ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1391/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 555/F din data de 23 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală, în Dosarul nr. 46747/3/2011, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul P.G., cu obligarea acestuia la 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 64/III-6/2011 la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și sub nr. 46747/3/2011 la instanță, petentul P.G.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 190 din 10 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală, în Dosarul nr. 30947/3/2009, prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În motivarea cererii, petentul a susținut că a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 190 din 10 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală, în Dosarul nr. 30947/3/2009, însă modalitatea de comitere a infracțiunii așa cum a fost reținută în rechizitoriu nu este reală și a arătat că, pentru stabilirea adevărului cu privire la cele întâmplate, solicită administrarea probei cu martorul B.F.

Analizând actele dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 190 din 10 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală în Dosarul nr. 30947/3/2009 s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i), art. 176 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., hotărârea rămânând definitivă prin decizia penală nr. 3317 din 24 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reținându-se că revizuirea este un remediu procesual împotriva erorilor judiciare care pot fi cuprinse în hotărârile penale definitive și, cum pe această cale nu se poate efectua o readministrare, o reinterpretare sau o prelungire a probatoriului, motivele invocate de condamnat nu se înscriu în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., reținându-se în acest sens și decizia penală nr. 60/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a stabilit că o astfel de cerere de revizuire, întemeiată pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., este inadmisibilă. De asemenea, s-a reținut că susținerile invocate în apărare nu constituie fapte sau împrejurări noi, aspect distinct care se regăsește în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (punct de vedere adoptat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în decizia penală nr. 3155 din 19 iunie 2002). În plus, Tribunalul a mai reținut că revizuentul recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, ori pentru a fi admisă cererea de revizuire se impune a fi realizată și condiția impusă de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., respectiv să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul P.G., solicitând desființarea hotărârii apelate și, rejudecând în fond, admiterea cererii de revizuire.

A mai solicitat a se avea în vedere și faptul că are trei copii minori, că a recunoscut fapta comisă, iar pedeapsa aplicată este prea severă, în raport cu datele personale anterior menționate și de atitudinea sa procesuală. Prin decizia penală nr. 317/A din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefandat, apelul declarat de revzuentul P.G. împotriva sentinței penale nr. 555/F din 23 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând actele dosarului, Curtea de apel a constatat că prima instanță, în mod corect a apreciat că cererea de revizuire formulată de P.G. este inadmisibilă, întrucât motivele invocate de condamnat nu se circumscriu niciunui caz de revizuire dintre cele menționate în art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., iar modul în care instanțele au apreciat cu privire la administrarea probelor, la interpretarea acestora și la individualizarea pedepsei nu mai poate face obiectul controlului judiciar, în calea de atac a revizuirii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul P.G., pe această cale înțelegând să reia criticile formulate în apel. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-revizuent și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează: Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; - când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale, în completarea probatoriului, apreciind totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră, tinzând astfel către o redozare a acesteia. Verificând cererea de revizuire, prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscută de instanță la momentul judecății. În prezenta cauză, se constată că recurentul-revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului-revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.G. împotriva deciziei penale nr. 317/A din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2012.