ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5143/2005

Deliberând constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 1156 din 27

aprilie 2004 a Judecătoriei Suceava s-a admis acțiunea civilă formulată de

reclamanții B.A. și B.P., în contradictoriu cu pârâta S.E., și pe cale de consecință:

pârâta a fost obligată să restituie reclamanților suma de 12.500 dolari SUA, cu

titlu de împrumut.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în cursul lunii februarie 2001 pârâta a împrumutat de la

reclamanți suma de 12.500 dolari SUA pe care nu a restituit-o nici până în

prezent.

Curtea de apel Suceava prin decizia

civilă nr. 2617 din 8 octombrie 2004 a admis apelul declarat de pârâta S.E.

împotriva sentinței civile nr. 1156 din 27 aprilie 2004 a Judecătoriei Rădăuți

și pe cale de consecință a schimbat sentința atacată în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.

În esență, instanța de apel a

reținut că, reclamanții nu au făcut dovada faptului că au împrumutat pârâtei

suma de 12.500 dolari SUS, în condițiile art. 1191 C. civ.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată

au formulat recurs reclamanții criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală

deoarece în mod greșit instanța de apel a reținut că nu au făcut dovada împrumutului

pretins. Din probele administrate rezultă dovada împrumutului de 12.500 dolari SUA

pe care l-au făcut în favoarea pârâtei.

Recursul nu este fondat.

Reclamanții B.A. și B.P. și-au

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1576 C. civ. care reglementează obligația

ce rezultă din un împrumut în bani, motivând că au împrumutat-o pe pârâta S.E.

cu suma de 12.800 SUA cu obligația din partea acesteia de a restitui suma

împrumutată în termen de 1 an de zile.

Reclamanții nu au putut prezenta însă

un înscris doveditor al convenției încheiate cu pârâta din care să rezulte

voința și consimțământul acesteia din urmă de a fi împrumutată.

În conformitate cu dispozițiile art.

1191 alin. (1) C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare

ce depășește suma de 250 de lei nu se poate face decât prin înscris autentic

sau prin înscris sub semnătura privată.

O condiție de formă în plus este

cerută de dispozițiile art. 1180 C. civ., potrivit cu care înscrisurile sub

semnătură privată, care constată obligația unilaterală a unei părți de a plăti alteia

o sumă de bani sau o cantitate de lucruri fungibile, trebuie să fie scrise în

întregime de mina debitorului sau, în caz contrar, să cuprindă înaintea semnăturii

mențiunea „bun și aprobat pentru…sau o altă mențiune asemănătoare, urmată de

indicarea în litere a sumei sau cantității de lucruri fungibile la plata căreia

debitorul se obligă.

Din textele invocate, rezultă inadmisibilitatea

altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a

căror valoare depășește 250 lei.

Din probele administrate în cauză,

nu a reieșit însă că pârâta a primit cu titlu de împrumut suma de decembrie 500

SUA de la reclamantă.

Prin urmare, instanța de apel în mod

judicios a statuat că reclamanții nu au putut să facă dovada împrumutului,

despre care fac vorbire în acțiunea introductivă, în favoarea pârâtei. Deci,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și dată cu aplicarea corectă

a legii.

Așadar, față de cele reținute Înalta

Curte constată că recursul declarat reclamantei împotriva deciziei civile nr. 2617

din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.P.

și B.A. împotriva deciziei nr. 2617 din 8 octombrie 2004 a Curții de apel

Suceava, secția civilă ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 iunie 2005.