ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6543/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6543/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petenții V.C. și V.C. au formulat,

la data de 29 aprilie 2005, plângere potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției emisă în data de 15 martie 2005 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată,

această plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de

judecătorul U.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin plângere, petenții au susținut

că, judecătorul U.A. judecând dosarul nr. 5717/2004 al Judecătoriei sector 3

București, a încălcat flagrant normele de procedură impuse de legislația civilă

respectiv cele privind verificarea scriptelor cât și cele de efectuarea

expertizei grafoscopice referitor la înscrierea din conținutul înscrisului

numit „convenție” precum și semnătura acestuia cât și dacă înscrisul și

semnătura de pe acesta aparțin petentului V.C.

Fiind analizate actele dosarelor s-a

reținut că, petenții au chemat în judecată pe B.N., pentru a se constata

inexistența dreptului pârâtului de a cere restituirea de către reclamanți a

unui împrumut de 7410 dolari S.U.A. și să se constate nulitatea absolută a

actului numit „convenție” din 15 iulie 1996 întrucât lipsește consimțământul

reclamanților.

S-a susținut de către petenți că

înscrisul sub semnătură privată definit „declarație” prin care au recunoscut că

au față de pârât o datorie de 7410 dolari S.U.A., a fost semnat ca urmare a

violențelor fizice și psihice exercitate de pârât și a altor persoane.

Au mai arătat reclamanții că,

înscrisul „Convenție” este nul pe de o parte pentru că nu l-au semnat, iar pe

de altă parte că, au luat cunoștință de existența acestuia abia în 2000 în

timpul cercetărilor efectuate.

Cu ocazia soluționării cauzei civile

de Judecătoria sector 3 prin declinare de către Judecătoria sector 2, petenții

au solicitat administrarea probei cu acte, interogatoriu, expertiza

grafoscopică și proba testimonială, cei trei martori care au semnat convenția.

Pârâtul B.N. a solicitat și el proba

cu acte, interogatoriu și proba testimonială, cei trei martori, opunându-se

administrării probei cu expertiza.

Instanța, prin încheierea din 19 mai

2004, a admis pentru ambele părți proba cu înscrisuri, interogatoriu și cea

testimonială ca probe utile și pertinente soluționării cauzei; respingând proba

cu expertiza grafoscopică, probe în baza cărora instanța a respins excepția

inadmisibilității capătului de cerere referitor la constatarea inexistenței

dreptului pârâtului de a cere restituirea de la reclamanți a unui împrumut de

7410 dolari S.U.A. și, ca neîntemeiată, cererea reclamanților în contradictoriu

cu pârâtul și obligarea acestora la plata sumei de 8 milioane lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că în cursul anului 1995 pârâtul a împrumutat reclamantului

V.C. 7410 dolari S.U.A. întocmindu-se două înscrisuri, unul definit

„declarație” datată 10 iunie 1996 scris de V.C. și semnat de ambii reclamanți,

prin care recunosc datoria și se obligă să achite până la 10 iulie 1996,

garantând-o cu bunurile mobile din apartament.

Cel de-al doilea înscris denumit

„Convenție” semnat de V.C. a consfințit înțelegerea părților de a stinge

datoria prin trecerea în proprietate de la debitor la creditor a bunurilor

mobile enumerate în act, convenind totodată asupra încetării contractului de

închiriere la data de 15 iulie 1996.

S-a mai stabilit că actul încheiat

la 4 octombrie 1996 a fost semnat de ambii reclamanți, iar cel încheiat la 15

iulie 1996 a fost semnat de V.C., astfel, susținerea reclamanților că actul

încheiat cu pârâții pentru lipsa totală a consimțământului și a semnăturii nu a

putut fi primită.

Dat fiind această stare de fapt,

instanța, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr.

66 din 14 iunie 2005, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petenților,

motivând că judecătorul a pronunțat o hotărâre în baza întregului material

probator administrat pe care l-a considerat util și concludent.

Or, faptul că judecătorul a respins

o probă solicitată, nu dovedește că acesta și-a exercitat abuziv atribuțiile de

serviciu.

Împotriva acestei hotărâri, petenții

au declarat recurs reiterând aceleași motive și anume că, judecătorul a

încălcat dispozițiile art. 1191 C. civ. și art. 177 – art. 184 C. civ.,

încălcarea normelor procedurale privind efectuarea expertizei grafoscopice,

făcându-se astfel vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., pentru care urmează a răspunde.

Curtea, analizând actele

premergătoare dispuse în cauză prin prisma elementelor constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu, constată că există suficiente date pe baza

cărora procurorul a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorul U.A.

Relativ la susținerile

petiționarilor se constată că în judecarea cauzei, judecătorul a administrat

probe pe care le-a considerat utile cauzei, iar hotărârea a fost pronunțată

potrivit propriei convingeri pe baza probelor administrate, respectând normele

de procedură civilă.

Totodată, în măsura în care una din

părți este nemulțumită de soluția instanței, are la dispoziție calea apelului

(exercitată de altfel în cauză) instanța de control judiciar având obligația de

a verifica soluția instanței de fond.

Or, atâta timp cât cu prilejul

actelor premergătoare nu s-au conturat indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunii, în mod concret s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

judecătorul U.A.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate,

recursurile petiționarilor V.C. și V.C. împotriva sentinței penale nr. 66 din

14 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de petiționarii V.C. și V.C. împotriva sentinței penale nr. 66 din 14

iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă fiecare petiționar la plata

sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 noiembrie 2005.