ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1446/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin sentința civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost admisă cererea formulată de reclamanta B.R. în contradictoriu cu C.C.S.D., în sensul că a fost obligată pârâta să emită în favoarea reclamantei o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul construcție și teren situat în Bistrița, str. L.R., județul Bistrița Năsăud, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărâri judecătorești. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin hotărârea nr. 130 din 20 martie 1997 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, s-a dispus acordarea de despăgubiri numitei B.R., în calitate de moștenitoare pentru imobilul situat în Bistrița, str. L.R., înscris în CF, pentru locuința nerestituită în natură, valoarea totală a despăgubirilor primite după actualizarea lor, fiind de 225.718.000 RON.

În temeiul Legii nr. 10/2001, urmare a notificării formulate de reclamantă prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului arătat mai sus, Primăria Municipiului Bistrița a emis dispoziția din 19 martie 2004 prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a spațiului comercial și terenului aferent în suprafață de 87,5 m.p. situat în Bistrița, la adresa menționată și cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru spațiile vândute foștilor chiriași, iar la art. 3 din această dispoziție s-a formulat oferta pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în funcție de opțiunea reclamantei. Instanța de fond a reținut că dosarul reclamantei a fost înaintat către C.C.S.D.

fiind înregistrat sub nr. 2695/CC în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Curtea de Apel a apreciat că reclamanta a parcurs procedurile instituite în favoarea ei și este numai culpa autorității că aceasta nu se poate bucura de bunul a cărui ocrotire ar trebui să beneficieze, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamantei, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente. Instanța a reținut că refuzul pârâtei de a emite decizia la care este îndreptățită reclamanta este unul nejustificat, iar dreptul de apreciere al autorității a fost exercitat abuziv.

Instanța de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta. În motivele de recurs s-a arătat că imobilul din municipiul Bistrița, str. L. înscris în CF, a fost dobândit prin actul sub semnătură privată încheiat între C.D.J. și C.F., astfel încât în raport de prevederile art. 17 din Decretul nr. 115 din 27 aprilie 1938, este considerat a fi proprietarul imobilului persoana înscrisă în cartea funciară. S-a arătat că reclamanta nu a dovedit calitatea de proprietar al imobilului, motiv pentru care dosarul a fost restituit autorității notificate, în vederea reanalizării dispoziției din 19 martie 2004, însă aceasta și-a menținut soluția, fără a remite dosarul de despăgubire.

A motivat recurenta că greșit s-a apreciat existența puterii de lucru judecat, întrucât soluția adoptată prin sentința nr. 29/2009 a Tribunalului Bihor s-a întemeiat pe admiterea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate cu privire la acte pentru a căror desființare sau modificare este prevăzută o procedură judiciară specială, astfel că se impunea analiza pe fond a apărării privind lipsa dovezii dreptului de proprietate. Recurenta a susținut că a respectat procedurile reglementate în legislația națională, care nu prevăd un anumit termen de soluționare a dosarelor de despăgubire. Înalta Curte examinând acțiunea, motivele de recurs, situația de fapt și legislația aplicabilă, reține: Situația de fapt Prin dispoziția din 19 martie 2004 s-a formulat petentei B.R.

ofertă pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența dintre valoarea reală de piață a imobilului și despăgubirile bănești actualizate primite de aceasta în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru imobilul situat în Bistrița, str. L.R. După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, dosarul a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. cu nr. 2695/C.C., care a solicitat reanalizarea dispoziției autorității notificate pentru motivul că nu s-a probat proprietatea asupra bunului. La 23 octombrie 2006 s-a efectuat evaluarea bunului. Prin hotărârea nr. 1404/1997 Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Județean Bistrița Năsăud a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei B.R.

pentru imobilul din Bistrița str. L.R. Legislația aplicabilă: Constituția României art. 11 alin. (1) “Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. Constituția României art. 11 alin. (2) „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Constituția României art. 20 alin. (2) „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Legea nr. 247/2005, Titlul VII Art. 16. alin. (1) „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi” . Art. 16. alin. (2 1 ) „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.

Art. 16 alin. (4) „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură”. Art. 16 alin. (5) „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”.

Art. 16 alin. (8) „ Dispozițiile alin. (1)-(2) și (7) se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire”. Analiza legislației aplicabile relevă că autoritatea pârâtă nu are competența legală de a exercita controlul asupra dispozițiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri. Astfel, singura autoritate abilitată de art. 16 alin. (2 1 ) din Legea nr. 247/2005 să verifice legalitatea dispozițiilor autorităților administrației publice locale este prefectul, care exercită controlul de legalitate.

Potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 Secretariatul C.C.S.D. verifică numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. În consecință prin cenzurarea legalității dispoziției autorității administrației publice locale, sub aspectul îndreptățirii persoanei notificante de a primi despăgubiri, Secretariatul C.C.S.D. și-a depășit limitele de competență stabilite de legiuitor. Predarea deciziei/dispoziției emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării însoțită de documentația aferentă nu creează dreptul Secretariatului C.C.S.D. de a face o nouă verificare a îndeplinirii condițiilor legii cu privire la calitatea de proprietar a solicitantului. Legea nr. 247/2005 reglementează în competența C.C.S.D.

numai atribuția de a analiza și stabili cuantumul final al despăgubirilor nu și pe aceea de a soluționa notificările. Legea nr. 10/2001 republicată reglementează în „art. 21 și urm.” modul de soluționare al notificării, respectiv printr-o decizie sau dispoziție motivată a primarului sau președintelui consiliului județean sau a organului de conducere a unității deținătoare. În consecință soluția adoptată de C.C.S.D. privind restituirea dosarului este nelegală, având evident caracter de tergiversare a emiterii titlurilor de despăgubire. În ceea ce privește excepția puterii lucrului judecat, în raport de respingerea excepției de nelegalitate a dispoziției Primarului, ca inadmisibilă, Înalta Curte arată că deși soluția este greșită sub aspectul admiterii excepției, totuși prima instanță a efectuat și analiza pe fond a litigiului, explicând în considerentele sentinței că s-a dovedit dreptul reclamantei cu privire la imobilul respectiv.

Înalta Curte nu va proceda la examinarea dovezilor privind dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât decizia primarului are putere executorie și nu poate fi cenzurată în cadrul actualului litigiu, pentru considerentele legale explicate în detaliu mai sus. Referitor la lipsa unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului p rin Legea nr. 30/1994, astfel că instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația națională și dispoziția Convenției va aplica cu prioritate prevederile convenției. În baza aceluiași temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept. În cauza de față, judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului , privind procesul echitabil. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de data depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se susține că a avut o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Având în vedere considerentele prezentei decizii, se constată că recursul declarat de C.C.S.D. este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.785 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2010.