ÎCCJ, Decizia nr. 25/2005

în compunerea prevăzută de art. 24

din Legea nr. 304/2004, republicată

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 8J din 31

mai 2005, C.S.M. a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Colegiul de

conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, împotriva

judecătorului D.D.D., de la Judecătoria Pitești și a dispus trimiterea cauzei,

la Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, pentru efectuarea

procedurii disciplinare.

Pentru a hotărî astfel,

C.S.M. a reținut următoarele:

Colegiul de conducere al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a sesizat C.S.M., cu acțiunea

disciplinară exercitată împotriva judecătorului D.D.D., de la Judecătoria

Pitești, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 97 lit.

j), k) și l) din Legea nr. 303/2004.

În motivarea acțiunii

disciplinare s-a arătat că în luna noiembrie 2004, când D.D.D. își desfășura

activitatea, ca procuror, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, a avut

repartizate, pentru soluționare, un număr de 30 dosare. Dintre acestea,

procurorul a soluționat numai 10 dosare.

Totodată, în aceeași

perioadă, D.D.D. nu a semnat condica de prezență, nu a participat la ședințele

de lucru cu procurorii, fără a justifica absențele, iar în data de 23 noiembrie

2004 nu a fost la serviciu.

C.S.M. a apreciat că

sesizarea este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr.

317/2004, cu referire la art. 36 alin. (1) din Regulamentul de organizare și

funcționare al C.S.M., titularul acțiunii disciplinare în cazul judecătorilor

de la judecătorii, este colegiul de conducere al curții de apel.

Totodată, potrivit art. 46

alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cu referire la art. 37 alin. (2) din

regulament, cercetarea prealabilă se efectuează de judecătorii - inspectori din

cadrul curților de apel.

Or, în cauză, deși D.D.D.

are calitatea de judecător, acțiunea disciplinară a fost exercitată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a dispus și efectuarea

cercetării prealabile.

Împotriva acestei hotărâri,

judecătorul D.D.D. a declarat recurs.

Recurentul a susținut că

prin introducerea în cauză a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești

și dispunând trimiterea cauzei acestui organ, pentru efectuarea cercetării

prealabile, C.S.M. a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Totodată, hotărârea este dată

cu încălcarea legii, cu referire la dispunerea de către C.S.M., fără a pune în

discuția părților, a însușirii acțiunii disciplinare de Colegiul de conducere

al Curții de Apel Pitești.

În concluzie, recurentul a

solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii atacate și, în

rejudecare, respingerea acțiunii, ca fiind introdusă de o persoană fără

calitate procesuală.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 39 alin. (2)

lit. b) C. muncii, orice persoană salarizată are, între altele „obligația de a

respecta disciplina muncii”, iar potrivit lit. a) din același act normativ are

„obligația de a îndeplini atribuțiile ce-i revin (...)”.

Totodată, prin art. 1 alin. (2) din

același cod s-a stabilit că prevederile acestuia „se aplică și raporturilor de

muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu

conțin dispoziții specifice derogatorii”.

Prin art. 90-93 din Legea nr.

303/2004, republicată, (art. 89-92 din legea menționată, nemodificată), au fost

stabilite îndatoririle magistraților, fără ca dispozițiile specifice, sub

aspectul îndeplinirii obligațiilor arătate, să aibă caracter derogatoriu de la

dreptul comun.

Din economia textelor

menționate rezultă că respectarea unor anumite reguli, predeterminate, este o

condiție obiectivă, de la care nu se poate deroga, indispensabilă activității

din cadrul oricărei structuri organizaționale.

Această condiție are drept

scop realizarea ordinii necesare în cadrul executării, după caz, a raportului

social de muncă, de serviciu sau de funcție, indispensabilă atingerii

finalității pentru care structura organizațională respectivă a fost

constituită, în condițiile legii, corespunzător unei necesități sociale

concrete.

Drept urmare, prin art. 263 alin. (2)

C. muncii, s-a stabilit că „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu

munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție, prin

care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern (...)”.

Ca atare, respectarea sistemului

normelor ce reglementează o anume activitate, revine ca obligație, oricărei

persoane ce o desfășoară.

Din menționatul text legal

rezultă elementele esențiale, cu valoare de condiții, a căror întrunire

cumulativă justifică angajarea răspunderii disciplinare, respectiv: calitatea

de persoană parte a unui raport de muncă, de serviciu sau de funcție, existența

unei fapte ilicite, săvârșirea acesteia cu vinovăție, producerea unui rezultat

dăunător, legătura de cauzalitate din fapta ilicită și rezultatul dăunător.

În acest context,

răspunderea disciplinară a magistraților a fost stabilită prin art. 96-99 din

Legea nr. 304/2004 (art. 98-101 din Legea nr. 304/2004, republicată).

Corespunzător dispozițiilor

art. 98 din actul normativ menționat, magistrații răspund disciplinar pentru

abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru comportări ce

dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiției.

Este de reținut că statutul

disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora,

stabilește doar acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare

specifice, fără a privi condițiile răspunderii disciplinare.

Ca atare, acestea, precum și

cauzele exoneratoare rămân cele reglementate de dreptul comun.

Însă angajarea răspunderii

disciplinare se realizează potrivit unei proceduri cuprinzând norme menite a

asigura, concomitent, eficiența combaterii actelor și comportărilor dăunătoare,

stabilirea exactă a faptelor, asigurarea dreptului la apărare și evitarea

aplicării unor sancțiuni injuste.

În cazul contestării

sancțiunii disciplinare aplicate, respectarea acestei proceduri face obiectul

controlului judecătoresc, sub toate aspectele, inclusiv sub cel privitor la

exercitarea acțiunii disciplinare de către titularul învestit legal cu această

prerogativă.

Rezultă, așadar, cu evidență

că, atât respectarea statutului disciplinar, cât și a normelor procedurale

privind exercitarea acțiunii disciplinare, constituie obligații legale, a căror

încălcare este sancționată.

Privind, însă, obligații

diferite, decurgând din dreptul substanțial, respectiv procedural, și

sancțiunea este diferită.

În cauză, s-a constatat

nerespectarea normelor procedurale, cu referire la titularul acțiunii

disciplinare, judicios sancționată de C.S.M., cu inadmisibilitatea acesteia,

hotărârea atacată nefiind susceptibilă de critică sub acest aspect.

Soluția este, însă,

criticabilă, sub aspectul dispoziției de trimitere a cauzei, la Colegiul de

conducere al Curții de Apel Pitești, pentru efectuarea procedurii disciplinare

prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 44 alin. (1) din

Legea nr. 317/2004, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii

atacate, „C.S.M. îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de

judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor,

pentru faptele prevăzute în Legea privind statutul magistraților nr. 303/2004,

precum și pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență de

către aceștia, dacă fapta nu constituie infracțiune”.

Prin urmare, activitatea C.S.M.,

prin secțiile sale, ca instanță disciplinară, este supusă regulilor de

desfășurare a procesului civil, determinate de legea procesual-civilă.

Or, în sistemul coerent al

procesului civil, cu referire la hotărârea de respingere a acțiunii, ca

inadmisibilă, nu există temei legal pentru restituirea cauzei la titularul

dreptului la acțiune.

De altfel, pe lângă lipsa

unei dispoziții procedurale în acest sens, în Codul de procedură civilă,

sesizarea în modul arătat, a titularului acțiunii disciplinare nu este

prevăzută nici în Legea nr. 317/2004, ca atribuție a C.S.M. și nici în art. 52

din Legea nr. 304/2004, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii

atacate.

Acesta este motivul pentru

care, în considerentele hotărârii C.S.M., cu referire la această dispoziție, nu

este arătat temeiul de drept.

Prin urmare, recursul

declarat de judecătorul D.D.D. se constată a fi întemeiat sub aspectul acestei

critici, hotărârea atacată fiind supusă cazului de casare prevăzut în art. 304

pct. 4 C. proc. civ., cu referire la imixtiunea în atribuțiile colegiului, ca

organ de conducere executivă.

În fine, dispoziția

menționată este și lipsită de finalitate practică, în raport cu modificarea

ulterioară a Legii nr. 317/2004, prin Legea nr. 247/2005, în sensul că în

prezent, acțiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale

C.S.M.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va admite recursul și va casa hotărârea

atacată, numai în partea privind dispoziția de trimitere a cauzei, la Colegiul

de conducere al Curții de Apel Pitești, pentru efectuarea procedurii

disciplinare, pe care o înlătură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.D.D.,

judecător la Judecătoria Pitești,

împotriva hotărârii nr. 8J din 31 mai 2005, pronunțată de C.S.M., secția pentru

judecători, în dosarul nr. 6J/2005.

Casează hotărârea atacată, numai în

partea privind dispoziția de trimitere a cauzei, la Colegiul de conducere al

Curții de Apel Pitești, pentru efectuarea procedurii disciplinare prevăzute de

lege, pe care o înlătură.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.