ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6980/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6980/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 194 din 11

octombrie 2004, Tribunalul Olt a dispus astfel:

În baza art. 20, raportat la art. 174

și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen.,

raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.G., la

pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

64 C. pen., art. 71 C. pen. și art. 76 alin. ultim C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus

arestul preventiv, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea unui baston – corp delict.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea

civilă, formulată de partea civilă P.C.

A constatat acoperit prejudiciul

cauzat D.S.P. Olt și a obligat inculpatul la plata sumei de 11.989.185 lei, reactualizat

la momentul executării, reprezentând cheltuieli de spitalizare către D.S.P.

Dolj precum și la 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 27 iulie 2002, partea

vătămată P.C. s-a întâlnit cu inculpatul la un bar din comuna Brâncoveni – Olt,

unde au consumat băuturi alcoolice, iar în urma unei discuții contradictorii

referitoare la nerestituirea unui sac al inculpatului, de către partea

vătămată, inculpatul a împins-o pe aceasta, care a căzut la pământ, iar în

momentul în care se îndrepta spre ieșirea din bar, inculpatul s-a ridicat de la

masă și i-a aplicat câteva lovituri în zona capului cu bastonul.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel partea civilă C.A.S. Dolj și inculpatul B.G., criticând-o ca nelegală

și netemeinică.

Astfel, partea civilă a criticat

sentința sub aspectul laturii civile, solicitând în raport de dispozițiile

legale în vigoare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către aceasta.

Inculpatul a criticat sentința sub

aspectul încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată

solicitând schimbarea acestei încadrări în art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.,

întrucât nu a urmărit să suprime viața victimei iar leziunile produse prin

lovire nu erau de natură să producă urmarea cerută pentru existența

infracțiunii de tentativă de omor, starea sănătății acesteia agravându-se

datorită lipsei tratamentului medical, în subsidiar solicitându-se reducerea

pedepsei aplicată de prima instanță în raport de circumstanțele personale ale

acestuia.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 158 din 9 mai 2005, a admis apelul declarat de partea civilă C.A.S. Dolj

privind pe inculpatul B.G.

A desființat sentința sub aspectul

laturii civile.

A obligat pe inculpatul B.G. la

plata sumei de 11.989.185 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către

partea civilă C.S.A. Dolj cu dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a

hotărârii și până la achitarea debitului.

A înlăturat obligarea inculpatului

la plata cheltuielilor de spitalizare către D.S.P. Dolj.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 194 din 11 octombrie 2004

obligându-l la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul, vizând latura penală a cauzei și reiterând motivele

susținute în fața instanței de apel.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările

dosarului se constată că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă,

bazată pe un material probatoriu concludent, just apreciat (declarațiile

martorilor se coroborează cu recunoașterea inculpatului și concluziile actelor

medico – legale), în baza căruia fapta inculpatului a fost încadrată în mod

corect în prevederile tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută

și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen.

Susținerile recurentului – inculpat,

în sensul că încadrarea juridică a faptei este greșită, întrucât nu a urmărit

moartea victimei iar obiectul cu care a lovit precum și consecințele loviturii nu

erau prin ele însele de natură să producă moartea victimei, sunt nefondate,

fapta constituind tentativă la infracțiunea de omor calificat și nu de vătămare

corporală gravă, așa cum s-a susținut, întrucât obiectul folosit de inculpat,

respectiv un baston din lemn, era apt de a produce moartea, loviturile aplicate

având o mare intensitate, zona vizată este o zonă vitală, astfel încât în mod

corect s-a apreciat că inculpatul a prevăzut că acțiunea sa ar putea avea ca

rezultat decesul părții vătămate, consecință pe care chiar dacă nu a urmărit-o,

a acceptat-o.

De asemenea, forța cu care s-au

aplicat loviturile, constituie, în ansamblul celorlalte împrejurări ale cauzei,

un element hotărâtor pentru determinarea conținutului intenției și deci pentru

caracterizarea juridică a faptei ca tentativă de omor.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei aplicată de prima instanță, se constată că au fost avute

în vedere în totalitate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și toate

împrejurările invocate de inculpat, respectiv vârsta înaintată a acestuia,

starea precară a sănătății sale și comportamentul sincer pe parcursul

procesului penal, prima instanță aplicând o pedeapsă de 2 ani și 6 luni

închisoare, deci cu mult sub minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, se constată că în cauză

nu poate fi reținută starea de provocare în care s-a aflat inculpatul în

momentul săvârșirii infracțiunii deoarece nu sunt îndeplinite cerințele art. 73

lit. b) C. pen., care reglementează provocarea ca circumstanță atenuantă.

Prin urmare, pedeapsa de 2 ani și 6

luni închisoare nu este o pedeapsă mare, exagerată, ci dimpotrivă acest cuantum

este mult sub minimul special prevăzut de lege, ea fiind just individualizată

și de natură să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.

În consecință, criticile invocate de

inculpat nu constituie cazurile de casare înscrise la art. 385

9

pct.

17 și respectiv 14 C. proc. pen., și ca atare recursul declarat, se va

respinge, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Din oficiu nu s-au constatat cazuri

de casare, din cele prevăzute la art. 385

9

C. proc. pen.

Recurentul – inculpat va fi obligat

la cheltuieli judiciare către stat și onorariu avocat oficiu potrivit art. 189

și următoarele C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 158 din 9 mai 2005 a

Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 160 RON (1.600.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 decembrie 2005.