ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5293/2005

Asupra recursului,

din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr.

11602 din 16 octombrie 2002 la Judecătoria Cluj Napoca, reclamanta V.G.A. a

chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca, D.A., C.V., D.P., K.A., M.S., P.M. și B.M. solicitând

ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună sistarea stării de indiviziune

asupra terenului imobil din C.F. Cluj, topo 380/1/X din care deține cota parte

de 39,736 parte și să-i fie atribuit în proprietate spațiul lateral de o parte

și de alta a căii de acces în imobil (spațiu pe care l-a și amenajat ca urmare

a autorizației emisă de primărie) precum și spațiul situat în partea stângă de

lângă poartă; de asemenea, reclamanta a mai solicitat și intabularea cotei de

teren ce urmează să-i fie atribuită.

În cauză s-a formulat cerere de

intervenție, în interes propriu, de către E.M. și cerere reconvențională de

către pârâții D.A., C.V., K.A., M.S. și B.M., prin care intervenientul și

pârâții au solicitat respingerea acțiunii și evacuarea reclamantei din părțile indivize

comune ale imobilului, respectiv poarta, scările și intrarea de sub poartă,

înscrise în C.F. Cluj-Napoca și obligarea reclamantei să elibereze prin

ridicarea afișelor cu vederi și cărți poștale expuse la vânzare, părțile

indivize comune. Soluționarea cererii reconvenționale a fost disjunsă, la data

de 4 decembrie 2002 când instanța a constatat că acțiunea principală este în

stare de judecată și a pronunțat sentința civilă nr. 11602 din 4 decembrie 2002

prin care a respins excepția privind lipsa calității procesuale active a

reclamantei; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P.D.

și P.M. și a respins acțiunea față de acești pârâți; a respins acțiunea

formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

După disjungere cererea reconvențională

a format obiectul dosarului nr. 698 din 14 ianuarie 2003 al Judecătoriei

Cluj-Napoca, soluționat prin sentința civilă nr. 8610 din 8 octombrie 2003,

prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, s-a admis în

parte acțiunea intentată de reclamanții D.A., C.V., K.A., M.S. și B.M. împotriva

pârâților V.G.A. și Statul Român, prin Consiliul Local Cluj-Napoca; s-a admis,

în parte, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de E.M.; s-a

dispus evacuarea pârâtei V.G.A. din părțile indivize comune, respectiv poarta,

scările și intrarea de sub poartă ale imobilului situat în Cluj Napoca; a fost

obligată pârâta să elibereze părțile indivize comune prin ridicarea

suporturilor cu vederi; s-a respins petitul privind plata daunelor cominatorii.

Apelul declarat de pârâta V.G.A.,

împotriva sentinței civile 8610/2003 a fost admis, prin deciziei nr. 500/A din

3 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, și în consecință s-a

schimbat sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamanților precum și

cererea de intervenție în interes propriu.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea a reținut că pârâtei V.G.A. i s-a eliberat de către Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca certificatul de urbanism nr. 611 din 26 februarie 2001

și autorizația de construire nr. 353/2001 pentru amenajarea vitrinei existente

în holul de la intrarea în imobil.

Reclamanții D.A., C.V., K.A., M.S., B.M.

și E.M. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 500/2004, susținând, în

esență, că în mod nelegal curtea de apel a considerat că nu sunt îndeplinite

condițiile abuzului de drept respectiv art. 1 și art. 3 din Decretul nr.

31/1954, coroborat cu art. 480 C. civ. deoarece din probele administrate a

rezultat că pârâta are un drept de coproprietate asupra părților indivize

comune înscrise în C.F., coproprietate care este forțată și perpetuă și în

consecință pârâta nu poate folosi în exclusivitate părțile indivize comune

asupra cărora și reclamanții au un drept de coproprietate.

De asemenea, reclamanții mai arată

că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul dedus judecății respectiv

autorizația de comerț stradal eliberată de Consiliul Local Cluj-Napoca,

apreciind că nu are nici o relevanță juridică faptul că intimații în calitate

de coproprietari–coindivizari asupra părților indivize comune (respectiv asupra

spațiului de sub poarta și scările imobilului) nu și-au dat consimțământul la

eliberarea acestei autorizații întrucât era suficient acordul chiriașilor;

abonamentele de comerț stradal valabile până la data de 31 decembrie 2004

eliberate la cererea pârâtei de către Consiliul Local Cluj constituie, de

asemenea, un abuz de drept deoarece încalcă drepturile celorlalți coproprietari

asupra părților indivize comune, care nu și-au dat consimțământul. Prin

activitatea de comerț stradal desfășurată de pârâtă se împiedică accesul în

imobil, mai susțin recurenții.

În raport de aceste motive,

reclamanții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei apelate în

sensul respingerii apelului și menținerii dispozițiilor sentinței civile nr.

8610/2003.

Pârâta a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece anterior eliberării

autorizației de funcționare a obținut acordul tuturor locatarilor, iar faptul

că ulterior, în temeiul Legii nr. 112/1995 unii dintre foștii locatari chiriași

au cumpărat apartamentele, devenind proprietari nu are relevanță privind

consimțământul.

Înalta Curte, analizând decizia

apelată în raport de motivele de recurs și de întâmpinarea formulată, constată

că în imobilul din P. se află 13 apartamente, reclamanții sunt proprietarii

câte unui apartament, iar restul apartamentelor sunt proprietatea Statului

Român. Dreptul de proprietate asupra apartamentelor conferă și un drept de

coproprietate asupra părților indivize comune respectiv terenul pe care este

construit imobilul, fundații, coridoare, poarta și scările de acces în imobil

etc.

În intrarea de sub poarta imobilului

pârâta a amenajat, pe pereți, mai multe vitrine în care sunt expuse ilustrate

pentru comercializare. Această activitate comercială este desfășurată de către

pârâtă în temeiul certificatului de urbanism nr. 611 din 26 februarie 2001 și

autorizației de construire nr. 353/2001 eliberate de Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca și abonamentului de comerț stradal nr. 502/421 din 18

februarie 2004.

Vitrinele în care sunt expuse

ilustratele nu au fost construite de reclamantă, ele existau în holul de la

intrare, după cum rezultă din adresa nr. 1644 din 18 decembrie 2000 eliberată

de Direcția Monumentelor Istorice din Ministerul Culturii în care se precizează

lucrările care se pot executa pentru expunerea ilustratelor.

Din expertiza tehnică efectuată de

ing. M.M. rezultă că spațiul în care se desfășoară activitatea de comerț cu

ilustrate este parte componentă a părților indivize comune ale imobilului

(intrarea de sub poartă de acces în imobil) și se încadrează în prevederile

documentației în baza căreia s-a emis autorizația de construire.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că pârâta desfășoară activitatea de comercializare a ilustratelor, în baza

autorizațiilor emise de organul competent, Consiliul Local al Municipiului Cluj

Napoca iar legalitatea emiterii acestor autorizații este de competența

instanței de contencios administrativ și în consecință analizarea motivului de

recurs privind consimțământul coproprietarilor la eliberarea acestor

autorizații nu este de competența instanței civile.

Reclamanții nu au dovedit că pârâta

ar folosi în mod exclusiv și abuziv spațiul de la intrarea de sub poarta

principală sau că prin activitatea comercială s-ar împiedica folosința normală

a căii de acces în imobil, și în consecință susținerile lor sunt simple

afirmații.

În raport de considerentele expuse,

Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.

Potrivit art. 274 C. proc. civ.,

reclamanții vor fi obligați la 10.000.000 lei către pârâtă, cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

B.M., C.V., D.A.,

K.A., M.S. și E.M. împotriva deciziei nr. 500/A din 3 martie 2004 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă.

Obligă

pe recurenți, în solidar, să plătească pârâtei V.G.A. suma de 10.000.000 lei

cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.