ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3006/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 ianuarie 2004, reclamanta SC A. SRL cu sediul în municipiul Suceava a solicitat ca în contradictoriu cu Primăria municipiului Suceava să se constate calitatea sa de proprietar asupra imobilului situat în municipiul Suceava, cumpărat de la pârâtă cu suma de 55.000.000 lei și achitată cu factura nr. 6058091 din 29 septembrie 2000. Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 553 din 26 martie 2004, a respins acțiunea reclamantei. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 126 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

S-a reținut în considerentele deciziei că acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., este inadmisibilă, reclamanta are la îndemână calea unei acțiuni în realizare, înlăuntrul căreia își poate valorifica dreptul de proprietate pretins. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs și a susținut că este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că între părți s-a realizat o înțelegere privind compensarea debitelor reciproce, respectiv a sumei de 55.000.000 lei prețul neachitat al imobilului cumpărat de la intimată și suma de 58.211.968 lei pe care aceasta o datora la rândul său reprezentând contravaloarea lucrării „Instalații automatizare măsură debite și nivele” executată de recurentă în vederea îmbunătățirii sistemului de distribuție a apei din sursa Berchisești.

S-a susținut că primăria nu și-a executat obligațiile asumate prin înțelegerea dintre părți și a refuzat compensarea debitelor acceptată inițial. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente, iar conform art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept; cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Rezultă deci că dispozițiile art. 109 C. proc. civ., reglementează acțiunea în realizarea dreptului, iar prevederile art. 111 pe cea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

În speță, reclamanta și-a formulat cererea de chemare în judecată a pârâtei ca o acțiune în constatare și nu una în realizare, așa încât în mod corect ambele instanțe, au reținut că este inadmisibilă. Față de caracterul subsidiar al acțiunii în constatare reglementată de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., reclamanta în măsura în care se consideră proprietara imobilului din litigiu, poate să promoveze o acțiune în realizarea dreptului pretins, în care să invoce și apărările privind plata prețului acestuia. Pentru toate aceste considerente, se constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică. Așa fiind, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 126 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.