ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5089/2005

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1199 din 22 septembrie 2003, Judecătoria Vânju Mare a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A.L.I., având ca obiect „rezoluțiune contract întreținere, împotriva pârâților L.I. și L.F., ca urmare a existenței autorității de lucru judecat. Pentru a hotărî astfel ,instanța a reținut că: Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju Mare la data de 10 mai 2002,reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul L.I. pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 295 din 19 februarie 2001,de către Notarul Public R.C. Acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1950 din 2 septembrie 2002, pronunțată de sus-numita judecătorie.

Această sentință a devenit definitivă si irevocabilă prin decizia civilă nr. 1384/A din 9 decembrie 2002,pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în apel si decizia civilă nr. 1584 din 8 mai 2003 a Curții de Apel Craiova dată în recurs. În timp ce pe rolul instanțelor menționate se află în curs de soluționare acțiunea reclamantei pentru rezoluțiunea contractului de întreținere, aceeași reclamantă, la 19 februarie 2003, a formulat o altă acțiune, împotriva aceluiași pârât, solicitând a se dispune rezoluțiunea aceluiași contract de întreținere, cu toate că acțiunea inițială nu fusese soluționată definitiv. Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., există lucru judecat atunci când a doua cerere dedusă judecății are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți, făcută între ele și în contra lor, în aceeași calitate.

Principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți ci și contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară dată în alt proces. Ca să existe autoritate de lucru judecat este suficient ca, din cuprinsul acțiunilor, să rezulte că scopul urmărit este același ,astfel că soluția dată de instanță într-un prim proces, are putere de lucru judecat în noua acțiune prin care se încearcă valorificarea aceluiași drept. Rezultă deci că scopul final urmărit de reclamantă în cel de al doilea litigiu este acela de a obține rezoluțiunea contractului de întreținere, deși prin hotărârile menționate acest raport juridic litigios fusese soluționat de prima instanță.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat apel reclamanta, formulând critici pe următoarele aspecte: - sentința civilă apelată est nelegală deoarece instanța a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, instanța trebuia să observe că acțiunea nu a fost redactată de o persoană cu pregătire juridică, împrejurare față de care avea obligația să ceară explicații cu privire la perioada în care nu a fost executată obligația de întreținere asumată de pârâți prin contract: - instanța nu a ținut cont de caracterul succesiv al obligației de întreținere, în sensul că este permisă formularea unor acțiuni succesive de rezoluțiune a contractului de întreținere, cu condiția de a se invoca neexecutarea obligației de întreținere în perioade diferite; - în mod greșit prima instanță a reținut că există identitate de obiect, cauză și părți deoarece, cel de al doilea proces are altă cauză, respectiv se invocă neexecutarea obligației de întreținere pentru o altă perioadă.

Prin decizia civilă nr. 397din 9 martie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamantă, apreciind că a doua acțiune prin care se solicita rezoluțiunea contractului de întreținere este lipsită de obiect deoarece a operat rezoluțiunea de drept a prezentului contract. În contra acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, reclamanta apreciază că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal deoarece instanța investită cu soluționarea apelului nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel prin care s-a invocat faptul că nu există autoritate de lucru judecat.

Recursul va fi admis pentru cele ce succed. Este greșită argumentarea instanței de apel potrivit căreia acțiunea reclamantei este lipsită de obiect deoarece intervenise rezoluțiunea de drept a contractului de întreținere. Contractul de întreținere este un contract cu prestații succesive, sens în care este permisă formularea mai multor acțiuni prin care să se ceară rezoluțiunea acestui tip de contract, cu condiția de a se invoca neexecutarea obligației de întreținere pentru perioade diferite. Curtea de Apel Craiova nu a cercetat nici unul din motivele de apel și, pe cale de consecință, nu s-a pronunțat asupra acestora. Soluția pronunțată trebuia dată în funcție de motivele invocate prin cererea de apel si nu pentru motive ce nu fac obiectul pricinii.

Față de cele ce preced, în raport cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa decizia atacată si a se trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta A.L.I. împotriva deciziei civile nr. 397 din 9 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, casează decizia atacată si trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2005.