ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 367/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 582

pronunțată la data de 19 februarie 2010 de Tribunalul Comercial Mureș în

dosarul nr. 96/1371/2008, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de

reclamanta SC R.V. SA în contradictoriu cu pârâta SC Y.R.C.I. SRL iar pârâta a fost

obligată la plata către reclamantă a sumei de 102.297,69 lei cu titlul de preț

neachitat și suma de 14.973,81 lei cu titlul de penalități de întârziere

constând în dobânzi legale.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Între părți au

existat raporturi comerciale concretizate prin contracte de vânzare - cumpărare

și un contract de închiriere. În ceea ce privește contractele de vânzare -

cumpărare, acestea nu au fost încheiate în formă scrisă, raporturile comerciale

derulându-se conform facturilor emise de reclamantă pe numele pârâtei,

făcându-se dovada produselor livrate, a prețului și a termenelor de plată.

Pârâta, prin

întâmpinare, a recunoscut derularea acestor raporturi comerciale.

În privința

contractului de închiriere, părțile au încheiat contractul nr. 2/2004 pentru

spațiul situat în Luduș, aspect dovedit de reclamantă atât cu contractul în

cauză cât și cu facturile emise pe numele pârâtei și registrul unic de control

al societății pârâte de la punctul său de lucru din Luduș, iar pârâta nu a

negat existența acestui contract.

Apărările pârâtei

conform cărora datoriile către reclamantă s-au stins fie prin plată fie prin

compensarea unor datorii reciproce, nu au fost dovedite de către aceasta deși

instanța i-a pus în vedere în mod expres această obligație. Astfel, facturile

emise de reclamantă, contractul de închiriere, coroborat cu faptul că pârâta nu

a răspuns la interogatoriul formulat de reclamantă fac dovada pretențiilor

reclamantei împotriva pârâtei. În temeiul art. 43 C. com., pârâta a fost

obligată și la plata dobânzii neachitate, aferente prețului neachitat.

Apelul declarat de

pârâta SC Y.R.C.I. SRL împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 10 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, care a reținut următoarele:

Prin

sentința nr. 194 din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a deschis

față de apelantă procedura generală a insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006

iar prin decizia nr. 743 din 12 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, s-a admis

recursul declarat împotriva acesteia și s-a respins cererea de deschidere a

procedurii.

Apelanta

a fost convocată la conciliere directă pentru data de 8 ianuarie 2008, așadar înainte

de deschiderea procedurii, context în care, susținerile privind administrarea

intereselor societății de către administratorul judiciar în acea perioadă, sunt

nefondate. Pe de altă parte, deși interogatoriul a fost comunicat apelantei,

aceasta nu a răspuns, în mod legal și temeinic instanța de fond făcând

aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ..

Instanța

a mai reținut că apelanta - pârâtă nu a formulat cerere reconvențională prin

care să invoce pretenții proprii împotriva reclamantei - intimate, motiv pentru

care, susținerile acesteia potrivit cărora i se datorează de către reclamantă

suma de 247.320,7 lei, nu au fost luate în considerare.

De

asemenea, s-a constatat că prin cererea de apel, nu s-au criticat în niciun fel

pretențiile reprezentând contravaloarea chiriei asupra spațiului situat în

Luduș, referirile fiind doar la mărfurile livrate de către reclamantă. În acest

sens, Curtea a notat că, deși apelanta a făcut trimitere la clauze cuprinse

într-un contract de reprezentanță (nr. 1 din 5 ianuarie 2005), nu a depus la

dosar acest înscris, neputându-se verifica aceste susțineri motiv pentru care a

apreciat că raporturile comerciale de livrări de mărfuri s-au derulat între

cele două părți în forma lor simplificată prevăzută de art. 36 C. com., iar

dreptul de proprietate al intimatei reclamante asupra mărfurilor s-a transferat

pârâtei apelante la momentul în care acestea au intrat în posesia ei.

În ceea

ce privește ordinele de compensare depuse de apelantă doar în calea de atac,

s-a constatat că ele se referă la cu totul alte facturi decât cele anexate de

reclamantă în dovedirea pretențiilor sale. Pe de altă parte, faptul că prin

ordinele nr. 4620218 din 29 octombrie 2004 și nr. 6253202 din 5 decembrie 2005,

așadar la peste un an, au fost compensate sume reprezentând contravaloarea

acelorași facturi emise în perioada 6 septembrie 2004 – 21 octombrie 2004, nu a

putut fi reținut de instanță ca fiind plăți în avans atâta vreme cât ele nu au

fost coroborate de apelantă cu alte înscrisuri din care să rezulte că ele

vizează aceleași raporturi comerciale.

În

aceeași ordine de idei, avizele de restituire a mărfurilor necorespunzătoare

calitativ întocmite de către apelantă nu au fost luate în considerare întrucât,

din conținutul lor nu a rezultat că se referă la aceleași mărfuri pentru care

reclamanta a solicitat plata prețului, neavând înscrise nici măcar numărul

facturilor cu care le-au fost livrate.

Împotriva deciziei a declarat

recurs SC Y.R.C.I. SRL, care a criticat decizia atacată din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susținere următoarele argumente:

- Prin respingerea apelului

declarat împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, a cererilor de

reeșalonare sau de reducere a taxei judiciare de timbru și a cererilor de

probațiune, formulate prin cererea de apel, recurenta consideră că i-a fost

încălcat dreptul la apărare, garantat constituțional, precum și dreptul la un

proces echitabil – art. 21 din Constituție raportat la art. 6 paragraf 1 din

CEDO – cu consecința încălcării dreptului de proprietate garantat de art. 44,

art. 136 din Constituție.

- Ambele hotărâri

sunt nule în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

pentru că instanțele nu au cercetat fondul cauzei în condiții de contradictorialitate

efectivă, ci doar formală, încălcând regulile imperative de desfășurare a

procesului, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea lor.

- Excepția

neexecutării contractului, precum și principiul îmbogățirii fără justă cauză

invocat în apel nu puteau fi respinse fără apărări și verificări de fond, caz

în care, administrarea probelor cerute era necesară și oportună cauzei, în

vederea garantării dreptului la un proces echitabil.

- Faptul că nu s-a

formulat o cerere reconvențională nu poate constitui un motiv pentru a i se

refuza dreptul la apărare, iar pe de altă parte, dat fiind că intimata este în

faliment toate acțiunile formulate împotriva ei sunt suspendate.

-

Este lipsită de temei legal reținerea instanței de apel potrivit cu care

pretențiile, reprezentând contravaloarea chiriei, nu au fost criticate deoarece

întreaga relație comercială s-a derulat prin compensarea datoriilor reciproce,

atât prin ordine de compensare, cât și prin procese-verbale de compensare.

Recurenta consideră că suma cu

titlu de preț neachitat la care a fost obligată este nedatorată pentru că din

relațiile comerciale derulate în temeiul contractului de reprezentanță din anul

2005, precum și din relația comercială aferentă anului 2006 nu au rămas debite

neplătite, debite care să reprezinte contravaloarea vreunei facturi fiscale

însușite.

De asemenea, se arată că în

temeiul art. 11 din contractul de reprezentanță, toate datoriile au fost compensate

și, mai mult, în cadrul acestor operațiuni reclamanta a încasat dublul sumei

reprezentând contraprestațiile sale către recurentă, datorând astfel suma de

247.320,7 lei, încasată pe nedrept la care se adaugă contravaloarea mărfurilor

necorespunzătoare calitativ ce au fost returnate și contravaloarea produselor

din stoc asupra cărora reclamanta își exercită dreptul de proprietate în

temeiul clauzelor contractuale.

- Apreciază recurenta că era

absolut necesară și utilă cauzei, efectuarea unei expertize contabile care să

aibă drept obiective pe acelea indicate în apel și că prin respingerea acestei

probe i-a fost obstrucționat dreptul său la apărare.

- În timpul judecării cauzei la

instanța de fond nu i-a fost comunicat niciun act de procedură și nu a avut

cunoștință de existența procesului până la primirea hotărârii primei instanțe.

- Se mai susține că, din fișele

de cont ale intimatei pe anul 2006 rezultă că acesta are o datorie de

228.851,161 lei față de recurentă, situație în care ambele instanțe nu puteau

să desprindă facturile din contextul contractual convenit de părți și nu putea

să dispună obligarea sa la plată fără să aibă în vedere toate obligațiile

reciproce ale părților, acest aspect dovedind nelegala respingere a cererii în

probațiune cu expertiza contabilă.

Recursul este nefondat.

Prima critică ce vizează pretinsa

încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și a

dreptului la apărare nu poate fi primită față de generalitatea argumentelor

aduse în susținere și care imprimă criticii un caracter formal.

Astfel, recurenta susține că prin

respingerea apelului i-au fost încălcate drepturile anterior arătate, urmând ca

instanța de recurs să analizeze în concret, în raport de celelalte critici

invocate și care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate pentru că – în

mod singular – simpla afirmație conform cu care soluția dată apelului ar

încălca anumite drepturi procesuale ori materiale nu poate beneficia de o

analiză reală și efectivă.

De asemenea, în ce privește soluția

dată cererii de reeșalonare ori de reducere a taxei judiciare de timbru nu

poate fi readusă în discuție datorită specificității acestei proceduri, care

s-a epuizat în faza apelului, nemaiputându-se reveni asupra aspectului

timbrajului decât în cazul în care recurenta ar fi formulat o astfel de cerere

în privința taxei de timbru stabilită a fi datorată în recurs.

Nici susținerile relative la

probatoriile solicitate prin cererea de apel nu vor fi primite câtă vreme nu se

arată în concret în ce a constat nelegalitatea respingerii acestora, știut

fiind că este atributul instanței de apel de a aprecia dacă refacerea sau

completarea probelor administrate la prima instanță ori administrarea de noi

probe ar fi fost necesare soluționării cauzei. Or, instanța de apel, așa cum

rezultă din practicaua deciziei atacate, a apreciat că probele propuse nu sunt

utile cauzei și nici pertinente.

Cea de-a doua critică este pur

formală în contextul în care se susține nelegalitatea deciziei atacate pentru

că instanța de apel nu ar fi cercetat fondul cauzei în condiții de

„contradictorialitate efectivă” și că s-ar fi încălcat „reguli imperative de

desfășurare a procesului” fără a se aduce critici în concret.

Contrar susținerilor recurentei,

instanța de apel a respectat drepturile procesuale ale părților acordându-le

posibilitatea efectivă de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei,

fiind respectată cerința citării părților, care și-au susținut și argumentat

toate cererile, situație ce rezultă pe deplin din consemnările conținute de

partea introductivă a deciziei atacate, care cuprind atât chestiunile ce au

fost puse în discuția părților, cât și susținerile acestora.

Nici critica relativă la modul în

care s-a soluționat excepția neexecutării contractului și la pretinsa încălcare

a principiului îmbogățirii (invocat direct in apel) fără justă cauză a

reclamantului nu poate fi primită.

Pe de o parte, trebuie arătat că

neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocității și

interdependenței obligațiilor contractuale, reprezintă o apărare pe care

pârâtul o poate invoca și asupra căreia instanța se pronunță pe baza probelor

administrate în cauză. Or, așa cum rezultă din considerentele deciziei, pârâta

nu și-a argumentat această apărare pe neexecutarea contractelor ce au făcut

obiectul analizei instanțelor, ci pe faptul că suma la care a fost obligată

este nedatorată dat fiind că toate debitele rezultate din derularea relațiilor

comerciale dintre părți au fost achitate.

In apel, recurenta a adus în

discuție un contract de reprezentanță care s-ar fi derulat între părți,

contract ce nu se află depus la dosar și care nu a făcut obiectul analizei

primei instanțe, precum și a unor compensări a datoriilor reciproce, în urma

cărora reclamanta ar fi încasat în plus suma de 247.320, 7 lei. Or, bine a

reținut instanța de apel că atâta timp cât în cauză nu s-a formulat o cerere –

în condițiile legii – prin care pârâta să fi invocat pretenții proprii

împotriva reclamantei, invocarea unei creanțe împotriva reclamantei nu are

fundament.

În fine, în ce privește

necesitatea administrării unei expertize în faza procesuală a apelului s-a

răspuns anterior, urmând a fi înlăturată și susținerile ce se referă la

sentința primei instanțe întrucât nu pot face obiectul analizei în această fază

procesuală.

În consecință, pentru

considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta S.C. Y.R.C.I. S.R.L. CRAIOVA împotriva deciziei nr.

10/A din 21 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 februarie 2012.