ÎCCJ, Decizia nr. 25/2005

în compunerea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 8J din 31 mai 2005, C.S.M. a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, împotriva judecătorului D.D.D., de la Judecătoria Pitești și a dispus trimiterea cauzei, la Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, pentru efectuarea procedurii disciplinare. Pentru a hotărî astfel, C.S.M. a reținut următoarele: Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a sesizat C.S.M., cu acțiunea disciplinară exercitată împotriva judecătorului D.D.D., de la Judecătoria Pitești, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 97 lit. j), k) și l) din Legea nr. 303/2004.

În motivarea acțiunii disciplinare s-a arătat că în luna noiembrie 2004, când D.D.D. își desfășura activitatea, ca procuror, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, a avut repartizate, pentru soluționare, un număr de 30 dosare. Dintre acestea, procurorul a soluționat numai 10 dosare. Totodată, în aceeași perioadă, D.D.D. nu a semnat condica de prezență, nu a participat la ședințele de lucru cu procurorii, fără a justifica absențele, iar în data de 23 noiembrie 2004 nu a fost la serviciu. C.S.M. a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cu referire la art. 36 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.S.M., titularul acțiunii disciplinare în cazul judecătorilor de la judecătorii, este colegiul de conducere al curții de apel.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cu referire la art. 37 alin. (2) din regulament, cercetarea prealabilă se efectuează de judecătorii - inspectori din cadrul curților de apel. Or, în cauză, deși D.D.D. are calitatea de judecător, acțiunea disciplinară a fost exercitată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a dispus și efectuarea cercetării prealabile. Împotriva acestei hotărâri, judecătorul D.D.D. a declarat recurs. Recurentul a susținut că prin introducerea în cauză a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești și dispunând trimiterea cauzei acestui organ, pentru efectuarea cercetării prealabile, C.S.M. a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Totodată, hotărârea este dată cu încălcarea legii, cu referire la dispunerea de către C.S.M., fără a pune în discuția părților, a însușirii acțiunii disciplinare de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 39 alin. (2) lit. b) C. muncii, orice persoană salarizată are, între altele „obligația de a respecta disciplina muncii”, iar potrivit lit. a) din același act normativ are „obligația de a îndeplini atribuțiile ce-i revin (...)”.

Totodată, prin art. 1 alin. (2) din același cod s-a stabilit că prevederile acestuia „se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”. Prin art. 90-93 din Legea nr. 303/2004, republicată, (art. 89-92 din legea menționată, nemodificată), au fost stabilite îndatoririle magistraților, fără ca dispozițiile specifice, sub aspectul îndeplinirii obligațiilor arătate, să aibă caracter derogatoriu de la dreptul comun. Din economia textelor menționate rezultă că respectarea unor anumite reguli, predeterminate, este o condiție obiectivă, de la care nu se poate deroga, indispensabilă activității din cadrul oricărei structuri organizaționale.

Această condiție are drept scop realizarea ordinii necesare în cadrul executării, după caz, a raportului social de muncă, de serviciu sau de funcție, indispensabilă atingerii finalității pentru care structura organizațională respectivă a fost constituită, în condițiile legii, corespunzător unei necesități sociale concrete. Drept urmare, prin art. 263 alin. (2) C. muncii, s-a stabilit că „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern (...)”. Ca atare, respectarea sistemului normelor ce reglementează o anume activitate, revine ca obligație, oricărei persoane ce o desfășoară.

Din menționatul text legal rezultă elementele esențiale, cu valoare de condiții, a căror întrunire cumulativă justifică angajarea răspunderii disciplinare, respectiv: calitatea de persoană parte a unui raport de muncă, de serviciu sau de funcție, existența unei fapte ilicite, săvârșirea acesteia cu vinovăție, producerea unui rezultat dăunător, legătura de cauzalitate din fapta ilicită și rezultatul dăunător. În acest context, răspunderea disciplinară a magistraților a fost stabilită prin art. 96-99 din Legea nr. 304/2004 (art. 98-101 din Legea nr. 304/2004, republicată). Corespunzător dispozițiilor art. 98 din actul normativ menționat, magistrații răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru comportări ce dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiției.

Este de reținut că statutul disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, stabilește doar acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare specifice, fără a privi condițiile răspunderii disciplinare. Ca atare, acestea, precum și cauzele exoneratoare rămân cele reglementate de dreptul comun. Însă angajarea răspunderii disciplinare se realizează potrivit unei proceduri cuprinzând norme menite a asigura, concomitent, eficiența combaterii actelor și comportărilor dăunătoare, stabilirea exactă a faptelor, asigurarea dreptului la apărare și evitarea aplicării unor sancțiuni injuste. În cazul contestării sancțiunii disciplinare aplicate, respectarea acestei proceduri face obiectul controlului judecătoresc, sub toate aspectele, inclusiv sub cel privitor la exercitarea acțiunii disciplinare de către titularul învestit legal cu această prerogativă.

Rezultă, așadar, cu evidență că, atât respectarea statutului disciplinar, cât și a normelor procedurale privind exercitarea acțiunii disciplinare, constituie obligații legale, a căror încălcare este sancționată. Privind, însă, obligații diferite, decurgând din dreptul substanțial, respectiv procedural, și sancțiunea este diferită. În cauză, s-a constatat nerespectarea normelor procedurale, cu referire la titularul acțiunii disciplinare, judicios sancționată de C.S.M., cu inadmisibilitatea acesteia, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de critică sub acest aspect. Soluția este, însă, criticabilă, sub aspectul dispoziției de trimitere a cauzei, la Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, pentru efectuarea procedurii disciplinare prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, „C.S.M. îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea privind statutul magistraților nr. 303/2004, precum și pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență de către aceștia, dacă fapta nu constituie infracțiune”. Prin urmare, activitatea C.S.M., prin secțiile sale, ca instanță disciplinară, este supusă regulilor de desfășurare a procesului civil, determinate de legea procesual-civilă. Or, în sistemul coerent al procesului civil, cu referire la hotărârea de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, nu există temei legal pentru restituirea cauzei la titularul dreptului la acțiune.

De altfel, pe lângă lipsa unei dispoziții procedurale în acest sens, în Codul de procedură civilă, sesizarea în modul arătat, a titularului acțiunii disciplinare nu este prevăzută nici în Legea nr. 317/2004, ca atribuție a C.S.M. și nici în art. 52 din Legea nr. 304/2004, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate. Acesta este motivul pentru care, în considerentele hotărârii C.S.M., cu referire la această dispoziție, nu este arătat temeiul de drept. Prin urmare, recursul declarat de judecătorul D.D.D. se constată a fi întemeiat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată fiind supusă cazului de casare prevăzut în art. 304 pct. 4 C. proc. civ., cu referire la imixtiunea în atribuțiile colegiului, ca organ de conducere executivă.

În fine, dispoziția menționată este și lipsită de finalitate practică, în raport cu modificarea ulterioară a Legii nr. 317/2004, prin Legea nr. 247/2005, în sensul că în prezent, acțiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale C.S.M. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul și va casa hotărârea atacată, numai în partea privind dispoziția de trimitere a cauzei, la Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, pentru efectuarea procedurii disciplinare, pe care o înlătură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.D.D., judecător la Judecătoria Pitești, împotriva hotărârii nr. 8J din 31 mai 2005, pronunțată de C.S.M., secția pentru judecători, în dosarul nr. 6J/2005. Casează hotărârea atacată, numai în partea privind dispoziția de trimitere a cauzei, la Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, pentru efectuarea procedurii disciplinare prevăzute de lege, pe care o înlătură. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.