ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5277/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 martie 2005, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. 3 din 11 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul a arătat că este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ sus-menționat, întrucât, împreună cu familia, a fost evacuat la 25 martie 1944, din comuna Davideni (U.R.S.S.), în comuna Argel, cu toate că primarul din acea perioadă al comunei, considerându-i fugari și venetici, i-a înregistrat ca refugiați, abia la 27 aprilie 1947. Tribunalul Suceava, secția civilă, inițial învestit, prin sentința nr. 266 din 4 aprilie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, reținând incidența dispozițiilor art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. Judecând în fond pricina în prima instanță, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 237 din 6 iulie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamantul este beneficiarul drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 martie 1944 - 6 martie 1945. Instanța de fond a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut că soluția instanței fondului este greșită, întrucât reclamantul nu a prezentat nici un document oficial din care să rezulte că refugiul a avut loc în anul 1944, ci numai declarațiile a doi martori, din extrasul emis de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale rezultând că familia s-a stabilit pe raza comunei Argel, la 27 aprilie 1947, dată care excede perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor. Criticile formulate sunt neîntemeiate. Din interpretarea teleologică a prevederilor actului normativ reparatoriu în discuție, rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor compensații, pentru prejudiciile suferite de persoanele care au fost persecutate de regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, aflându-se în situațiile enumerate în lege.

Nu se justifică excluderea intimatului-reclamant, de la acordarea drepturilor compensatorii reglementate, atâta timp, cât, prin actele de stare civilă depuse și declarațiile autentice ale martorilor P.E. și B.T., acesta a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că, în perioada martie 1944 - 6 martie 1945, a fost refugiat din localitatea de domiciliu Davideni, județul Storojineț, din fosta U.R.S.S., în localitatea Argel, ceea ce constituie o modalitate de persecuție în accepțiunea Legii nr. 189/2000. În ceea ce privește motivul refugiului, acesta trebuie interpretat în raport cu realitățile istorice ale momentului, fiind binecunoscute persecuțiile exercitate asupra populației române din zonă, de către autoritățile de ocupație, în perioada respectivă.

Nu se poate reține susținerea recurentei, potrivit căreia data stabilirii familiei intimatului în comuna Argel ar fi cea de 27 aprilie 1947, deoarece, așa după cum, în mod corect, a constatat și prima instanță, această dată menționată în subsolul tabelului nominal cu refugiații din Bucovina de Nord reprezintă data înscrierii în tabel a mențiunilor referitoare la familia intimatului. Având în vedere că instanța fondului a dat o corectă dezlegare a cauzei deduse judecății, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motive pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 237 din 6 iulie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2005.