ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4320/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 2902 din 22 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul

nr. 2946/2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA

Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu A.R.R.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

La data de 16 august 2004,

reclamanta a chemat în judecată, autoritatea administrativă pârâtă și a cerut

să i se recunoască dreptul exclusiv de a efectua transport regulat de persoane,

pe traseele pentru care deține licență de execuție și anularea licențelor de

transport rutier public pe care le dețin acele societăți de transport care nu

respectă traseele ce le-au fost acordate.

Totodată, a cerut obligarea

autorității pârâte la plata unor despăgubiri, în sumă de 3.946.111.488 ROL.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că reclamanta deține licențe de execuție transport auto public de

călători, pentru 7 trasee care pornesc din orașul Roșiorii de Vede și că a

constatat că pe aceste trasee execută astfel de activitate, și alte persoane

fizice și juridice, fără a deține licențe legale, aspecte pe care le-a semnalat

și A.R.R., la data de 1 mai 2003.

În motivarea soluției de respingere

a acțiunii, instanța de fond a reținut că, pe de o parte, în cauză, nu este

vorba de un refuz nejustificat al autorității pârâte de a rezolva cererea

reclamantei cu privire la un drept recunoscut de lege, la dosar existând

adresele prin care i s-a răspuns în cursul anului 2004, la cererile formulate,

precum și un număr important de procese-verbale de contravenție încheiate de

organele de control, pentru fapte constatate pe traseele indicate de

reclamantă.

Pe de altă parte, a mai

motivat instanța de fond, chiar dacă potrivit art. 36 din O.G. nr. 44/1997,

este prevăzută și sancțiunea complementară de anulare a licenței în cazul unor

abateri grave și repetate, dreptul de apreciere aparține exclusiv autorității

pârâte, reclamanta nefiind titulara unui drept de a cere și obține aplicarea

acestei sancțiuni potrivit propriilor aprecieri.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs SC R. SA Roșiorii de Vede care, fără a-și sistematiza criticile

în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a susținut că

instanța de fond a reținut în mod greșit că nu sunt îndeplinite cerințele art.

1 din Legea nr. 29/1990.

Astfel, recurenta susține că

este titulara unui drept recunoscut de lege, și anume, acela de a-i fi

protejate interesele față de persoanele fizice și juridice care efectuează

transporturi rutiere, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

Totodată, mai susține

recurenta, A.R.R. trebuia să aplice prevederile O.G. nr. 44/1997, în scopul

apărării intereselor operatorilor rutieri legali, iar nu în mod discreționar și

ineficient.

Recursul este nefondat.

Cele două critici formulate

de recurentă, prezentate sintetic mai sus, se referă de fapt la aceeași

problemă: dacă instanța de fond a judecat corect în privința

existenței/inexistenței unui drept prevăzut de lege în favoarea reclamantei,

care să-i ofere posibilitatea de a cere aplicarea de către A.R.R., a sancțiunii

complementare prevăzute de art. 46 din O.G. nr. 44/1997, privind transporturile

rutiere.

Într-adevăr, potrivit

acestor prevederi, autoritatea competentă poate să suspende sau să anuleze

licențele de transport, în caz de abateri grave sau repetate de la

reglementările specifice privind transportul rutier și protecția mediului, când

una dintre condițiile impuse pentru obținerea licenței de transport nu mai este

îndeplinită.

Dar, potrivit prevederilor

art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la

data litigiului, numai persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege,

printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități

administrative, se poate adresa instanței de contencios administrativ.

Or, chiar

recurenta-reclamantă își definește dreptul pretins, ca fiind interesul legitim

de a nu fi concurată pe traseele alocate de alți operatori neautorizați sau

autorizați pentru alte trasee rutiere.

Astfel fiind, în mod corect

a reținut instanța de fond, că autoritatea pârâtă, prin refuzul de a aplica

sancțiunea anulării licențelor aparținând altor operatori rutieri, nu a vătămat

nici un drept recunoscut de lege în favoarea recurentei-reclamante și nu sunt

îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

În concluzie, recursul va fi

respins ca neîntemeiat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC R. SA Roșiorii de Vede împotriva sentinței civile nr. 2902 din 22

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 septembrie 2005.