ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2344 din 2

iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul V.O. și a

constatat calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, că pârâtul a fost colaborator al

Securității în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

pentru următoarele considerente:

Potrivit Raportului întocmit de

ofițerul de Securitate din cadrul Inspectoratului Județean Ialomița la data de

10 ianuarie 1974 (fila 73 la dosarul de fond) și care poartă viza unui ofițer

superior din data de 14 ianuarie 1974:

„La data de 10 ianuarie 1974, fiind

contactat numitul V.O., instructor metodist la Casa de Cultura Slobozia, fost

colaborator al organelor noastre, s-a stabilit că dispune de posibilități de

informare în rândul cadrelor didactice, elevilor și alți intelectuali din oraș

și că dorește să sprijine organele noastre. Față de această situație, propunem

a se aproba reactivizarea în calitate de colaborator a numitului V.O.”.

Anterior, pârâtul a fost recrutat în

anul 1966, când era elev la Liceul nr. 1 din Slobozia și a relatat „o serie de

aspecte negative din cadrul Liceului Slobozia,despre care ne-a semnalat și în

scris”, astfel cum rezultă din raportul cu propuneri de recrutare, în calitate

de agent, a numitului V.O. întocmit la 14 noiembrie 1966, raport care a fost

aprobat la 15 noiembrie 1966, conform vizei aplicate de șeful Direcției

Regionale București.

A reținut instanța că înscrisurile

depuse la dosar, întocmite de către pârât în anul 1966 sau de către lucrătorul

Securității, referitoare, spre exemplu, la faptul că unul dintre profesorii săi

a venit la școală în stare de ebrietate și că a lovit un elev nu pot fi

calificate ca activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist

și, cu atât mai puțin, ca având drept scop îngrădirea drepturilor fundamentale,

dar au relevanță în stabilirea împrejurării că pârâtul, deși nu a semnat un

angajament de colaborare, a furnizat în fapt informații către Securitate.

Instanța reține că astfel se explică

și „reactivarea” ulterioară a pârâtului în anul 1974, întrucât aceasta

presupune în mod esențial o activitate anterioară a pârâtului de furnizare a

unor informații către Securitate. Sub acest aspect, instanța a reținut că nu

sunt susținute de un minim suport probator, susținerile pârâtului în sensul că

documentele întocmite după reactivare, în anul 1974, ar fi fost antedatate sau

contrafăcute de către ofițerul de securitate pentru a-și justifica inacțiunea.

De asemenea, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008,

Curtea de apel a respins susținerile pârâtului referitoare la faptul că

documentele din anul 1974 ar fi fost scrise de el sub presiune, când se afla în

penitenciar ca urmare a condamnării suferite în anul 1975, întrucât informațiile

au fost furnizate de către pârât în prima parte a anului 1974, înainte de

desfășurarea anchetei împotriva sa, iar simpla afirmare a constrângerii nu este

suficienta pentru a proba incidența dispozițiilor respective potrivit cărora nu

este considerat colaborator al Securității persoana care a furnizat informații

în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de

arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată,

fie judecată și condamnată.

În privința aceluiași aspect,

instanța a respins susținerile pârâtului, reținând că la dosarul cauzei nu au

fost depuse nici pretinsa adresa de înaintare a dosarului pârâtului către

Securitatea București și nici înscrisuri care să probeze inadvertențelor între

mențiunile din nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S. în sensul că pârâtul

ar fi furnizat lunar material informative.

În raport de aspectele reținute,

Curtea de apel a constatat că în ceea ce privește constatarea calității

pârâtului de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, singurele note informative relevante sunt:

- nota informativă din 14 ianuarie 1974

(fila 113 la dosarul de fond), prin care pârâtul, sub numele conspirativ „M.B.",

prezintă informații referitoare la intenția numitului U.A., elev la Liceul

Industrial, de a părăsi țara și de a se stabili la mătușa sa în RFG (care la

momentul acela se afla în țară în vizită la rude). Prin mențiunea înscrisă pe

aceeași notă, se dispune a se lua date de stare civilă despre numitul U.A., să

se stabilească dacă a depus cerere pentru a renunța la cursuri și se dispune

că: „pentru ambii, introduceți fișa consemn”.

- nota informativă din 18 mai 1974

(fila 109 la dosarul de fond), prin care pârâtul paratul a furnizat informații

cu privire la faptul că profesorul de matematică a spus un banc de natură

politică în prezența unui alt coleg, iar ofițerul de securitate l-a instruit pe

pârât să „stabilească care-i sunt convingerile politice, atitudinea și

comportarea profesorului S.”.

- nota informativă din 08 iunie 1974

(fila 104 la dosarul de fond), prin care pârâtul, sub numele conspirativ „M.B.”,

a adus la cunoștința Securității împrejurarea că directorul de la Școala

Generală nr.2, „a spus un banc cu vădit conținut politic”, nota lucrătorului de

Securitate de pe acest document fiind în sensul instruirii colaboratorului de a

se stabili dacă cel în cauză continuă să spună asemenea bancuri și care este

starea generală de spirit în rândul cadrelor didactice de la acea școală. În

acord cu instruirea primită, pârâtul a relatat discuțiile private ale

profesorilor în privința „cuvântării șefului statului" (nota informativa

din data de 28 mai 1974 (fila 105 la dosarul de fond), iar aceste aspecte au

fost raportate la „sinteză”, conform rezoluției lucrătorului Securității de pe

această notă.

În raport de aceste note

informative, instanța a reținut că îngrădirea drepturilor vizate prin aceste

note informative s-a realizat prin investigațiile efectuate de pârât asupra

persoanelor urmărite, oferind date referitoare la viața privată a celor

urmăriți, iar prin măsurile luate împotriva numitului U.A., ca urmare a

semnalării de către pârât a intenției acestuia de a părăsi țara, a fost

îngrădit și dreptul la liberă circulație, consacrat de art. 13 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

A mai reținut instanța că sunt

semnificative și mențiunile Raportului privind verificarea colaboratorului „M.B."

(fila 89 la dosarul de fond) în sensul că „informațiile furnizate de

colaboratorul M.B." au fost verificate prin discuțiile detaliate cu ocazia

fiecărei întâlniri pe marginea materialelor furnizate, precum și prin

verificările făcute în urma informațiilor date, care s-au confirmat, luându-se

măsuri corespunzătoare pentru fiecare caz în parte.

Instanța a reținut că celelalte

informații furnizate de către pârât privitoare la semnalarea posibilelor

activități de speculă, a practicării jocurilor de noroc etc.,au semnificația

denunțării unor infracțiuni de drept comun.

Curtea de apel a reținut că

nerespectarea de către C.N.S.A.S. a prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008

și ale art. 36 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S.,

prin necomunicarea notei de constatare și a adeverinței către persoana

verificată nu constituie motive de respingere a acțiunii având ca obiect

constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității și nu se poate

reține încălcarea dreptului la apărare al pârâtului atâta timp cât acestuia

i-au fost comunicate documentele respective odată cu cererea de chemare în

judecată, iar în raport cu conținutul acestora pârâtul a formulat întâmpinare.

Împotriva sentinței civile nr. 2344

din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul V.O., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că sentința atacată a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (1 )

lit. b) teza I și II din O.U.G. nr. 24/2008.

În esență, recurentul aduce

următoarele critici sentinței recurate:

- instanța de fond nu a ținut seama

de faptul că „notele informative” incriminate nu puteau viza încălcarea unor

dispoziții ale Pactului Internațional privind Drepturile Civile și Politice,

întrucât sunt anterioare Pactului, acesta fiind ratificat prin Decretul nr. 212

din 31 octombrie 1974, publicat în M.Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1974, urmând

a produce efecte de la momentul intrării în vigoare și nu anterior;

- în mod greșit instanța de fond a

reținut că prin notele informative ar fi adus atingere „dreptului unei persoane

de a se stabili în R.F.G.” în anul 1974 fără a ține seama de faptul că existau

o serie de reglementări legislative prin care aceste drepturi și libertăți erau

serios limitate, fiind interzisă circulația minorilor în străinătate fără

acordul părinților;

- prin „notele informative”, despre

care se susține că nu-i aparțin, care semnalau faptul că unele persoane spuneau

bancuri politice, nu se putea aduce atingere „libertății de exprimare și libertății

opiniilor” persoanelor vizate, cum a reținut instanța de fond, în condițiile în

care nu exista un text de lege care să incrimineze și să sancționeze asemenea

fapte de maximă generalitate.

- nu s-a ținut seama de faptul că nu

există vreo dovadă că împotriva persoanelor vizate în notele informative

reținute de prima instanță ca relevante în admiterea acțiunii a fost luată o

măsură de natură penală, contravențională, civilă, etc., simplele însemnări ale

ofițerilor de securitate neavând vreo valoare probantă cât timp nu se coroborează

cu alte mijloace de probă;

- instanța de fond nu a ținut seama

de apărarea sa dezvoltată în întâmpinare în sensul că „notele informative” din

14 ianuarie 1974, 18 mai 1974 și 08 iunie 1974 au fost scrise după arestarea

sa, fiindu-i dictate de procurorul anchetator, acestea fiind antedatate de

ofițerii fostei Securități, fiind imposibil ca în anul 1974 să se afle în

Slobozia pentru a culege „informații” cât și la București, unde a urmat cursuri de calificare.

De asemenea, nu s-a avut în vedere

că a fost urmărit de organele fostei Securități și condamnat în baza dosarului

întocmit de structurile acesteia cât și faptul că prin două înscrisuri oficiale

emise înainte de 1989 i s-a infirmat că ar fi avut calitatea de colaborator al

Securității.

- a fost ignorat faptul că la

dosarul cauzei nu s-a făcut dovada vreunui „Angajament” semnat, deși se susține

racolarea de organele de Securitate în mai multe rânduri.

- prin sentința atacată au fost

încălcate spiritul și litera art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 36 alin. (2)

din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., întrucât în

perioada de întocmire a dosarului înaintat instanței i-a fost încălcat dreptul

de a-și face o apărare corespunzătoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul formulat, în raport de criticile formulate, care se

subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi

expuse.

Legiuitorul, în art. 2 alin. (1)

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, cu modificările ulterioare, definește noțiunea de

colaborator a Securității ca fiind:”persoana care a furnizat informații,

indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale

consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau

atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat

informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau confruntare,

date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori

de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie

cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al

Securității, potrivit prezentei definiții……”

În raport de aceste dispoziții,

rezultă că, pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securității,

trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

- persoana să fi furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări

verbale consemnate de lucrătorii Securității;

- prin acele informații să se fi

denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- furnizarea informațiilor să vizeze

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel cum rezultă din înscrisurile

depuse la dosar, recurentul-pârât a fost recrutat de organele Securității în

anul 1966, când era elev la Liceul nr. 1 din Slobozia, pentru acoperirea

informativă a elevilor și cadrelor didactice de la acest liceu, fiind folosit

până în anul 1968, fiind reactivat în 1974. Această situație de fapt a reținută

și de instanța de fond și nu a constituit obiectul criticilor recurentului.

În ceea ce privește perioada după

„reactivare”, în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul-pârât a furnizat

informații Securității potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

respectiv

„notele informative” înregistrate în

evidențele Securității la 14 ianuarie 1974, 18 mai 1974, 28 mai 1974 și 08

iunie 1974, semnate cu numele conspirativ „M.B.”, considerate relevante în ceea

ce privește constatarea calității acestuia de colaborator al Securității.

Aceste înscrisuri fac dovada

„furnizării de informații”, astfel cum conținutul acestei sintagme a fost

menționat de legiuitor în art. lit. b) redat anterior, chiar dacă nu a fost

semnat un angajament în acest sens.

Prin urmare,

documentele

propuse cu titlu probatoriu în vederea constatării calității de colaborator al

Securității în persoana pârâtului, menționate anterior, fac parte din categoria

înscrisurilor prevăzute

în art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr.

24/2008.

Susținerile recurentului-pârât

referitoare la împrejurarea că acestea au fost antedatate, fiindu-i dictate de

procurorul anchetator și ofițerul de securitate nu pot fi reținute, întrucât

acestea sunt lipsite de un minim de suport probator, astfel cum în mod corect a

statuat prima instanță.

Legiuitorul, în cuprinsul art. 2

alin. (1) lit. b), teza a II-a, menționat, a prevăzut situația în care o

persoană nu este considerată colaborator al Securității.

Ori, recurentul-pârât nu a dovedit

că se încadrează într-o astfel de situație, că a furnizat informații „în timpul

anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru

motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și

condamnată”, întrucât notele informative reținute ca relevante în cauză se

plasează într-o perioadă anterioară celei pentru care a fost cercetat și

condamnat, fapt ce rezultă din Sentința nr. 865 din 2 octombrie 1975 a Tribunalului Militar București (filele 8-12 dosar fond). Deci, urmărirea de către organele

Securității este ulterioară colaborării, la fel și condamnarea sa, astfel că

aceste aspecte nu atrag incidența art.

2 lit. b) teza a II-a

din O.U.G. nr.

24/2008.

În consecință, este îndeplinită

condiția referitoare la furnizarea de informații Securității pentru ca o

persoană să fie considerată colaborator al Securității.

Sunt îndeplinite și celelalte

condiții menționate anterior pentru ca, în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât,

să fie constatată calitatea de colaborator al Securității.

În mod corect instanța de fond a

interpretat și aplicat prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu

modificările ulterioare, reținând că prin informațiile furnizate de pârât s-au

denunțat activități potrivnice regimului totalitar comunist și acestea au vizat

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Este evident că informațiile

furnizate, reținute ca relevante, au fost în sensul îndeplinirii scopului

pentru care a fost „ reactivat” de organele Securității.

Prin aceste informații au fost

denunțate activități ale unor persoane, potrivnice regimului totalitar comunist,

referitoare la relații cu cetățenii străini, aspecte din viața privată și

manifestări necorespunzătoare.

Mai mult, aceste informații, astfel

cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de recurent, au fost valorificate

de organele Securității, iar în unele cazuri a fost declanșată urmărirea

operativă a persoanelor vizate în cuprinsul acestora.

Prin urmare, prin activitatea

informativă, s-au denunțat activități și atitudini potrivnice regimului comunist,

aceasta vizând drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv dreptul

la libera circulație, la viața privată, prevăzute de art. 12 și art. 17 din

Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Chiar dacă Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice a fost ratificat de țara noastră prin

Decretul nr. 212/1974 și a intrat în vigoare la 20 noiembrie 1974, nu înseamnă

că notele informative date de recurentul-pârât nu puteau viza îngrădirea

drepturilor și libertăților menționate în cuprinsul acestuia, deoarece urmărirea

operativă a persoanelor la care se refereau aceste note s-a desfășurat continuu

de la data informării organelor de Securitate, deci și după data intrării în

vigoare a acestuia.

Aceste aspecte rezultă chiar din”nota

informativă” de la 14 ianuarie 1974

(fila 113 la dosarul de fond) pe care lucrătorul de

Securitate a înscris următoarele dispoziții: „luați date de stare civilă despre

numitul U., stabiliți dacă a depus cerere pentru a renunța la cursuri. Pentru

ambii introduceți fișă consemn. Apoi vom sta de vorbă cu tatăl lui U.”.

Prin urmare, susținerile recurentului

- pârât cu privire la aceste aspecte sunt nefondate, neputând fi reținută nici

legitimitatea acțiunilor sale.

În altă ordine, condiția referitoare

la faptul că „furnizarea informațiilor trebuie să vizeze îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului” este îndeplinită, întrucât legiuitorul

nu a condiționat îndeplinirea acestei condiții de faptul sancționării,

condamnării efective a persoanelor vizate de informațiile furnizate.

În concluzie, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările

ulterioare, astfel că în mod corect a fost admisă acțiunea reclamantului formulată

în temeiul art. 11 alin. (1) din aceeași ordonanță.

Criticile referitoare la faptul că

au fost încălcate dispozițiile art.

10 din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 36 alin. (2) din Regulamentul de organizare

și funcționare a C.N.S.A.S., întrucât în perioada de întocmire a dosarului

înaintat instanței i-a fost încălcat dreptul de a-și face o apărare

corespunzătoare, nu schimbă soluția primei instanțe, fiind nefondate.

Nu se poate reține încălcarea

dispozițiilor art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008 în sensul precizat deoarece

procedura aprobării notei de constatare urmată de introducerea acțiunii în

constatarea calității de colaborator la instanța competentă nu este o procedură

care să impună respectarea principiului contradictorialității.

În consens cu instanța de fond, se

reține că i-a fost respectat dreptul la apărare al recurentului-pârât întrucât

în cadrul acțiunii în constatare a avut cunoștință de notele informative și

toate actele dosarului în raport de care și-a exercitat pe deplin dreptul la

apărare.

În altă ordine, dispozițiile art. 36

alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., incidente

în cauză, și nu cele ale alin. (2) indicate de recurent dar străine de obiectul

acesteia, prevăd comunicarea notei de constatare după introducerea acțiunii la

instanța de contencios administrativ, cerință dealtfel îndeplinită, astfel cum

a reținut și instanța de fond, acest aspect nefiind contestat de

recurentul-pârât.

Față de cele expuse, nu poate fi

reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.O.

împotriva sentinței civile nr. 2344 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai

2010.