ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3798/2012

Deliberând asupra recursurilor civile

de față în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 328/D din 03 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele P.O.S.A.M.G. Satu

Mare, P.O.S.M.M.D.I.M. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta P.G.C. Satu Mare;

a fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale active a P.O.S.M.M.D.I.M.,

iar reclamantele au fost obligate

să

plătească pârâtei suma de 1.861 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei sentințe, în termen au formulat apel P.O.S.A.M.G. și P.O.S.M.M.D.I.M. care

au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea

acțiunii reclamantelor cum a fost formulată.

În motivarea

apelului s-a susținut că bunurile revendicate de reclamante sunt bunuri mobile

ce pot fi predate adevăratului

proprietar,

iar pe de altă parte și iconostasul bisericii este bun mobil și

poate fi

îndepărtat, motiv pentru care instanța de fond în mod greșit a reținut că

aceste bunuri sunt imobile prin încorporațiune.

Intimații

P.G.C. s-a opus admiterii apelurilor și a invocat excepțiile lipsei calității

procesuale sale procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune

a reclamantei, excepții ce au fost soluționate prin încheierea interlocutorie

pronunțată la 18 mai 2010.

Instanța

de apel a procedat la suplimentarea probațiunii, astfel a audiat câte doi

martori propuși de fiecare parte și de asemenea a dispus efectuarea unei

expertize de specialitate cu privire la calitatea de bun mobil ori imobil a

iconostasului din biserica din litigiu.

Se arată că este de notorietate că

prin Decretul nr. 348/1945

P.G.C. a fost

desființat abuziv de către Statul Român iar

patrimoniul bisericilor de

rit bizantin Unite cu Roma a fost trecut în proprietatea cultului ortodox.

Caracterul abuziv al acestor măsuri a fost recunoscut de Statul Român, care

prin Decretul Lege nr. 1/1989 s-a dispus abrogarea Decretului nr. 348/1945

alături de alte acte normative abuzive emise de statul comunist.

Coroborând

probele administrate, Curtea a reținut că la data preluării bisericii, 31

martie 1945, de la cultul greco catolic, în procesul verbal aflat la dosar

apel, sunt trecute bunurile mobile ce au fost găsite în biserică cu ocazia

preluării acesteia, parte din aceste bunuri, ori bunuri similare, fiind

solicitate a fi restituite în prezenta cauză.

Bunurile cuprinse în inventar, inclusiv iconostasul

provizoriu, au

fost

predate odată cu biserica cultului ortodox, care le-a folosit de la data

preluării (anul 1945) și până la data de 17 februarie 2009, când

prin executor judecătoresc biserica a fost predată

proprietarului inițial.

Pe de

altă parte, în fapt, proprietar asupra acestor bunuri mobile

și imobile sunt enoriașii bisericii, indiferent

de cultul căruia aparțin, și nimic nu-i împiedică pe aceștia să frecventeze în

continuare biserica și

prin urmare să se bucure de atributele dreptului

de proprietate asupra bunurilor din litigiu.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr.

15 din 18 ianuarie 2011 a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamante.

Împotriva

deciziei au declarat recurs reclamantele P.O.S.A.M.G. Satu Mare și P.O.S.M.M.D.I.M."

Satu Mare și pârâții Protopopiatul B.R.U. greco-catolic și Parohia B.RU.

greco-catolică P.O.S.A.M.G.".

Prin

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ., reclamantele învederează că „instanța obligă enoriașii ortodocși să

renunțe la religia lor, pentru a se bucura de atributele dreptului de

proprietate", că sunt „confundate bunurile inventariate la 13 martie 1945

cu bunurile revendicate, care au fost inventariate de executorul judecătoresc

la 17 iunie 2006".

Se mai arată că

reprezentanții pârâtei au eliberat doar o parte din

bunuri și că au depus înscrisuri

referitoare la confecționarea bunurilor de mai mare valoare.

Pârâții, prin motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304

pct.

9 C. proc. civ., critică decizia sub aspectul greșitei neacordări a

cheltuielilor de judecată deoarece indicarea onorariului de avocat sub

semnătură „creează o prezumție simplă că acela este onorariul stabilit de părțile

contractului de asistență juridică și că el a fost achitat sau că urmează a fi

achitat și el poate fi luat în considerare la stabilirea cheltuielilor de

judecată. Se mai arată că față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. nu este

problema instanței să cenzureze „declarația avocatului".

Înalta

Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate retine cele ce

urmează.

recursului trebuie să fie însoțită și de o motivare corespunzătoare a lui, în

sensul arătării cu claritate a acelor critici

care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de

natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate.

Prin urmare, un recurs

nu poate fi socotit motivat decât atunci când

motivele sale se află în legătură cu hotărârea atacată făcând posibilă

încadrarea lor într-unui sau mai multe motive de casare ori modificare.

Reclamantele

își întemeiază recursul pe motivele de modificare prevăzute de pct. 6, 7, 8 și

9 C. proc. civ. ale art. 304 C. proc. civ.

Pct. 6

vizează situațiile de plus petita și ultra petita. Acest motiv de modificare

este expresia principiului disponibilității și a obligației instanței de a se

pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății.

Niciunul

dintre aspectele inovate de reclamante nu se referă la

încălcarea acestui principiu, fiind astfel evident că indicarea pct. 6

este

pur formală.

Pct. 7 al art.

304 consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs-nemotivarea

hotărârii - deoarece astfel este calificată atât o hotărâre care nu este deloc

motivată ori care cuprinde motive contradictorii ori străine de motivarea

pricinii.

Recurentele,

așa cum rezultă din redarea criticilor formulate nu invocă lipsa motivării ori

existența unor motive contradictorii, astfel încât și indicarea acestui motiv

de modificare este formală.

Prin

motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 se invocă încălcarea principiului înscris

în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia

convențiile

legal tăcute au putere de lege între părțile contractuale. Or,

obiectul

prezentei cauze îl reprezintă revendicarea unor bunuri aflate

în lăcașul de cult al pârâtei, în temeiul

dispozițiilor art. 480 C. civ. și

nicidecum analiza unei convenții

încheiate între cele două părți cu referire la dispozițiile art. 969 C. civ.

Recurentele

invocă și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la absenta

temeiului legal al hotărârii ori a pronunțării acesteia cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii. În ambele cazuri este avută în vedere, ca regulă,

încălcarea legii de drept material.

Osebit

de faptul că recurentele nu invocă niciun temei de drept material încălcat sau

aplicat greșit, motivele exhibate se referă, de fapt, la interpretarea greșită

a probatoriului administrat în cauză. Or, pct. II al art. 304 C. proc. civ.

referitor la o hotărârea întemeiată pe o greșeală gravă de fapt, decurgând

dintr-o apreciere eronată a probelor administrate a fost abrogat prin art. 10 pct.

112 din

O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin

Legea nr. 219/2005.

Față de cele ce preced, înalta Curte

constată că devin incidente dispozițiile art. 306 C. proc. civ. întrucât

recursul nu este motivat conform cerințelor legale, sancțiunea fiind cea a

nulității.

Cu

privire la recursul intimaților, înalta Curte reține caracterul nefondat al

acestuia pentru argumentele ce succed.

Cheltuielile

de judecată se acordă numai în măsura în care au fost tăcute în mod real. Cu

alte cuvinte, pe parcursul procesului ori la închiderea dezbaterilor partea va

prezenta instanței un decont al cheltuielilor tăcute, însoțite de acte

doveditoare.

În cauză,

recurentele, deși au solicitat în etapa procesuală acordarea cheltuielilor

efectuate în calea devolutivă de atac, nu au dovedit prin înscrisurile depuse,

cuantumul efectiv al acestora.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

, va

respinge recursul, reținând că dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu

sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constă nul recursul declarat de

reclamantele P.O.S.A.M.G. Satu Mare și P.O.S.M.M.D.I.M. Satu-Mare împotriva

deciziei nr. 15/A din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâții Protopopiatul B.R.U. Greco-Catolic

Satu Mare, Parohia B.R.U. Greco-Catolică S.A.M.G." Satu-Mare împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

28 mai 2012.