ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8724/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 1 februarie

2000, precizată la 27 martie 2000, reclamanții C.D. și I.S., moștenitori ai

defuncților C.G. și C.F., au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local al municipiului Craiova și RA

A.D.P.F.L. Dolj pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate și

posesie terenul în suprafață de 693 mp situat în Craiova, județul Dolj,

susținând că a fost preluat de către stat fără titlu din proprietatea autorilor

lor.

Calificând acțiunea ca fiind în

revendicare și aparținând dreptului comun, Judecătoria Craiova a examinat-o

prin prisma prevederilor Legii nr. 213/1998, cadru procesual în care a

constatat că, din terenul revendicat, suprafața de 483 mp are utilizarea de

cimitir, iar suprafața de 138 mp constituie curtea unei case de copii, astfel

încât fac parte din domeniul public.

Ca urmare, acțiunea a fost respinsă

prin sentința civilă nr. 1430 din 7 februarie 2001 pronunțată de Judecătoria

Craiova.

Prin decizia civilă nr. 2231 din 20

iunie 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, rămasă irevocabilă

prin decizia nr. 7141 din 3 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția civilă, a fost anulată sentința primei instanțe, iar cauza a fost

reținută de Tribunalul Dolj spre rejudecare în primă instanță.

S-a statuat că terenul în litigiu

face parte dintr-un grup de terenuri în suprafață totală de 25.000 mp care a

fost expropriat în vederea construirii „Casei Copilului”, după care s-a

constatat că pentru scopul enunțat nu este necesară întreaga suprafață

expropriată, diferența de 7.000 mp fiind transferată cimitirului Ungureni,

astfel că procesul are ca obiect o cerere în materie de expropriere din

competența de soluționare în primă instanță a tribunalului.

Rejudecând pricina în primă

instanță, Tribunalul Dolj, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 33 din 2

februarie 2004, prin care a respins „acțiunea formulată de reclamanții C.D. și I.S.

împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor București, Consiliul

Local Craiova și RA A.D.P.F.L. Craiova”.

Ca situație de fapt, tribunalul a

reținut că terenul are suprafața de 693 mp, a constituit proprietatea autorilor

reclamanților, a fost expropriat în anul 1961 în vederea construirii Casei

Copilului Craiova, care s-a și edificat, fiind în prezent ocupat de detalii de

sistematizare în sensul că este ocupat de construcția propriu zisă a leagănului

de copii, precum și de căi de acces betonate și spații verzi aferente.

În drept, aceeași instanță a

constatat că, realizându-se scopul exproprierii, dreptul de proprietate a fost

transferat expropriatorului, iar reclamanții nu fac nici dovada dreptului lor

de proprietate și nici cea a calității pârâților de posesori neproprietari,

astfel că sunt incidente prevederile art. 480 C. civ.

Declarând apel, reclamanții au

susținut, printre altele, că greșit s-a reținut în primă instanță existența

actului de expropriere, deoarece înscrisul depus ca dovadă în acest scop nu are

antet, număr, dată și semnătură, iar celelalte înscrisuri dovedesc numai

intenția de expropriere care nu a fost finalizată, precum și că greșit s-a

constatat că terenul aferent leagănului de copii cuprinde terenul în litigiu,

expertiza avută în vedere ignorând planul de construcție pus la dispoziție de

Direcția Arhivelor Naționale și raportul de expertiză tehnică întocmit în faza

de judecată parcursă la Judecătoria Craiova.

Cu referire la aceste critici,

Curtea de Apel Craiova a stabilit că sunt nefondate, actul de expropriere

producând efecte chiar dacă nu are număr, fiind lipsit de forță probantă

raportul de expertiză încuviințat de o instanță necompetentă material, iar

raportul de expertiză ordonat de tribunal în primă instanță confirmă situația

de fapt așa cum a fost reținută de tribunal.

Pentru aceste considerente, Curtea

de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul ca nefondat prin decizia nr.

1207 din 17 mai 2004.

Reclamanții C.D. și I.S. au declarat

recurs, dezvoltându-l numai în fapt în sensul că instanța de apel a calificat

greșit un proiect de expropriere ca fiind un veritabil act de expropriere și în

sensul că nu s-a preocupat pentru a stabili fără echivoc folosința actuală a

terenului în litigiu, pentru că în realitate acest teren este cuprins în

suprafața totală de 17.000 mp preluată de pârâta RA A.D.P.F.L. pentru

extinderea cimitirului Ungureni.

Recursul este întemeiat în limitele

celor ce succed.

Deși s-a creat un dubiu major în

privința modului în care terenul a fost preluat de către stat, lipsind de la

dosar însuși actul de expropriere, iar instanțele din al doilea ciclu procesual

declarând existența exproprierii doar pe baza unor înscrisuri care pot fi

interpretate și în sensul susținut de reclamanți, adică având valoare numai de

proiect de expropriere, nu se mai poate pune în discuție faptul exproprierii în

scopul construirii Casei Copilului Craiova decât încălcând autoritatea lucrului

judecat dată de decizia civilă nr. 2231 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Dolj

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7141 din 3 octombrie 2001 a Curții de Apel

Craiova, ceea ce este inadmisibil.

În aceste condiții, instanțele din

cel de al doilea ciclu procesual aveau obligația de a soluționa cererea

reclamanților ca fiind o acțiune în retrocedare având ca temei de drept

prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, iar nu prin prisma prevederilor art.

480 C. civ., cum greșit au procedat.

În raport cu atare temei de drept,

instanțele aveau obligația de a verifica pe bază de probe concludente dacă

terenul expropriat pentru construirea acelei case de copii a fost utilizat

total sau parțial potrivit scopului exproprierii.

Ori, instanțele au dat deplină și

exclusivă eficiență raportului de expertiză întocmit în al doilea ciclu

procesual de către ing. D.I.V., neobservând că acesta conține numai concluzii,

fără a arăta în concret procedeul care le-a determinat, având astfel simplă

valoare de afirmații lipsite de suport științific.

De asemenea, deși reclamanții au

formulat în scris obiecțiuni la acest raport de expertiză, tribunalul le-a

respins fără a motiva în nici un fel măsura luată.

Aceasta în condițiile în care, deși

administrată în fața unei instanțe necompetente, la dosar s-a aflat și o altă

expertiză prin care se constata că numai parte din terenul în litigiu era

aferent Casei de copii, altă parte fiind utilizată de cimitirul Ungureni.

Ca urmare, instanțele nu au fost

preocupate să lămurească pe deplin situația de fapt, în raport cu care să se

facă aplicarea corectă a legii.

Asemenea situație împiedică instanța

de recurs să exercite controlul judiciar, dat fiind că, potrivit dispozițiilor

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii, în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai

în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

lămurite.

Pentru toate cele ce preced,

recursul va fi admis, decizia din apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă

spre rejudecare la aceeași instanță de apel, care se va preocupa să lămurească

pe deplin situația de fapt prin încuviințarea oricăror probe pe care le va găsi

concludente (înscrisuri, o nouă expertiză tehnică etc.), rezolvând și

susținerile părților referitoare la starea de fapt, urmând a soluționa pricina

prin prisma art. 35 din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții

C.D. și I.S. împotriva

deciziei nr. 1207 din 17 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare în apel, la Curtea de Apel

Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.