ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 367/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 582 pronunțată la data de 19 februarie 2010 de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 96/1371/2008, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R.V. SA în contradictoriu cu pârâta SC Y.R.C.I. SRL iar pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 102.297,69 lei cu titlul de preț neachitat și suma de 14.973,81 lei cu titlul de penalități de întârziere constând în dobânzi legale. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele: Între părți au existat raporturi comerciale concretizate prin contracte de vânzare - cumpărare și un contract de închiriere.

În ceea ce privește contractele de vânzare - cumpărare, acestea nu au fost încheiate în formă scrisă, raporturile comerciale derulându-se conform facturilor emise de reclamantă pe numele pârâtei, făcându-se dovada produselor livrate, a prețului și a termenelor de plată. Pârâta, prin întâmpinare, a recunoscut derularea acestor raporturi comerciale. În privința contractului de închiriere, părțile au încheiat contractul nr. 2/2004 pentru spațiul situat în Luduș, aspect dovedit de reclamantă atât cu contractul în cauză cât și cu facturile emise pe numele pârâtei și registrul unic de control al societății pârâte de la punctul său de lucru din Luduș, iar pârâta nu a negat existența acestui contract.

Apărările pârâtei conform cărora datoriile către reclamantă s-au stins fie prin plată fie prin compensarea unor datorii reciproce, nu au fost dovedite de către aceasta deși instanța i-a pus în vedere în mod expres această obligație. Astfel, facturile emise de reclamantă, contractul de închiriere, coroborat cu faptul că pârâta nu a răspuns la interogatoriul formulat de reclamantă fac dovada pretențiilor reclamantei împotriva pârâtei. În temeiul art. 43 C. com., pârâta a fost obligată și la plata dobânzii neachitate, aferente prețului neachitat. Apelul declarat de pârâta SC Y.R.C.I.

SRL împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 10 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care a reținut următoarele: Prin sentința nr. 194 din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a deschis față de apelantă procedura generală a insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 iar prin decizia nr. 743 din 12 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, s-a admis recursul declarat împotriva acesteia și s-a respins cererea de deschidere a procedurii. Apelanta a fost convocată la conciliere directă pentru data de 8 ianuarie 2008, așadar înainte de deschiderea procedurii, context în care, susținerile privind administrarea intereselor societății de către administratorul judiciar în acea perioadă, sunt nefondate.

Pe de altă parte, deși interogatoriul a fost comunicat apelantei, aceasta nu a răspuns, în mod legal și temeinic instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ.. Instanța a mai reținut că apelanta - pârâtă nu a formulat cerere reconvențională prin care să invoce pretenții proprii împotriva reclamantei - intimate, motiv pentru care, susținerile acesteia potrivit cărora i se datorează de către reclamantă suma de 247.320,7 lei, nu au fost luate în considerare. De asemenea, s-a constatat că prin cererea de apel, nu s-au criticat în niciun fel pretențiile reprezentând contravaloarea chiriei asupra spațiului situat în Luduș, referirile fiind doar la mărfurile livrate de către reclamantă.

În acest sens, Curtea a notat că, deși apelanta a făcut trimitere la clauze cuprinse într-un contract de reprezentanță (nr. 1 din 5 ianuarie 2005), nu a depus la dosar acest înscris, neputându-se verifica aceste susțineri motiv pentru care a apreciat că raporturile comerciale de livrări de mărfuri s-au derulat între cele două părți în forma lor simplificată prevăzută de art. 36 C. com., iar dreptul de proprietate al intimatei reclamante asupra mărfurilor s-a transferat pârâtei apelante la momentul în care acestea au intrat în posesia ei. În ceea ce privește ordinele de compensare depuse de apelantă doar în calea de atac, s-a constatat că ele se referă la cu totul alte facturi decât cele anexate de reclamantă în dovedirea pretențiilor sale.

Pe de altă parte, faptul că prin ordinele nr. 4620218 din 29 octombrie 2004 și nr. 6253202 din 5 decembrie 2005, așadar la peste un an, au fost compensate sume reprezentând contravaloarea acelorași facturi emise în perioada 6 septembrie 2004 – 21 octombrie 2004, nu a putut fi reținut de instanță ca fiind plăți în avans atâta vreme cât ele nu au fost coroborate de apelantă cu alte înscrisuri din care să rezulte că ele vizează aceleași raporturi comerciale. În aceeași ordine de idei, avizele de restituire a mărfurilor necorespunzătoare calitativ întocmite de către apelantă nu au fost luate în considerare întrucât, din conținutul lor nu a rezultat că se referă la aceleași mărfuri pentru care reclamanta a solicitat plata prețului, neavând înscrise nici măcar numărul facturilor cu care le-au fost livrate.

Împotriva deciziei a declarat recurs SC Y.R.C.I. SRL, care a criticat decizia atacată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susținere următoarele argumente: - Prin respingerea apelului declarat împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, a cererilor de reeșalonare sau de reducere a taxei judiciare de timbru și a cererilor de probațiune, formulate prin cererea de apel, recurenta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare, garantat constituțional, precum și dreptul la un proces echitabil – art. 21 din Constituție raportat la art. 6 paragraf 1 din CEDO – cu consecința încălcării dreptului de proprietate garantat de art. 44, art. 136 din Constituție.

- Ambele hotărâri sunt nule în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru că instanțele nu au cercetat fondul cauzei în condiții de contradictorialitate efectivă, ci doar formală, încălcând regulile imperative de desfășurare a procesului, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea lor. - Excepția neexecutării contractului, precum și principiul îmbogățirii fără justă cauză invocat în apel nu puteau fi respinse fără apărări și verificări de fond, caz în care, administrarea probelor cerute era necesară și oportună cauzei, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil. - Faptul că nu s-a formulat o cerere reconvențională nu poate constitui un motiv pentru a i se refuza dreptul la apărare, iar pe de altă parte, dat fiind că intimata este în faliment toate acțiunile formulate împotriva ei sunt suspendate.

- Este lipsită de temei legal reținerea instanței de apel potrivit cu care pretențiile, reprezentând contravaloarea chiriei, nu au fost criticate deoarece întreaga relație comercială s-a derulat prin compensarea datoriilor reciproce, atât prin ordine de compensare, cât și prin procese-verbale de compensare. Recurenta consideră că suma cu titlu de preț neachitat la care a fost obligată este nedatorată pentru că din relațiile comerciale derulate în temeiul contractului de reprezentanță din anul 2005, precum și din relația comercială aferentă anului 2006 nu au rămas debite neplătite, debite care să reprezinte contravaloarea vreunei facturi fiscale însușite.

De asemenea, se arată că în temeiul art. 11 din contractul de reprezentanță, toate datoriile au fost compensate și, mai mult, în cadrul acestor operațiuni reclamanta a încasat dublul sumei reprezentând contraprestațiile sale către recurentă, datorând astfel suma de 247.320,7 lei, încasată pe nedrept la care se adaugă contravaloarea mărfurilor necorespunzătoare calitativ ce au fost returnate și contravaloarea produselor din stoc asupra cărora reclamanta își exercită dreptul de proprietate în temeiul clauzelor contractuale. - Apreciază recurenta că era absolut necesară și utilă cauzei, efectuarea unei expertize contabile care să aibă drept obiective pe acelea indicate în apel și că prin respingerea acestei probe i-a fost obstrucționat dreptul său la apărare.

- În timpul judecării cauzei la instanța de fond nu i-a fost comunicat niciun act de procedură și nu a avut cunoștință de existența procesului până la primirea hotărârii primei instanțe. - Se mai susține că, din fișele de cont ale intimatei pe anul 2006 rezultă că acesta are o datorie de 228.851,161 lei față de recurentă, situație în care ambele instanțe nu puteau să desprindă facturile din contextul contractual convenit de părți și nu putea să dispună obligarea sa la plată fără să aibă în vedere toate obligațiile reciproce ale părților, acest aspect dovedind nelegala respingere a cererii în probațiune cu expertiza contabilă. Recursul este nefondat. Prima critică ce vizează pretinsa încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare nu poate fi primită față de generalitatea argumentelor aduse în susținere și care imprimă criticii un caracter formal.

Astfel, recurenta susține că prin respingerea apelului i-au fost încălcate drepturile anterior arătate, urmând ca instanța de recurs să analizeze în concret, în raport de celelalte critici invocate și care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate pentru că – în mod singular – simpla afirmație conform cu care soluția dată apelului ar încălca anumite drepturi procesuale ori materiale nu poate beneficia de o analiză reală și efectivă. De asemenea, în ce privește soluția dată cererii de reeșalonare ori de reducere a taxei judiciare de timbru nu poate fi readusă în discuție datorită specificității acestei proceduri, care s-a epuizat în faza apelului, nemaiputându-se reveni asupra aspectului timbrajului decât în cazul în care recurenta ar fi formulat o astfel de cerere în privința taxei de timbru stabilită a fi datorată în recurs.

Nici susținerile relative la probatoriile solicitate prin cererea de apel nu vor fi primite câtă vreme nu se arată în concret în ce a constat nelegalitatea respingerii acestora, știut fiind că este atributul instanței de apel de a aprecia dacă refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță ori administrarea de noi probe ar fi fost necesare soluționării cauzei. Or, instanța de apel, așa cum rezultă din practicaua deciziei atacate, a apreciat că probele propuse nu sunt utile cauzei și nici pertinente. Cea de-a doua critică este pur formală în contextul în care se susține nelegalitatea deciziei atacate pentru că instanța de apel nu ar fi cercetat fondul cauzei în condiții de „contradictorialitate efectivă” și că s-ar fi încălcat „reguli imperative de desfășurare a procesului” fără a se aduce critici în concret.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a respectat drepturile procesuale ale părților acordându-le posibilitatea efectivă de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei, fiind respectată cerința citării părților, care și-au susținut și argumentat toate cererile, situație ce rezultă pe deplin din consemnările conținute de partea introductivă a deciziei atacate, care cuprind atât chestiunile ce au fost puse în discuția părților, cât și susținerile acestora. Nici critica relativă la modul în care s-a soluționat excepția neexecutării contractului și la pretinsa încălcare a principiului îmbogățirii (invocat direct in apel) fără justă cauză a reclamantului nu poate fi primită. Pe de o parte, trebuie arătat că neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor contractuale, reprezintă o apărare pe care pârâtul o poate invoca și asupra căreia instanța se pronunță pe baza probelor administrate în cauză.

Or, așa cum rezultă din considerentele deciziei, pârâta nu și-a argumentat această apărare pe neexecutarea contractelor ce au făcut obiectul analizei instanțelor, ci pe faptul că suma la care a fost obligată este nedatorată dat fiind că toate debitele rezultate din derularea relațiilor comerciale dintre părți au fost achitate. In apel, recurenta a adus în discuție un contract de reprezentanță care s-ar fi derulat între părți, contract ce nu se află depus la dosar și care nu a făcut obiectul analizei primei instanțe, precum și a unor compensări a datoriilor reciproce, în urma cărora reclamanta ar fi încasat în plus suma de 247.320, 7 lei. Or, bine a reținut instanța de apel că atâta timp cât în cauză nu s-a formulat o cerere – în condițiile legii – prin care pârâta să fi invocat pretenții proprii împotriva reclamantei, invocarea unei creanțe împotriva reclamantei nu are fundament.

În fine, în ce privește necesitatea administrării unei expertize în faza procesuală a apelului s-a răspuns anterior, urmând a fi înlăturată și susținerile ce se referă la sentința primei instanțe întrucât nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.C. Y.R.C.I. S.R.L. CRAIOVA împotriva deciziei nr. 10/A din 21 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.