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art.

33-34 C. pen., iar inculpatul P.N. de comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen.

și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 33-34 C. pen. în disp.

art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea

art. 33-34 C. pen., deoarece la data de 21 octombrie 2008, împreună au agresat

pe partea vătămată D.B.M., au urcat-o cu forța într-un autoturism și după ce au

refuzat să se supună somațiilor de oprire făcute de poliție ca urmare a cererii

de ajutor adresată acestora de partea vătămată, în timpul deplasării au aruncat

din autoturism, pe carosabil, în fața autoturismului poliției pe victimă, cupă

care, și-au continuat deplasarea.

Ca urmare

a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice prin lovire

și cădere ce au necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, dar care nu i-au pus

viața în primejdie.

Apărările

inculpaților că ar fi agresat pe partea vătămată ca urmare a provocării

acesteia ori că s-ar fi aflat în legitimă apărare față de acțiunile violente

ale părții vătămate, că partea vătămată ar fi însoțit de bună voie pe inculpați

ori că aceasta nu ar fi fost aruncată din autoturism în timpul deplasării și în

fața autoturismului poliției sunt contrazise de probatoriile administrate în

cauză, chiar dacă în apel partea vătămată și-a schimbat poziția procesuală

inițială, schimbare pe care Curtea a constatat-o ca apărând după ce partea

vătămată a stat o perioadă de timp îndelungată în același penitenciar cu

inculpatul arestat P.D., interesul părții vătămate fiind probabil acela de a

obține sume de bani nejustificate de la inculpați.

Această declarație a

părții vătămate este confirmată de procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante încheiat de polițiștii care au plecat în urmărirea autoturismului în

care se afla victima și cei doi inculpați, procesul-verbal de cercetare la fața

locului, procesul-verbal de examinare a hainelor victimei - acestea prezintă

rupturi, procesul-verbal de reconstituire făcut pe baza declarațiilor

inculpatului P.N.

Aceste înscrisuri

sunt confirmate și de declarațiile martorilor B.E.A., care în mod constant atât

la urmărirea penală, cât și în fața instanțelor a recunoscut că anterior

urcării în autoturism, partea vătămată a fost agresată de cei doi inculpați și

că abordarea părții vătămate s-a făcut din inițiativa inculpaților.

Martorul T.S. spune

că autoturismul inculpaților a trecut pe lângă el și victimă cu farurile

aprinse, și că după ce au fost depășiți, autoturismul inculpaților a oprit după

circa 400 de metri și a așteptat, după care, inculpații au agresat atât pe

victimă, cât și pe martor, i-au urcat cu forța în autoturism, cu intenția de

a-i duce la un polițist care nu-și desfășura activitatea pe raza teritorială în

care se aflau ei în acel moment.

Martorul mai spune că

victima a fost lovită „agresată” și în interiorul autoturismului, inclusiv prin

folosirea unui aparat cu electroșoc – bun care a fost găsit în interiorul

autoturismului inculpaților și care aparținea victimei B.M.

Martorii P.B.E. –

polițist – și L.T. - se asemenea, polițist, susțin că victima a cerut ajutor și

ca urmare a acestor cereri, el și colegul său au pornit cu autoturismul

poliției în urmărirea unui autoturism Dacia, din care se auzeau țipetele de

ajutor și, deși au cerut atât prin semnale luminoase, cât și acustice

conducătorului autoturismului Dacia să oprească, acesta a refuzat, iar la un

moment dat, în timpul deplasării, în fața autoturismului poliției care se

pregătea să depășească a fost aruncat un bărbat, care a căzut pe asfalt, iar

pentru a nu lovi pe cel căzut, autoturismul poliției a fost nevoit să frâneze

și să vireze spre șanțul drumului.

Susținerea acestui

polițist este confirmată de alți martori, respectiv M.G.C. și C.M., agenți de

pază, care au însoțit pe polițiști în autoturismul lor.

De altfel, nici

declarațiile martorilor propuși în apărare de către cei doi inculpați,

respectiv B.E.A., A.G., D.V.R., G.D., M.E., nu înlătură prin susținerile lor

existența faptelor, așa cum au fost descrise prin rechizitoriu sau vinovăția

inculpaților în comiterea lor, fiindcă în parte aceste declarații confirmă

momente din starea de fapt reținută în actul de sesizare - care sunt atestate

și cu procesele-verbale arătate și încheiate pe parcursul urmăririi penale de

polițiști și procuror.

În consecință,

celelalte susțineri ale martorilor prin care se tinde să se afirme că victima a

însoțit de bună voie pe inculpați sau că autoturismul condus de inculpatul P.N.

ar fi oprit pentru a i se permite victimei să coboare, au fost înlăturate ca

neobiective.

În drept, faptele

ambilor inculpați de a lovi concomitent victima cu corpuri contondente,

producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecarea lor îngrijiri

medico-legale care nu au depășit 20 de zile, așadar, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

Faptele acelorași

inculpați de a urca cu forța și sub amenințarea violenței în autoturismul lor

pe partea vătămată, de a o deplasa spre o altă localitate, de a refuza să se

oprească și să permită coborârea din autoturism la cerea părții vătămate a

acesteia, de a refuza să oprească la cererea organelor de poliție autoturismul

în care se afla aceeași parte vătămată, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., deoarece este evident că

privarea de libertate a persoanei parte vătămată s-a făcut fără acordul ei.

Fapta acelorași

inculpați, care împreună au cooperat, inculpatul P.N. conducând autoturismul,

iar inculpatul P.D. deschizând portiere și împingând în exteriorul

autoturismului pe partea vătămată – în tot acest timp inculpații comunicându-și

între ei intențiile –, în vederea uciderii părții vătămate, ca urmare a

proiectării, pe carosabil, dintr-un autovehicul aflat în mișcare, în fața altui

autoturism ce se afla în urmărirea autoturismului inculpaților, întrunește

elementele constitutive, pentru inculpatul P.N. a infracțiunii prev. de art. 20

rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen., iar pentru inculpatul P.D., a infracțiunii prev. de art. 20 rap. la

art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) și

art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., fiindcă ambii inculpați au prevăzut

rezultatul faptei sale și deși poate nu l-au urmărit, au acceptat cu

certitudine producerea lui, decesul părții vătămate nerealizându-se datorită

manevrelor de evitare ale autoturismului poliției.

Esențial pentru

reținerea intenției de a ucide a inculpaților este modul în care aceștia au

acționat, locul și timpul în care și-au exercitat actele materiale, fiind

evident că, în condițiile reținute prin actul de sesizare, victima a fost supusă

unui risc major să fie ucisă, dacă nu ca urmare a proiectării sale pe asfalt

dintr-un autoturism aflat în mișcare, cel puțin ca urmare a posibilei sale

loviri de autoturismul poliției.

Între actele

materiale ale inculpaților și rezultatul produs există legătură de cauzalitate

directă, astfel încât cererea de achitare, fie în baza art. 11 rap. la art. 10 lit.

a), d) C. proc. pen., fie în baza art. 11 rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

a fost apreciată ca neîntemeiată.

În aceste condiții,

nu este fondată nici apărarea că lovirea victimei s-ar fi produs ca urmare a

provocărilor acesteia, deoarece așa cum s-a arătat, inculpații au fost cei care

au așteptat pe victimă și au abordat-o și tot ei au fost primii care au

lovit-o, astfel încât niciunul dintre inculpați nu poate să susțină că s-a

aflat în legitimă apărare, datorită unui atac material, direct și imediat ori

ar fi săvârșit agresarea părții vătămate sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, ca urmare a unei provocări din partea persoanei vătămate.

În consecință, față

de cele reținute, apelurile inculpaților au fost respinse ca nefondate, în baza

art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar apelul Ministerului Public

a fost admis, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a

desființat sentința pe latură penală, s-au înlăturat dispozițiile art. 334 C.

proc. pen. și s-au repus în individualitatea lor pedepsele și rejudecându-se

cauza, inculpații au fost condamnați la pedeapsa închisorii pentru toate

infracțiunile reținute în rechizitoriu, la pedepse complementare și pedepse

accesorii, individualizarea și proporționalizarea pedepselor, s-a făcut

ținându-se seama de dispozițiile art. 72 C. pen., combinat cu art. 18

1

alin. (2) C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat, de numărul

infracțiunilor comise, de poziția procesuală nesinceră, necooperantă și

posibila încercare frauduloasă cu victima și de datele negative ce

caracterizează persoana inculpaților, inculpatul P.D. aflându-se în stare de

recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen. – reținerea unor

circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților fiind astfel netemeinică.

Concret, în baza art.

20 rap. la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 176 alin.

(1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe

inculpatul P.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă

complementară în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 189 alin.

(1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 180 alin.

(2) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpat

la 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului P.D. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (2) C. pen., au fost

contopite toate pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute 8 ani

închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) și b C. pen., cu aplic. art. 71 C. pen. În baza art.

61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului P.D. din

pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin SP 355 din 19 noiembrie 2002,

definitivă și a fost contopit restul rămas neexecutat de 1206 zile de

închisoare din această pedeapsă urmând ca, în final, inculpatul să execute

pedeapsa de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un spor de 6 luni,

respectiv 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.cu

aplic. art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., în baza art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. și art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă prevenția inculpatului de la 11

august 2009 în continuare, la zi și a fost menținută arestarea preventivă.

În baza art. 180 alin.

(2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 189 alin.

(1) și (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani

închisoare.

În baza art. 20 rap.

la art. 174 C. pen. și comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat

pe inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și la 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă

complementară în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen.au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 alin.

(1) lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele

aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni

închisoare 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și

b) C. pen., ca pedeapsă complementară și cu aplic. art. 71 C. pen. și art. 64 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen.

În continuare

împotriva deciziei penale nr. 164 din 11 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în acest sens, în termen legal s-au exercitat recursuri de

către cei doi inculpați.

Inculpatului P.N.

deși i s-au acordat mai multe termene de judecată în vederea prezentării,

asistării de un apărător ales, s-a rezervat doar în scris în a învedera că

interpretarea juridică a faptelor a fost abuzivă, a existat un conflict între

cei doi frați și partea vătămată, acesta a fost mai mult verbal, dacă ar fi

intenționat să omoare partea vătămată nu l-ar fi luat cu ei în mașină, victima

era în stare de ebrietate și astfel s-a lovit, nu au premeditat aruncarea sau

împingerea victimei, instanța de fond și-a motivat legal schimbarea de

încadrare juridică asupra căreia a revenit instanța de apel. Nu a cooperat cu

celălalt inculpat la comiterea infracțiunilor, fratele P.D. este nevinovat, nu

a fost supus unei expertize psihiatrice.

Aparte de aceste

susțineri din partea recurentului P.N., în cuprinsul instrumentării cauzei în

recurs s-a produs o turnură ce a condus la un context de declarații atipice ale

persoanelor direct implicate în eveniment. Astfel, P.D. a susținut nevinovăția

fratelui său, aspect ce se coroborează cu manifestările în același sens din

partea victimei, care inclusiv în scris arată că își retrage sesizarea penală

față de cei doi (deși oral, în instanță, fiind în stare de deținere, alături de

inculpatul P.D., înțelege să vorbească doar de nevinovăția acestuia, dar și de

aruncarea răspunderii pe umerii celuilalt), pentru ca cel în cauză, P.D., deși

cu insistență încunoștiințat asupra conținutului și efectelor disp. art. 320/1

C.proc. pen. vizând recunoașterea vinovăției, să înțeleagă să se prevaleze

expres de acestea.

În acest context,

probele de vinovăție evidențiate pe parcursul derulării cauzei, în sarcina

ambilor inculpați, raportat la învinuirile așa cum au fost evidențiate în

rechizitoriu, nu pot fi constatate decât ca fiind întărite și printr-o

declarație a unuia dintre inculpați prin care se recunoaște în totalitate

faptele reținute în actul de sesizare a instanței, că probele administrate în

faza de urmărire penală, altfel menținute în esențialitatea lor pe parcursul

judecății, sunt cunoscute și însușite și că exprimă conținutul celor real

întâmplate.

Apărările

astfel singulare din partea inculpatului P.N. că ar fi agresat pe partea

vătămată ca urmare a provocării acesteia ori că s-ar fi aflat în legitimă

apărare față de acțiunile violente ale părții vătămate, că partea vătămată ar

fi însoțit de bună voie pe inculpați ori că aceasta nu ar fi fost aruncată din

autoturism în timpul deplasării și în fața autoturismului poliției sunt contrazise

de probatoriile administrate în cauză, inclusiv declarația de recunoaștere a

faptelor așa cum au fost descrisă în rechizitoriu din partea fratelui său.

Declarația inițială a

părții vătămate este confirmată de procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante încheiat de polițiștii care au plecat în urmărirea autoturismului în

care se afla victima și cei doi inculpați, procesul-verbal de cercetare la fața

locului, procesul-verbal de examinare a hainelor victimei - acestea prezintă

rupturi, procesul-verbal de reconstituire făcut pe baza declarațiilor

inculpatului P.N.

Aceste înscrisuri

sunt confirmate și de declarațiile martorilor B.E.A., care în mod constant atât

la urmărirea penală, cât și în fața instanțelor a recunoscut că anterior

urcării în autoturism, partea vătămată a fost agresată de cei doi inculpați și

că abordarea părții vătămate s-a făcut din inițiativa inculpaților.

Martorul T.S. spune

că autoturismul inculpaților a trecut pe lângă el și victimă cu farurile

aprinse, și că după ce au fost depășiți, autoturismul inculpaților a oprit după

circa 400 de metri și a așteptat, după care, inculpații au agresat atât pe

victimă, cât și pe martor, i-au urcat cu forța în autoturism, cu intenția de

a-i duce la un polițist care nu-și desfășura activitatea pe raza teritorială în

care se aflau ei în acel moment. Martorul mai spune că victima a fost lovită

„agresată” și în interiorul autoturismului, inclusiv prin folosirea unui aparat

cu electroșoc – bun care a fost găsit în interiorul autoturismului inculpaților

și care aparținea victimei B.M.

Martorii P.B.E. –

polițist – și L.T. - se asemenea, polițist, susțin că victima a cerut ajutor și

ca urmare a acestor cereri, el și colegul său au pornit cu autoturismul

poliției în urmărirea unui autoturism Dacia, din care se auzeau țipetele de

ajutor și, deși au cerut atât prin semnale luminoase, cât și acustice

conducătorului autoturismului Dacia să oprească, acesta a refuzat, iar la un

moment dat, în timpul deplasării, în fața autoturismului poliției care se pregătea

să depășească a fost aruncat un bărbat, care a căzut pe asfalt, iar pentru a nu

lovi pe cel căzut, autoturismul poliției a fost nevoit să frâneze și să vireze

spre șanțul drumului. Susținerea acestui polițist este confirmată de alți

martori, respectiv M.G.C. și C.M., agenți de pază, care au însoțit pe polițiști

în autoturismul lor.

Instanța de apel este

cea care a procedat la o corectă încadrare în drept, faptele ambilor inculpați

de a lovi concomitent victima cu corpuri contondente, producându-i leziuni

traumatice ce au necesitat pentru vindecarea lor îngrijiri medico-legale care

nu au depășit 20 de zile, așadar întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. Faptele acelorași inculpați de

a urca cu forța și sub amenințarea violenței în autoturismul lor pe partea

vătămată, de a o deplasa spre o altă localitate, de a refuza să se oprească și

să permită coborârea din autoturism la cerea părții vătămate a acesteia, de a

refuza să oprească la cererea organelor de poliție autoturismul în care se afla

aceeași parte vătămată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., deoarece este evident că privarea de

libertate a persoanei parte vătămată s-a făcut fără acordul ei. Fapta acelorași

inculpați, care împreună au cooperat, inculpatul P.N. conducând autoturismul,

iar inculpatul P.D. deschizând portiere și împingând în exteriorul

autoturismului pe partea vătămată – în tot acest timp inculpații comunicându-și

între ei intențiile –, în vederea uciderii părții vătămate, ca urmare a

proiectării, pe carosabil, dintr-un autovehicul aflat în mișcare, în fața altui

autoturism ce se afla în urmărirea autoturismului inculpaților, întrunesc

elementele constitutive pentru inculpatul P.N. a infracțiunii prev.de art. 20

rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen., iar pentru inculpatul P.D., a infracțiunii prev. de art. 20 rap. la

art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) și

art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., fiindcă ambii inculpați au prevăzut

rezultatul faptei sale și deși nu l-au urmărit, au acceptat cu certitudine

producerea lui, decesul părții vătămate nerealizându-se datorită manevrelor de

evitare ale autoturismului poliției.

Între actele

materiale ale inculpaților și rezultatul produs există legătură de cauzalitate

directă.

Nu este fondată

apărarea că lovirea victimei s-ar fi produs ca urmare a provocărilor acesteia,

deoarece inculpații au fost cei care au așteptat pe victimă și au abordat-o și

tot ei au fost primii care au lovit-o.

Apărarea grefată pe

neîntocmirea unui expertize psihiatrice nu-și are locul, neexistând niciun

indiciu sau argument concret în acest sens.

O notă aparte vizează

tratarea noului art. 320/1 C.proc. pen., text de care a înțeles să se prevaleze

inculpatul P.D., cercetat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev.de

art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin.

(1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

Dată fiind incidența

O.U.G. 121/2011, cu impact asupra aplicării teoretice a disp. art. 320/1 C.proc.

pen. în speță, va fi de abordat instituția juridică nou introdusă. Esențial de

arătat este însă că, conf. alin. (7) cauza de reducere a limitelor de pedeapsă

legale nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care

se pedepsește cu detențiune pe viață. Or, în funcție de incriminarea stipulată

în sarcina acestui inculpat, se poate constata că textul nu poate avea

incidență. Facem precizarea că legea face trimitere la sintagma – „o

infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață”-, așadar fără a se lua

în considerare, în raportarea aplicabilității concrete a cauzei de reducere,

eventualele situații de atenuare a pedepsei, precum este starea de tentativă.

În consecință, față

de cele reținute, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate, în

baza art. 385/15 alin. (1) pct.1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.D. și P.N. împotriva

deciziei penale nr.164 din 11 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Compută

prevenția inculpatului P.D. de la 29 octombrie 2008 la 27 ianuarie 2012.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 27 ianuarie 2012.