ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4320/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 2902 din 22 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2946/2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu A.R.R. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: La data de 16 august 2004, reclamanta a chemat în judecată, autoritatea administrativă pârâtă și a cerut să i se recunoască dreptul exclusiv de a efectua transport regulat de persoane, pe traseele pentru care deține licență de execuție și anularea licențelor de transport rutier public pe care le dețin acele societăți de transport care nu respectă traseele ce le-au fost acordate.

Totodată, a cerut obligarea autorității pârâte la plata unor despăgubiri, în sumă de 3.946.111.488 ROL. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta deține licențe de execuție transport auto public de călători, pentru 7 trasee care pornesc din orașul Roșiorii de Vede și că a constatat că pe aceste trasee execută astfel de activitate, și alte persoane fizice și juridice, fără a deține licențe legale, aspecte pe care le-a semnalat și A.R.R., la data de 1 mai 2003. În motivarea soluției de respingere a acțiunii, instanța de fond a reținut că, pe de o parte, în cauză, nu este vorba de un refuz nejustificat al autorității pârâte de a rezolva cererea reclamantei cu privire la un drept recunoscut de lege, la dosar existând adresele prin care i s-a răspuns în cursul anului 2004, la cererile formulate, precum și un număr important de procese-verbale de contravenție încheiate de organele de control, pentru fapte constatate pe traseele indicate de reclamantă.

Pe de altă parte, a mai motivat instanța de fond, chiar dacă potrivit art. 36 din O.G. nr. 44/1997, este prevăzută și sancțiunea complementară de anulare a licenței în cazul unor abateri grave și repetate, dreptul de apreciere aparține exclusiv autorității pârâte, reclamanta nefiind titulara unui drept de a cere și obține aplicarea acestei sancțiuni potrivit propriilor aprecieri. Împotriva acestei soluții a formulat recurs SC R. SA Roșiorii de Vede care, fără a-și sistematiza criticile în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990. Astfel, recurenta susține că este titulara unui drept recunoscut de lege, și anume, acela de a-i fi protejate interesele față de persoanele fizice și juridice care efectuează transporturi rutiere, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

Totodată, mai susține recurenta, A.R.R. trebuia să aplice prevederile O.G. nr. 44/1997, în scopul apărării intereselor operatorilor rutieri legali, iar nu în mod discreționar și ineficient. Recursul este nefondat. Cele două critici formulate de recurentă, prezentate sintetic mai sus, se referă de fapt la aceeași problemă: dacă instanța de fond a judecat corect în privința existenței/inexistenței unui drept prevăzut de lege în favoarea reclamantei, care să-i ofere posibilitatea de a cere aplicarea de către A.R.R., a sancțiunii complementare prevăzute de art. 46 din O.G. nr. 44/1997, privind transporturile rutiere. Într-adevăr, potrivit acestor prevederi, autoritatea competentă poate să suspende sau să anuleze licențele de transport, în caz de abateri grave sau repetate de la reglementările specifice privind transportul rutier și protecția mediului, când una dintre condițiile impuse pentru obținerea licenței de transport nu mai este îndeplinită.

Dar, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data litigiului, numai persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative, se poate adresa instanței de contencios administrativ. Or, chiar recurenta-reclamantă își definește dreptul pretins, ca fiind interesul legitim de a nu fi concurată pe traseele alocate de alți operatori neautorizați sau autorizați pentru alte trasee rutiere. Astfel fiind, în mod corect a reținut instanța de fond, că autoritatea pârâtă, prin refuzul de a aplica sancțiunea anulării licențelor aparținând altor operatori rutieri, nu a vătămat nici un drept recunoscut de lege în favoarea recurentei-reclamante și nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

În concluzie, recursul va fi respins ca neîntemeiat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA Roșiorii de Vede împotriva sentinței civile nr. 2902 din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.